25 dec. 2012

Petrecerea Sarbatorilor de Craciun in Egipt

In Egipt, Craciunul se sarbatoreste pe 7 ianuarie, iar turistii care doresc sa isi petreaca aici sarbatorile de iarna, se pot bucura de frumoasele traditii egiptene, prin care acestia celebreaza nasterea lui Iisus.
Astfel, conform unei vechi traditii din Egipt, se poarta haine noi in Ajunul Craciunului, iar la slujba oficiata in biserica, veti putea observa cum aceasta este decorata cu lumanari si lumini in amintirea lui Iosif, ce a aprins lumanari pentru a o proteja pe Maria in timpul Nasterii.
Totodata, la finalul slujbei, bat clopotele in biserica, iar persoanele prezente la slujba vor primi o paine, ce poarta numele de "quarban" , care are o cruce in mijloc si 12 puncte ce reprezinta apostolii.
In ceea ce priveste masa de Craciun, aceasta este alcatuita cu precadere din orez, usturoi si carne fiarta, iar in dimineata de Craciun se viziteaza prietenii sau rudele, oferindu-le acestora o paine speciala, numita "kaik", care se consuma cu o bautura speciala, ce poarta numele de "shortbat".
Acestea sunt doar cateva dintre traditiile locale intalnite de Craciun in Egipt,ce ii vor incanta pe turistii ce vor vizita tara in aceasta perioada din an incarcata de semnificatii pentru umanitate.


In aceasta iarna iti recomand sa petreci un neuitat Craciun la Viena sau un Craciun la Praga, doar prin intermediul agentiei Cocktail Holidays!

Promo Postare
Postarea Urmatoare

0 comentarii:

scrie-mi parerea ta despre cele citite aici!