25 dec. 2012

Rostiri: Asumarea asomării (autor: Marin Ilca)

Se întâmplă într-o ţară membră U.E., N.A.T.O., O.N.U., membră în general.

Sigur că asta are mare însemnătate doar în mintea unora, naivi din fire, care după ce au fost prostiţi de politicienii bisericii creştine, zisă şi dreaptă, adevărată şi unică, să pună credinţa pe locurile 5-6 şi să aducă pe primul loc ritualul, procedează la fel cu valorile sociale câştigate cu greu de înaintaşi: democraţie, libertate, dreptul la o viaţă decentă...

Similitudinea între politica bisericească şi politica de stat este atât de vizibilă, încât acestea tind să devină în percepţie, acelaşi instrument prin care se canalizează masele spre minunatele vremuri de la începutul
mileniului.

Este hilar să vezi cum milioane de oameni care au trăit sub dictatura "comunismului cu faţă umană" şi care într-un târziu au reuşit (cu sau fără ajutor de specialitate...) să-l lepede, se întorc după douăzeci de ani, vrăjiţi de charisma unuia care găseşte motive de laudă în tot ceea ce orice om cu bun simţ consideră imoral, ca să legitimeze o altă dictatură, de această dată zisă "luminată".

Probabil mulţi consideră că acei care au contribuit la înscăunarea de la Cotroceni, merită să suporte toate măsurile de mare vrajă, zise şi de "relansare" economică.

În realitate, asistăm la implementarea unui plan diabolic de asomare care o să funcţioneze pe principiul dominoului.

"După mine potopul!" se poate aplica în cazul de faţă la modul de a guverna ceea ce a mai rămas de guvernat.

Asomarea aplicată câtorva milioane de români este cu atât mai crudă cu cât ea nu se produce rapid şi fără chin, ci dimpotrivă, este o moarte lentă şi sadică.

Guvernul, incapabil să renunţe la jaful general la care s-a dedat în  ultimii ani, parte pentru a-şi plăti datoriile electorale, parte pentru a-şi burduşi în continuare visteria personală, consideră că e mai convenabil să-şi condamne propriul popor la moarte decât să-l scoată la liman.

Şi ce dacă acele câteva milioane de pensionari nu o să-şi mai poată asigura traiul zilnic, nu o să mai poată urma tratamentele care îi ţin în viaţă, nu o să mai poată să-şi întreţină casele câştigate după o viaţă de muncă?

Probabil că asta este şi ideea...

Dacă dispar câteva milioane, se rezolvă o mulţime de probleme: nu se mai plătesc o mulţime de pensii, se iau cu japca o mulţime de case, de către bănci şi Stat, se fac economii importante cu sistemul sanitar, cu ajutoarele pentru bătrâni, pentru că oricum nu mai sunt de folos.

Şi ca să ajute şi mai mult economia, se distruge învăţământul şi cercetarea.

Exodul medicilor, şpăgarii naţiunii (!), o să ducă la reformarea sistemului medical, în sensul că doar cei cu mulţi bani vor mai avea parte de servicii medicale, ceilalţi pot să crape.

O semnătură, o ştampilă, o clipă de rătăcire... lucruri neînsemnate care pot costa în anumite situaţii, viaţa a milioane de oameni.

ŞI CE DACĂ? SCAPĂ CINE POATE...

Marin Ilca

nota: un articol mai vechi ce si-a pastrat actualitatea si acum, la final de 2012...:(
Promo Postare
Postarea Urmatoare

Un comentariu:

scrie-mi parerea ta despre cele citite aici!