24 dec. 2012

Rostiri culturale: Vasile Oltean - pastratorul tezaurului cultural din Scheii Brasovului


Itinerarii pentru vacanta de dupa Apocalipsa esuata...

Anul de gratie 2009...
Pasii m-au purtat undeva in Ardeal, in Scheii Brasovului... Acolo, intre manuscrise vechi,din anul 1967 cineva vegheaza la pastrarea fiintei noastre culturale.

Un CAUTATOR uitat de timp si oameni pastreaza peste decenii, un tezaur de o inestimabila  valoare culturala.

Este Vasile Oltean... Filolog, muzeograf, profesor şi teolog roman, membru fondator si vicepresedinte al „Despartamantului Cultural Astra Brasov”, director al Muzeului „Prima şcoala romaneasca” din Scheii Brasovului.

Atunci cand povesteste despre vremurile trecute se transfigureaza... Devine prototipul DASCALULUI, arhetipul INVATATORULUI...

Pare coborat dintr-unul din minunatele tablouri ce ii impodobesc muzeul,demn coleg al lui Coresi si al lui Andrei Saguna, prieten bun al lui Anton Pann si George Ucenescu (adevaratul compozitor al imnului national "Desteapta-te Romane")...Din nefericire, in secolul 21 ne desteptam mai greu...Poate daca ar merge in Schei sa stea de vorba cu Vasile Oltean, unii din multii romani cu simturile temporar amortite de hapurile globalizarii si-ar redescoperi in vene sangele stramosilor si adevarata mandrie nationala.

Vasile Oltean e uitat, alaturi de comorile sale tiparite, fara fonduri (cine sa mai dea astazi fonduri pentru cultura?), fara personal de specialitate.

Povesteste celor care au rabdare sa il asculte  ca uneori trec saptamani intregi fara ca nimeni sa ii treaca pragul, sa il intrebe ce manuscrise a mai descifrat..Din glasul lui razbate o tristete retinuta, ingropata in adancimile sufletului sau, dupa atatia si atatia ani in care s-a izbit de zidurile de indiferenta vinovata,  nimeni nemaifiind interesat de munca lui tacuta, acum, in vartejul crizelor de tot felul ce zgaltaie barcazul pe jumatate putrezit al societatii romanesti...

In orele lungi, in care studiaza manuscrisele vechi de sute de ani, vorbeste cu vechii dascali ai scolii, care se coboara din tablouri spre a-i tine companie si a-l inspira in momentele in care insemnarile de pe marginea cartilor sunt prilej de temporara poticneala pentru PASTRATORUL VISTIERNIC.

Oamenii adevarati nu se bat cu pumnii in piept, nu se autoproclama vedete media, lucreaza in tacere...Este prilej de mirare pentru rarii sai vizitatori seninatatea pe care si-a pastrat-o in fata rautatilor semenilor sai, rautati ce au brazdat rani adanci in sufletu-i prea plin de frumusete...
Si cate istorisiri minunate mai stie blandul INVATATOR!

Despre obiceiurile pagane ale dacilor, ce s-au transmis din generatie in generatie, sub forma junilor brasoveni, ca o marturie extraordinara a vechimii noastre pe aceste meleaguri,despre harta Daciei Mari, un ultim exemplar, ce nu a fost distrus de invadatori, despre cum am fost noi crestinati de un Apostol adevarat, Apostolul Andrei, la inceput de mileniu, in secolul I, in timp ce rusii si bulgarii s-au crestinat abia prin secolul IX.

Sau despre asuprirea din epoca medievala, cand cu mare greutate s-au ridicat biserica si scoala cu ajutorul voievozilor de peste munti, in Schei formandu-se un centru al rezistentei spirituale.

Acest popor mereu a trebuit sa salveze cate ceva... De multe ori alte neamuri, ce l-au rasplatit in final cu rau in loc de bine, aici la poarta dintre Orient si Occident, alteori pe sine insusi, aidoma pasarii Phoenix, in momentele cand se parea ca ratacirea i se va transforma in nimicire sau autonimicire finala... Poate acum mai mult ca niciodata e nevoie de mobilizare, pentru a ne salva fiinta nationala impotriva atacurilor externe, cu mult mai periculoase decat cele trecute, acum cand iataganele s-au transformat in credite externe, pumnalele ascutite in limbile altor natii, ostile pagane in occidentali tintind sa ne cumpere la pret de nimic asa, cu tara cu tot.

Povesteste Vasile Oltean cum toti ii considerau bulgari pe traitorii medievali din Schei,desi ei erau de fapt romani...

Cu cata fala povesteste despre romanii de pe aceste meleaguri ardelenesti, ce aveau interdictie de a intra in Brasov, dar iti pastrau demnitatea in fata asupritorilor...

Poate doar maramuresenii mai au aerul acesta, "altfel", de oameni care stiu unde le sunt radacinile si se hranesc din solul bogat al tarii, in pofida tuturor veneticilor de aici si de aiurea ce au incercat si incearca mereu sa ii dezradacineze...

Ca depozitar al unui tezaur cultural extrem de pretios, este putin invidios pe Moldova si  Muntenia, in care turcii asupritori au permis bastinasilor sa ridice biserici dupa biserici, fara a se impotrivi, pe cand in Ardeal acest lucru era de neconceput. Pe aceste meleaguri totul trebuia facut subversiv...

Si uite asa, romanii ardeleni obisnuiti, isteti ca intotdeauna, au ridicat pe dealul din apropiere troite...multe troite...doar ca prezentau troitele acelea o particularitate: aveau hram... asa ca ele erau adevarate bisericute deghizate, niste strajeri vajnici ai ortodoxiei... Cea mai veche troita gasita este de pe la anul 1200, proba a credintei ardelenilor din acele timpuri. Ma gandeam la domnii din alte tinuturi ce imbracau copaci facandu-i sa semene cu aprigi luptatori, bagand spaima in otomani... Aici bisericutele erau ascunse in insasi fibra si sufletul divin al troitelor de lemn...

Profesorul Vasile Oltean a scris si o carte despre acestea... O carte care nu a interesat aproape pe nimeni...Asa cum nu au interesat nici celelalte 26 de carti ale sale. Si pedagogul nostru de scoala veche este trist... Un pedagog fara elevi, intr-o clasa pustie,joasa, cu banci de lemn, cu un abac si niste tablite originale, cu un bat denumit, fireste, "Sfantul Nicolae", cu un felinar si multa melancolie...pentru ca aproape nimeni nu se mai aseaza in bancutele acelea subrede si nu mai asculta cu evlavie lectiile sale de istorie chiar acolo, la sursa, in vatra spiritului cultural national.

In camera alaturata odihneste tiparnita diaconului Coresi, mirat si dansul de vremurile de acum in care se citeste tot mai putin si respectul pentru valorile reale e pe cale de disparitie.

Cu cat drag inteleptul Coresi a tiparit carticelele acelea, pentru invataceii care dupa trei luni petrecute aici deveneau notari satesti, dupa sase luni dacali, iar dupa noua luni preoti, incercand astfel diaconul si ajutoarele lui sa salveze scoala romaneasca, ce urma sa fie inchisa din lipsa de manuale.
Manuale scolare de care noi, astazi, ne batem joc, pierzandu-ne intre atatea alternative incat uitam chiar ideea initiala de CARTE DE INVATATURA.

Cat s-a luptat Andrei Saguna pentru ca aceasta scoala romaneasca sa existe, el,marele Andrei Saguna, nascut din tata catolic...

Cata puscarie grea au facut in anii de opresiune comunista de pana in 1965 aceia care ii pomeneau numele sau detineau carti scrise de Andrei Saguna in bibliotecile personale...
Profesorul Vasile Oltean a asezat cu piosenie intr-o vitrina toate editiile Bibliilor tiparite pana in zilele noastre pe meleagurile romanesti...

Din nefericire nu intereseaza aproape pe nimeni...Poate doar pe hotii care l-au pradat de curand,furandu-i piese rare, nu pentru ca erau insetati de cultura, ci pentru ca obiectele vechi se vand bine colectionarilor occidentali, cautatori de radacini ale popoarelor de aiurea, in lipsa unor puternice radacini culturale proprii.

Din fericire comorile furate au fost recuperate. Dar PAZITORUL a resimtit din plin evenimentul acesta ... In acele momente s-a simtit si mai singur decat de obicei... Iar ilustrii lui prieteni din trecut nu pot sa il aline pe de-a intregul... Sunt depasiti si de ideile mai marilor zilei care vor sa il scoata pe Eminescu de la Bacalaureat pe motiv ca este prea greu si sa il inlocuiasca eventual cu Harry Potter... Si nici Decebal si Traian nu pot intelege cum ei pot sa fie tinuti minte de tinerii acestui veac doar prin faptul ca unul avea barba, iar celalalt breton!

De aceea, daca aveti drum prin zona Brasovului, nu ocoliti prima scoala romanesca din Schei, pentru ca veti intalni acolo un om extraordinar, mereu bucuros de oaspeti si cu o desaga mare de povesti adevarate despre vremile trecute in care romanii isi aparau cultura cu pretul libertatii si de multe ori al vietii... Libertate, onoare, mandrie, patriotism, glie, familie... cuvinte golite tot mai mult de continut in zilele noastre involburate...

Va invit sa il vizitati pe Vasile Oltean in muzeul sau minunat din Scheii Brasovului...Macar pentru simplul fapt ca romanilor le-au placut mereu lucrurile interzise: iar in vremurile noastre incetosate cultura devine tot mai mult un domeniu subversiv. Un om care isi cunoaste radacinile este un om mandru, are pe ce se sprijini, asa incat nu il poti transforma in rob, ramanand liber indiferent de cate furtuni incearca sa il doboare. Asadar, sorbiti din valorile culturale adevarate si ramaneti LIBERI!




Promo Postare
Postarea Urmatoare

0 comentarii:

scrie-mi parerea ta despre cele citite aici!