8 feb. 2013

OPINII: Anti-conspiraţie ( autoare Daniela Constantinescu)


Propun o abordare anti-conspiraţie. În viaţă, acasă şi la serviciu, la masă.

Ca urmare a articolului colegului nostru, Ilcă Marin, despre Codex Alimentarius, m-am hotărât să scot la iveală o idee care mă bântuie de mult. Şi se referă la teoriile conspiraţiei.

Sigur aţi citit şi voi despre grupurile Bilderberg, despre Iluminati, despre planuri colosale şi înfricoşătoare cu Uniunea Europeană, Uniunea Americană şi multe altele.

Sigur, nu vă pot spune dacă sunt adevărate sau nu. Asta este diferenţa dintre mine şi toţi cei pe care i-aţi citit – eu nu ştiu SIGUR ce se poate întâmpla şi nici CE SE VA ÎNTÂMPLA DE FAPT. Am încredere în Dumnezeu că nu va lăsa acest proiect frumos al său să facă implozie, să se prăbuşească în sine. Dar nici nu mă pun pe tânjală. Nu sunt laşă atunci când aş putea fi curajoasă şi nici nu mă feresc să lupt cu lucrurile care nu-mi plac.

Dar ... mă gândesc, oare merită să ne irosim cei mai buni ani ai vieţii hăituiţi de existenţa unui grup obscur care urmăreşte pe oricine, oriunde, fără nici un scop – de fapt cu singurul scop de a transforma omenirea în sclavi?...

Acuma, spuneţi-mi voi mie: când eşti profesor în România şi trăieşti cu cinci milioane pe lună mai ai nevoie de cătuşele argintate ale UE?... Nu e tot o sclavie şi asta?! Am participat la mitingul anti-cip şi-o să mă opun acestei idei până la limita de a mă retrage în pădure. 


Noroc că sunt o fată îngrijită şi-o să reuşesc să mă parfumez şi „balsamez” chiar şi acolo. Dar asta e altă discuţie. Ceea ce voiam să vă întreb de fapt este: ce nevoie mai este de cip-uri când jumătate din populaţia Terrei stă cu faţa-n televizor şi crede tot ce se spune acolo. În curând se va ajunge probabil la a-ţi vedea rudele pe ecran şi dacă Esca va anunţa că sunt criminali în serie sau reîncarnarea lui Edith Piaf, tu chiar să-i crezi pe ei. Pe cei de la TV.

Bun, asta-i o chestie.
Treaba cu Bildeberg mi se pare amuzantă. Nu mă îndoiesc că sunt oameni pe lumea asta care se excită la gândul că alţii sunt săraci, umili, au probleme şi doar ei sunt stăpânii lumii. Nu mă îndoiesc că în spatele lor se ascunde poate un om la fel ca şi noi, care a avut mai multe sau mai puţine de îndurat. Nu mă îndoiesc că sunt unii oameni cu adevărat obsedaţi de PUTERE aşa cum eu sunt obsedată de Jim Caviezel. Nu mă îndoiesc.

Cu toate acestea, mă îndoiesc că nişte englezi cu cravată şi costum, nişte arabi cu plete şi nişte nemţi reci şi constipaţi (ce vreţi, asta-i imaginea generică!) s-ar pune laolaltă şi s-ar înţelege care, cum, ce să facă şi cum să-mpărăţească lumea asta. Uitaţi-vă la cinci oameni, dacă-i adunaţi din ţara asta – la naiba, din aceeaşi familie! – şi tot nu vor ajunge la acelaşi numitor comun. Dar ăştia da. Religii, credinţe, valori, naţii diferite, dar se pun de acord. Numai dacă nu sunt extratereştri şi atunci chiar am dat de belea. Dar asta e altă discuţie.

Sigur, o să ziceţi că ceea ce-şi doresc toţi este ceea ce îi şi uneşte - PUTEREA. Dar ştiţi cum se-ntâmplă, la fel ca în filme cu o bandă de hoţi – se omoară între ei ca partea ce rămâne să fie din ce în ce mai mare, până ce nu mai rămâne nici unul. Sau unul singur. Care deodată îşi dă seama că i-e urât. Şi-atunci pune la cale o redresare a umanităţii. Dar asta este iarăşi o altă, complet diferită discuţie.

Bun, deci mă îndoiesc sincer că atâţia oameni atât de diferiţi se pot înţelege frăţeşte – aproape creştineşte între ei şi să creeze acest nucleu de putere obscur. Poate or exista – poate n-or exista, cine ştie?...

Dar mi se pare de-a dreptul chinuitor să te gândeşti că sunt mereu deasupra ta, urmărindu-te, având un plan bine stabilit, de care nu poţi scăpa orice-ai face. Ei sunt experţi în politică, sociologie, psihologie, marketing şi toate cele. Pot prevedea, construi şi manipula reacţiile umane, pot crea revoluţii şi da eroi – totul pentru a ajunge la acelaşi scop. Nu aveţi şi voi impresia că imaginea asta nu se potriveşte deloc cu ideea pe care ne-a dat-o Dumnezeu despre lume?... Liberul arbitru vă spune ceva?... Buturuga mică ce răstoarnă carul mare vă sună cunoscut?...

Bun, să zicem că nici teoria asta nu vă place. Grupul Bilderberg e prea mare, prea interesant, prea fascinant şi înspăimântător ca să-i rezişti. O cred şi pe-asta. Am văzut la TV maţe din care ies elieni, bătrânei de şaptezeci de ani care se cuplează (şi se de-cuplează) cu tinere de şaişpe, e clar că Dumnezeul cel mare, cu barbă albă şi îmbrăcat în robă nu ne mai poate înspăimânta. Nu ne mai poate ţine în frâu. Ce părere aveţi atunci de acest grup Bilderberg?...
Să mă ierte Giulia, gazda noastră, dar sună mai bine în engleză:
Introducing the Bilderberg group, the new God. Be afraid of it, be very afraid.

Oricum, nu pot să nu mă gândesc: Nu ţi se pare umilitoare toată ideea asta că viaţa ta, mentalitatea ta, felul în care o să dai colţul, la naiba!! depinde totul de acest grup Bilderberg? Nu te simţi puţin umilit?...

Sau iluzia asta îţi permite să pui capul pe pernă şi să nu te sperii că nu faci nimic cu viaţa ta, că nu-ncerci să faci lucrurile mai bune, să fii tu însuţi eroul propriei vieţi?... Nu, e reconfortant să ştii că e acolo un Nene mare şi rău care ne vrea moartea la toţi – Noi n-avem nici o vină, bineînţeles! – şi el face şi desface, şi răstoarnă şi iar toarnă, dar noi n-avem nici o putere. Tot ce se întâmplă e din vina LUI.

Inclusiv în România. Sigur, nu fac parte din adepţii ăia fanatici care cred că cu gândirea pozitivă şi doar intenţia ajungi pe cer. Nu, sunt destul de matură să văd iţele de interese care bat şi se răsucesc precum o infectă pânză de păianjen deasupra ţării noastre. Sunt prea lucidă să-mi dau seama că politicienii noştri nu sunt tâmpiţi sau incapabili, ci sunt laşi. Şi la fel sunt şi familiile lor şi toţi cei din jurul lor. Şi probabil şi mulţi dintre noi.

Dar nu sunt tâmpită să cred că un singur om poate face totul – Acela e Dumnezeu – şi să dau vina pe soartă sau pe un grup de moşnegi care cine-ştie- ce fac ei pe-acolo, de ce se întâlnesc defapt, răstoarnă şi-mpărăţesc lumea asta după bunul plac.

Şi pentru cei care sunt totuşi amatori de idei fataliste despre lume, le zic: Aţi auzit de principului dominoului, nu?... Să ne imaginăm lumea ca un imens Domino. Probabilistic, matematic vorbind, este acolo o plăcuţă care va cădea.

Ce credeţi că se va întâmpla atunci?..

Ştiţi ce cred eu?... Din spatele biroului colţuros al Bilderbergului, clădit pe o baltă de sânge şi acoperit de aura fricii, o să vedem un bebeluş care se juca cu telecomanda şi-a greşit butonul. Ce păcat de noi, că ne-am speriat aşa de tare şi-am irosit cu iluzia asta cine-ştie, doi, trei sau ZECE ani din istoria preţioasă a omenirii!...

Vă sărut cu drag. Şi fără frică.
DANIELA  CONSTANTINESCU (Rostiri)
Promo Postare
Postarea Urmatoare