10 feb. 2013

RAZBOIUL DE IMAGINE (autoare: Carmen Bulubasa)


"Războiul de imagine" este un text scris de Carmen, dupa o discutie incitanta cu Ovidiu Bufnila, pe vremea cand reteaua sociala ROSTIRI era activa...
Maine, la The Hub, Ovidiu Bufnila este trainer la un workshop interesant...
Primind in aceasta dupa-amiaza o invitatie la acest seminar, mi-am adus aminte zambind de "confruntarea" de idei de acum doi ani..
Lectura placuta!:)

Fascinaţia pentru lumină a fluturelui, doar bătător din aripi, fără alte gânduri decât cele de înălţare, părea că-l hipnotizase pe jazzon.
Se mişca dintr-o parte în alta a încăperii înguste şi întunecate cu fervoare, alungând nervos, cu o bătaie de mână, frustrarea pe care o simţea de câte ori, neatent cum era, se izbea de perete. Dorinţa de înălţare spre cer era atât de puternică încât îşi imagina plafonul explodând sub încăpăţânarea lui de a trece dincolo de micimea lumii în mijlocul căreia fusese sortit să trăiască.

Creator al miilor de culori, rămase încercări de strălucire, eşuate din cauza minciunii care le dezvăluia lipsa de consistenţă şi nerealitate, se simţea pustiit şi mai mult decât atât, fals.
Pornit cândva în căutarea adevărului absolut, minţit de imaginile mişcătoare ale unei reclame la ciocolată, acum simţea toată amăreală eşuării în imperfecţiunea şi finitul omenescului.

Gândurile, miile de gânduri, frânturi amestecate în învălmăşeala dorinţelor neîmplinite se năpusteau asupra lui şi îi strepezeau sufletul, ascuns atent cu multă vreme în urmă. Nici nu mai ştia câtă vreme trecuse de când nu se mai lăsase în voia unei melodii lente, cu alambicări sfâşietoare, golit de ambiţia de a afla adevărul.

Ambiţia asta îi condusese paşii şi viaţa în cele mai întunecate cotloane ale faptelor omeneşti, într-un adevăr pe care nu-l bănuise şi nu-l dorise.
De când pornise în căutarea lui, fusese credincios doar ideii că orice poate fi manipulat, că orice poate fi construit, dărâmat şi reconstruit, că totul e doar imagine şi de confecţionarea perfecţiunii ei depinde totul.

Cam asta îi consumase timpul şi îi umpluse cu amar şi deznădejde viaţa.
Acum voia să alunge toate gândurile, toate gesturile şi ticurile pe care cu atâta înverşunare şi le însuşise.
Credinţa că străduinţa de a-şi contorsiona mişcările membrelor şi ale ochilor, ale întregului trup, de a-şi disciplina dorinţele şi sentimentele, de a-şi perfecţiona mişcările, până într-atât încât să subjuge întâmplările intereselor şi răstălmăcirilor marilor guru ai manipulării, cărora le jurase subordonare necondiţionată, făcuse din el un necunoscut a cărui imagine nu-l mai mulţumea.

Chipurile celor pe care îi convinsese că arta lui e unica soluţie spre o viaţă îndestulată cu de toate, o viaţă râvnită de toţi, îi păreau schimonosite.
Strâmbăturile lor îl scoteau din minţi. Se identifică, pe rând şi deodată, cu toţi, se recunoştea în flecăreala lor searbădă, în zâmbetele aşezate conştient şi atât de corect-perfecte pe faţa lor, în poziţiile rigide ale trupurilor, în mişcările ochilor morţi.

Începea unul să strige şi îi apuca pe toţi văicăreală. Vacarmul pe care îl făceau miile de personalităţi, scoase din vadul lor firesc, transformate în imagini străine identităţilor lor, era asurzitor. Încercă să-l oprească dar mai rău se înteţea. Reproşurile şi ura feţelor, ale trupurilor chinuite cu muşchii atârnători care nu-şi mai găseau puterea să se prindă de oasele obosite, îl urmăreau din toate părţile, izvorau, cu forţa deznădejdii, din pereţi şi zumzăiau într-un crescendo dureros.
Dar cea mai rea trăire nu era cea a revoltei celorlaţi, ci a Fricii pe care o simţea picurându-şi veninul pe spatele lui.

O recunoştea deşi sperase că o învinsese atunci, demult, când crezuse că alegând biciul manipulării preluase şi frâiele asupra viitorului şi vieţii.

Frica însă, cel mai de temut duşman al său, căpătase din nou chip real, reînviase. Îşi revendica timpul în care fusese forţată să stea îngropată sub atâtea şi atâtea vanităţi şi orgolii. Acum vroia răzbunare. Răbdarea cu care asistase la toate încercările de a fi înlăturată, ascunsă, manipulată ajunsese la sfârşit şi nebunia lui îi vestea momentul de început al unei vieţi de o dulceaţă neasemuită, nesfârşită.

Biet idiot imperfect care din atâta vanitate şi încăpăţânare nesocotise puterea şi adevărul ei! În mod sigur asta l-a pierdut şi acel moment era AICI şi ACUM.

Cândva ea, Frica, încercase să-i spună că-i poate fi de ajutor, dar el a înlăturat oferta ei fără să stea pe gânduri. Ba mai mult, a pretins că nu există, că e doar o adiere, o încercare de a-l abate de la drumul lui magic. Nu un munte, nu un zid, ci doar o umbră care doar părea a fi lipsită de densitate, de culoare, de viaţă.

Netrebnicul! Ha! Ha! Ha!
Habar nu avea că din cărţi şi din gura unora, la fel de idioţi ca şi el, nu avea cum învăţa despre ADEVĂR.
Aşa era construită lumea, aşa erau definiţi oamenii. Să nu se poată împotrivi, să nu poată fugi, să nu se poată ascunde de ea.
Cei care înţeleseseră asta au găsit în ea un camarad, cei care au ignorat-o nu au supravieţuit falsului şi nici minciunii, pierzându-se în căutări sterile.

Imaginea contrafăcută nu contează! Nu există reguli şi adevăruri absolute despre cum trebuie să fie, să facă, să se mişte, să râdă, să plângă, să danseze, să clipească, să vorbească medicul, politicianul, profesorul, chimistul, fata, băiatul, femeia, bărbatul, hoţul, juristul...
Există doar frica să nu fii medic cu imagine de profesor, de jurist sau, şi mai rău, de politician, frica să nu fii profesor cu imagine de hoţ, cerşetor, sau şi mai rău de politician, frica să nu fii cerşetor cu imagine de politician , frica să nu fii politician cu imagine de cerşetor, judecător, falsificator, guru atotştiutor.
Există doar frica să nu fii ceea ce nu eşti, ceea ce nu ai cum să fii, pentru că atunci, în toate cazurile, eşti doar un fals, un mincinos, un manipulator şi tot ce culegi e lipsit de sens, viaţa ta e
fără rost.

Ca să fii medic, profesor, judecător, pictor, zidar, inginer, e suficient să iubeşti oamenii atât de mult încât să recunoască în tine medicul, profesorul, judecătorul, inginerul, esenţa a ceea ce pari, iar pielea în care stai e adevărată pentru că e pielea TA.
Ca să fii politician trebuie să fii un mincinos.
Ca să pari orice altceva ce nu eşti e suficient să nu-ţi fie frică să fii mincinos.
Asta este singura frică a Fricii, dar oamenii sunt prea superficiali şi indiferenţi ca să afle acest adevăr simplu, prea orgolioşi ca să îi accepte puterea.
Oamenii sunt oameni.
Imperfecţi, vulnerabili, ciudaţi, tembeli, visători, artişti, făuritori de vise, cum or fi ei, au o calitate a lor unică : OMENIA.

Calitatea asta dacă nu şi-o pierd, or să înţeleagă că nu au cum să aibă vreodată o imagine falsă şi câtă dreptate are ea, Frica, atunci când susţine că le e de folos.
Cei care renunţă primii la omenie şi la demnitatea ei sunt manipulatorii.
Pentru ei, FRICA NU MAI POATE FACE NIMIC!
Promo Postare
Postarea Urmatoare