duminică, 25 ianuarie 2015

Note de calatorie in universul plin de enigme al muntilor Olteniei

Masina urca anevoie prin satucul uitat de lume si de timp din adancul Olteniei.

Nu mai fusesem nicodata prin locurile acelea...  

Casute paraginite sau un pic mai rasarite, se iveau din frunzisul rar, al unor pomi cu ramurile contorsionate.

In acel miez de zi nu se zarea nici macar un om... Doar cate un caine latra curios la masina ciudata ce ridica praful de pe ulita. 

Curand, dupa ce parasiram micuta asezare, ajunseram intr-o vale aparte... Parea un fund de caldare strajuit de munti. 

Un podet de lemn, fragil si ingust, abia ne-a permis sa trecem cu masina, ruland foarte aproape de marginea lui. Riscul de a cadea in apa ce curgea vijelios venind de pe versanti era mare. 

Am spus in gand o rugaciune catre Zamolxis. In definitiv era taramul lui, nimeni nu putea ajunge aici fara a primi permisiunea maretului zeu.

Dupa cateva sute de metri a trebuit sa lasam masina si sa pornim pe jos.

Era atata liniste in jur incat ne tiuiau urechile.

Am luat-o pieptis, pe poteca abrupta, ce ducea spre Buila, cu sfiala, cu un pic de teama, cu mult respect pentru pamantul pe care il calcam.

Am luat o piatra de jos: era cioplita. Un chip de urs si niste varfuri de sageti scrijelite. Probabil un stramos o cioplise pe malul raului, inainte de a pleca la vanatoare, si o asezase la altarul Marelui Urs, cerandu-si iertare pentru ceea ce dorea sa faca: sa isi hraneasca familia cu prada pe care o va sageta, curmand astfel o viata.

Urcam spre varf unul dupa altul, atenti la fiece pas, privind uimiti la tumulii din stanga cararuiei de jumatate de metru, la pietrele cioplite prinse de milenii in pamantul acela sfant. 

La dreapta se casca amenintator Haul. O cazatura de la cateva zeci de metri ar fi fost fatala. 

M-am uitat la telefon... Semnalul murise din momentul in care intrasem in valea inchise pe trei parti... Am inceput sa fac poze cu drumul... Ma simteam urmarita dintre copaci... Totusi, nu ma simteam amenintata... Tot aveam suflete curate, nu venisem cu ganduri rele aici, in templul din Muntii Capatanii... 

Aerul devenea tot mai dens si capatase consistenta mierii... O lumina nefireasca, parca din alta lume, se strecura printre frunze si ne dadea sentimentul ca am pasit printr-un portal DINCOLO.

Intamplator, am privit ceasul de la mana. Se oprise la momentul in care am purces la urcusul spre culme.

Oricum nu mai conta... Bucurestiul cu tot ceea ce insemna el ramasese in urma, iar noi eram undeva sus, foarte sus, deasupra tuturor nimicniciilor cotidiene. Aici eram cu adevarat CEI ADEVARATI...

Pas dupa pas, intr-o tacere adanca, urcam in acest sanctuar natural, pe care stramosii nostri geto-daci il venerasera candva.

Locul acesta a ramas secret, pastrandu-si frumusetea, tocmai pentru ca exista mistere pe care nu le poti dezlega decat cu sufletul.

La un moment dat, am zarit la capatul tunelului de ramuri o lumina stralucitoare... 

Ajunseseram in Rai... Un rai pamantean, ce ne-a facut sa lacrimam, coplesiti de atata frumusete.

O poienita inmiresmata de parfumul floricelelor multicolore, cerul de un albastru coplesitor, aerul puternic ozonat, un vultur rotindu-se in cercuri largi, ferigile acelea imense ce se zareau in apropiere, varful Buila care ni se parea ca seamana cu un dinozaur in acea dupa-amiaza, totul parea ca ne ureaza: "Bine ati venit!"

Cu greu am revenit in valea unde lasasem masina...

Cand am trecut de podetul de lemn prin care se intra pe taramul acela misterios mi-am aruncat o privire fugara catre ceasul de la mana. Incepuse sa masoare din nou curgerea efemera a timpului...

La intoarcerea in Bucuresti, la cateva zile distanta, m-am uitat la pozele pe care le facusem pe parcursul drumului prin padure... 

Sfere de lumina ne urmarisera pe tot parcursul urcusului...  Sa fi fost spiritele stramosilor nostri?

Capul de urs cioplit in piatra, ma priveste cu ochi patrunzatori de pe birou...

Mi-ar placea sa ma reintorc in acele locuri si sa ma documentez pentru a scrie o carte despre enigmaticele locuri din Oltenia...

Pana atunci, va propun sa nu ratati o invitatie la lectura, mai ales daca sunteti fanii colectiei ENIGMA.


În ianuarie, Editura Univers sărbătorește luna Enigma, luna dedicată colecției de cărți polițiste și thrillere, una dintre cele mai vechi serii ale editurii: concursuri, mistere de dezlegat, informații atractive despre cărțile, autorii dar și cititorii Enigma, oferte și reduceri. Mai multe detalii găseşti aici:http://www.edituraunivers.ro/12-enigma




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

scrie-mi parerea ta despre cele citite aici!