2 oct. 2017

Contract de inchiriere persoane fizice: cat de greu se inregistreaza la Fisc uneori!

Prima zi lucratoare din octombrie 2017 a fost una cu Provocari (cum frumos alinta piedicile aceia ce se ocupa de chestii referitoare la dezvoltarea personala!).

Pentru ca imi place ca sa ii ajut pe cei mai in varsta, m-am dus azi cu o ruda ca sa isi inregistreze un contract de inchiriere pe persoana fizica.

Cum se inregistreaza la Sectia Financiara un contract de inchiriere?

Asta dupa ce ieri dupa-amiaza am tot pus la xerocopii certificate intr-un dosar cu sina, asa, ca pentru Administratia Financiara Sector 6, unde niciodata nu poti ca sa stii daca nu cumva iti mai trebuie o hartie (document) in plus.

Erau in dosarul ala de toate (conform checklist-ului): contractul de inchiriere in 3 exemplare (plus inca doua de rezerva, asa, pentru orice eventualitate!), certificatul din care sa rezulte cat de calduroasa sau de friguroasa e garsoniera cu pricina iarna, copii de pe actele de identitate ale proprietarei si chiriasului etc... etc...

Declaratia 220 nu am scos-o pe imprimanta acasa ca sa o completez din timp, pentru ca sa nu am surpriza ca, dupa ce voi sta la coada, sa mi se spuna de functionara de la ghiseu ca s-a modificat formularul si ca trebuie ca sa il completez din nou.

Intr-un alt dosar am pus actele originale (contract de vanzare-cumparare, certificat de caldura etc.) pentru confruntare si pe la 7,50 A.M. am pornit la drum.

Pentru ca in fata blocului rudei mele e statia autobuzului 226 am zis ca ajungem mai usor asa, cu RATB-ul, mai ales ca au facut de ceva vreme si un loc de oprire langa DNA (probabil ca sa ajunga martorii si jurnalistii freelanceri mai usor la institutia cu pricina, care multora le da fiori pe sira spinarii in perioada asta!).

Am verificat asadar orarul de sosire in statii al lui 226 si, surpriza-surpriza, lucrurile pareau ca sa mearga bine din prima: la ora din grafic autobuzul a sosit in statie!!! Si inca avand destul de multe locuri libere.

Ne-am gasit niste scaune pozitionate strategic mai langa usa si... porniram la drum!

Doar ca fericirea nu a tinut decat cale de vreo 4-5 statii, pentru ca apoi ajunseram in zona 13 Septembrie, iar de acolo, cu chiu cu vai, am strabatut cam un km in circa 45 de minute (asta ca sa nu zic o ora!).

Uite asa se face ca in loc sa ajungem la ora 8, 30 la Administratia Fiscala Sector 6 am ajuns pe la 9,00. Asta e, ne-am zis! Doar nu o sa ne stresam de la atata lucru, intr-o tara in care a merge dimineata prin Bucuresti e la fel cu a-ti taia calea cu maceta prin jungla. Bine, aici nu taiem pe nimeni, doar invatam ce e rabdarea... Si exersam, exersam, pana ce explodam!

La Fiscul Local din Popa Tatu, parea in primul moment liniste, din ce vedeam de pe strada, cand ne uitam la intrarea spre care ne indreptam si noi cu speranta ca vom scapa repede-repejor.

Acolo insa, cand am intrat, am dat de o multime respectabila de oameni stransi in mijlocul salii de la parter, fiecare cu bonuri de ordine in mana.

Ruda mea, chiar imi spunea ca este la fel ca la Policlinica AIS unde se duce ea si unde se ia bon pentru orice: de la Stomatologie la Farmacie, fara exceptie, dar asta nu inseamna deloc ca lucrurile merg mai bine la clinica medicala privata mentionata, ba din contra.

Bonurile ca bonurile, dar eu ma uitam spre locul unde stiam ca sunt puse formularele, ca sa imi iau doua exemplare din Declaratia 220 pe care sa le completez rapid. M-am uitat eu ce m-am uitat, insa formularele ioc!

Am incercat sa intreb la un ghiseu unde o tanti functionara era libera, dar aceasta a inceput sa imi ceara rastit sa ii dau bonul! Ce bon?!? Eu vroiam doar sa aflu de unde iau amaratul ala de formular 220 ca sa il completez!

Daca nu ai bon, nu existi la Sectorul 6, asa se pare, pentru ca a surzit brusc si daca putea sau daca avea vreun geam ghiseul ala il trantea cu zgomot asurzitor pentru ca am deranjat-o fara bon in clipele ei libere de luni dimineata.

Batrinica pe care o ajutam (de 84 de ani, trecuti bine!) era naucita. Am reusit sa ii gasesc un scaun si am mers la aparatul de bonuri, doar-doar gasesc o sectiune pe ecranul ala rece, unde sa apas cu degetul ca sa fac rost de un bilet de luat formulare de Fisc.




Cum nu exista asa ceva - bon de formular (normal, nu?), iar pe pereti nu era lipita nicio indicatie in sensul asta, m-am gandit ca ar trebui ca sa apelez la cineva caruia PSD-ul nu i-a marit brusc si nemeritat salariul de bugetar si am depistat un nene la intrare, acolo unde pe vremuri era o masuta si parca un xerox.

Nenea ala, portarul probabil, aranja niste cutii goale si mi-a indicat, fara istericalele tanticii de la ghiseul de unde fusesem izgonita fara drept de apel un pic mai inainte, ca trebuie sa merg la Camera 14 unde se afla si formulare.

1+4=5... Ups! Numerologii ar avea ceva de zis in privinta asta... Imprevizibilul se etala in spatele acelei usi!

Sa iau bon? Sa nu iau bon? Am intrebat lumea de la coada... (Hamlet nu era disponibil si Danemarca e departe, hat, in lumea civilizata...)... NImeni nu statea pentru formulare in fata usii, deci am riscat si am intrat. Zbieretele de rigoare ale functionarei de la birou, in sensul ca are contribuabil cu bon (nu ca mine fara, rusine sa-mi fie!)... Pana la urma mi-a intins in sila doua exemplare din mult dorita Declaratie 220, daca a vazut ca nu reactionez in niciun fel (adica sa iau bilet care nu exista pentru ridicare de formular ce trebuie completat).

Cand am iesit, am luat totusi bon pentru depuneri formulare completate si dosare, iar aparatul-minune mi-a zis ca mai am 17 persoane in fata la coada. Asta e, acum ce mai conteaza, din moment ce aveam numar. L-am luat? L-am luat! Ura!!! Avem si noi bilet de ordine!!! Ori am devenit noi un numar? Mda... O intrebare grea...

Am inceput sa completez in picioare declaratia fiscala anticipata pe ultimele luni din 2017 (noroc ca stiam cum!) dar, din pricina vacarmului din sala, inevitabilul s-a produs: am scris gresit o mentiune, intr-o alta rubrica decat trebuia, pe exemplarul nr.2. Ups! Deci imi mai trebuia o foaie 220!!! De la tanti de la Camera 14 cea Imprevizibila!!! Of, of, mai, mai!!!

De data asta n-am mai cerut voie la nimeni, am intredeschis cu mult curaj (sau inconstienta!) usa, dupa care am luat pur si simplu un formular necompletat 220 din teancul de pe masa, pentru ca nu mai suportam inca o portie de zbierete luni dimineata, in prima zi lucratoare de octombrie racoros. Asta in conditiile in care venisem ca sa inregistrez un contract pentru care se vor plati impozite, nu sa cer pomana de la Stat (probabil ca atunci s-ar fi purtat civilizat cu mine)!!!



Cand am reusit (in fine!) ca sa ajung la ghiseul de depunere dosare si formulare, acolo unde a fost distribuit numarul nostru de ordine, in loc de a mi se raspunde civilizat la salut, alta tanti intepata mi-a cerut pe un ton imperios... nu, nu dosarul cu actele, nici macar Declaratia 220 cea greu capatata... ci BONUL!!! Ma gandesc ca ii plateste acolo, la institutia aia locala, in acord global, la cati contribuabili au per zi, altfel nu se explica. Pentru ei suntem bonuri de ordine, nu oameni!!!

Nu tu politete, nu tu nimic... Oricum, cam greu cu vorba dulce la unitatea fiscala din sectorul 6, asta stiam eu de multa vreme, de la cunoscutii mei care locuiesc in zona aia bucuresteana! Chiar sunt de compatitimit, bietii de ei!

Am incercat sa pun vreo doua intrebari legate de contractul pe care il depusesem, dar fara prea mare succes in privinta celei de-a doua. Oricum, totul s-a intampla pe repede inainte, cat mai expeditiv! Pe sistemul: "Hai, valea! Ca strang bonuri aici, nu sunt platita sa dau informatii celor (a se citi: "numerelor") din fata ghiseului!"

Din fericire am reusit sa pun in dosarul ala tot ce trebuia (traiasca internetul care nu tipa la utilizatori si de unde m-am informat corect cu o zi inainte!). Motiv pentru care functionara statului nu a putut sa mai urle si din cauza asta (desi poate si-ar fi dorit ca sa o faca!).




Am plecat de acolo nauca, mai ales ca a tipat la mine si din alta cauza: in momentul in care am intrebat cand sa vina ruda mea ca sa plateasca prima transa de impozit pe venit... 


S-a uitat la mine ca la o amoeba (desi ma indoiesc ca ar avea habar ce e aceea!) si a tipat ca o sa primesca ruda mea acasa instiintare, prin posta. nu mai am ce cauta la Fisc pana atunci!

Stai linistita tanti, nici nu aveam de gand ca sa te mai deranjez prea curand. Nici pe tine, nici pe colega de ghiseul alaturat din sala mare, nici pe colega cealalta din spatele usii de la Camera 14, cerberita de tipizate gratuite destinate completarii de catre contribuabili.

Nu de alta, dar unii trebuie ca sa mai si muncim (la privat!) pentru ca unii bugetari sa stea la caldurica pe salarii sigure, platite de noi. E greu sa te tot rastesti la oameni, nu-i asa? Nu e ceva ce poate face oricine. Eu, de pilda, parol ca n-as putea! 

Cand am iesit de acolo, m-am felicitat singura pentru ca la Administratia Financiara Sector 5, unde sunt eu arondata, functionarii sunt amabili si, desi e aglomeratie, lipsa acuta de spatiu, asadar conditiile de lucru sub orice critica, ei sunt amabili. Probabil si pentru ca acolo nu s-a introdus inca aparatul de distribuit bonuri. Sper ca nici sa nu se implementeze prea curand! Prefer functionarii-oameni, nu functionarii-androizi!

Dixit!



Promo Postare
Postarea Urmatoare

0 comentarii:

scrie-mi parerea ta despre cele citite aici!