ROSTIRI: Perseverenta prost aplicata (autor: Radu Bulubasa)

Mă uit la ştirile de la televizor şi mi se par iar şi iar stereotipe. Dacă nu mă pierd în amănunte, ca şi atunci când mă uit printre gene la o pagină tipărită şi nu citesc cuvintele, ci văd doar modelul, constat că sunt absolut identice. Mai mult, sunt aceleaşi ca şi pe CNN, Euronews, pe la americani , japonezi şi ce-or mai fi. Şi sunt sigur că dacă acum 3000 de ani ar fi existat televiziune ar fi fost la fel. Doar pentru că omul nu s-a schimbat deloc de atunci...

Ne facem datoria de cetăţeni, ne alegem conducătorii şi inevitabil suntem dezamăgiţi. Ne facem probleme pentru politicieni, pentru legile pe care le-au făcut, pentru că dorm în Parlament, că au cumpărat nu ştiu ce maşini sau vile, că acum vom intra în UE şi va fi bine pentru toţi... şi ce folos ? Politica e aceeaşi de câteva mii de ani de când avem istorie scrisă ( şi probabil că şi mai demult ).

Toate aceste sisteme politice şi la fel şi cele religioase au eşuat în repetate rânduri de-a lungul istoriei dar noi perseverăm în a le încerca în continuare. Chiar şi războaiele sunt aceleaşi şi din păcate sunt o constantă nelipsită de-a lungul timpului. La ele diferă să zicem doar tehnologia. Nu degeaba „Arta Războiului” scrisă de Sun Tzu în urmă cu 2500 de ani este considerată şi în ziua de azi cel mai bun manual în domeniul militar. Cred că această carte conţine tot ce se putea spune atunci ca şi acum despre firea umană.

Majoritatea oamenilor nu mai este interesată de trecut...

De ce i-ar interesa nişte chestii petrecute acum nu ştiu câte sute de ani?
Ce contează pe unde au umblat legiunile romane acum 2000 de ani?
Adevărul este că trecutul ne guvernează vieţile, suntem frunzele din vârful copacului şi nu putem sta acolo fără rădăcini sau trunchi.

Unora dintre oameni nu le pasă deloc de cei din jur, rănesc, lovesc şi umilesc chiar şi pe cei care le sunt aproape, altora le pasă doar de un cerc restrâns de cunoscuţi şi de familie, dar de ceilalţi deloc şi câtorva, foarte puţini, le pasă de toţi şi ar vrea să fie bine pentru toată lumea, dar ei se pierd între ceilalţi...

Modalităţile prin care am încercat să ne înţelegem între noi până acum în mod clar nu funcţionează. Cred că ceva ar trebui să se schimbe în modul nostru de gândire, în interior, ca să aibă efect în comportamentul nostru ca specie şi poate că atunci va fi o lume mai bună. Poate cineva, cândva,
va descoperi o metodă. Poate doar aşa vom supravieţui ca specie.

Aşa că eu nu mai îmi fac probleme care partid prinde şi care nu locuri prin Parlament. Toţi vor da cu bâta în baltă.
Diferenţele constau doar în cât stropesc!

Radu Bulubaşa
Revista ROSTIRI (arhiva)

Gânduri despre omenie (Rostiri) - autoare: Carmen Bulubaşa

M-am tot gândit ce să pun în locul punctelor...şi aşa înglobez în lipsa omeniei, criza sau răul care dăunează fiecăruia.
Revenirea la preţuirea omeniei este facilitată de aprecierea lucrurilor mărunte sau mari care ne fac fericiţi. Căutarea sinelui pierdut sau rătăcit în puhoiul de informaţii pe care încercăm să le digerăm în grabă, de voie sau de nevoie, dar pe care doar le îndesăm forţat în noi fără să le şi sortăm, uneori pentru că nu avem cum, alteori pentru că ni se pare că nu avem timp, e aproape imposibilă.
Cumva e necesar să găsim o cale să ne oprim din iureşul ăsta nebunesc impus de aşa-zisa criză şi să înţelegem că doar nerenunţând la omenia din noi, putem aspira la o viaţă adevărată.
Politica şi politicienii eu recomand să fie scoase dintre preocupări, întotdeauna politicienii şi lumea lor sunt şi vor fi ceva premeditat lipsit de omenie, dar doldora de interese meschine şi accedere la putere fără scop pentru societate sau pentru om. Promisiunile politicienilor n-au nimic în comun cu neputinţa lor, nici cu putinţa lor, ci doar cu minciuna şi manipularea. Ei mint cu nesimţire şi manipulează cu convingerea că e necesar să o facă, dar ca acţiunile lor să ne facă impotenţi în viaţa pe care  ne-o distrug e nevoie mai întâi să ne supună fricii, orice formă ar lua ea, să ne ameninţe, nu viaţa noastră, ci viaţa celor dragi nouă, siguranţa lor, într-atât încât supravieţuirea să devină etalon pentru noi toţi, iar trăirea vieţii să-şi piardă sensul.
O provocare la fericire în plină criză mondială capătă înţeles şi substanţă pentru oricine care ştie să facă deosebirea între o viaţă trăită şi compromisul la care obligă supravieţuirea.
Excesul de neomenie dăunează grav speciei noastre...

Carmen Bulubaşa

http://decemergetotulrau.blogspot.ro/