OMNES NAMQUE HOMINES NATURA AEQUALES SUMUS ?

Iluzia - cel mai ieftin drog de larg consum

 
Omul a nazuit mereu la o viata mai frumoasa.

De-a lungul timpului s-au cristalizat trei mari solutii pentru implinirea sufleteasca si trupeasca, care s-ar putea rezuma astfel:

1. renuntarea la propria lumea visata si incercarea (mai mult sau mai putin izbutita) de a accepta cu stoicism vicisitudinile acestei vieti pamantene, in perspectiva mantuirii intr-o viata urmatoare, mai buna decat aceasta;

2. orientarea catre viata reala si incercarea permanenta de a repara Realul concomitent cu implinirea propriului destin “Aici si Acum”;

3. refugierea in vis, ca inlocuitor al vietii reale, in incercarea de a trai conform unui ideal propriu, mai inalt decat aspiratiile cotidiene.

Ne modelam dupa realitate sau modificam realitatea functie de planurile noastre personale?

Negam realitatea pur si simplu, asemeni lui Don Quijote?

Oare cum este mai bine?

Cultura universala incearca sa ofere solutii de supravietuire in aceasta Realitate. Pentru a realiza acest lucru se apleaca asupra unor teme fundamentale cum ar fi: eroismul, intelepciunea sau reintoarcerea la natura.

Refugierea intr-o realitate mult cosmetizata, cu multe elemente din gama iluzoriului, pare sa fie cea mai actuala si facila cale de rezistenta in confruntarea cu asperitatile vietii in mileniul III.  

Orice cultura nationala incearca sa construiasca o lume onirica in cadrul realitatii fruste, prin transformarea unor elemente sau forme de viata din cadrul societatii.

Asa cum la finele Evului Mediu s-a incercat o poleire a vietii aristocratice, o turnare in formele idealurilor momentului a acelor realitati, tot la fel se petrece si in zilele noastre: chiar daca acum este vorba de cavaleri si alchimisti moderni, de ecologie sau de trasarea unor noi cai in stiinta sau religie. 

Daca in urma cu secole imitarea modelului ideal al eroului, inteleptului (savant sau cleric) sau proslavirea naturii era apanajului elitei, in prezent, datorita mijloacelor de informare, acest fenomen se constata la nivel de mase largi de oameni.

Mai mult, artizanii manipularii folosesc asemenea metode, pentru a deturna atentia populatiei de la temele de viata reala cu adevarat grave.

Cu timpul, distanta dintre forma iluzorie de viata si realitatea imediata devine tot mai mare: lumina falsa si orbitoare aruncata de reflectoarele Iluziei face sa se estompeze pana la disparitie Realul.

Fiecare traieste in propria sa poveste personala, care nu mai are decat foarte putine puncte de convergenta cu Realitatea colectiva, bazata pe elementele comune ale realitatilor fiecaruia dintre noi.

De aceea telenovelele si au un asa de mare succes: ne pun in fata o poveste ideala in care, surprinzator, ne regasim mai mult decat in Realitatea cruda de langa noi.

Drama se petrece in clipa Trezirii, atunci cand se poate produce ruptura, omul poate intra in sevraj, iar efectele pot fi devastatoare pentru un psihic fragil, conducand pana la sinucidere.

Daca in perioada renascentista oamenii inglobau arta in chiar modul lor de trai, in viata lor de zi cu zi, cu timpul arta s-a delimitat de viata, s-a indepartat pana ce a devenit un soi de oaza de refugiere, un soi de drog elitist sau de masa.

In prezent arta se modifica, incercand sa se reapropie de lumea reala, vorbindu-se tot mai mult de o arta a uratului, dar ea nu se mai potriveste cu idealurile noastre de viata.
Asa incat locul principal a fost luat de televiziune, de minciunile acesteia, pe masura ce arta tinde sa arunce macar unul din valurile falsitatii.

In ultimul deceniu o amploare nemaivazuta a luat-o Internetul si lumea virtuala.
Pe Internet poti fi oricine: eroul stralucitor, salvatorul omenirii, poti fi PERFECT indiferent de diformitatile tale fizice si/sau sufletesti.

Iti poti fauri cea mai minunata dintre lumi , o lume doar pentru tine.
Devii Dumnezeul tau personal: te automodelezi pe tine si lumea de vis in care vrei sa traiesti.
Devenind Creator si Creatie in acelasi timp, ajungi sa te rupi de Real si sa te lasi absorbit intr-o lume imaginara, din care s-ar putea sa nu mai poti iesi niciodata (in cazul in care ti-ai mai dori vreodata asta!).

Pentru cei mai lenesi exista si varianta droguri concrete, cele “usoare” tocmai dorind sa ne fie propuse de Tatucul Stat, printr-un Scorpion (zodie caracterizata de ocultism si otravuri), folosindu-se de o caricatura de Referenduum, care da apa la moara, pentru discutii pro si contra, celor care propovaduiesc acum, la inceput de mileniu III, suprematia elitelor asupra vulgului si resping dreptul acestuia la vot, la calitatea de cetateni, pe considerentul ca nu au aceleasi idealuri (irealizabile!) ca si ei.

De-a lungul vremurilor s-au produs separari teribile intre Dumnezeu si lume, intre arta si viata, intre suflet si trup, intre viata reala si viata virtuala.

Asa cum multi ganditori ai lumii au aratat in scrierile lor, lucrurile care ne infrumuseteaza viata au ramas cu mici exceptii aceleasi: arta, calatoriile, natura, sportul, asocierile cu oameni ce au aceleasi idealuri ca si noi.

Vechea iluzie ca suveranul asculta plangerile saracilor s-a perpetuat pana in zilele noastre: audientele publice, “baile de multime” sunt doar doua exemple in acest sens.

Formele de viata sunt impodobite pana la kitsch , pana devin digerabile, pana se obtine un spectacol “frumos”, in acord cu iluziile de la un moment dat ale majoritatii membrilor unei societati.
In nicio imprejurare serioasa de viata nu se admite vreo derogare de la aceste forme, de la teatral, de la normele care mentin iluziile cele mai inalte.

Indiferent ca este vorba de nastere, botez, casatorie, moarte, de justitie, sedintele parlamentare, juramintele depuse de reprezentantii Statului, neaparat pe Biblie si pe Constitutie, totul este imbracat in formalism.
Se acorda gratuit stele si titluri de cavaler, de "doctor honoris causa", totul este poleit, lucitor pana la orbire, pentru a ascunde miezul, uneori gaunos, alteori plin de uratenia frusta.

Evenimente de viata, importante sau mai marunte, din societate sau din viata proprie, se transforma neaparat in spectacole grandioase, pline de efecte speciale, de sunet si lumina.

Cand acestea lipsesc, drama este imensa la nivel individual: fara dimensiunea histrionica, omul contemporan este pierdut.

Oamenii gusta efuziunea patetica a suferintei sau a fericirii intr-o lumina neaparat artificiala.
Cu cat viata este mai dura, mai privativa (deja acum o saptamana intr-o stire “banala” se relata ca amprentarea functionarilor unei primarii a inceput), cu atat mai mult riscam sa pierdem contactul cu Realitatea, sa ne refugiem intr-o lume de vis.

Si nici acest refugiu nu ar fi cel mai rau lucru din lume.
Dramatica este trezirea: cand ne dam seama ca ne-am mintit cu buna stiinta si ca odata scuturati din visare, nu mai putem intra din nou in lumea onirica pentru a ne continua visul.

Evident, cei puternici psihic isi pot fauri un nou vis, dar exista si multi care clacheaza.
Cei care si-au pus toata energia in visul ACELA, iar odata acesta sfaramat nu mai gasesc resurse interne pentru a cladi un nou castel de nisip.

Si atunci, fie se lasa in voia visurilor propuse de papusarii acestei epoci (de multe ori chiar stiind prea bine ca este vorba doar de o noua minciuna!), fie refuza pur si simplu sa mai traiasca.

Fiecare epoca lasa in urma sa amprentele suferintei, nu momentele de fericire.
Doar nenorocirile (razboaie, calamitati, crize) devin jaloane in istorie. Mereu se spune ca istorie ne este de folos pentru a ne invata sa evitam greselile inaintasilor (pe care, la alt nivel, le vom repeta oricum!), de foarte putine ori ni se spune sa invatam din exemplele pozitive.
In definitiv, Realitatea lumii noastre poate fi privita ca un fagure compus din realitatile individuale ale fiecaruia dintre noi.

Peretii fagurelui sunt fauriti din elementele comune prezente in visele celor mai multi membri ai unei societati traitori la un moment dat intr-un areal bine definit.
In rest, celulele fagurelui sunt goale, iar loc de un fagure de albine vorbim de unul de viespi.

La nivel individual, incercam sa ingropam cat mai adanc traumele personale, retinand doar ce e frumos,in armonie cu visele noastre, dar aceste rani sufletesti vor izbucni la suprafata cand ne asteptam mai putin. Si vor fi devastatoare: pentru ca durerea are darul de a ne trezi.

Un poet din secolul al XV-lea scria:
“Toate merg rau pe lume: dreptatea a pierit, cei mari ii jefuiesc pe cei mici, cei mici se jefuiesc intre ei.”
Probabil este nevoie de o noua paradigma, dat fiind ca niciuna dintre cele trei solutii nu pare sa fie satisfacatoare pe termen mediu si lung.

“OMNES NAMQUE HOMINES NATURA AEQUALES SUMUS”? (“Toti oamenii sunt egali de la natura”.)

Cu siguranta fraza preluata de Grigorie cel Mare, in perioada Evului Mediu timpuriu, de la Cicero si Socrate, este valabila si astazi.

Singura precizare este ca atunci, ca si acum, oamenii sunt egali de la natura IN MOARTE, nicidecum in viata, si cu atat mai putin in visare.

Si, oricum, asa cum zicea zilele trecute un prieten, prima cerinta necesara pentru a-ti indeplini visele este aceea de A TE TREZI!

Lasa criza, incepe sa traiesti!

"Da-mi Doamne puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba, de a avea curajul sa schimb ceea ce pot si de a putea face diferenta intre cele doua!"

"Lasa grijile, incepe sa traiesti!" este titlul unui best-seller avandu-l drept autor pe Dale Carnagie. Il putem adapta cu succes la sperietoarea CRIZEI, fie ea mondiala, europeana, regionala sau original-romaneasca.

Prea des in ultima vreme ne-am limitat la "a supravietui" in detrimentul verbului "a trai".

Am uitat sa ne intoarcem spre noi insine si sa ne intrebam sincer ce ne dorim de fapt pentru a fi cu adevarat fericiti.

Raspunsul la aceasta intrebare este individualizat de la om la om, indiferent de cat ar vrea unii sau altii sa ne conduca spre "adevarata fericire".

Va provoc sa incercam sa distrugem cursele dogmelor economice, politice sau religioase ce nu au drept scop, mai mult sau mai putin declarat, decat acela de a ne inregimenta intr-un grup sau altul, intr-o armata sau alta de robotei fara personalitate, care sa asculte fara cracnire de cate un conducator luminat, care sa ne duca pe cei "alesi" spre o Nirvana terestra sau celesta (indiferent ce s-ar intelege prin acest termen).

In prezent, se contureaza tot mai accentuat ideea ca adevaratele valori ale acestei epoci trebuie sa fie dezvoltarea personala continua, sanatatea fizica si psihica, viata in armonie cu legile naturii si ajutorul acordat semenilor aflati in nevoie.

Se pare ca nu mai e timp pentru o reala regasire a umanitatii din noi insine, in conditiile in care grijile financiare ne haituiesc, gripele animaliere de tot soiul incepe sa se raspandeasca exponential, se continua nascocirea de planuri de reviriment economic prin metoda "batalia contra Naturii", persoanele cu nevoi speciale sunt mereu la categoria "Diverse", iar individul nu mai exista decat in calitate de pion intr-o partida de sah social pe care extrem de greu o poate influenta in vreun fel pe termen mai indelungat.

Care ar fi solutia? Sa lupti impotriva acestui sistem ca si cum te-ai opune unui rau involburat, inotand in sens invers?... Sa accepti inevitabilul cu umilinta?...

Probabil ca e mai bine sa iti iei un mic respiro, sa depasesti zona de siguranta iluzorie si sa iesi de pe tabla de sah, privind partida de pe margine si incercand sa intelegi strategia celor doua tabere. Pentru ca intotdeauna exista minim doua tabere...Fiecare conducator de osti "luminat" incercand sa te captureze, pe ideea: "Tara, tara, vrem ostasi!", dar, de fapt, nedand doi bani pe tine, daca nu te poate utiliza asemeni unei unelte, cuantificandu-ti valoarea doar in raport de folosul pe care i-l poti aduce in indeplinirea cat mai rapida a telurilor de satisfacere a propriei vanitati.

Conteaza ca ai si tu o viata a ta, ca ai si tu un suflet, ca ai si tu dreptul la propria ta fericire? Pentru ei niciodata. Te vad doar atunci cand le poti fi de ajutor, in rest nu valorezi nici cat pamantul pe care pasesc (in ultima vreme pana si pamantul asta a inceput sa isi piarda valoarea datorita crizei imobiliare, nu-i asa?)

O solutie ar putea fi aceea de a continua sa existi in aceasta lume, dar sa nu te lasi absorbit de ea, sa extragi lucrurile bune din orice situatie pe care esti nevoit sa o infrunti,dar sa nu uiti niciodata ca esti unic, minunat in individualitatea ta  fascinanta, si nimeni nu are dreptul sa striveasca potentialitatea fiintei minunate care ESTI!

Cred ca primul pas ar fi sa ne eliberam de TEAMA.
Atunci cand ne temem, permitem sistemului limbic (creierului primitiv) sa preia controlul, iar neocortexul nu mai poate sa ne ajute. Instinctele primare inlatura rationalul, asa incat ne comportam precum niste animale haituite.

Tot mai greu reusim sa gasim solutiile la provocarile vietii secolului 21, cu atat mai mult cu cat, in aceasta perioada in care ne aflam tocmai in "ochiul furtunii", schimbarile sunt atat de rapide incat nu mai avem timpul necesar de a ne putea adapta lor.

Timpul se grabeste... ne grabeste... Spre ce anume?
Pe unii ii indreapta spre autodistrugere, pe altii spre o noua treapta de evolutie. Depinde de fiecare dintre noi ce alegem! Cand? Chiar in acest moment!

Nu ne apartine decat clipa prezenta... AICI si ACUM... Ce va urma este invaluit in mister... Si atunci de ce ne-am teme? Ceea ce este dat sa se intample se va intampla oricum...

Doar ca exista o taina....Si clipa urmatoare va fi tot PREZENT. Iar prezentul il putem influenta... Iar si iar...

Numai ca trebuie sa pornim de undeva. Sa existe o baza pentru aceasta influentare. Iar dezvoltarea personala continua ne permite sa facem asta.

Cum anume? In primul rand constientizand faptul ca fiecare din noi este o fiinta minunata care merita sa fie FERICITA.

Nu candva in viitor, ci chiar in clipa prezenta. Trebuie doar sa ne dorim SCHIMBAREA INTERIOARA.

Sa iesim din starea de victime ale Sortii si sa incercam sa aducem la lumina umanitatea din noi.

Ati mai facut in ultimele luni o lista cu dorintele voastre simple? Sau ati spus: "Nu mai e cazul, e CRIZA, nu am voie sa ma gandesc acum la fericirea mea, cand e atata nefericire in jurul meu!"

Ati alimentat si voi cu un strop de nefericire marea nefericire generala? Va alaturati si voi in corul bocitoarelor sau incercati sa dati crizei cu flit, bucurandu-va de fiecare secunda de VIATA?

Nu cred ca ar trebui sa ne simtim vinovati daca ne bucuram de lucrurile marunte care ne fac frumoasa calatoria noastra terestra, drum initiatic presarat cu lectii de viata la tot pasul.

Iar aceste "amanunte" nu au nici o legatura cu banii de pe card sau din portofel... Ci doar cu linistea, cu seninatatea sufletului nostru.

Va provoc la FERICIRE chiar ACUM, in plina CRIZA MONDIALA!
Ce ziceti, va prindeti in joc? :-) 

Esti bucurestean si vrei o locuinta intr-un cartier rezidential? New Town este rezolvarea!
Un complex rezidential select, ce iti va satisface toate dorintele, gasesti in zona Mihai Bravu - Baba Novac!

Iar dupa achizitionare, cand vei trece la mobilarea bucatariei intr-un stil absolut personal , un model de scaun bucatarie avangardist o sa te ajute cu siguranta! 
Ia-ti un scaun de bucatarie de la Tamos!

RAZBOIUL DE IMAGINE (autoare: Carmen Bulubasa)

"Războiul de imagine" este un text scris de Carmen, dupa o discutie incitanta cu Ovidiu Bufnila, pe vremea cand reteaua sociala ROSTIRI era activa...

Maine, la The Hub, Ovidiu Bufnila este trainer la un workshop interesant...

Primind in aceasta dupa-amiaza o invitatie la acest seminar, mi-am adus aminte zambind de "confruntarea" de idei de acum doi ani..

Lectura placuta!:)

Fascinaţia pentru lumină a fluturelui, doar bătător din aripi, fără alte gânduri decât cele de înălţare, părea că-l hipnotizase pe jazzon.

Se mişca dintr-o parte în alta a încăperii înguste şi întunecate cu fervoare, alungând nervos, cu o bătaie de mână, frustrarea pe care o simţea de câte ori, neatent cum era, se izbea de perete. Dorinţa de înălţare spre cer era atât de puternică încât îşi imagina plafonul explodând sub încăpăţânarea lui de a trece dincolo de micimea lumii în mijlocul căreia fusese sortit să trăiască.

Creator al miilor de culori, rămase încercări de strălucire, eşuate din cauza minciunii care le dezvăluia lipsa de consistenţă şi nerealitate, se simţea pustiit şi mai mult decât atât, fals.

Pornit cândva în căutarea adevărului absolut, minţit de imaginile mişcătoare ale unei reclame la ciocolată, acum simţea toată amăreală eşuării în imperfecţiunea şi finitul omenescului.

Gândurile, miile de gânduri, frânturi amestecate în învălmăşeala dorinţelor neîmplinite se năpusteau asupra lui şi îi strepezeau sufletul, ascuns atent cu multă vreme în urmă. Nici nu mai ştia câtă vreme trecuse de când nu se mai lăsase în voia unei melodii lente, cu alambicări sfâşietoare, golit de ambiţia de a afla adevărul.

Ambiţia asta îi condusese paşii şi viaţa în cele mai întunecate cotloane ale faptelor omeneşti, într-un adevăr pe care nu-l bănuise şi nu-l dorise.

De când pornise în căutarea lui, fusese credincios doar ideii că orice poate fi manipulat, că orice poate fi construit, dărâmat şi reconstruit, că totul e doar imagine şi de confecţionarea perfecţiunii ei depinde totul.

Cam asta îi consumase timpul şi îi umpluse cu amar şi deznădejde viaţa.

Acum voia să alunge toate gândurile, toate gesturile şi ticurile pe care cu atâta înverşunare şi le însuşise.

Credinţa că străduinţa de a-şi contorsiona mişcările membrelor şi ale ochilor, ale întregului trup, de a-şi disciplina dorinţele şi sentimentele, de a-şi perfecţiona mişcările, până într-atât încât să subjuge întâmplările intereselor şi răstălmăcirilor marilor guru ai manipulării, cărora le jurase subordonare necondiţionată, făcuse din el un necunoscut a cărui imagine nu-l mai mulţumea.

Chipurile celor pe care îi convinsese că arta lui e unica soluţie spre o viaţă îndestulată cu de toate, o viaţă râvnită de toţi, îi păreau schimonosite.

Strâmbăturile lor îl scoteau din minţi. Se identifică, pe rând şi deodată, cu toţi, se recunoştea în flecăreala lor searbădă, în zâmbetele aşezate conştient şi atât de corect-perfecte pe faţa lor, în poziţiile rigide ale trupurilor, în mişcările ochilor morţi.

Începea unul să strige şi îi apuca pe toţi văicăreală. Vacarmul pe care îl făceau miile de personalităţi, scoase din vadul lor firesc, transformate în imagini străine identităţilor lor, era asurzitor. Încercă să-l oprească dar mai rău se înteţea. Reproşurile şi ura feţelor, ale trupurilor chinuite cu muşchii atârnători care nu-şi mai găseau puterea să se prindă de oasele obosite, îl urmăreau din toate părţile, izvorau, cu forţa deznădejdii, din pereţi şi zumzăiau într-un crescendo dureros.

Dar cea mai rea trăire nu era cea a revoltei celorlaţi, ci a Fricii pe care o simţea picurându-şi veninul pe spatele lui.

O recunoştea deşi sperase că o învinsese atunci, demult, când crezuse că alegând biciul manipulării preluase şi frâiele asupra viitorului şi vieţii.

Frica însă, cel mai de temut duşman al său, căpătase din nou chip real, reînviase. Îşi revendica timpul în care fusese forţată să stea îngropată sub atâtea şi atâtea vanităţi şi orgolii. Acum vroia răzbunare. Răbdarea cu care asistase la toate încercările de a fi înlăturată, ascunsă, manipulată ajunsese la sfârşit şi nebunia lui îi vestea momentul de început al unei vieţi de o dulceaţă neasemuită, nesfârşită.

Biet idiot imperfect care din atâta vanitate şi încăpăţânare nesocotise puterea şi adevărul ei! În mod sigur asta l-a pierdut şi acel moment era AICI şi ACUM.

Cândva ea, Frica, încercase să-i spună că-i poate fi de ajutor, dar el a înlăturat oferta ei fără să stea pe gânduri. Ba mai mult, a pretins că nu există, că e doar o adiere, o încercare de a-l abate de la drumul lui magic. Nu un munte, nu un zid, ci doar o umbră care doar părea a fi lipsită de densitate, de culoare, de viaţă.

Netrebnicul! Ha! Ha! Ha!

Habar nu avea că din cărţi şi din gura unora, la fel de idioţi ca şi el, nu avea cum învăţa despre ADEVĂR.

Aşa era construită lumea, aşa erau definiţi oamenii. Să nu se poată împotrivi, să nu poată fugi, să nu se poată ascunde de ea.

Cei care înţeleseseră asta au găsit în ea un camarad, cei care au ignorat-o nu au supravieţuit falsului şi nici minciunii, pierzându-se în căutări sterile.

Imaginea contrafăcută nu contează! Nu există reguli şi adevăruri absolute despre cum trebuie să fie, să facă, să se mişte, să râdă, să plângă, să danseze, să clipească, să vorbească medicul, politicianul, profesorul, chimistul, fata, băiatul, femeia, bărbatul, hoţul, juristul...

Există doar frica să nu fii medic cu imagine de profesor, de jurist sau, şi mai rău, de politician, frica să nu fii profesor cu imagine de hoţ, cerşetor, sau şi mai rău de politician, frica să nu fii cerşetor cu imagine de politician , frica să nu fii politician cu imagine de cerşetor, judecător, falsificator, guru atotştiutor.

Există doar frica să nu fii ceea ce nu eşti, ceea ce nu ai cum să fii, pentru că atunci, în toate cazurile, eşti doar un fals, un mincinos, un manipulator şi tot ce culegi e lipsit de sens, viaţa ta e

fără rost.

Ca să fii medic, profesor, judecător, pictor, zidar, inginer, e suficient să iubeşti oamenii atât de mult încât să recunoască în tine medicul, profesorul, judecătorul, inginerul, esenţa a ceea ce pari, iar pielea în care stai e adevărată pentru că e pielea TA.

Ca să fii politician trebuie să fii un mincinos.

Ca să pari orice altceva ce nu eşti e suficient să nu-ţi fie frică să fii mincinos.

Asta este singura frică a Fricii, dar oamenii sunt prea superficiali şi indiferenţi ca să afle acest adevăr simplu, prea orgolioşi ca să îi accepte puterea.

Oamenii sunt oameni.

Imperfecţi, vulnerabili, ciudaţi, tembeli, visători, artişti, făuritori de vise, cum or fi ei, au o calitate a lor unică : OMENIA.

Calitatea asta dacă nu şi-o pierd, or să înţeleagă că nu au cum să aibă vreodată o imagine falsă şi câtă dreptate are ea, Frica, atunci când susţine că le e de folos.

Cei care renunţă primii la omenie şi la demnitatea ei sunt manipulatorii.

Pentru ei, FRICA NU MAI POATE FACE NIMIC!

ROSTIRI: Perseverenta prost aplicata (autor: Radu Bulubasa)

Mă uit la ştirile de la televizor şi mi se par iar şi iar stereotipe. Dacă nu mă pierd în amănunte, ca şi atunci când mă uit printre gene la o pagină tipărită şi nu citesc cuvintele, ci văd doar modelul, constat că sunt absolut identice. Mai mult, sunt aceleaşi ca şi pe CNN, Euronews, pe la americani , japonezi şi ce-or mai fi. Şi sunt sigur că dacă acum 3000 de ani ar fi existat televiziune ar fi fost la fel. Doar pentru că omul nu s-a schimbat deloc de atunci...

Ne facem datoria de cetăţeni, ne alegem conducătorii şi inevitabil suntem dezamăgiţi. Ne facem probleme pentru politicieni, pentru legile pe care le-au făcut, pentru că dorm în Parlament, că au cumpărat nu ştiu ce maşini sau vile, că acum vom intra în UE şi va fi bine pentru toţi... şi ce folos ? Politica e aceeaşi de câteva mii de ani de când avem istorie scrisă ( şi probabil că şi mai demult ).

Toate aceste sisteme politice şi la fel şi cele religioase au eşuat în repetate rânduri de-a lungul istoriei dar noi perseverăm în a le încerca în continuare. Chiar şi războaiele sunt aceleaşi şi din păcate sunt o constantă nelipsită de-a lungul timpului. La ele diferă să zicem doar tehnologia. Nu degeaba „Arta Războiului” scrisă de Sun Tzu în urmă cu 2500 de ani este considerată şi în ziua de azi cel mai bun manual în domeniul militar. Cred că această carte conţine tot ce se putea spune atunci ca şi acum despre firea umană.

Majoritatea oamenilor nu mai este interesată de trecut...

De ce i-ar interesa nişte chestii petrecute acum nu ştiu câte sute de ani?
Ce contează pe unde au umblat legiunile romane acum 2000 de ani?
Adevărul este că trecutul ne guvernează vieţile, suntem frunzele din vârful copacului şi nu putem sta acolo fără rădăcini sau trunchi.

Unora dintre oameni nu le pasă deloc de cei din jur, rănesc, lovesc şi umilesc chiar şi pe cei care le sunt aproape, altora le pasă doar de un cerc restrâns de cunoscuţi şi de familie, dar de ceilalţi deloc şi câtorva, foarte puţini, le pasă de toţi şi ar vrea să fie bine pentru toată lumea, dar ei se pierd între ceilalţi...

Modalităţile prin care am încercat să ne înţelegem între noi până acum în mod clar nu funcţionează. Cred că ceva ar trebui să se schimbe în modul nostru de gândire, în interior, ca să aibă efect în comportamentul nostru ca specie şi poate că atunci va fi o lume mai bună. Poate cineva, cândva,
va descoperi o metodă. Poate doar aşa vom supravieţui ca specie.

Aşa că eu nu mai îmi fac probleme care partid prinde şi care nu locuri prin Parlament. Toţi vor da cu bâta în baltă.
Diferenţele constau doar în cât stropesc!

Radu Bulubaşa
Revista ROSTIRI (arhiva)