Se afișează postările cu eticheta texte politice rostiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta texte politice rostiri. Afișați toate postările

In asteptarea Apocalipsei: Un El Dorado pentru fiecare

Jungla mayasa s-a imbogatit recent cu un fagure romanesc. 

Anticipand indemnul prezidential de plecare spre taramul unde a intarcat mutu' iapa, un cuplu a decis, dupa o serie lunga de experiente horror avute pe meleaguri mioritice, sa-si ia campii.
In final, s-a demonstrat ca tinerii cu pricina si-au luat... jungla.
Si, pentru ca romanasii sunt dotati din plin cu simtul umorului, evident ca bucata de jungla personala se afla asternuta la umbra de piramide mayase.
Nu de alta, dar se apropie Apocalipsa cu sarituri de iepure metalic (jaguarii fiind aproape disparuti in Mexic, cu exceptia catorva observati prin 2009) si e bine sa te gaseasca intr-un hamac, legat de doi cocotieri, langa o coliba futurista, sub forma de fagure, mustind de mierea cu aroma de Apuseni.
Bastinasii din Yucatan i-au primit cu inima deschisa (lucru transmis pe linie stramoseasca, de cand aduceau sacrificii astrului zilei).
Din fericire, soarele stralucea din plin cand au ajuns, ceea ce face si acum, asa ca au fost adoptati rapid de sateni, mai ales ca romancuta, de felul ei doctorita, nu avea gandul miselesc de a-i submina autoritatea samanului local.
Locuitorii au fost putin uimiti de dorinta strainezilor de a-si ridica o coliba confortabila sub forma de fagure, cu pereti octogonali, insa au vazut ei multe, la poale de codru mayas.
I-au ajutat cu drag, asa se face ca o locuinta insolita, cu mai multe compartimente, cu faianta in baie, cu birou, cu turn de apa langa casa si fosa septica, se ridica acum mandra printre copaci.
Probabil ca tavalugul civilizatiei va navali peste ei mai rapid decat apocalipsa mayaso-biblica, de aceea se bucura de fiecare clipa, in coltul lor de paradis personal.
Deja au curent electric, Internetul a ajuns si acolo (chiar de se taraie cu viteza melcului), in curand va ajunge si reteaua de apa. Cu toate ca apa vie de la fantana personala este cu mult mai buna.
Acum temerarii nostri incearca sa se curete, cat mai au vreme, de zgura apasatoare depusa pe suflete in tara. Inainte de a se produce o ireversibila necroza.
Ii ajuta broastele testoase alaturi de care inoata printre corali, cantecele junglei murmurate in noptile instelate, oamenii calzi care mai stiu sa traiasca inca adevarat, nu vieti de imprumut sau impuse de conducatori in deriva, imbacsiti de atata falsitate.
Acum 3-4 ani, cei doi tineri din povestea mea luptau in tara pentru cauze pierdute: salvarea Rosiei Montane, construirea de spatii de socializare, unde oamenii sa constientizeze ca se pot transforma asa incat sa fie in armonie cu Universul, nu in lupta cu acesta.
Se pare ca, in final, au reusit doar propria lor eliberare de teama de a se intoarce spre ei insisi, ca prim pas spre descoperirea El Dorado-ului personal.
In acest mileniu ciudat, salvarea se face individual, iar radicala solutie gasita de ei, inainte de a fi trambitata strident sub forma de ordin de stat, a fost divortul de Romania.
Vortexul apocaliptic, ce ne contorsioneaza mintile, cu Keride si Pepi scoborati din telenovele de doi pesos, Irinei si Monicute hrapareti ce isi transforma progeniturile in elastic bun de intins pana se va rupe, cameleoni politici care se coloreaza la comanda si scorpioni bipezi care inteapa cu ace otravite mai ceva decat fratii lor din jungla, nu a ajuns inca pe plaiurile mayase.
Faptul ca doi oameni au reusit sa se extraga din apocalipsa romaneasca ne demonstreaza ca orice este posibil daca ne eliberam de frica.
Propriul nostru El Dorado poate fi si aici, nu neaparat la margine de lume. Si aici ne putem cladi cate o casuta, fie ea si imaginara, in forma de fagure. Mai urmeaza apoi sa ne scuturam si de autismul social.
Fagure langa fagure, vom putea fauri un stup. Important este ca mierea gandurilor, cuvintelor si actiunilor noastre sa nu fie otravita.
Asa poate vom inlocui vorbele zeflemitoare ale unui politician, despre munti de mamaliga si rauri de lapte, cu aurul dulce al vietilor noastre implinite.

Rostiri mereu actuale: Ploi... (Marin Ilca)

Ploi...
Aşa este, AFARĂ PLOUĂ! Partea care ne afectează cel mai mult, e că plouă şi ÎNĂUNTRU.
Afară plouă cu invective, cu neruşinări, cu minciuni, cu promisiuni deşarte, cu decizii care ne scufundă...
Cineva trebuie să dea alarma pentru că plouă şi înăuntru! Plouă ÎNLĂUNTRUL nostru, al fiecăruia!
Am fi acceptat toate măgăriile pe care le fac cei de la putere, dacă nu ar fi adus această atitudine la un nivel inacceptabil chiar şi pentru o ţară bananieră fără banane, pentru că aşa suntem noi: doar atunci când pe ecranul ceasului este deja ora 12, ne trezim că trebuie reparat acoperișul.
Suntem culmea! Încercăm să inventăm ceasul cu 28 de ore? Pentru ce?  Ca să mai tragem de timp, în speranţa că se va găsi cineva până la urmă să ne impună "mintea românului cea de pe urmă"?
Ar fi fost minunat ca jocul de-a politica să nu ne afecteze. Probabil,la nivel de naţiune, ne gândeam că trebuie să fim în rând cu lumea şi să avem nişte băieţi pe care să-i putem prezenta drept: Preşedintele României, Guvern, Patronate, Sindicate....şi restul.
Puerili cum suntem deja văzuţi de restul lumii, ne gândeam poate că am rezolvat problema şi ne putem vedea de-acum de treabă. Fals! Am eşuat lamentabil şi previzibil. În criza actuală (mă refer la cea morală), încă mai purtăm discuţii despre legitimitatea actelor Guvernului şi ale Preşedintelui!
Suntem nişte... deosebiţi! Ce bine ar fi fost dacă această deosebire faţă de restul lumii ar fi fost în alt registru... AFARĂ PLOUĂ...

Marin Ilca