Pentru ca Natura va ramane mereu cea mai iscusita tamaduitoare!
Cum am ajuns la conferinta lui Nik Halik... la The Hub Bucuresti
Conferinta lui Nik Halik de la Bucuresti, de duminica, 3 februarie 2013, a avut pentru mine, in afara de o confirmare a propriilor idei despre cum arata o adevarata viata implinita, si o functie cathartica, purificatoare.
Asa cum zicea si Lorand in decembrie, este bine sa te inconjori de oameni mai inteligenti decat tine, care te pot trage in sus, nu de aceia care stau la cotitura ca sa iti dea un branci in rapa cu prima ocazie (lucru specific romanesc, din nefericire!).
Dupa cum aveam sa aflu la conferinta duminicala, Nik Halik are cam aceeasi teorie, chiar dusa la extrem: el merge pe principiul ca nu trebuie sa ai incredere in absolut nimeni, decat in tine, pentru ca altfel, la un moment dat, chiar si rudele cele mai apropiate te pot dezamagi si iti pot frana zborul spre soare (sau spre Luna, in cazul lui!)...
Din nefericire, am aflat foarte tarziu de aceasta conferinta, cu o zi jumatate inainte, iar ca sa am noroc la tombola Blogal Initiative nu puteam spera (din multe motive obiective si subiective), asa ca am decis sa citesc tot ce gasesc pe net despre acest milionar excentric, sa vizionez filmuletele postate si sa imi asamblez duminica o "conferinta Nik Halik" in stil propriu, acasa. Intotdeauna exista solutii, daca vrei. Putina creativitate sa ai!
Iata insa, ca dupa putina vreme de la inceputul "scotocirii" prin "bibioteca virtuala", primesc un email de la organizatori, care imi ofereau o invitatie la eveniment...
Cu atat mai mult, mi s-a confirmat faptul ca era destinat sa ajung acolo...
Duminica dimineata am avut surpriza ca in locul unei zile mohorate, asa cum anuntasera meteorologii pentru Bucuresti, sa vad un cer albastru, de primavara, innobilat si de razele unui soare vesel...
The Hub este relativ aproape de locuinta mea, asa ca nu ma asteptam sa se mai intample ceva frumos pana sa ajung acolo...
Gresit... Se spune mereu ca ingerii ne trimit mesaje continuu, totul e sa fim receptivi la ele, ca sa le putem percepe...
Se pare ca in cazul meu, ingerul de serviciu s-a gandit ca nu e momentul sa imi trimita semne imbracate in tot soiul de cimilituri, asa ca mi-a scris direct...:)
La doua statii de casa, pe cand asteptam schimbarea culorii la semafor, imi arunc ochii pe un perete desenat cu o multime de graffiti si... ce citesc scris mare, deasupra acelor desene colorate?... " Priveste cerul..." Exact asa scria... Noroc ca avand tangenta cu domeniul, nu am inmarmurit de uimire...
Putin mai incolo, un alt flash: firma "Mega Image", iar langa ea, scris mare, cu galben: "Succes"...
Alaturati aceste piese de puzzle si vedeti ce obtineti... Eu am fost incantata de "telegrama angelica"...
Ajungand prea devreme la The Hub, inca sub influenta mesajului de mai sus, m-am gandit ca ar fi bine sa intru si la biserica din vecinatate, desi nu ma pot lauda ca trec pragul prea des lacasurilor de cult din Bucuresti...
Inauntru canta deja corul, se faceau pregatiri pentru inceperea slujbei... Cele cateva minute petrecute inauntru, plus o rugaciune facuta pentru cei vii, apropiati mie, dar si pentru cei adormiti din familia mea intru vesnicie, mi-au facut tare bine...
Evident, am aprins o lumanare si m-am rugat de bine si pentru aceia ce au scris urat despre mine zilele trecute (desi nu am citit ce au scris, pentru ca nu imi cheltuiesc vremea citind mizerii)... Sper sa le fie de folos, sa fie inspirati si sa scrie lucruri de calitate, spre binele tuturor...
The Hub este un loc feeric din Centrul Vechi, pe care eu l-am perceput ca avand un Feng Shui foarte bun (Bogdan cred ca ar avea aceeasi parere cu mine, daca ar analiza locul acesta cu busola, cu certitudine)... Ce-i drept, este si Curtea de Apel peste drum, dar cele doua biserici neutralizeaza mare parte din maleficitatea instantei, cred eu...
M-am mai simtit asa de bine ca la The Hub, doar in locatia unde se tineau evenimentele clubului nostru, undeva, mai departe un pic, spre Mosilor, pe vremea cand il conduceau Anca si Eddy, inainte de a pleca spre America Latina (mi-e dor de acele vremuri si de acel grup de oameni minunati!)...
Nu doar locul in sine, ci si oamenii ce vin intr-un club, dau spatiului niste valente deosebite...
Revenind, si The Hub este un asemenea loc magic, de aceasta data pentru oamenii preocupati de tehnologie, de antreprenoriat, de conferinte cu oameni ce te pot inspira pentru a-ti face viata mai frumoasa... Eu asa percep acel loc din inima Bucurestiului...
Iata cum am ajuns eu la Conferinta lui Nik Halik...
In postarile urmatoare o sa va povestesc si cam ce ne-a spus milionarul cu suflet de copil...
Asa cum zicea si Lorand in decembrie, este bine sa te inconjori de oameni mai inteligenti decat tine, care te pot trage in sus, nu de aceia care stau la cotitura ca sa iti dea un branci in rapa cu prima ocazie (lucru specific romanesc, din nefericire!).
Dupa cum aveam sa aflu la conferinta duminicala, Nik Halik are cam aceeasi teorie, chiar dusa la extrem: el merge pe principiul ca nu trebuie sa ai incredere in absolut nimeni, decat in tine, pentru ca altfel, la un moment dat, chiar si rudele cele mai apropiate te pot dezamagi si iti pot frana zborul spre soare (sau spre Luna, in cazul lui!)...
Din nefericire, am aflat foarte tarziu de aceasta conferinta, cu o zi jumatate inainte, iar ca sa am noroc la tombola Blogal Initiative nu puteam spera (din multe motive obiective si subiective), asa ca am decis sa citesc tot ce gasesc pe net despre acest milionar excentric, sa vizionez filmuletele postate si sa imi asamblez duminica o "conferinta Nik Halik" in stil propriu, acasa. Intotdeauna exista solutii, daca vrei. Putina creativitate sa ai!
Iata insa, ca dupa putina vreme de la inceputul "scotocirii" prin "bibioteca virtuala", primesc un email de la organizatori, care imi ofereau o invitatie la eveniment...
Cu atat mai mult, mi s-a confirmat faptul ca era destinat sa ajung acolo...
Duminica dimineata am avut surpriza ca in locul unei zile mohorate, asa cum anuntasera meteorologii pentru Bucuresti, sa vad un cer albastru, de primavara, innobilat si de razele unui soare vesel...
The Hub este relativ aproape de locuinta mea, asa ca nu ma asteptam sa se mai intample ceva frumos pana sa ajung acolo...
Gresit... Se spune mereu ca ingerii ne trimit mesaje continuu, totul e sa fim receptivi la ele, ca sa le putem percepe...
Se pare ca in cazul meu, ingerul de serviciu s-a gandit ca nu e momentul sa imi trimita semne imbracate in tot soiul de cimilituri, asa ca mi-a scris direct...:)
La doua statii de casa, pe cand asteptam schimbarea culorii la semafor, imi arunc ochii pe un perete desenat cu o multime de graffiti si... ce citesc scris mare, deasupra acelor desene colorate?... " Priveste cerul..." Exact asa scria... Noroc ca avand tangenta cu domeniul, nu am inmarmurit de uimire...
Putin mai incolo, un alt flash: firma "Mega Image", iar langa ea, scris mare, cu galben: "Succes"...
Alaturati aceste piese de puzzle si vedeti ce obtineti... Eu am fost incantata de "telegrama angelica"...
Ajungand prea devreme la The Hub, inca sub influenta mesajului de mai sus, m-am gandit ca ar fi bine sa intru si la biserica din vecinatate, desi nu ma pot lauda ca trec pragul prea des lacasurilor de cult din Bucuresti...
Inauntru canta deja corul, se faceau pregatiri pentru inceperea slujbei... Cele cateva minute petrecute inauntru, plus o rugaciune facuta pentru cei vii, apropiati mie, dar si pentru cei adormiti din familia mea intru vesnicie, mi-au facut tare bine...
Evident, am aprins o lumanare si m-am rugat de bine si pentru aceia ce au scris urat despre mine zilele trecute (desi nu am citit ce au scris, pentru ca nu imi cheltuiesc vremea citind mizerii)... Sper sa le fie de folos, sa fie inspirati si sa scrie lucruri de calitate, spre binele tuturor...
The Hub este un loc feeric din Centrul Vechi, pe care eu l-am perceput ca avand un Feng Shui foarte bun (Bogdan cred ca ar avea aceeasi parere cu mine, daca ar analiza locul acesta cu busola, cu certitudine)... Ce-i drept, este si Curtea de Apel peste drum, dar cele doua biserici neutralizeaza mare parte din maleficitatea instantei, cred eu...
M-am mai simtit asa de bine ca la The Hub, doar in locatia unde se tineau evenimentele clubului nostru, undeva, mai departe un pic, spre Mosilor, pe vremea cand il conduceau Anca si Eddy, inainte de a pleca spre America Latina (mi-e dor de acele vremuri si de acel grup de oameni minunati!)...
Nu doar locul in sine, ci si oamenii ce vin intr-un club, dau spatiului niste valente deosebite...
Revenind, si The Hub este un asemenea loc magic, de aceasta data pentru oamenii preocupati de tehnologie, de antreprenoriat, de conferinte cu oameni ce te pot inspira pentru a-ti face viata mai frumoasa... Eu asa percep acel loc din inima Bucurestiului...
Iata cum am ajuns eu la Conferinta lui Nik Halik...
In postarile urmatoare o sa va povestesc si cam ce ne-a spus milionarul cu suflet de copil...
Cine este Nik Halik?
Nik Halik este cu certitudine un milionar excentric...
Dar un altfel de excentric, datorita radacinilor sale grecesti, peste care s-a adaugat locul de nastere, Australia... Ce poate fi un asemenea personaj, greco-australian sau australiano-grec, decat un aventurier, un explorator care intelege viata drept o provocare la cunoastere a coltului nostru de galaxie, un ins care si-a pastrat sufletul de copil chiar si acum, cand a depasit 40 de ani, uimirea in fata a tot ce e nou?
Copil al unor greci saraci, ce si-au cautat norocul pe alte meleaguri, pus de mic in situatia de a lupta cu boala, izolat in camera sa, Nik a calatorit mai intai pe calea visarii, avand drept calauze enciclopediile si cartile cu Tin Tin...
Si si-a facut planuri... Ce ar face el daca ar putea iesi din camera aceea, daca ar fi sanatos, daca ar avea bani...
Copiii stiu ca imposibilul nu exista... Doar adultii uita acest lucru... Asa ca lista scrisa la 8 ani ii este si acum calauza in viata...
Ce scria in ea? Ca vrea sa ajunga pe Luna, in Egipt, la piramide, sa ajunga in locul unde s-a scufundat Titanicul, sa vada peste 100 de tari si multe alte lucruri "copilaresti"... Era un copil sarac, dar avea un potential de visare imens...
Toti am visat asta... Doar ca am crescut, scoala ne-a invatat ca in viata nu facem ce ne dorim, ci de obicei "ce trebuie", apoi jobul ne-a legat cu chingi si mai puternice, alaturi de banci, de guvernele falimentare care ne cer tot mai multe taxe, iar copilul din noi s-a ascuns intr-un ungher si si-a ucis visele...
cititi in cheia celor de mai sus si un "advertorial" scris de mine acum doua luni...
Tot ce mai viseaza cei mai multi adulti este sa vina week end-ul si sa poata dormi pe saturate, pentru ca de luni sa o ia din nou de la capat cu munca de sclavi moderni... Asta daca mai au un sfarsit de saptamana liber si nu trebuie sa munceasca si atunci...
Ne spunea Nik ieri, la conferinta de la Bucuresti, ca daca muncesti mai mult de 5 ore pe saptamana, deja te poti numi sclav al altora...
Nik Halik a reusit sa isi pastreze capacitatea de a intreba: "De ce?" si "Cum?", iar apoi sa se tina de lista sa copilareasca... PENTRU CA IMPOSIBILUL CHIAR NU EXISTA.
Cu siguranta este un model inspirational si pentru altii...
Iata un filmulet de prezentare a ceea ce a reusit pana acum un milionar total diferit de cei "obisnuiti"...
Dar un altfel de excentric, datorita radacinilor sale grecesti, peste care s-a adaugat locul de nastere, Australia... Ce poate fi un asemenea personaj, greco-australian sau australiano-grec, decat un aventurier, un explorator care intelege viata drept o provocare la cunoastere a coltului nostru de galaxie, un ins care si-a pastrat sufletul de copil chiar si acum, cand a depasit 40 de ani, uimirea in fata a tot ce e nou?
Copil al unor greci saraci, ce si-au cautat norocul pe alte meleaguri, pus de mic in situatia de a lupta cu boala, izolat in camera sa, Nik a calatorit mai intai pe calea visarii, avand drept calauze enciclopediile si cartile cu Tin Tin...
Si si-a facut planuri... Ce ar face el daca ar putea iesi din camera aceea, daca ar fi sanatos, daca ar avea bani...
Copiii stiu ca imposibilul nu exista... Doar adultii uita acest lucru... Asa ca lista scrisa la 8 ani ii este si acum calauza in viata...
Ce scria in ea? Ca vrea sa ajunga pe Luna, in Egipt, la piramide, sa ajunga in locul unde s-a scufundat Titanicul, sa vada peste 100 de tari si multe alte lucruri "copilaresti"... Era un copil sarac, dar avea un potential de visare imens...
Toti am visat asta... Doar ca am crescut, scoala ne-a invatat ca in viata nu facem ce ne dorim, ci de obicei "ce trebuie", apoi jobul ne-a legat cu chingi si mai puternice, alaturi de banci, de guvernele falimentare care ne cer tot mai multe taxe, iar copilul din noi s-a ascuns intr-un ungher si si-a ucis visele...
cititi in cheia celor de mai sus si un "advertorial" scris de mine acum doua luni...
Tot ce mai viseaza cei mai multi adulti este sa vina week end-ul si sa poata dormi pe saturate, pentru ca de luni sa o ia din nou de la capat cu munca de sclavi moderni... Asta daca mai au un sfarsit de saptamana liber si nu trebuie sa munceasca si atunci...
Ne spunea Nik ieri, la conferinta de la Bucuresti, ca daca muncesti mai mult de 5 ore pe saptamana, deja te poti numi sclav al altora...
Nik Halik a reusit sa isi pastreze capacitatea de a intreba: "De ce?" si "Cum?", iar apoi sa se tina de lista sa copilareasca... PENTRU CA IMPOSIBILUL CHIAR NU EXISTA.
Cu siguranta este un model inspirational si pentru altii...
Iata un filmulet de prezentare a ceea ce a reusit pana acum un milionar total diferit de cei "obisnuiti"...
Nik Halik la Bucuresti - o conferinta tinuta de un milionar cu suflet de copil
Am fost astazi, 3 februarie 2013, la o conferinta grozava, a celebrului Nik Halik, model inspirational pentru multi oameni din intreaga lume.
Curios lucru, nu am vazut nici un blogger renumit pe acolo, desi evenimentul s-a desfasurat in Centrul Vechi, in cafeneaua internautica The Hub, loc al unor intamplari tare frumoase in care creativitatea, mobilitatea, tendinta de a fi cunoscut la nivel global, nu doar pe plan local, sunt la loc de cinste.
La inceput, organizatorii ne-au vorbit de Vlad Stan, cel care a adus ceva din energiile pozitive de peste ocean in ultimii ani si in Romania.
M-am simtit grozav astazi, mai ales pentru ca mi-am dat seama ca nici eu nu sunt prea departe de modul de gandire al lui Nik.
O sa va povestesc de maine cate ceva dintre ideile excentricului milionar, pentru ca eu am plecat entuziasmata de la eveniment, mai ales de faptul ca mai exista si alti oameni care sa aiba o viziune asemanatoare cu a mea despre viata.
Am gasit multe elemente comune cu felul meu de a fi, iar faptul ca el este extrem de bogat, chiar nu conteaza.
Probabil ca pentru a-mi implini visele de pana acum nu am avut nevoie de atatia bani de cati a avut el...
Cineva dintre bloggeri se mira zilele trecute cum pot scrie pe acest blog doar advertoriale... I-am zis atunci ca eu scriu advertoriale personalizate, pentru sufletul meu...
In seria de articole despre Nik Halik o sa vedeti ca voi exemplifica si cu unele din aceste advertoriale si o sa fie mai clar atunci faptul ca acele articole publicitare sunt mult mai mult...
Voi incepe cu Heidi Choco Club (prietenii stiu de ce!), articol pe care il voi folosi creativ in postarea de maine despre Nik Halik. Stati pe aproape!
Curios lucru, nu am vazut nici un blogger renumit pe acolo, desi evenimentul s-a desfasurat in Centrul Vechi, in cafeneaua internautica The Hub, loc al unor intamplari tare frumoase in care creativitatea, mobilitatea, tendinta de a fi cunoscut la nivel global, nu doar pe plan local, sunt la loc de cinste.
La inceput, organizatorii ne-au vorbit de Vlad Stan, cel care a adus ceva din energiile pozitive de peste ocean in ultimii ani si in Romania.
M-am simtit grozav astazi, mai ales pentru ca mi-am dat seama ca nici eu nu sunt prea departe de modul de gandire al lui Nik.
O sa va povestesc de maine cate ceva dintre ideile excentricului milionar, pentru ca eu am plecat entuziasmata de la eveniment, mai ales de faptul ca mai exista si alti oameni care sa aiba o viziune asemanatoare cu a mea despre viata.
Am gasit multe elemente comune cu felul meu de a fi, iar faptul ca el este extrem de bogat, chiar nu conteaza.
Probabil ca pentru a-mi implini visele de pana acum nu am avut nevoie de atatia bani de cati a avut el...
Cineva dintre bloggeri se mira zilele trecute cum pot scrie pe acest blog doar advertoriale... I-am zis atunci ca eu scriu advertoriale personalizate, pentru sufletul meu...
In seria de articole despre Nik Halik o sa vedeti ca voi exemplifica si cu unele din aceste advertoriale si o sa fie mai clar atunci faptul ca acele articole publicitare sunt mult mai mult...
Voi incepe cu Heidi Choco Club (prietenii stiu de ce!), articol pe care il voi folosi creativ in postarea de maine despre Nik Halik. Stati pe aproape!
"Usturoi", un film independent marca Groparu, despre toleranta romano-rroma
"Usturoi", creatia cinematografica a lui Radu Bazavan, supranumit pe internet si "Groparu", doreste sa ne propuna o abordare originala despre toleranta.
Ca este vorba de un ardelean nici nu mai trebuie sa ne mire... Am vazut cu totii reportajele ingrozitoare realizate in acea zona a tarii, in comunitatea rromilor saraci...
Ma bucur ca o persoana incearca sa priveasca lucrurile intr-o atmosfera amuzanta, din videoclipul de prezentare aduce mult cu filmele lui Kusturita.
Un film de autor ce militeaza pentru intelegerea intre rromi si romani... Si invers...
Se pare ca numarul 12 ma urmareste in continuare, deoarece iata ca unul dintre cele doua personaje are varsta tocmai de 12 ani si, cu ajutorul mintii, m-am teleportat in trecut, cand aveam si eu aceeasi varsta si locuiam intr-un cartier saracacios al Bucurestiului.
Un colt de lume cu reguli proprii, din care puteam evada cu ajutorul fanteziei...
Aveam in grupul nostru si doi frati de etnie rroma, dintr-o familie de muzicanti cu vreo 13 copii. Aveau o bunica ce vindea "bomboane agricole" la cornete de ziar, destul de fioroasa pentru a aduce cu o vrajitoare din cartile de povesti.
Imi aduc aminte ca pe strada mai locuia si fiica unui ofiter, tot cam de varsta noastra, care a primit o bataie zdravana intr-o zi pentru ca... "s-a jucat cu tiganii!". De atunci uraste rromii... Acum e doctorita si ma gandesc cum oare ii trateaza pe cei din aceasta etnie...
Noi, ceilalti, nu aveam prejudecati din astea...
Mai zicea uneori mama, seara, cand ma intorceam de la joaca, rupta de oboseala: "Aoleu, iar ai mancat de la tigani!", cand mai capatam si noi cu generozitate de la parintii Tabitei si ai fratelui ei, colegi de gasca cu noi, cate ceva din imensa oala in care se pregateau bucatele zilnice pentru numeroasa familie... dar atat... Oricum, mancarea era tare buna si aburinda, mai ales infometati cum eram noi in cursul zilei, cand parintii nostri, ai romanilor, erau la lucru...
Aveau si un cal, gazduit in garaj, animal pe care nu il scoteau aproape niciodata din curte... Locuinta o cumparasera de la niste evrei care reusisera sa scape din Romania ceausista si, familia rroma nu prea se impaca, recunosc, cu "facilitatile" de Capitala, ei, cei sositi dintr-o comuna ialomiteana...
Fiind un soi de lidera a grupului de prieteni, in fiecare vacanta de vara pregateam cate un spectacol... de teatru... Ei erau actori, eu mai mult regizoare... Cu costume, cu repetitii, cu invitatii, prajiturele si "lapte de pasare", cu suc...
Ca sa facem bani pentru spectacol, mergeam la cules de tei pe strazile alaturate si le vindeam pe nimic vecinilor... Plus vandutul de sticle goale din pod... Banutii adunati ii dadeam bunicii unei fete din grup, mamaia Elena ne pregatea festinul, cat timp noi faceam repetitii in foisor. Pentru ca da, aveam o curte cu foisor, care in ziua "Z" se transforma in scena...
Si veneau si dintre fratii prietenilor rromi, cantam si la chitara (de care eram tare mandra pentru ca mi-o cumparasem din banii "de sorcovit"), era tare frumos... chiar daca era lagar comunist... chiar daca eram din familii sarace si nu mergeam vara prin tot soiul de vacante, la munte sau la mare, ci ramaneam in cartierul nostru muncitoresc...
Asa ca sustin din tot sufletul un film propus de cineva care lupta pentru toleranta... si pentru intoarcerea la seninatatea copilariei, cand nu faceam diferente de etnie, intre oameni, nu separam lucrurile pe caprarii... si eram FERICITI pur si simplu...
Reintorcandu-ma acum in epoca actuala, anul trecut am fost la un seminar, desfasurat sub egida Consiliului Europei, in care s-au discutat pe larg problemele discriminarii rromilor. Mi-au dat si un soi de atestat de participare la evenimentul asta...
Familia mea s-a uitat nitel stramb cand le-am zis ca ma duc la un asa workshop... Nu pricepeau ce sa caut eu acolo, printre "tigani"... Discutie "de adulti" imbacsita de prejudecati...
Prejudecati au existat si la seminar... Din partea cealalta, la adresa romanilor...
Dar daca nu dialogam, cum le-am putea elimina?
Eu zic ca totul porneste din copilarie... De la educatie... Iar daca cineva, supranumit chiar "Groparu", vrea sa ingroape o prejudecata realizand un film spumos, despre o prietenie imposibila (pentru multi dintre cei care gandesc cu mintea din 2013), eu nu pot decat sa ma alaturi acestui demers generos.
Rog si ONG-urile de rromi sau pe acelea care se preocupa de problemele rromilor inscrise pe pagina mea de Facebook sa dea like si sa promoveze si ei acest film independent, de autor...
Intotdeauna lucrurile fabuloase, de suflet, au destul de putina legatura cu banii. Cel putin in prima faza...
Ca este vorba de un ardelean nici nu mai trebuie sa ne mire... Am vazut cu totii reportajele ingrozitoare realizate in acea zona a tarii, in comunitatea rromilor saraci...
Ma bucur ca o persoana incearca sa priveasca lucrurile intr-o atmosfera amuzanta, din videoclipul de prezentare aduce mult cu filmele lui Kusturita.
Un film de autor ce militeaza pentru intelegerea intre rromi si romani... Si invers...
Se pare ca numarul 12 ma urmareste in continuare, deoarece iata ca unul dintre cele doua personaje are varsta tocmai de 12 ani si, cu ajutorul mintii, m-am teleportat in trecut, cand aveam si eu aceeasi varsta si locuiam intr-un cartier saracacios al Bucurestiului.
Un colt de lume cu reguli proprii, din care puteam evada cu ajutorul fanteziei...
Aveam in grupul nostru si doi frati de etnie rroma, dintr-o familie de muzicanti cu vreo 13 copii. Aveau o bunica ce vindea "bomboane agricole" la cornete de ziar, destul de fioroasa pentru a aduce cu o vrajitoare din cartile de povesti.
Imi aduc aminte ca pe strada mai locuia si fiica unui ofiter, tot cam de varsta noastra, care a primit o bataie zdravana intr-o zi pentru ca... "s-a jucat cu tiganii!". De atunci uraste rromii... Acum e doctorita si ma gandesc cum oare ii trateaza pe cei din aceasta etnie...
Noi, ceilalti, nu aveam prejudecati din astea...
Mai zicea uneori mama, seara, cand ma intorceam de la joaca, rupta de oboseala: "Aoleu, iar ai mancat de la tigani!", cand mai capatam si noi cu generozitate de la parintii Tabitei si ai fratelui ei, colegi de gasca cu noi, cate ceva din imensa oala in care se pregateau bucatele zilnice pentru numeroasa familie... dar atat... Oricum, mancarea era tare buna si aburinda, mai ales infometati cum eram noi in cursul zilei, cand parintii nostri, ai romanilor, erau la lucru...
Aveau si un cal, gazduit in garaj, animal pe care nu il scoteau aproape niciodata din curte... Locuinta o cumparasera de la niste evrei care reusisera sa scape din Romania ceausista si, familia rroma nu prea se impaca, recunosc, cu "facilitatile" de Capitala, ei, cei sositi dintr-o comuna ialomiteana...
Fiind un soi de lidera a grupului de prieteni, in fiecare vacanta de vara pregateam cate un spectacol... de teatru... Ei erau actori, eu mai mult regizoare... Cu costume, cu repetitii, cu invitatii, prajiturele si "lapte de pasare", cu suc...
Ca sa facem bani pentru spectacol, mergeam la cules de tei pe strazile alaturate si le vindeam pe nimic vecinilor... Plus vandutul de sticle goale din pod... Banutii adunati ii dadeam bunicii unei fete din grup, mamaia Elena ne pregatea festinul, cat timp noi faceam repetitii in foisor. Pentru ca da, aveam o curte cu foisor, care in ziua "Z" se transforma in scena...
Si veneau si dintre fratii prietenilor rromi, cantam si la chitara (de care eram tare mandra pentru ca mi-o cumparasem din banii "de sorcovit"), era tare frumos... chiar daca era lagar comunist... chiar daca eram din familii sarace si nu mergeam vara prin tot soiul de vacante, la munte sau la mare, ci ramaneam in cartierul nostru muncitoresc...
Asa ca sustin din tot sufletul un film propus de cineva care lupta pentru toleranta... si pentru intoarcerea la seninatatea copilariei, cand nu faceam diferente de etnie, intre oameni, nu separam lucrurile pe caprarii... si eram FERICITI pur si simplu...
Reintorcandu-ma acum in epoca actuala, anul trecut am fost la un seminar, desfasurat sub egida Consiliului Europei, in care s-au discutat pe larg problemele discriminarii rromilor. Mi-au dat si un soi de atestat de participare la evenimentul asta...
Familia mea s-a uitat nitel stramb cand le-am zis ca ma duc la un asa workshop... Nu pricepeau ce sa caut eu acolo, printre "tigani"... Discutie "de adulti" imbacsita de prejudecati...
Prejudecati au existat si la seminar... Din partea cealalta, la adresa romanilor...
Dar daca nu dialogam, cum le-am putea elimina?
Eu zic ca totul porneste din copilarie... De la educatie... Iar daca cineva, supranumit chiar "Groparu", vrea sa ingroape o prejudecata realizand un film spumos, despre o prietenie imposibila (pentru multi dintre cei care gandesc cu mintea din 2013), eu nu pot decat sa ma alaturi acestui demers generos.
Rog si ONG-urile de rromi sau pe acelea care se preocupa de problemele rromilor inscrise pe pagina mea de Facebook sa dea like si sa promoveze si ei acest film independent, de autor...
Intotdeauna lucrurile fabuloase, de suflet, au destul de putina legatura cu banii. Cel putin in prima faza...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)