Scrisoare deschisa catre domnul primar Marian Vanghelie




Domnului primar al Sectorului 5 Bucuresti,

Domnule Primar,

Locuiesc in sectorul 5 de circa 25 de ani si in aceasta perioada am avut suficienta vreme sa asist la schimbarile ce au avut loc in cartierul in care locuiesc - Rahova.

Departe de a fi o zona rau famata a sectorului, este chiar un cartier frumos, cu oameni deosebiti, multi dintre ei fiind extrem de preocupati de mediul in care isi duc existenta, incercand sa-l protejeze pe cat posibil.

Cu toate acestea, in ciuda mai multor petitii facute de locuitorii cartierului nostru, centrele de reciclare sunt extrem de putine, aproape inexistente as putea spune.

Ce e drept, supermarketurile din zona au inceput sa preia oarecum initiativa in aceasta directie, dar tot nu avem suficiente locuri unde sa putem duce hartia, pet-urile de plastic, bateriile uzate, becurile, aparatele electrocasnice vechi. Plus ca este destul de dificil sa le transportam pana acolo, daca se strang in cantitati mai mari. Ne-ar fi de mare ajutor sa avem locuri unde sa le depozitam mai aproape de casa.

Asociatii de Proprietari ar fi incantate sa dea o mana de ajutor in aceasta directie, pentru ca tuturor ne place ordinea si curatenia.

Au existat in ultimii 2-3 ani cateva initiative timide, de colectare din fata blocului a frigiderelor, masinilor de spalat, televizoarelor, monitoarelor de calculator, dar au fost prea putin popularizate, iar multi cetateni din cartier nu au stiut de  data si orele in care s-au desfasurat.

Mai ales aceia batrani, care ajung sa fie sufocati in garsonierele sau aparatamentele lor confort doi de asemenea deseuri ar avea nevoie de echipe care sa le preia direct de la domiciliul acestora, chiar si fara bani, daca nu se poate altfel.

O problema care ar necesita rezolvare grabnica ar fi, de asemenea, amplasarea, mai multor containere, in apropierea blocurilor, recipiente incapatoare in care oamenii sa poata depune, separat, deseurile de hartie, plastic, resturi alimentare si sticla.

Privim cu adevarata invidie la oportunitatile de care dispun bucurestenii din alte sectoare, in timp ce noi suntem literalmente sufocati de diferite deseuri care, in loc sa ajunga la ghena, ar fi mai bine sa fie reciclate selectiv, protejand astfel, fiecare in parte, dupa puteri, mediul inconjurator.

Ar mai fi nevoie si de cosuri de gunoi mai numeroase, pentru  resturile menajere, iar cele deteriorate sa fie inlocuite cu promptitudine, asa incat sa nu se mai polueze diverse zone din cartier cu deseurile, inclusiv alimentare, aruncate la intamplare, care sa atraga din nefericire si multi caini comunitari, pentru ca trebuie sa recunoastem, cainii agresivi sunt inca o problema in cartierul Rahova al sectorului 5.

Nu sunt suficiente actiunile de voluntariat desfasurate la nivelul scolilor gimnaziale din sector, pentru ca, asa cum nu ajunge o floare pentru a se face primavara, nici cu o patrula de reciclare, precum aceea a prichindeilor de la Scoala Gimnaziala "Luceafarul", nu scapam de muntii de deseuri din sectorul nostru.



Noi cu ce suntem mai prejos decat celelalte sectoare? De ce sa nu ne putem mandri cu un cartier ingrijit, liber de gunoaie, cu cetateni responsabili, educati sa recicleze selectiv, asa cum o fac aceia din sectorul 3, de exemplu?

Suntem multi care ne dorim sa schimbam impresia ce s-a format despre sectorul 5 in general si despre Rahova in particular!


Haideti sa ne unim si sa aratam ca suntem altfel si ca putem schimba numele in renume pozitiv!

Si poate ne vom putea alinia si noi la editia viitoare a competitiei "Orasul Reciclarii" initiata de Eco- Rom Ambalaje, asa cum au facut-o deja sectoarele 3 si 6!

Cu speranta intr-un viitor mai luminos pentru aceasta zona frumoasa a sectorului 5,

Giulieta Marin