Destinatii de vacanta 2014

Valea Oltului este destinatia mea anuala de vacanta de foarte multi ani, asa cum prietenii mei stiu deja cu siguranta.

Prima data am fost acolo, hat, demult de tot, pe vremea eclipsei din august 1999.

Desi se spune ca eclipsele de soare sau de luna prevestesc tot soiul de lucruri rele, in cazul meu a fost momentul zero, de bun augur, pentru inceputul calatoriilor anuale in aceasta zona a tarii, atat de incarcata de mister.

De aici am unele dintre cele mai frumoase amintiri, pentru ca, indiferent ca am ales sa merg spre munti, aventurandu-ma pe cararuile strajuite de brazi, fotografiind cascadele spectaculoase sau stancile care spun povesti despre stramosii nostri geto-daci, ori cand am mers spre schiturile si manastirile, atat de numeroase, de pe Valea Oltului, mereu am revenit in Bucuresti incarcata cu o energie pozitiva debordanta, care mi-a ajuns pana la urmatoarea calatorie pe acele meleaguri de care ma simt atat de apropiata.

Desi nu am rude in zona, probabil in alta viata am trait pe acolo, altfel nu se explice de ce mi se par atat de cunoscute toate locurile din acea parte a Olteniei.

In acest an voi pleca in Apuseni, dar nu fara a ma opri, alaturi de familia mea, macar vreo cateva zile si prin Valcea lupilor getici.

In prima parte a calatoriei noastre ne va insoti si matusa mea, care vrea sa se reculeaga vreo cateva zile mergand la manastirile din zona. Manastirea Dintr-un Lemn, Manastirea Govora, Surpatele si toate celelalte sunt lacasuri incarcate de spiritualitate adevarata, asa incat isi va simti sufletul alinat dupa multele incercari pe care le-a avut de infruntat in ultima vreme.

Dar cum este deja sexagenara, am decis cu Vlad ca ar fi cel mai bine pentru ea  ca sa ne orientam spre o cazare in Ramnicu Valcea, data fiind sanatatea precara a matusii.

O rezervare este mai mult decat binevenita in acest sens, pentru a nu avea parte de surprize neplacute legate de cazare, deoarece este perioada de concedii.

Ne-am uitat aseara pe internet dupa preturi cazare hotel in Ramnicu-Valcea si am gasit vreo cateva oferte extrem de bune.

In vizita am avut ieri si niste buni amici, care spuneau ca ei iubesc Marea Neagra, de aceea le-ar surade mai degraba ideea unui concediu pe litoralul romanesc luna viitoare.

Cum tocmai citisem un articol interesant zilele trecute pe interesantul blog al unei bloggerite de top – Vienela, le-am propus sa intre si ei pe vienela.blogspot.com unde ea recomanda un hotel bun din Constanta.

Ceea ce au si facut!

Postarile ei le-au placut mult, asa ca mi-au spus ca vor accesa des  blogul Vienelei.

Acelasi lucru vi-l recomand si voua, pentru ca o sa va placa stilul ei cu siguranta.

In rest, va urez vacanta placuta, indiferent unde va vor indrepta pasii in aceasta vara a anului de gratie 2014!


Pescarul modern isi comanda unditele online

Esti in cautarea unor ustensile, carlige sau momeala de calitate pentru pescuit? Doresti sa aprofundezi acest domeniu si sa treci de baricada de amator? Alege sa fii profesionist si cumpara cele mai noi produse in domeniu, de la articole pescuit, pana la momeala, carlige si multe altele. 

Eu am comandat momeala, iar pentru ca sezonul de iarna s-a incheiat demult, aleg BIO-KRILL + N-Butyric & Indian Spice. 

De asemenea, ca sa intru si eu in categoria "profi", am ales undita profesionala Shimano Tribal XS1 Intensity. Are o lungime de 3,9m (13 ft), actiune de 3,75 lb, inel de plecare de 50mm si are cam 2 metri lungime. 

Ce ati zice si de un HPC 200 + biofibre, care se descurca excelent chiar si in conditii dificile, chiar extreme, gen capturarea unor somni de peste 20-30-40 kg. 

Va invit sa accesati site-ul BigFish.ro si va alaturati clubului de pescari profesionisti. Alege calitatea, alege produsele profesionale fabricate la rece de pescari experti atat in domeniul pescuitului, cat si in derivate care te vor sprijinii si ele in arta pescuitului. 

BigFish.ro accepta microplati prin PayPal, deci vei putea face plata si prin intermediul unui cont PayPal. De asemenea, in cazul costurilor mai mici de 190 lei, vei plati doar 4,5 lei transportul, iar daca ai un colet de peste 190 lei, transportul este gratuit.

Nu uita, comanda minima este de 100 lei, iar expedierea lor se face prin FAN CURIER, deci produsele vor ajunge extrem de repede la tine. Pentru mai multe informatii, acceseaza chiar azi site-ul BigFish.ro.

Accesorii pentru bucatarie monderne gasesti pe comenzi.ro!

Atunci când ne construim o casă, una dintre încăperile cele mai importante este dedicată preparării şi depozitării alimentelor, numele acestei încăperi fiind, desigur, acela de... bucătărie. 

Nu zambiti, chiar este locul pe care trebuie sa il alegem cu multa grija. Ba chiar sa apelam si la Feng Shui, daca ne pricepem sau avem un amic cu studii si experienta in domeniu.

Bucătăria, mai ales dacă este nouă, trebuie utilată cu diverse lucruri imperios necesare, de la mobilă şi până la accesoriile esenţiale. 

Dacă sunteţi în căutarea acestor accesorii, eu vă recomand varianta mai uşoară, adică prin intermediul internetului. Recent am descoperit un site în care o să  găsiţi ceea ce vă este necesar. Site-ul se numeşte comenzi.ro şi la secţiunea ustensile bucatarie  sunt prezentate mai multe produse, printre care setul de oale plus tigaie  din inox. 

Este foarte util, mai ales că acesta are în componenţă mai multe oale de dimensiuni diferite pentru preparate felurrite, iar tigaia este inclusă in set, deci nu mai trebuie să cumpăraţi una separat.

Pentru prepararea alimentelor aveţi nevoie de anumite ustensile speciale, ca sa va usurati munca in bucatarie, precumi un pasator de cartofi, o paletă, o furculiţă pentru friptură,ş.a.m.d. 

Acum le puteţi achizitiona de  pe comenzi.ro în mai multe variante. Astfel, spre exemplu, puteţi achiziţiona setul de 7 ustensile de bucătărie PH 12111 care este compus din polonic, paletă, tel, furculiţă pentru paste, lingură şi paletă sau puteţi achiziţiona, daca va atrage mai mult,  setul de bucătărie din 7 piese KH36, care deţine aceleaşi produse, intr-o alta prezentare.Ţin să menţionez că a 7-a piesă este suportul pentru ustensile. El este, desigur, inclus în preţ.

Am vorbit despre o parte din ustensilele esenţiale din bucatarie, acum să mai prezentăm câteva...

Dacă aveţi oale şi ustensile destinate a vă ajuta la gătit, mai aveţi nevoie de tacâmuri, platouri, accesorii pentru bucătărie şi multe altele, prezentate aici pe site.

Eu vă invit să faceţi cunoştinţă cu produsele prezentate pe acest site, dacă sunteţi în  interesati sa va mobilati sau innoiti bucataria. O sa aveti surpriza sa observati ca produsele de aici sunt nu doar de calitate superioara, dar şi la preţuri accesibile.

Sandale fara toc ieftine pentru aceasta vacanta estivala

Saptamana viitoare plec in concediu si tocmai de aceea, in acest weekend vreau sa imi completez bagajele cu ceva piese noi de vestimentatie, dar si cu niste perechi de incaltaminte adecvate.

Pentru ca voi petrece cateva zile pe litoral, inainte de a porni vitejeste impreuna cu Vlad spre zona montana pe care dorim sa o strabatem in acest an, as vrea sa caut niste sandale fara toc, pentru plimbarile romantice pe faleza, pentru ca destul voi purta mai apoi ghetele grele destinate urcusului acolo, departe, prin Apuseni.

Nu sunt adepta purtarii tocurilor in vacanta, pe care le las pitipoancelor, ci a acelor perechi de incaltaminte foarte comode, care sa nu solicite deloc coloana vertebrala.

La rochita mea vaporoasa, din voal, pe care tocmai am pus-o in valiza, sigur ar merge niste sandale argintii sau albe, cu niste cureluse delicate, care sa nu imi chinuiasca picioarele, ci sa le rasfete, in clipele cand voi pasi, visatoare, pe tarmul incarcat de romantisn al Marii Negre.

Evident, vom merge la 2 Mai, unde sper ca nu o sa fie asa de multa agitatie, precum in celelalte statiuni de pe litoralul romanesc.

Pentru ca ma sperie ideea de a cauta din magazin in magazin bucurestean sandalutele visate, am apelat si de aceasta data la varianta mult mai simpla, dar plina de comoditate, de a le cauta online.

Sunt asa de multe site-uri de profil doar la un cick distanta, incat nu cred ca fie vorba de o misiune imposibila si o sa imi pot comanda chiar astazi niste sandale spectaculoase, la un pret bun.

Deja am ajuns intr-un asemenea magazin virtual, unde stiam deja ca voi gasi sandale cu preturi foarte bune, iar daca trimit acum comanda, luni probabil le voi primi.

Preturi sandale vara mici, produse de buna calitate, sortiment variat, ce imi pot dori mai mult?

Probabil o oferta imbatabila, de tipul celei pe care am gasit-o pe site: la doua produse cumparate mai primesc doua gratis!


Asa ca voi alege niste sandale argintii, dar si unele de un alb imaculat (niciodata nu e de prisos o pereche de sandale albe pentru anotimpul estival!), dar si doua perechi de balerini, foarte la moda in acest an.


Un fier de calcat vertical cu aburi din magazinul Cudetoate

Caravana ciclistilor din Turul Frantei si-a continuat parcursul si astazi, intr-o a doua etapa de calvar, de peste 200 de kilometri, cu multe catarari de categoria a treia, care au pus la grea incercare forta competitorilor.

La final erau epuizati, lac de sudoare dupa atatea ore de pedalat... Surprinzator, a castigat un italian, Vicenzo Nibali, un rutier caruia nu prea ii dadea nimeni mari sanse in aceasta torida duminica de 6 iulie 2014 (chiar si in Anglia).

Am pedalat si eu, asa cum mi-am propus, pe bicicleta mea "de casa" si ma gandeam ca intr-o asemenea zi caniculara, totul este invaluit in aburi... Despre aburi vreau sa va istorisesc si eu in continuare...

Aburi si... fiare de calcat verticale!


Dupa cum va povesteam ieri, cand am ales invertorul auto pentru vacanta montana pe care o astept cu nerabdare, in magazinul online cudetoare.ro chiar se gasesc tot soiul de produse interesante, inclusv unele de uz casnic extrem de utile. Mai ales daca esti intr-o perioada in care faci  curatenie generala, asa, ca dinainte de plecarea in concediu...

Ce e mai frumos decat sa gasesti la intoarcere totul spalat, calcat, parfumat, aranjat si sa rostesti din tot sufletul: "Tot mai bine e acasa!"

Doar ca pana acolo e nevoie de multa straduinta, chiar daca luam faza cu utilizarea masinii de calcat.

Si, ganditi-va, de exemplu, ca tocmai ati spalat perdelele si draperiile si va dati seama ca au nevoie si de o netezire cu fierul de calcat..

Ce calvar mai mare poate fi decat sa calci o perdea de 12 mp. cu o masina de calcat clasica?!?

Uite ca in rafturile virtuale ale site-ului am gasit si un aparat de calcat cu aburi vertical, tocmai bun pentru ca orice gospodina sa se poata achita cu brio si in timp extrem de scurt de aceasta misiune aproape imposibila: calcarea unor perdele de dimensiuni generoase.

Fierul de calcat vertical cu aburiDeluxe Steam HY-801 pe care l-am ales acum, din magazinul electronic Cudetoate, m-a incantat mai ales prin design, dar si prin performantele sale constand in capacitatea de indreptare pe verticala a incretiturilor hainelor puse direct pe umeras (sau pe sarma), dar si calcarea perdelelor si draperiilor deja agatate (montate) de galerie.

Un asemenea aparat de calcat functioneaza cu abur fin, dat de apa ce se pune in recipientul special, ce are o capacitate de 1,5 litri.



Un asemenea fier de calcat cu abur, extrem de modern, este si foarte usor de manuit, datorita tijei de care dispune si de rotitele ce il face sa se asemene mai mult cu un aspirator.
Daca priviti poza din dreapta o sa-mi dati dreptate!



Pretul acestuia este de 340 de lei, dar va asigur ca merita fiecare banut, deoarece poate usura munca in gospodarie, calcatul materialelor cu ajutorul aburilor fiind de-a dreptul distractiva. Va puteti imagina, spre exemplu, ca dati cu un trafalet cu aburi pe materialul mototolit!


Va invit si pe voi sa vizitati magazinul electronic Cudetoate unde chiar o sa va incante modelul de fier de calcat vertical de care v-am vorbit mai sus.