Cris Smile: Crăiasa Empatie și Ștefi Viteazul



Ștefănel, copil isteț, a pornit în aventură,
Ca să-și scape de probleme, grave, propria dantură
Atacată-n chip feroce de bacterii nemiloase,
Ce pe dinții lui sensibili și-au ridicat mândre case.



Case trainice din tartru, care vor face fărâme
Smalțul subțirel, dentar, de n-are cin' să le dărâme.


Dințișorii lui de lapte, deși zilnic periați,
N-au fost curățați temeinic, iar acum sunt invadați
De-acești inamici puternici, foarte greu de-anihilat
Dacă ești copil și dacă... la zână n-ai apelat!


Ea e singura ce poate ca să facă o magie,
Iar monstruleții aceștia să dispară pe vecie.
Ba chiar are niște arme bune pentru orișice viteaz, 
Care vrea ca să învingă în lupta cu-acest necaz.


Plus o serie de trucuri, magice, se înțelege,
Bacteriile nemiloase de Ștefi să nu se mai lege.
Iar dantura temporară pe care-o posedă el,
Să-l ajute ca să aibă zâmbet tare frumușel.


Despre care zână bună e vorba-n povestea noastră?
De Crăiasa Cris Smile, sigur, în dinți sănătoși măiastră!




Doctorița Empatie, cum e numită deseori,
Pe copiii ce-i tratează de frica nu-i trec fiori.
Spaima de dentist nu vine pe la ea, prin cabinet,
A fugit demult, departe, făr-a scoate vreun icnet.


Insoțit de mami astăzi, ca orice micuț viteaz,
Ștefanuț a mers la zână ca să-l scape de necaz.
Iar Crăiasa Cris pe dată, după un atent consult
I-a aflat pe loc remediul, care nu-i deloc ocult.



L-a scăpat de tartrul viu dup-un detartraj gentil,
Ce i-a curațat temeinic dantura lui de copil.
Ba chiar l-a învățat zânuța cum să se spele corect,
Pe dințișori cu periuța si pasta pentru a fi perfect.




Și pentru că Ștefi are niște dinți crescuți greșit,
Un aparat dentar o să poată să-i îndrepte reușit.
Pentru că mai are el, viteazul, lupte multe de purtat
Și-o dantura de poveste nu-i deloc de neglijat.



Cris Smile - Stomatologie este un falnic palat
Unde oricine patrunde este regește tratat.
Doctorii de-aici, empatici, cu grijă pentru pacienți,
Sub conducerea Crăiesei sunt foarte eficienți.



Au aparatură multă, dotările de 5 stele,
Pe bolnavi ca să ii scape de durerile de măsele.
De-s copii sau oameni mari, deopotrivă sunt tratați,
Indiferent de probleme, de dentiști adevărați.



Pungi parodontale, simple carii, că-i nevoie de implant,
La Cris Smile da, sunt soluții, pentru orice apelant.
Prețurile-s mici, de-aceea, nu greșesti dac-o să vii
Chiar și tu, de ești om mare, insoțit de-ai tăi copii.













Food Bloggers 2017, un meniu fresh servit de LIDL si EVENSYS!

A venit si vara si odata cu ea si preparatele usoare, racoritoare, gustoase.

Dar pentru a face un meniu de top, e nevoie si de ingrediente premium. Toate bune si frumoase, doar ca ele costa. Uneori scump.

Noroc ca exista un supermarket de unde se pot cumpara la preturi mici, mici de tot, tot ce iti trebuie pentru a inventa acele retete secrete care sa produca o explozie gustativa mesenilor si sa ii faca sa exclame precum intr-o reclama binecunoscuta: "Wow!!! Tu ai facut asta?" 

Tu afisezi masca modestiei, dar in sinea ta cu siguranta ti-a crescut stima de sine teribil. Unde mai pui ca au costat si putin, foarte putin.

Acum, ce-i drept, a trebuit si sa fii pe faza pentru a prinde toate ingredientele pentru niste preparate uimitoare, care sa iti permita sa te desfasuri asa cum vrei, sa iti pui in miscare creativitate, pentru ca, stii prea bine ca gatitul este o arta, indiferent ce ar spune Chef Scarlatescu. O fi munca, o fi repetitie si iar repetitie, dar mai e si acel 1% inspiratie, fara de care mancatul ar ramane doar o necesitate de supravietuire, nu o placere.

Acum, in era internetului, pana iti vei crea propriile retete fabuloase, poti sa tragi o privire si la ceea ce fac altii. E simplu, cand sunt atatea bloguri romanesti culinare.

Gastronomia, mai mult decat oricand in ultimele decenii, a devenit un hobby pentru foarte multi.

Si pentru ca e nevoie de bloggeri, bucatari profesionisti sau doar pasionati de domeniu, cat mai avizati, iata ca EVENSYS s-a gandit ca ar fi binevenite  niste intalniri anuale ale acelora ce impartasesc pe progurile persoanale, informatii gastronomice, ofera retete culinare, sfaturi si secrete privind prepararea corecta si cu gust a diferitelor feluri de mancare, inclusiv prezentari ale diverselor echipamente si accesorii de bucatarie si de unde pot ca sa fie achizitionate la niste preturi pe care ti le poti permite, mai ales daca esti bucatar amator, de weekend, nu profesionist.

LIDL, iata locul unde un asemenea pasionat de preparat mancare buna gaseste tot ceea ce ii trebuie.

Din acest motiv, cum era si de asteptat, LIDL este si partenerul principal la Conferintei Food Bloggers Summer 2017 Bucuresti, Romania.

Alti parteneri?

Raftul bunicii, NESPRESSO, TEFAL, SILVA, HOCHLAND, IQOS.

Pentru cine este acest eveniment cu gust? Pentru bloggeri, jurnalisti si fotografi culinari, specialisti si branduri din industria HoReCa.

Cei trei piloni ai Food Bloggers Summer 2017 sunt: INSPIRATION, NETWORKING, INSIGHTS.

Faci parte din comunitatea bloggerilro culinari sau internautilor posesori de blog sau grupuri, pagini pe retelele sociale pasioanti de gatit?

Atunci acest eveniment este pentru tine!

Intra pe http://www.2017.foodbloggers.ro/ pentru detalii si pentru a te inscrie, daca iti doresti ca sa fii participant la aceasta sarbatoare cu arome de vara imbietoare. O sa fii incantat de tot ceea ce se va petrece acolo!

Programul Food Bloggers 2017 este, in linii generale, urmatorul:

09.00 - 10.00 - INREGISTRAREA PARTICIPANTILOR
10.00 - 11.45 SESIUNEA 1 - How to Work with Brands 

- OANA VOICU, Director General , Creative Ideas
- CRISTINA DIACONESCU PIRLITU, Creative Partner, Foodwise
- MADALIN SIMION, Blogger, Wine and Knives


11.45 - 12.30 - PAUZA DE CAFEA
12.30 - 14.30 SESIUNEA 2 - Food Talk

- NICOLAI TAND - Chef, La Cantine de Nicolai
- NICU LICA - Executive Chef, JW Marriott Bucharest Grand Hotel
- JONAS SCHAFER, Owner, Valea Verde Resort
- ANDRA CONSTANTINESCU, Blogger, Menta & Rozmarin
- ROBERT PETRESCU, Castigator MasterChef 2017
- FLORIN ITU, Fondator, Meat Buster

14.30 - 15.30 - PAUZA DE PRANZ
15.30 - 17.00 SESIUNEA 3, The Power of Visual Content

- GEANINA STAICU-AVRAM, Video Blogger, JamilaCuisine.ro
- TEODORA ROGOBETE, Blogger, Teo's Kitchen
- ANDREI ARADITS, Actor & Owner Singur Cook
- CRISTIAN MANAFU, Managing Partner, Evensys


19.00 - NETWORKING PARTY
FOOD BLOGGERS NETWORKING PARTY - la Hard Rock Cafe Bucuresti.


UPDATE:
IATA CUM A FOST LA EVENIMENT:



SavElectro: Becuri decorative Edison vintage online, pentru amenajari interioare stilate

Becuri vintage Edison de la SavElectro, iata un subiect la moda acum, mai ales daca vrem ca sa realizam o atmosfera retro, cu ajutorul luminii speciale pe care ele o raspandesc in locul in care sunt instalate.
becuri retro incandescente

Edison, un antreprenor vizionar care a dat lovitura... cand i s-a aprins becul!
De domnul Edison ati auzit cu siguranta, e inventatorul acela celebru, care pe la sfarsitul secolului al 19-lea dadea o lovitura de marketing cand propunea celor interesati primul bec... practic.
Zice-se ca asa se numea: "becul practic"... Adica nu bec de laborator, ma intelegeti, ci unul de folos omului simplu, ca sa scape de opait si lumanare!
Bine, multi zic ca altii, inaintea vestitului businessman si inventator american, ar fi pus mai serios umarul la marea nascocire, dar ce sa-i faci, unii au din nastere un simt practic mai dezvoltat, de aceea cred ca Thomas Alva Edison s-ar fi descurcat de minune chiar si in vremea noastra, deoarece avea fler in afaceri, ceva de speriat, de aceea cred ca ar fi dat "tun dupa tun".
Oricum ar fi fost, uite ca din reflex (fie el si nepavlovian!), cand vorbim de becuri pentru corpurile de iluminat din casa, fie ele lampadare, candelabre, lustre, plafoniere, aplice sau veioze, ne gandim automat si la Edison, chiar daca becurile cu incandescenta au inceput sa cada in desuetudine...
In secolul ce a urmat, precum si in primii ani ai mileniului 3, inovatiile in materie de becuri s-au tinut "lant" (asta ca sa nu zic "cablu electric"!), asa ca in prezent, daca spui cuiva de faptul ca Edison facea senzatie acum mai bine de un secol cu un filament de bambus carbonizat, capabil ca sa arda pana la 900 de ore intr-un bec (unii zic chiar 12.000 de ore, adica 500 de zile), in cel mai bun caz va zambi intelegator.
O pot face, dar data de 21 octombrie 1879, cand a lansat becul cu filament de carbune de bambus japonez, dotat cu dulie şi soclu, cele doua componente inventate de el, i-au adus celebritatea de care se bucura si acum.
Vremea trece, vremea vine, becul Edison ramane!
Si totusi, poate va intrebati asemeni mie, de unde moda asta cu becurile vintage Edison, chiar si in anul nostru de gratie 2017?
becuri cu filament incandescent

In primul rand, cred eu, din cauza principiului binecunoscut conform caruia niciodata omul nu este multumit cu ce are, iar in materie de produse destinate uzului casnic cu atat mai mult, avand in vedere nostalgia pe care o avem cu totii dupa lucrurile de demult, vintage.
Un bec Edison, cu aura sa retro, spectaculoasa, ne intoarce instant cu gandul in vremea copilariei noastre, cand eram in casa bunicii. Blandetea acesteia, completata de atmosfera aceea calda, tainica ce ne inconjura, data inclusiv de lumina difuza din "odaia cea buna", in prag de seara, ne face un dor nebun de primii nostri ani de viata.
becuri vintage dimabile

Din acest motiv, nu ar fi rau ca sa ne cream si noi un colt de relaxare in casa, unde sa avem macar un lampadar sau o lustra care sa posede asemenea tipuri de becuri incandescente, cu un aer de inceput de secol 20, atat de prietenoase in comparatie cu becurile cu LED actuale,  ce raspandesc cu eficienta maxima o lumina puternica, dar taios de rece.
Un bec Edison este un obiect magic, un vehicul care ne poate purta pe undele sale luminoase intr-un spatiu plin de liniste, de armonie, de caldura.
Becuri vintage ieftine, frumoase, pentru proiecte ingenioase!
Am vazut la SavElectro.ro, un magazin online din Satu-Mare, asemenea becuri vintage Edison, ce emana o lumina alba, calda, cu o nuanta ceva mai pronuntata, de 2200K, decat becurile de pe vremea comunista. Au o putere luminoasa de 140 de lumeni, asa incat nu deranjeaza privirea, fiind chiar odihnitoare pentru ochi.
Gasiti aici becuri vintage Edison globulare, becuri para, becuri retro avocado, becuri vintage Edison tubulare sau altele cu binecunoscuta forma clasica, de dinainte de '89, a becurilor cu incandescenta. Filamentele lor pot sa aiba si ele diverse forme, de aceea aceste becuri pot completa cu succes o amenajare interioara deosebita.
Preturile lor nici macar nu sunt mari, de multe ori chiar sunt mai reduse decat in cazul unor becuri cu LED moderne, asa incat este o idee buna ca sa apelati la ele pentru proiectele voastre de decoratiuni interioare ce au drept componenta importanta si corpurile de iluminat.
Si becurile retro sunt economice, daca sunt folosite inteligent!
Carcotasii vor spune ca traim in epoca economiei, ca nu ne mai permitem ca sa risipim energia electrica pe becuri clasice, fie ele si becuri vintage Edison cu design spectaculos.
Surprinzator pentru ei, dar a avea un colt in casa amenajat in stil retro, inclusiv cu niste corpuri de iluminat dotate cu asemenea becuri, nu presupune automat si o factura incarcata la energia electrica.

Becurile Edison sunt dimabile, adica sunt astfel proiectate incat sa se poata monta pe corpuri de iluminat ce pot avea un intrerupator cu variator de tensiune, pentru a scadea consumul solicitat de filamentul incandescent.

Becuri vintage minunate, pentru unitati HoReCa stilate!
Evident, nu doar in locuintele particulare se pot instala becuri retro Edison, ci si in hoteluri, baruri, ceainarii si cafenele, unde patronii vor ca sa recreeze pentru aceia ce le trec pragul aerul interbelic de secol 20. O muzica de jazz in surdina, o lumina invaluitoare, o cafea aburinda, un ceai sau o bautura fina, iata reteta perfecta a unei iesiri cu o persoana draga intr-un loc romantic din oras.
Mai stiti camera aceea din "Star Trek" in care echipajul se relaxa comandandu-si evadari scurte in locuri de vis sau descrise prin carti vechi?
Chiar nu e nevoie de o tehnologie futurista pentru a aduce atmosfera anilor 1930, de exemplu, intr-un bar, daca utilizam un mobilier adecvat, costume de epoca pentru personal si o iluminare speciale, inclusiv folosind becuri retro Edison.

Va invit asadar pe site-ul savelectro.ro ca sa va alegeti de acolo cele mai frumoase becuri vintage dimabile spre a va personaliza caminul, barul cafeneaua sau ceainaria in stil retro, asa dupa cum va doriti!


becuri online

Printul si productia publicitara, utile pentru firme mari si mici

Pentru societatile comerciale, dar si pentru institutii, afisarea logo-ului si a sloganului in cat mai multe locuri si in cat mai multe randuri aduce avantaje pe care altfel nu le-ar putea avea.


Aceasta informatie va foloseste voua, tuturor, fie ca sunteti antreprenori si detineti firme, fie ca sunteti angajati intr-o firma si zi de zi vedeti cate un material printat cu antetul firmei sau standuri duse la targuri expozitionale, conferinte sau evenimente.


Personalizarea obiectelor, foarte simplu de facut


Personalizarea pixurilor, a insignelor si asa mai departe tine de specificul fiecarei societati comerciale, in functie de cat de mult se doreste comunicarea identitatii sau exprimarea apartenentei la firma respectiva.


Este interesant, pentru ca produsele de productie publicitara continua prin celebrul spider si totul poate merge pana la construirea unui stand complex care, la o expozitie, sa primeasca vizitatori care sa ramana fascinati de mediul in care isi desfasoara activitatea personalul respectivei firme.


Toate acestea sunt comandate in cantitati mari - dar si la o calitate buna - de firmele mari, pentru ca persoanele de decizie din aceste companii realizeaza importanta lor. Multinationalele, parca si mai mult!


IMM-urile si afacerile mici, de familie, sunt si ele doritoare de roll-up, de pixuri personalizate, de flyere, de standuri curbate cu stil si iluminate frumos, colorate intens sau de spidere la care clientii si furnizorii sa isi faca poze.


De la cani personalizate la sisteme expozitionale


In continuare se manifesta nevoia de comunicare offline in business, chiar daca online-ul reprezinta mediul perfect pentru asta. In continuare, o carte de vizita sau un fluturas, autocolantele, bannerele sau firmele luminoase vor fi agatate, montate, transmise si mutate de colo-colo.


Este o nebunie, avand un scop precis, si tocmai de aceea am simtit nevoia sa va spun cum procedeaza persoanele juridice ca sa le apara semnele distinctive peste tot, inclusiv pe materialele folosite in sediul lor.


De fapt, nu pot sa fac referiri la persoana a treia, intrucat si voi observati printuri promotionale si produse publicitare peste tot in jurul vostru, si va folositi de ele pentru a va informa sau pentru a comunica ceva celorlalti. Probabil ca aveti nevoie sa apelati la o firma de profil pentru obtinerea lor!


Ceea ce mi se pare foarte interesant este design-ul tuturor acestor produse: este unul atat de placut incat ma face curioasa sa aflu si mai multe!

Munca la birou nu trebuie sa iti afecteze sanatatea

Munca in cadrul unui birou este in momentul de fata unul dintre cele mai populare locuri de munca, acest lucru datorandu-se in primul rand extinderii mediului de afaceri.

munca la birou n u trebuie sa iti afecteze sanatatea
Pentru ca munca la birou poate provoca diverse afectiuni, in continuarea acestui articol vreau sa ofer cateva sfaturi pentru cei care lucreaza intr-un birou astfel incat sanatatea sa nu le fie pusa in pericol sub nici o forma.



Cum se protejam sanatatea la birou?

Afectiunile coloanei vertebrale precum si afectiunile vizuale sunt cele mai populare afectiuni dobandite de catre cei care lucreaza intr-un birou o perioada mai lunga de timp.

Pentru a evita aparitia afectiunilor coloanei vertebrale trebuie ca scaunul biroului sa fie cat mai prietenos cu sanatatea celui care il utilizeaza.

Indiferent cat de prietenos este scaunul cu sanatatea celui care il utilizeaza, petrecerea unui timp indelungat pe scaun favorizeaza aparitia diverselor afectiuni.

Pentru a preintampina aparitia acestora trebuie ca la fiecare ora efectuate 5-10 minute de miscare pentru dezmortirea corpului.

In ceea ce priveste afectiunile vizuale cauzate de orele multe petrecute in fata calculatorului, iata cateva sfaturi de care trebuie sa tii cont pentru a preintampina aparitia afectiunilor vizuale:

  • Masa biroului trebuie sa fie suficient de lata astfel incat monitorul sa fie amplasat la o distanta cat mai mare fata de cel care il utilizeaza. In cazul in care nu gasesti o astfel de masa de birou recomand apelarea la cei de la Moff deoarece acestia executa mobila birou la comanda, ceea ce inseamna ca vei achizitiona doar mobila birouri care se pliaza cel mai bine pe nevoile tale, in cazul in care vei apela la serviciile accestora.

  • Utilizarea monitoarelor care emit cat mai putine radiatii reprezinta un alt sfat de care trebuie tinut cont in momentul in care lucrezi multe ore in fata unui monitor.

  • Folosirea ochelarilor de protectie reprezinta un alt sfat de care trebuie sa tina cont cei care lucreaza in cadrul unui birou.

2 sfaturi importante pentru orice functionar


Organizarea activitatilor si evitarea activitatilor multiple sunt alte doua sfaturi ce trebuie respectate pentru reducerea nivelului stresului.


Pe langa acest beneficiu, respectarea celor doua sfaturi ajuta si la cresterea nivelului de concentrare, lucru care nu poate fi decat benefic pentru productivitate.

Un regim alimentar sanatos si respectarea orelor de masa sunt alte doua sfaturi pe care trebuie sa le respecte orice angajat care isi exercita munca la birou si care nu isi doreste sa fie afectat de fel de fel de afectiuni.
Respectand aceste sfaturi simple, nu doar sanatatea va fi protejata ci si gradul de concentrare si implicit productivitatea vor fi mult mai mari.