Roller Frixion Clicker, textmarkerele Acvila-Ergo si un perforator visator, amicii mei albastri de la birou



V-ati gandit vreodata ca si obiectele de papetarie au o viata a lor? Ca au si ele un suflet papetaresc pulsatoriu, ca se ataseaza de proprietarul lor precum stampila de cerere si imprumuta din trasaturile de caracter ale acestuia?

De pilda Hiperfohap, perforatorul argintiu de pe biroul colegului meu Mihaita, seamana perfect cu un hipopotam lacom ce sta cu gura larg deschisa in asteptarea foilor A4 pe care se repede sa le perforeze pe loc, in clipa in care stapanul lui ii aplica cu maiestrie o lovitura cu pumnul stang (pentru trezirea jivinei metalice), concomitent ce cu dreapta apuca pofticios ditamai felia de pizza, pentru a o infuleca scurt in timp ce se face ca lucreaza....

La biroul din fata mea sta Didina, care nici ea nu are chef de munca... S-a apucat sa isi faca ditamai colierul din agrafele de birou subtirele, asa de viu colorate, de parca se pregatesc sa defileze pe podium, la o mare prezentare de moda marca Botezatu...

In antiteza perfecta cu Mihaita (cunoscut si sub porecla de Sunculita), ea nu e deloc supraponderala, ba din contra as putea spune, are dimensiuni de manechin si nu ne lasa nicio clipa sa uitam acest aspect, important pentru omenire, nici pe noi, cei care, in cea mai mare parte din zi, avem onoarea sa respiram alaturi de ea acelasi aer statut de dosare vechi si nesolutionate.

Usa se deschide brusc si apare Dorulet, tehnodactilografa, care imi tranteste dezgustata pe masa un teanc de hartii... Ma uraste din toti rarunchii pentru ca manuscrisele pe care i le trimit sunt prea lungi si au fraze prea intortocheate, pline de cuvinte pe care nu le intelege si tocmai de aceea le scrie si ea asa cum se nimereste... Evident, ea doar copiaza textele la calculator, tastand  numai cu doua degete (pentru a nu-si distruge manichiura savanta, atat de admirata de catre seful cel mare!)... Greselile urmeaza sa i le corectez eu (ca doar nu e platita  sa si gandeasca!), apoi sa-i retrimit foile si, evident, ea sa greseasca din nou... transformand totul intr-o munca de Sisif...

Noroc cu pixul meu fermecat, Roller Frixion Clicker si cu textmarkerele multicolore, pe care le pun serios la treaba, pentru a scoate la lumina un text aproape imposibil de inteles, din cauza atator poticneli de degete ale prea minunatei Dorulet.

Pixul acesta elegant, cu scriere fina de 0,5  este tovarasul meu de drum lung...Cel mai tare dintre pixuri

 Mai intai capteaza din zbor ideile trimise de muza inspiratiei, pentru a redacta apoi, condus de mine, niste lucrari de birou atipice, as spune chiar de-a dreptul frumoase, ce i-au pus pe jar de multe ori pe sefii mei cu ochelari de cal si manecute albe de contopisti interbelici... Au marait ei ce-au marait, dar eu am continuat sa scriu asa, ca mine, fugind din toate puterile de limba de lemn birocratica.

L-am gasit pe Roller Frixion Clicker intr-un magazin virtual, pe Stampile Online.ro, de unde i-am mai luat si pe prietenii sai cei mai buni: un perforator visator, botezat de mine Crocoperfodino si textmarkerele Acvila-Ergo...

Nu de alta, dar daca tot trebuie sa am o activitate sedentara si sa ma ocup de o asemenea munca in aparenta plicticoasa, de ce sa nu condimentez totul cu ceva sare si piper, pentru a nu ajunge sa insir agrafe colorate in siraguri ori sa devin obeza, inghitind roti imense de pizza?

Textmarkerele Acvila-Ergo, in mai multe culori, m-au ajutat si ele sa imi fauresc o lume a mea, printre sirurile de cuvinte, subliniind de sus pasajele importante, planand lin deasupra textului si repezindu-se fulgerator asupra greselilor facute de domnisoara Dorulet, chit ca ea probabil se gandeste mai degraba cum i-ar sta nuantele acelea pe unghiutele ei de vulpita roscovana, decat la raidurile aeriene ale unor markere-vultur...

Ii returnez manuscrisul corectat, cautand sa ghicesc de cate ori pe parcursul zilei va trebui sa mai repet operatiunea cu pricina, ajutata de prietenii mei colorato-inaripati...


Victorie! Uite ca Dorulet s-a depasit pe sine de data asta si a corectat rapid toate greselile initiale!

Merita sa sarbatoresc... Dar cu ce anume?

Evident transformand in confetti prima forma a manuscrisului meu, greu de atatea adnotari si corecturi. Crocoperfordino o sa ma ajute cu bucurie!

Adora sa transforme in multicolore bucatele rotunjoare, colile scrise pe care i le ofer... E in dusmanie fatisa cu Ender-Doc, distrugatorul cel negru din birou, menit sa sfartece pe data orice hartie i se da.

Crocoperfodino este un visator perfect... Crede cu taria metalului albastru din care e construit ca orice birou de contopisti se poate transforma dupa vointa, pe data, intr-o sala de bal, in care pana si Didina-manechina sa se roteasca intr-un dans ametitor, avandu-l ca partener pe insusi Mihaita-Sunculita, in timp ce eu, stapana perforatorului-vrajitor, arunc asupra lor pumni intregi de confetti rotunde de litere invesmantate in galben, rosu, verde si albastru, bucatele de hartie multicolora ce fac ca toate plangerile din dosare sa fie solutionate pozitiv, iar petitionarii sa zambeasca si sa se bucure ca vietuiesc intr-o asemenea tara de basm, in care toate doleantele cetatenilor sunt rezolvate rapid de catre functionari...

De pe marginea biroului, Hiperfohap zambeste stirb, cu cei doi dinti ai lui, in timp ce la gat ii atarna ditamai ghirlanda de agrafe de birou in toate culorile curcubeului... I-a citit gandurile colegului sau de perforare si, captivat de spectacolul imaginat de Crocoperfodino, nici macar nu ii mai  e foame... 

Intr-un tarziu clampane batraneste din gura si rosteste in limbaj Morse, ca sa il pricep si eu: „Iluzii taica, iluzii...”



- articol scris pentru SuperBlog 2013

Iubire eterna cu parfum de iasomie

Miez de toamna cu parfum de gutui coapte, in care linistea coboara, incetul cu incetul, peste agitatia sarata a vacantei estivale...

 Acum e vremea aromei de dovleac copt si must dulce, a sentimentelor mai asezate, mai putin navalnice, dar mai incarcate de mister, vehicule folosite si de vechile semintii, pentru a calatori in timp si spatiu...





Iubirile stralucitoare de-o vara au sucombat iute, tipul Super Playboy este acum un zeu al Iubirii mai rafinat, capabil de o seductie mai altfel, mult mai subtila, mai insinuanta, unde culorile de octombrie bland ne ating sufletul cu pana nostalgiei... 


O plimbare romantica pe aleile cu castani si gramezi de frunze aramii, visand la cel predestinat de Soarta, acela caruia i-am promis candva, demult, intr-o alta viata, la inceput de eternitate, ca o sa-l reintalnesc, iar si iar, intr-o succesiune caleidoscopica de vieti, legati prin forta colosala a unei senzatii olfactive de o rara suavitate, redesteptare de emotii arhetipale, semn de recunoastere indestructibil... 

 Multe existente le-am incuiat in cele mai tainice unghere ale ADN-ului, dar, cele mai recente au rupt lanturile trecutului si erup pe neasteptate, cand si cand, sub influenta unor declansatori externi, mai ceva decat un vulcan activ... 

 Acum, in trecerea mea pe sub castanii acestia, imi aduc aminte cum erai candva, omul meu drag, acolo, in India veacului 16, pe taramul miresmelor ametitoare... 

Probabil amestecul acesta de arome de toamna imi aduce aminte de un film minunat, pe care l-am revazut de curand,”The Mistress of Spices” (“Stapana Miresmelor”), in care eroina era detinatoarea unor super-puteri cum nici alchimistii nu aveau... 

Iar de aici, pana la aceea care am fost, nu mai este decat un pas... Mintea mai pastreaza inca flash-uri de amintiri parfumate, dar si de imagini cu sari-ul meu rosu, impodobit cu mestesugite broderii, precum si cu sofisticatele bijuterii de pietre pretioase si semipretioase, imbratisate in monturi savante de aur, ce imi completau candva tinuta purtata in cinstea ta... la nunta noastra... 




 O nunta la care  plutea in aer un parfum proaspat de iasomie, mireasma seducatoare a zeului iubirii Kama, dar si adieri de santal, ylang-ylang, liliac si mosc. 


Voalurile mele galben-stravezii erau menite sa iti atraga privirea catre unduirile trupului meu mladios, prevestitor al noptilor infocate ce vor urma... India...Rama... marele sahib, coborat din mit, intrupare a marelui zeu Vishnu... 

India... turbane verzi de matase impodobite cu agrafe stralucitoare si pene de batlan... India... ghirlande de iasomie daruite nuntasilor... India....Taj Mahal... 

India... condimentele afrodisiace iscusit combinate... si dansurile ce impletesc gratia cu forta, timiditatea cu indrazneala, misterul cu revelarea sentimentelor mistuitoare pentru tine... 

Dansul … mijlocul perfect prin care orice indianca isi arata iubirea pentru omul adorat...

   



Erai omul meu drag si acolo, in alta viata, in Franta de Ev Mediu... Undeva, in Provence-Alpes-Côte d’Azur, la Grasse, prin secolul al 17-lea, cand eu, peregrina eterna, eu, cea care am fost si voi fi, purtam pentru tine, iubitul meu intru eternitate, manusile acelea parfumate, cum doar dibaciul Galimard putea sa inventeze... 

Franta, tara pe care o iubesc la fel de mult ca si pe India, pentru capacitatea ei de seductie, ce te face sa te indragostesti pentru vesnicie de oamenii ei, de lumina fara asemanare, de muzica si mare, de paduri si munti, de castelele ei nenumarate, de florile fara seaman pe lume, de Micul Print si, desigur, de parfumuri... 

Parfumuri care mi-au permis sa te recunosc atunci, la Grasse, la Sarbatoarea Iasomiei, unde totul este muzica si bucurie de a trai... 

Parfumuri pe care in aceasta viata le-am regasit cu incantare, la revenirea mea pe stradutele batranului oras din Provence...

   


 Cum sa nu te recunosc si cum sa nu ma recunosti si tu, cand special am cautat acea sarbatoare, unde stiam ca vei veni, asa cum mi-ai promis, pentru ca era sarbatoarea parfumului nostru? Iasomia, dulce-ametitoare, dar si un pic amaruie, calatorind prin timp cu viteza undelor inmiresmate, ghidaj luminos pentru iubirea noastra infinita in timp si spatiu...

 Acum te caut, trubadurul meu ratacitor, spre a te reintalni, chiar de va trebui sa cutreier pamantul in lung si-n lat, asa cum stiu prea bine ca si tu o faci... 

 M-am reintrupat de asta data pe un taram de o frumusete rara, unde oamenii au mii de cantece despre flori si parfumurile lor, asa ca incerc sa te seduc de asta data condensand parfumul de iasomie in cantec... 

Pentru ca da, iubitul meu, exista si sunete parfumate, cum sunt si parfumuri-cantece, menite sa redestepte in noi fragmente de amintiri despre ceea ce suntem noi cu adevarat... Doua jumatati ale unui intreg, yin si yang, inceput fara sfarsit, explozie de culori si sentimente calatorind prin Univers pentru a-i adauga frumusetea sufletului nostru, drept ofranda intru vesnicie... 

Pana atunci, pastrez ca pe un giuvaier pret, pana la inflorirea iasomiei, emotiile mele cele mai tainice sub forma de parfum delicat, pulsatoriu elixir olfactiv, adunat intr-o sticluta maiestrit lucrata, pentru ca sa imi mai ostoiasca dorul de tine si ascult cantecele duioase despre aceasta floare vrajita  ale unor rapsozi traitori in Tara Mioritei...


-articol scris pentru competitia SuperBlog 2013 

O provocare pentru Reeija: poseta-camelon, viitorul barometru al psihicului feminin!

Reeija, magazinul online de genti si posete de cea mai buna calitate, din piele 100%, adresate femeilor deosebite, a lansat superbloggerilor o provocare inedita, aceea de a schimba functia unei genti.

Adica domnia sa, Geanta sau Poseta (dupa imprejurare) sa nu mai fie doar un soi de accesoriu purtator de obiecte, infinit de multe si marunte, uneori inutile de-a dreptul, ci un personaj diferit, privit dintr-o cu totul alta perspectiva, nu doar a curelelor, cataramelor, fermoarelor si capacitatii de a inghiti lucruri, aidoma unui capcaun. 

Si pentru ca oamenii de la Reeija dau locul pe care il merita handmade-ului, m-am gandit sa va provoc si pe voi la un exercitiu de imaginatie, dupa ce ma voi juca eu insami de-a schimbatul unghiului de vedere...


Cam la ce mai putem utiliza o banala sau mai putin banala geanta?

Evident, tot la un obiect de vestimentatie imi vine sa ma gandesc...
Opincuta? Umbrela? Coif de zidar? 

Stiu, o sa imi ziceti iute ca nu e ceva nou, ca Monica Gabor (fosta Columbeanu) a fost prima care si-a pus o geanta pe cap, pe post de caciula... ca nu inventez eu acum roata... sau geanta universala (asa cum exista si cheia universala!)...

Mda... creatorii ar putea sa ne propuna spre cumparare un asemenea obiect multifunctional, care sa poata fi in acelasi timp si caciula sau palarie (functie de anotimp), dar si geanta, un lucrusor caruia sa ii poti adauga sau scoate diverse captuseli sau fete exterioare, transformandu-l instant dupa dorinta... in altceva... chiar si in caciula de blana cu urechiuse-toarte rusesti, daca doresti, ca tot vine acusica frigul de la Moscova...

Uite asa, poti pleca dimineata la birou cu o geanta regulamentara, pe care ulterior sa ai posibilitatea de a o impopotona dupa inspiratie cu tot soiul de margelute si animalute din pietre semipretioase (elefantei, dragoni, broscute testoase, catelusi si pisicute norocoase, dupa sfaturile specialistilor in Feng Shui), in timpul pranzului, cand pleci sa iei masa in oras, iar la terminarea programului, daca iubitul te invita la vreo cafenea in Centrul Civic, sa o transformi la moment din geanta purtatoare de acte de serviciu, cum era de dimineata, intr-o sepcuta chic, doar scotand niste parti detasabile din minunea polivalenta si inlocuindu-le cu altele moderne sau retro. Un asa accesoriu vestimentar va atrage sigur toate privirile.


O alta idee ar fi, poate, daca te-ai plictisit de vechile tale genti, sa iti cumperi niste culori vii, multe margelute de marimi diferite, poate si ceva nasturi si capse, un adeziv bun si sa purcezi in a-ti realiza un obiect de arta deosebit, pe care sa il poti atarna ulterior mandra pe perete, pe post de tablou nonconformist.

Sau, daca esti mai curajoasa, poti realiza un colaj de mari dimensiuni, sa zicem 2x2 metri, in care, printre diverse poze, figuri schitate in tusuri colorate, diverse bucati textile si de vinilin, dar si de polistiren pictat cu acrilice, sa incluzi si cateva dintre gentile tale de forme si dimensiuni diferite, intr-un tot unitar, tocmai bun de pus pe peretele uneia dintre camerele tale, pana cand te vei indura sa ii faci o poza si, mai mult la indemnul prietenilor entuziasmati de talentul tau inca nedescoperit de marii critici de arta, sa postezi imaginea  pe un site specializat, asteptand mai apoi americanul bogat sau reprezentantul de galerie nipona care sa iti ofere macar cateva mii de dolari (daca nu chiar zeci de mii!) pe panoul tau in care ai inclus si gentile cele vechi...

Desigur, o geanta mare, de piele, pe care nu o mai folosesti, daca o imbraci pe dinauntru cu o blanita calduroasa, va fi un culcus pe cinste pentru pisoiul sau catelusul tau, de-abia primit in dar.

Sau... daca ai o geanta in genul tolbelor de postas, ce idee minunata ar fi, daca stai la casa, ca in loc de cutie de scrisori pusa pe partea interioara a usii de la intrare (daca ai o fanta postala pe cealalta parte) sa fie tocmai acest vechi obiect de marochinarie, corect fixat.

Un cos de plaja se poate transforma usor intr-un suport pentru umbrele sau reviste sau, mai bine, pentru sculurile de lana si andrelele bunicii.

Din fetele unei genti supradimensionate poti usor sa realizezi prin decupare niste masti de carnaval deosebite. Chiar si pentru Halloween!

O gentuta de forma cubica se poate transforma lesne in cuib pentru vrabiuta infrigurata care vine la geamul tau pentru a-si primi portia zilnica de firimituri. Fa-i un cadou deosebit, acum, in prag de iarna!

Daca ai  doua genti de dimensiuni asemanatoare, le poti umple cu saculeti de nisip si, pe data, te-ai facut cu niste gantere originale, care te vor ajuta sa iti faci exercitiile de maini si picioare pentru tonifierea musculaturii.

Din pielea unei genti vechi poti decupa diverse forme geometrice, litere, flori stilizate si iti poti realiza niste tricouri traznet, daca le vei coase sau chiar lipi cu un adeziv special pe materialul textil.

O intrebare se ridica totusi: daca vom folosi gentile clasice in alte scopuri decat acela cunoscut de toata lumea, ce vom purta in locul lor?

Ce-ati zice ca in loc de geanta banala, plicticoasa, diforma de multe ori si chiar URATA de-a dreptul (chiar de specialistii ne zic ca ar fi in tendinte!), indiferent de cat de mult ar costa, femeile sa poarte mai des, mult mai des, cate o floare sau chiar mai multe?



Nu doar o data pe an, cand este ziua lor, nu doar de 1 sau de 8 Martie, ci mult mai frecvent...

Poate designerii de genti ar trebui sa imagineze mai multe genti-narcise si posete-ghiocel si tolbe-lalea... Reeija deja va ofera niste modele handmade deosebite, romantice, unde florile nu lipsesc...



Ce ati spune de o geanta sub forma unui buchetel de flori de nu-ma-uita, de una mugur de trandafir  sau de una tip bujor inflorit?

Prea multe genti si posete sunt astazi ascutite, cu colturi taioase, triste, matematic lucrate, emanand duritate...

Mi-e dor de o geanta cu o forma elicoidala, de una vindecatoare sub forma unei antahkarane tibetane, de o alta aproape fluida, de o moliciune aparte sau... si mai bine... pentru a le reuni pe toate... visez la o poseta-cameleon, care sa isi schimbe culoarea instant, functie de starea de spirit a purtatoarei.

Da, cred ca aceasta ar fi solutia pentru ca strada sa se insufleteasca: o poseta-cameleon, curcubeu autoreglator pentru aceea ce o poarta...



Le propun oamenilor de la Reeija sa se gandeasca si la un asemenea model revolutionar de poseta... emotional-schimbista... Sigur ar face furori printre femei! Iar cum femeile sunt cele care schimba lumea (desi barbatii nu ar recunoaste in veci acest lucru!), e nevoie ca mai intai ele sa isi regaseasca zambetul si starea de fericire!



- articol scris pentru SuperBlog 2013

Procesiunea "Drumul Crucii", pe meleagurile momarlanilor: de la Lupeni spre Varful Straja (Valcan)

De peste 15 ani, an de an, imi reincarc bateriile pentru a rezista inca o bucata de vreme in vampirica noastra capitala, prin tinutul momarlanilor...

Am descoperit o regiune fantastica, plina de energii binefacatoare, de un farmec deosebit, care te fac mandru ca te-ai nascut pe asemenea meleaguri binecuvantate.





La un deceniu si jumatate distanta, multe lucruri s-au schimbat si pe acolo, dar, cu toata navala de turisti care au aflat (in fine!) ca exista un asemenea loc in tara noastra, mistere mai exista si acum in tinutul iubitorilor de piatra.

Despre statiunea Straja se vorbeste tot mai mult in ultimii ani, datorita investitiilor ce s-au facut in zona, pentru a o transforma intr-o oaza a schiorilor romani care s-au saturat de Predeal si Sinaia.

Vila Alpin Straja este locatia cea mai nimerita pentru iubitorii muntelui si ai sporturilor de iarna, ca si al celor doresc sa incerce senzatii tari, dandu-se cu tiroliana, facand rafting, escalada sau explorand pesterile din imprejurimi cu ajutorul unor ghizi iscusiti.


Cei care doresc sa aleaga mai mult decat o simpla pensiune in statiunea Straja, decat un loc banal de cazare la Straja, pot opta pentru Vila Alpin ce le poate oferi toate facilitatile pe care le-ar putea visa: de la gazde primitoare, camere confortabile, mancare romaneasca traditionala, centru de inchiriat echipament sportiv, internet wireless.

Odata cazat in Vila Alpin, amplasata intre doua partii cu nocturna, vei putea sa visezi cu ochii larg deschisi, privind in zare la Muntii Retezat, la vremuri demult apuse, pe cand prin aceste locuri traiau stramosii nostri geto-daci.

In tinutul Marelui Lup Alb vremea se deapana altfel, iar aerul vibreaza inca de rugaciunile inchinate zeului Zalmoxis de catre aceia ce il venerau in vechime...

Suntem pe pamanturile momarlanilor, care mai pastreaza si acum, in viforosul secol 21 obiceiurile precrestine impreuna cu acelea ortodoxe, intr-o imbinare desavarsita.

Si pentru ca nu toti sunt atat de curajosi incat sa se dea cu schiurile pe partiile de la Straja, m-am gandit sa va povestesc de ce ar trebui sa mergeti totusi in aceasta statiune hunedoreana, nu doar in anotimpul alb, ci si mai incolo, spre primavara, de Sarbatorile Pascale.

Nu este extrem de cunoscut in Romania faptul ca anual, intre Lupeni si statiunea Straja, se organizeaza Drumul Crucii, procesiune religioasa ortodoxa extrem de importanta, desfasurata, dupa unii, pe cea mai lunga distanta din lume, 10,4 km, cu 14 popasuri.





De ce spre Straja?

Povestea adevarata are inceputul in timpul Primului Razboi Mondial, cand circa 800 de soldati si-au dat jertfa suprema aproape de Lupeni...

Eroi fara nume, fara mormant, nu si-au gasit linistea decat in 1996, cand, in urma unor fenomene paranormale intamplate la una din cabanele din zona, la sfatul staretului de la Manastirea Lainici, s-a ridicat o cruce la Varful Straja asemanatoarea aceleia, mult mai cunoscute, de pe Caraiman.

Mai mult, s-a mai ridicat si un schit deosebit, in memoria ostasilor cazuti la datorie, care abia in apropierea finalului de mileniu doi au reusit sa isi gaseasca linistea.

Aceasta Golgota romaneasca din Muntii Valcan este locul in care, prin straduinta, intr-un peisaj ametitor, in Vinerea Mare, cohorta de credinciosi si un sobor de preoti, poarta pe brate o cruce grea de 100 de kg, cu o lungime de 4,4 m si o latime de 2,2 m:  pana la primul popas o cara doar  prelatii, iar pe parcursul celorlalte 13 popasuri, orice pelerin participant la procesiune ce doreste acest lucru.




Merita sa luati parte si voi la o asemenea procesiune crestin-ortodoxa unica, plina de emotie vie, care o sa va purifice sufletele si o sa va faca sa vedeti dupa aceea lucrurile, viata dvs. cotidiana, din cu totul alta perspectiva.

Va propun, tocmai de aceea, sa va faceti din timp o rezervare la Vila Alpin Straja, pentru anul viitor, de Pasti, pentru ca veti avea parte de niste gazde minunate, care, in afara de a va oferi un confort deosebit, o  sa va poata relata si o multime de legende ale locurilor si o sa va poata recomanda trasee fabuloase, mai putin stiute de turistii de... "weekend la Straja", veniti doar pentru un gratar la munte.



Vila Alpin este locul perfect pentru o vacanta la Straja de neuitat, in care sa poti te incarci din plin cu energia vindecatoare a muntelui, sa iti cureti mintea de toate reziduurile vietii urbane, sa te conectezi la o vibratie inalta, sus, la peste 1400 de metri, intr-un loc sfant al neamului nostru, unde ii mai poti intalni si acum pe urmasii vechilor daci de pe Columna, momarlanii.

- articol scris pentru competitia Superblog 2013



Simona Ionita (Eden Center) - astazi la 6TV, intr-o emisiune avand ca tema samanismul!

Simona Ionita (terapeut) este invitata la 6TV astazi, 18 octombrie 2013, ora 20,30,  pentru a ne vorbi despre samanism.

Cu siguranta va fi o intalnire televizata extrem de incitanta, deoarece, asa cum o stiu eu pe Simona, nu va ezita sa ne dezvaluie si unele aspecte mai putin cunoscute in acest domeniu.

Cei care anul trecut participati, ca si mine, la interesantele seri online  in care Simona Ionita era invitata de catre Dragos Dumitriu, stiti cu siguranta despre ce vorbesc.

Ca si aceia care ati participat la workshop-urile sustinute de catre aceasta offline...

Va recomand cu multa caldura sa o urmariti in aceasta seara de vineri pe 6TV.

Nu de alta, dar analisti care isi dau cu parerea pro sau contra despre Rosia Montana si agresarea ministrului culturii vor fi pe televiziunile de stiri si in zilele urmatoare.

Poate ca e bine sa ne decuplam macar pentru doua ore de la cotidianul imediat, pentru a patrunde printr-un portal in care functioneaza alte legi... ce se refera mai mult la protejarea Mamei Pamant si mai putin la agresarea nemiloasa a acesteia prin extragerea barbara a aurului din Apuseni (si a altor metale rare) cu cianura sau a gazelor de sist prin metode ce polueaza panza freatica, intr-o vreme cand rezervele de apa potabila sunt tot mai scazute la nivel planetar...

Emisiune Samanism 6TV vineri 18 Oct ora 20.30-22.30

Masina de tricotat ciorapi de dama a fost inventata de un popa englez acum patru secole!

Prima masina rudimentara de tricotat ciorapi a fost nascocirea unei fete bisericesti, William Lee, inventator englez, care a trait in urma cu peste patru secole (1563-1614).

ciorapi chic
sursa foto: www.sxc.hu
Anul viitor, in 2014, chiar se implinesc 400 de ani de la moartea celui caruia, mai ales doamnele si domnisoarele, ii datoreaza demararea producerii de ciorapi fini de matase.

Impulsul care l-a facut sa isi puna mintea la contributie si sa realizeze o asemenea masinarie ciudata, prin 1589, menita sa usureze munca femeilor din acea epoca, se pare ca i l-a dat inima sa zburdalnica ce a tresarit la vederea unei anume femei care, din nefericire, era mai interesata de impletit ciorapi de lana grosolani, decat de augusta persoana a clericului nostru, al carui nume a parcurs veacurile pana la noi.

Contrar a ceea ce am putea crede, William Lee nu a avut succes cu masina lui de facut ciorapi de lana, regina Elisabeta I neacordandu-i onoarea de a-i recunoaste oficial meritul de inventator, desi, acesta a crescut dupa prima reusita numarul de ace de la 8 la 20, pentru a face trecerea de la ciorapii din lana aspra la un fir mai subtire, de matase.

Se pare ca oamenii din acea epoca se temeau extrem de tare de progresul tehnic, asa incat handmade-ul a ramas multa vreme la putere.

Increzator in inventia sa, William Lee a incercat mai apoi sa isi ia un asociat englez, dar nu a prea avut succes, dat fiind ca acest partener al sau a fost executat curand pentru tradare (evident, nu din pricina ca submina obiceiul lucrului de mana pe meleagurile britanice), ci din cauza unor increngaturi politice.

Preotul nostru inventator a decis sa urmeze zicala: "Schimbi locul, schimbi norocul!" si a plecat cu fratele sau in Franta, unde regele Henry al IV-lea i-a conferit brevetul mult asteptat pentru masinaria sa fermecata si a inceput o afacere infloritoare la Rouen.

Si uite asa, iata ca se dovedeste inca o data adevarul altei ziceri: "Nu e pentru cine se pregateste, e pentru cine se nimereste!"