18 dec. 2012

Ipocrizia mereu actuală (Rostiri) - autoare: Carmen Bulubasa (Rostiri)

Se pare că e la tot mai mare preţ ipocrizia. Preţul plătit pentru ei la guvernarea Omenirii e mare.
Ca să devii un ipocrit veritabil trebuie să parcurgi cu seriozitate şi să-ţi însuşeşti existenţial toate "învăţăturile" servituţii voluntare şi pe cele ale prostiei.
Noi am reuşit asta ca specie. Când zbaterea şi efortul de a-ţi păstra stima de sine şi a-ţi consolida conştiinţa şi valoarea de om prin credinţa în adevăratele valori umane şi în necesitatea educaţiei, sunt încontinuu descurajate, iar competiţia nesănătoasă, care condamnă la întrecere om cu om dincolo de limita omenească a mijloacelor şi a scopului, este ridicată prin manipulări grosolane, la nivel de viaţă adevărată, graniţa dintre bine şi rău, valoare şi non-valoare, dispare de la sine sub pretextul supravieţuirii.
Perioadă de criză!!!
Perioadă de recesiune!!!
Unde? În economie? În industrie? Cine a inventat economia? Cine a inventat industria?
Cine a inventat banii? Nu oamenii? Asta e societatea noastră bazată pe consum şi acumulare excesivă, ridicând luxul la nivel de valoare reprezentativă în defavoarea unei reale calităţi a vieţii omeneşti.
Omul o pornise bine ca specie. A descoperit focul şi a inventat roata. Şi apoi, fiinţă vulnerabilă fizic, a descoperit cu ce i-a fost compensată lipsa puterii fizice.
Singura criză importantă care îl stăpâneşte pe om, e datorată faptului că în timp, scriindu-şi istoria, a devenit atât de preocupat de cuvinte, încât a inventat politica şi s-a transformat din om în politician, renunţând la capacitatea lui de a cunoaşte în favoarea necunoaşterii. Pierderea nemuririi şi dobândirea dreptului la cunoaştere s-au rătăcit în inutilitate, iar oamenii au rămas cu speranţa desăvârşirii lor în promisiunea unei alte vieţi, într-o altă lume. De atunci încoace războiul a luat toate formele posibile, până şi pe cea a păcii. Cu o minte sănătoasă şi un suflet curat omul poate aspira la libertate şi ar fi aproape imposibil de manipulat. Frica nu l-ar mai duce în sărăcie, ar descoperi diferenţa dintre conducător şi stăpân, dintre alegere şi obligare, iar el, Omul, la scară de Umanitate, nu ar mai fi în Criză de Identitate.
Umanitatea eşuează sub jugul greu al ipocriziei. Toate invenţiile omului, pornite bine, ajung să facă rău tocmai celor care au crezut în ele. Avem libertatea de a alege, dar nu şi suportul judecăţii de a face o alegere corectă. Avem posibilitatea de a fi curajoşi, dar noi ne încovoiem de frică. Se pare că nu mai avem timp să apelăm la dicţionarul păstrător al definiţiilor corecte, ci improvizăm, inventând din mers, alte adevăruri, sub presiunea grabei excesive, a panicii, a lipsei de educaţie şi de cultură.
Concurenţa acerbă dintre noi, care ne provoacă sărăcia, faptul că am ajuns să nu ne mai putem lipsi de obiecte sau servicii inutile, dând drept de viaţă şi de moarte manifestărilor de vanitate şi orgoliu şi înlocuindu-ne inconştient, dar în totalitate, cu o imagine a noastră, spoită în culori ţipătoare, la care, într-un context real i-am simţi falsitatea, ne reduce la dimensiunea unei virgule şi la lipsa de importanţă a ei din vremea când claritatea cuvintelor nu avea nevoie de împopoţonarea semnelor de punctuaţie ca să nască o epopee.
Cândva ştiam spune adevărul cu un singur sunet, azi am ajuns să nu ne mai înţelegem om cu om, în aceeaşi limbă, folosind o mie de cuvinte.
Cândva gândeam ce să spunem, acum gândim cum să nu spunem în discursuri adevărurile noastre de frică să nu fim judecaţi şi eliminaţi din turmă.
Ipocrizia ne alungă din identitatea noastră şi noi dansăm cu ochii în soare, ca nişte păpuşi robotizate, sorbind minciuni de pe buzele politicienilor, inoculându-le în fiinţa noastră cu pietate şi ne potolim setea de cunoaştere otrăvindu-ne cu umilinţe, cu renunţări, cu dureri care nu sunt ale noastre. Asta e adevărata criză!
Omenirea a descoperit atât de multe încât majoritatea oamenilor sunt ignoranţi, nu ştiu nici cine sunt , nici ce vor, nu ştiu nici cum să trăiască, nici cum să moară, iar din faptele lor omeneşti lipseşte cu desăvârşire omenia.
Şi Doamne, ce definiţie frumoasă i-am ştiut da cândva OMENIEI!

Carmen Bulubaşa
http://decemergetotulrau.blogspot.ro/
Promo Postare
Postarea Urmatoare

Un comentariu:

scrie-mi parerea ta despre cele citite aici!