"30 seconds of Fame"(Byron) ale unei partide de tenis amicale


Byron, una dintre formatiile cele mai interesante ale momentului, va invita la Palatul Copiilor din Bucuresti (B-dul Tineretului nr. 8-10), sambata, 16 martie 2013, peste fix opt zile, la ora 20,00, pentru ca, impreuna cu talentatii muzicieni ai grupului, sa participati la marea lansare a celui de-al patrulea  album de studio,  "30 seconds of Fame"/"30 de secunde de faima", ce are ca element de culoare faptul ca este bilingv, cele 13 piese fiind interpretate in doua versiuni: engleza si romana. Biletele, in valoare de 48 de lei, se pot deja achizitiona online.



Fanii Byron pot sa isi achizitioneze fie albumul dublu (scos intr-o editie limitata, in special pentru colectionari), fie una dintre cele doua versiuni "normale" ale acestuia, in engleza sau in romana.

Concertul de la Palatul Copiilor va deschide seria celor cinci evenimente destinate sa promoveze piesele acestui album, reunite sub numele de "30 seconds of Fame", respectiv "30 de secunde de faima", in cele mai importante orase ale tarii.

Pornind de la titulatura originalului album bilingv, oamenii de la Blogal Initiative au initiat si ei un concurs destinat bloggerilor, provocarea fiind aceea ca prin articolele pe care acestia le vor posta pe site-urile lor sa dea de stire iubitorilor muzicii marca Byron de viitorul lor turneu de promovare din aceasta primavara, jalon important in viata formatiei ce compune si canta o muzica extrem de originala, de foarte buna calitate, comparativ cu ceea ce ne propune industria muzicala actuala pe acest segment.
Dar oare formatia Byron poate fi incadrata intr-un anume segment muzical? Nu prea cred...

In cadrul campaniei Byron de pe Blogal Initiative, bloggerii sunt invitati si sa scotoceasca un pic prin sertarasele memoriei personale si sa isi reaminteasca un eveniment din viata lor in care, pentru 30 de secunde, au gustat din dulceata celebritatii...

O provocare interesanta, mai ales daca, in cadrul acestui recurs la memorie, putem si sa retraim emotia de atunci...

Eu m-am oprit la o partida de tenis... Mai precis la o finala, desfasurata in cadrul unui concurs organizat impreuna cu prietenii mei de demult...

Meciul avea o incarcatura psihica deosebita, deoarece jucam impotriva celei mai bune prietene (ironia sortii, ce sa-i faci!), cu siguranta mult mai talentata si cu mai multe resurse fizice decat mine...

A fost o partida plina de dramatism, pe care am castigat-o la limita, obtinand si o cupa (improvizata, dar cu atat mai valoroasa!), pe care am pastrat-o multa vreme dupa aceea, mai ceva decat daca as fi castigat Cupa Davis!

Mare lucru nu imi mai amintesc din timpul meciului, intrasem de la un anumit moment al  partidei "in starea de flux" (ca sa il citez pe Bruno Medicina, unul dintre oamenii care au avut o contributie importanta in dezvoltarea mea personala), deja eram una cu racheta si cu mingile... Devenisem una cu jocul de tenis... Lucru deloc greu, pentru ca si in arta e la fel...

Stiu ca am venit acasa plutind de fericire, iar pe sevalet trona un tablou la care lucram, cu un peisaj subacvatic... Stele de mare, un scafandru, caracatite, pesti multicolori, stanci... si mult, foarte mult albastru...

La un moment dat, acel albastru din tablou m-a absorbit cu totul, iar atunci, am trait pacea deplina, beatitudinea totala... Probabil asta e starea aceea ZEN de care vorbesc tibetanii...



Asa se face ca si acum, daca particip la vreun workshop in care ni se spune sa ne reamintim o intamplare in care am simtit pe deplin gustul victoriei, pe post de ancora NLP, eu aleg intodeauna acea partida castigata impotriva prietenei mele, Roxana.


O partida in care eu mi-am depasit limitele, iar ea nu s-a suparat pentru ca a iesit a doua, bucurandu-se alaturi de mine pentru izbanda mea... Bine, vremurile erau altele, oamenii erau mai frumosi, mai buni, mai sufletisti, viata avea culoare...

Cam asta ar fi momentul meu de faima efemera, dar care are reverberatii si acum, peste ani...


Revenind la turneul celor de la Byron, iata programul complet al intalnirilor lor cu fanii, in vederea promovarii dublului album "30 seconds of Fame"/"30 de secunde de faima":


Bucuresti - 16 martie, ora 20:00, Palatul Copiilor;
Timisoara - 30 martie, ora 20:00, Casa de Cultura a Studentilor;
Cluj-Napoca - 5 aprilie, ora 20:00, Casa de Cultura a Studentilor;
Targu Mures - 6 aprilie, ora 20:00, Teatrul National;
Iasi-12 aprilie, ora 20:00, Casa de Cultura a Studentilor.

Sponsori: Aqua Carpatica si Domeniile Samburesti.