27 nov. 2013

Pledoarie pentru miezul cuvintelor...

Cuvintele sunt cararile faptelor”, spunea candva Sfantul Ioan Gura de Aur... Si in anii ce au trecut de la terminarea facultatii viata mi-a demonstrat cu prisosinta ca asa este...

De cate ori nu am auzit spunandu-se ca: "La inceput a fost Cuvantul!.."  Logosul, inteles ca invatatura divina, dar si ca realitate personala...

La nivel individual, pot spune ca pentru mine Cuvantul a fost, este si va fi, acea energie care poate sa creeze, sa modifice sau sa distruga totul...

Uneori imi place sa jonglez cu sferele de energie ale rostirilor, sa le combin, sa le inalt si sa le cobor, modelandu-le dupa starea emotionala pe care o am la un moment la la altul...

Pentru ca emotiile se exprima prin ganduri, ce se materializeaza mai apoi in sunete, in vibratii, in energie pura, transformatoare ale unor portiuni mai mari sau mai mici din necreat in creat...

Tipare ale faptelor, cuvintele-actiuni schimba lumea, ele sunt o interfata intre lumea interioara si cea exterioara, intre a se numi si a deveni... Pentru ca noi suntem cu totii ceea ce suntem doar datorita (si uneori din cauza) cuvintelor...

Japonezul Masaru Emoto ne-a demonstrat fara drept de tagada cum se poate schimba o picatura de apa sub influenta cuvintelor... Iar noi suntem in mare parte lacrimi de stele, asa ca oceanul asurzitor de cuvinte, in adancul caruia traim, ne influenteaza iremediabil, uneori chiar si fara sa ne dam seama...



Imi aduc aminte de mine, inca studenta  la stiinte juridice, in ultima perioada de practica la instanta, cu cateva luni inainte de a-mi lua licenta si de a decide (in fine!), ce vreau sa ma fac “cand voi creste mare”...

Soarta a decis ca impreuna cu prietena mea cea mai buna sa fim repartizate la biroul unui avocat celebru bucurestean, unde am vazut pe viu, vreme de doua saptamani, cat de puternic este uneori taisul cuvantului, in lupta cu injustitia...

In sala de judecata, ascultand pledoariile ce aminteau de acelea ale unor avocati ilustri din perioada interbelica, am decis in sinea mea, de viitoare proaspata absolventa, ca nu vreau nici sa anchetez oamenii (probabil ca e nevoie de o altfel de structura sufleteasca pentru asta!), nici sa ii judec (pentru ca intotdeauna judecata omeneasca va fi imperfecta, spre deosebire de cea a lui Dumnezeu, care este absoluta!), ci sa ajut oamenii, luptand alaturi de ei pentru dreptate... O lupta dusa nu cu armele vizibile, ci cu energia concentrata in cuvintele rostite... 

De atunci am invatat nu doar cum se emit cuvintele pentru a desena, pe canavaua unui proces, portretul unor fapte deja consumate, spre a le face vizibile pentru ochii mintii ascultatorilor, dar si cum sa imi adaptez discursul la interlocutorul din fata mea, cum sa le folosesc pentru a avea mai multa credibilitate, in ciuda varstei mele inca tinere pentru o asemenea profesie, cum sa imi utilizez inflexiunile vocii pentru a ma face mai bine inteleasa, pentru a alina suferinte sau a impune respect, atunci cand este necesar...

Si am mai invatat ca "a vorbi aceeasi limba" inseamna mult mai mult decat pare la prima vedere... A zari miezul cuvintelor inseamna a putea sa le pui la temelia unor fapte viitoare... realizate de multe ori in echipa, pentru ca niste cuvinte rostite in desert, fara niste oameni care sa le auda si mai ales sa le inteleaga, nu isi justifica existenta... Ce ar fi cuvintele fara comunicare, iar comunicarea fara viitoare actiuni comune?

Rostirile si-ar pierde atunci sensul, iar realitatea ar fi mai saraca, pentru ca formele-cuvant ar pluti in vidul etern, fara ca sa intruparea lor sa le coboare din universul arhetipal in acela concret... 

Iar daca ele, maretele Cuvinte, sunt drepte, atunci si fundatia faptelor cladite pe ele va fi trainica... Si intr-o lume in disolutie tot mai accentuata, in care cuvantul de onoare, cuvantul de alinare, cuvantul de incurajare, cuvantul de lauda devin raritati ascunse in dictionare desuete, este nevoie de tot mai multi luptatori pe frontul verbelor-actiune, care sa incercam sa luptam pentru a le revaloriza, a le reda vlaga de care au fost secatuiti in anii din urma...

Maestrul meu m-a invatat aceste lucruri demult, tare demult, confirmandu-mi ceea ce in adancul sufletului meu stiam deja, de aceea ii sunt extrem de recunoscatoare ca mi le-a reamintit prin felul in care isi respecta cuvantul dat, dialoga cu oamenii, isi incarca rostirile mestesugite de frumoase sensuri, nebanuite la prima vedere, pentru a le transforma rapid in vehicule insolite care sa il poarte catre rezultatele scontate... intotdeauna pozitive...

Daca ar fi sa ii ofer un cadou, cu siguranta ca i-as oferi urmatorul premiu-bijuterie de la Luxurygifts.ro, inscriptionat cu citat motivational, in semn de respect pentru toata comoara de intelepciune pe care mi-a daruit-o in anii in care i-am fost stagiara si, mai ales, pentru ca, folosind arma cuvantului-verb, poti schimba destine, poti aduce alinare in sufletele unor oameni care si-au pierdut uneori si ultima bruma de speranta ca Binele mai poate triumfa.

Cu mult respect, va multumesc maestre V.T.!








- articol scris pentru SuperBlog 2013 – etapa a 26-a


Promo Postare
Postarea Urmatoare

0 comentarii:

scrie-mi parerea ta despre cele citite aici!