5 feb. 2014

Aparatul dentar, instrument de tortura sau accesoriu stomatologic la moda?

sursa photo: http://www.sxc.hu/photo/501564
Aparatul dentar a trecut demult din categoria instumentelor de tortura stomatologica in aceea a accesoriilor cool, dovada ca marile vedete de la Hollywood nu se sfiesc sa il poarte cu mandrie pana si pe covorul rosu.

Acum nu mai este o sperietoare care face copiii sa planga, ci o Zana Zambareata (sau, daca vreti.. un Zan Zambaret) care iti transforma zambetul hidos intr-unul fermecator!


Renunta la prejudecatile legate de aparatul de indreptat dintii!

Cand eram eu copila, parintii mei, oameni simpli, nici nu stiau ca exista un asemenea mijloc de indreptat dintii de lapte si, mai apoi, dentita definitiva, dar, chiar daca ar fi stiut, cu siguranta nu ar fi acceptat sa ma chinuie cu purtarea acelor „sarme” bizare, pe motiv ca e suficient sa ramanem asa cum a dat Dumnezeu.

Probabil de acolo problemele dentare deosebite pe care le-am avut peste ani, ce au pricinuit multa suferinta si cheltuieli financiare...

Erau totusi alte timpuri, alte mentalitati...
Nici nu vreau sa ma gandesc cat ar fi ras copiii de mine la scoala, poreclindu-ma in fel si chip, lucru mai mult decat tragic, in conditiile in care si asa sufeream de o timiditate aproape maladiva, ce nu prea s-a diminuat prea mult nici la varsta "matusalemica" pe care o am acum.

Din fericire, lucrurile s-au schimbat mult in ultimele doua decenii, iar instrumentul de tortura denumit popular aparat de indreptat dintii nu mai este nici el ce a fost candva...


Aparatul dentar - transformat in accesoriu beauty pretios, de catre starurile lumii!

La asta au contribuit si vedetele internationale, incepand cu Miley Cyrus (Hanna Montana), Anna Kournikova, Cindy Crawford, Tom Cruise, dar si Gwen Stefani, Drew Barrymore, Dakota Fanning, Agyness Deyn, Gwyneth Paltrow.

Nu mai vorbesc de Madonna, care a transformat aparatul de ...
indreptat dintii intr-o bijuterie de lux, anul trecut starnind chiar lungi controverse, dupa ce a purtat unul confectionat din aur si innobilat cu pietre pretioase la un eveniment select.

In definitiv, acum, daca o persoana care poarta un aparat dentar este in vizorul celor redusi la minte care fac haz din orice (majoritatea cu dintii strambi!), e suficient sa pareze replicile ironice spunand ca este fan/fana Hanna Montana sau Madonna si subiectul este inchis.

Unii isi tatueaza pe trup motociclete sau sigle de companii celebre si nimeni nu rade de ei, de ce purtarea unui dispozitiv ar starni ilaritate in jur, nu-i asa?

Nu consider ca un aparat dentar e mult mai diferit decat o pereche de ochelari de vedere si nu cred ca in zilele noastre un purtator de ochelari mai este perceput drept o curiozitate a naturii. Un posesor de aparat dentar de ce ar fi?

O mai tineti minte pe America Ferrera, eroina telenovelei de mare succes "Betty cea urata", care a intrat in constiinta publicului drept cea mai vestita purtatoare de aparat dentar din ultimul deceniu?

Probabil ea este aceea care a facut primul pas in acceptarea pe scara larga a acest aparat de indreptat dintii, fie ei de lapte sau definitivi...

Ce replica mai buna de dat unei adolescente care risca sa ramana cu o dentitie stramba simari probleme de sanatate latente, decat aceea ca si Betty a purtat aparat dentar si a reusit pana la urma sa aiba o viata frumoasa, desi  la prima vedere parea sa nu aiba prea multe sanse de reusita, intr-o lume care pune accent prea mult pe ambalajul exterior si prea putin pe ceea ce esti tu de fapt...


Aparatul dentar - promisiunea unui vis posibil de atins!

Aparatul dentar, la fel ca si o papusa Barbie, pot fi privite si drept un soi de suport pentru materializarea unor vise: de a avea un zambet minunat care sa deschida calea spre o mai buna relationare cu aceia din jur, de a atinge un standard de frumusete impus de catre societatea dura in care ne ducem existenta.

Oricum, daca ne gandim ca in prezent unul din doi adolescenti risca sa aiba o dantura deficitara, ne dam seama ca problema este tot mai grava si, de aceea, este preferabil sa suferim cateva luni sau chiar doi ani disconfortul temporar cauzat de un aparat de indreptat dintii, decat sa ajungem sa ne pierdem stima de sine si sa apelam mai tarziu la psihologi, facilitatori de constelatii familiale si cine stie ce alte giumbuslucuri terapeutice New Age, pentru a rezolva niste tulburari grave de personalitate, care pot fi corectate mult mai simplu, daca le tratam cu atentia cuvenita de la inceput, din copilarie daca s-ar putea.


Cum convingem copii sa accepte purtarea aparatului dentar


Evident, la varste fragede, rolul de a apuca taurul de coarne si a pune dintii de lapte in chingile vremelnice ale aparatului dentar apartine 100% parintilor.


Aparatul dentar poate fi purtat de la varste foarte mici, chiar de pe la 4 ani, desi unii stomatologi recomanda totusi fixarea acestuia de pe la 10 ani, varsta la care ne putem intelege mai bine cu copilul, acesta putand sa inteleaga de ce trebuie sa suporte presiunea continua asupra dintilor lui si de ce trebuie sa mearga periodic la dentist pentru reglarea acestui mijloc de indreptat dintii.

Dar, asa cum am zis mai sus, acum e suficient sa ii explici copilului pasionat de desene ca si supereroul sau eroina preferata au purtat asa ceva, ca aparatul de indreptat dintii este magic si iti da in scurt timp o superputere pentru toata viata, aceea de a fermeca lumea cu zambetul tau perfect, iar aparatul va fi acceptat sigur mult mai lesne.

La varste mai mari, pornind de la ideea ca nu suntem singurii in lumea asta care avem aceasta problema din cauza alimentatiei moderne, probabil ca vom intelege ca aparatul dentar este
singurul mijloc cu adevarat eficient in eliminarea riscului formarii placii bacteriene intre dinti, aparitiei cariilor, durerilor de cap si a multor alte probleme de sanatate care sa ne faca, in timp, clienti permanenti ai vreunui cabinet stomatologic, unde vom lasa cu certitudine o avere.

Crearea unui grup de suport al purtatorilor de aparate dentare, pe Facebook, poate fi o solutie moderna pentru a trece mai usor de aceasta perioada, relativ scurta totusi, daca o raportam media duratei vietii unui om, de adaptare la dispozitivul de indreptat dantura.

In ultima vreme, aparatele de indreptat dintii au devenit tot mai performante, mai putin vizibile (sau chiar invizibile de-a dreptul), de aceea, macar din punct de vedere estetic, sunt mult mai usor de acceptat.

In definitiv, in zilele noastre, cand oamenii isi fac tot soiul de operatii estetice, care de care mai dureroase, eu cred ca jena pricinuita vremelnic de un aparat dentar este floare la ureche, sau mai bine zis, floare la dinti.

Unde mai pui ca exista si variante ceramice care abia se observa, asa ca nu mai este o problema atat de mare aspectul.

Hotarat lucru, a trai in secolul 21 are si niste avantaje evidente, indiferent ce ar carcoti unii sau altii.


Scurte informatii despre aparatul dentar de-a lungul istoriei

Credeati ca numai noi avem probleme cu dintii prea inghesuiti, strambi, cu muscaturile inegale ce conduc la suprasolicitarea muschilor si articulatiilor mandibulei, cu durerile de cap? 

Daca ne uitam nitel inspre vremurile apuse o sa vedem ca oamenii au fost extrem de preocupati de aceasta chestiune, a dentitiei cat,mai sanatoase, chiar daca nu perfecte din punct de vedere estetic...

Ganditi-va ce ar fi fost sa traiti pe vremea lui Hippocrate sau Aristotel, ori chiar mai inainte, cand se foloseau pentru indreptare fibre naturale  intestine de animale sau fire metalice, empiric infasurate in jurul dintilor.

Ca sa nu mai vorbim de etrusci, ce isi ingropau mortii cu aparate dentare manufacturiere, pentru a nu li se disloca acestora dintii... in viata de apoi!

Ortodontia - un domeniu al stomatologiei in continua dezvoltare

Ortodontia este categoric o ramura importanta a stomatologiei, dovada ca o prima carte cunoscuta ce contine metode de indreptare a dintilor a fost scrisa de Pierre Fauchard in 1728.

Renumit in veacul 18 era un dispozitiv de forma unei potcoave de fier, denumit „blandeau”.

Louis Bourder , in „Arta dentistului” a abordat si el tema alinierii dintilor, ba chiar a propus si o varianta perfectionata de „blandeau”, plus ca a recomandat extractia dintilor premolari.

Ulterior, in secolele 19 si 20, Delabarre, Norman W. Kingsley, J.N. Farrar, dar si alti reprezentanti de seama in domeniul ortodontiei, au incercat sa gaseasca cele mai bune variante de indreptat dintii, care sa permita pacientilor sa capete alaturi de stare mai buna de sanatate dentara si un zambet cat mai larg.

Si la noi in tara, mai ales dupa Revolutie, ortodontia a luat avant, dovada ca acum putem sa alegem dintr-o gama variata de aparate dentare metalice sau ceramice (fixe, mobile sau fixate in spatele dintilor).


Ingrijirea danturii pe perioada purtarii unui aparat dentar 

Indiferent de dispozitivul dentar ales si de perioada in care il vom purta, conform indicatiilor stomatologului specialist, regulile de baza pentru purtatorii de aparate dentare sunt aceleasi:

  • o igiena dentara stricta, pentru inlaturarea fragmentelor alimentare pe dinti;
  • utilizarea unei periute si paste de dinti speciale, alaturi si de un dus dentar, care completeaza fericit spalatul clasic;
  • utilizarea atei dentare;
  • renuntarea la alimente foarte tari care ar solicita dantura, dar si la cele dulci, ce cresc exponential riscul aparitiei cariilor;
  • eliminarea bauturilor acidulate, atat de nocive pentru dintii nostri.

update: 7.02.2014

Promo Postare
Postarea Urmatoare

0 comentarii:

scrie-mi parerea ta despre cele citite aici!