LuxuryGifts.ro, domeniul contelui Elionor si invitatia neasteptata la o licitatie caritabila

S-a mijit de ziua si Oskar, monstrul bettan din acvariul din apartamentul meu, a inceput deja sa improaste stropi de apa in toate directiile, lovind undele cu albastruia-i codita valurita, doar-doar ma trezesc si ii dau drumul la incalzitor (ca deh, a venit, a venit toamna...), in timp ce ii aduc si o portie zdravana de mancare din borcanasul lui special cu delicatese.

O noua zi incepe in orasul banal, plin cu oameni morocanosi, ce se grabesc care incotro, spre slujbele lor de doi bani..

Eu am intrat de curand in tagma freelancerilor, asa ca de-acum pot sorbi in liniste o cafea aromata, in timp ce privesc pe fereastra, din balcon, la vanzoleala browniana de pe strada...

Ii dau drumul lui Acerica, laptopul meu argintiu, incercand sa spicuiesc in diagonala cele mai interesante stiri de pe portalurile specializate... La televizor nu ma mai uit demult...

Ca de obicei... nimic interesant, asa ca intru pe Facebook, pentru a vedea invitatiile primite in timpul noptii trecute pentru viitoare evenimente, mai mult sau mai putin culturale, cu dorinta de a le alege pe acelea unde pot sa ma documentez cel mai bine pentru articolele de pe blogul personal...

Grozava chestie si Facebook-ul asta!... Afli de existenta unei multimi de intamplari faine la care poti sa participi, iar daca organizatorii te cunosc deja, la unele poti sa mergi chiar si moca...

Din nou multe seminarii de dezvoltare personala, tinute de prietenii reali sau virtuali, inclusiv o invitatie la un workshop de mers pe carbuni incinsi de la formidabilul Bruno Medicina, o invitatie la un atelier de constelatii familiale din partea dragului de Aurel Mocanu si, la finalul listei... o invitatie extrem de ciudata, de la cineva care a semnat LuxuryGifts... Tocmai ce l-am trecut in lista de prieteni ieri... Al 4000-lea...

Credeam ca este reprezentantul vreunui biet magazin online, dar acum, dupa cateva scurte cautari pe internet, realizez ca este vorba nici mai mult, nici mai putin, decat de o familie cu sange albastru.

Contele Elionor LuxuryGifts ma invita ca,  alaturi de ceilalti amici din lista sa, sa iau parte la o prezentare a domeniului propriu achizitionat in tara noastra, inclusiv a resedintei sale, emanand un rafinament arhitectonic deosebit, dupa cum am vazut din pozele postate pe Facebook.

Cu aceasta ocazie, voi avea oportunitatea, se scria in invitatia cu pricina, de a participa si la o licitatie, asa cum doar familia LuxuryGifts organizeaza saptamanal de multa vreme, eveniment special de unde imi voi putea achizitiona la niste preturi excelente obiecte deosebite, ce imi vor bucura sufletul sau vor deveni cadouri unicat pentru cei dragi.

Piesa de rezistenta a licitatiei din aceasta saptamana va fi un colier cu cristale stralucitoare, cu un aer primavaratic, pe care orice femeie si l-ar dori drept bijuterie delicata, destinata a adauga un strop de glamour unei tinute de gala...

Cu certitudine voi merge la castelul LuxuryGifts si, cine stie, poate voi avea norocul chiar de a deveni fericita castigatoare a bijuteriei aceleia, ravnita, dupa cum am citit pe Facebook, de numeroase alte persoane...

Raspund iute la e-mail, anuntandu-mi incantata acceptul de a fi invitata familiei contelui LuxuryGifts in seara acelei zile.

Contele si rudele sale traiesc deja pe meleagurile noastre de peste doua decenii...

Atat de mult le-au placut Romania si locuitorii ei, incat s-au mutat aici cu totul, desi ar putea oricand sa aleaga coasta Spaniei, Dubaiul sau vreo insula paradisiaca din Pacific...

Dupa ce am apasat SEND ca sa trimit raspunsul, o umbra mi-a trecut prin minte, iar inima mi s-a strans dureros... Cum de nu ma gandisem inainte?

Urma sa merg peste cateva ore la un eveniment din lumea buna, tinut de o familie putred de bogata... Oare cu ce sa ma imbrac cu un asemenea prilej, pentru a nu aparea acolo precum ruda saraca, ci, daca nu intr-o rochie chiar senzationala, macar intr-una corect aleasa?

In timp ce eu imi faceam  griji tot mai mari referitoare la vestimentatia mea pentru invitatia de la castel, iata ca un alt email de la Casa LuxuryGifts soseste pe aripile unui porumbel electronic, anuntandu-ma scurt ca, in curand, un curier va lua legatura telefonic cu mine, pentru a-mi aduce un colet...

Ce sa fie oare?

In nici 10 minute, telefonul a sunat si, dupa o conversatie seaca, la interfon s-a anuntat emisarul contelui care mi-a adus, nici mai mult, nici mai putin, decat o rochie senzationala, alaturi de niste accesorii pe masura, special pentru acest eveniment de gala...

Mai sunt instiintata de acesta de faptul, deloc de neglijat, ca inainte cu o ora de inceperea evenimentului, o limuzina alba ma va prelua chiar din fata blocului meu, pentru a ma conduce la domeniul LuxuryGifts.ro.

Emotionata, la ora fixata, purtand rochia si bijuteriile din cutie, ma urc in masina confortabila, cu interior de piele capitonata si, in scurta vreme, trec de portile cu blazon nobiliar si ajung pe aleea din fata cladirii impunatoare, apartinand contelui misterios...

Arhitectura baroca ma transporta in trecut, in timp ce urc tremurand de emotie treptele de marmura pe care gazdele au asternut un covor rosu... Ma simt ca un star de la Hollywood, in timp ce inaintez invesmantata in rochia aceasta minunata, de culoarea untului topit... Castelul este un exemplu de opulenta nobiliara neostentativa...

Are un acoperis rosietic, cu lucarne spectaculoase si un lant de statuete reprezentand zeitati. Cladirea  are mai multe nivele, cel mai bogat decorat fiind primul dintre acestea, plafoanele lui fiind ornamentate in trompe-l'oeil, in armonie cu numeroase oglinzi, stucaturi mestesugite, cu pilastri, logii, balcoane, scari maiestuoase... Ce mai, castelul acesta in care am onoarea sa ma aflu te impresioneaza la maxim!...

Lumini, multe lumini, oameni eleganti ce discuta in timp ce admira tablourile si micutele statuete din holul central, precum si fantana interioara, toate ma ametesc peste masura, incep sa se roteasca in mintea mea, precum intr-un carusel din copilarie...

Invitatii sunt primiti de insasi familia LuxuryGifts: contele Elionor, un barbat inalt, cu tamplele grizonate, avand in jur de 50 de ani, contesa Felicity, o blonda de vreo 45 de ani, gratioasa precum o felina, cu un zambet amabil pe chip si fiul lor Samuel, un soi de Adonis modern, un tanar ce a frant deja, cu siguranta, inimile multor domnisoare...

Gazdele au cate un cuvant bun pentru fiecare invitat si ne indeamna sa admiram pe indelete colectiile lor de obiecte frumoase, de un lux bine stapanit, raspandite prin numeroasele incaperi ale castelului...

Licitatia urmeaza sa se desfasoare ceva mai tarziu, in sala special destinata, iar pretul de pornire al pieselor, inclusiv al primavaraticului colier de cristal, il aflu rasfoind frumosul catalog primit la sosire...

Pana atunci ma plimb pe coridoarele largi, cufundandu-mi tocurile inalte in covoarele pretioase, privind la obiectele de argint si pietre semipretioase, asezate cu grija in vitrinele de mahon si cristal, pozitionate pe langa pereti....

Tablourile au rame stralucitoare de metale pretioase, iar statuetele de bronz imi dau o stare de calm, de stabilitate...

Privirile imi sunt atrase brusc de un obiect superb, unde mesterul a combinat cu maiestrie bronzul cu ametistul, pentru a crea atat un ceas functional, cat si un bibelou cu totul deosebit... Mi l-as dori din tot sufletul... Din nefericire nu e scos la licitatie in aceasta seara...

Imi place si colectia de clovni si masti venetiene, dar si cea de globuri pamantesti, cu tot soiul de functionalitati la care nu te-ai astepta...

In sala bijuteriilor am vazut o multime de coliere minunate, dar si inele si bratari unicat, ce ar putea face fericita orice femeie, oricat de nazuroasa ar fi aceasta...

In castelul contelui LuxuryGifts mai exista si o sala a armelor, in care sunt adunate piese de colectie: o sabie de Toledo mi-a atras atentia in mod deosebit... Simbolurile templierilor ma fac sa ma intreb inca o data cine este acest misterios conte Elionor...

Dupa periplul fascinant prin castelul-muzeu al nobilului, intr-un final, am fost invitati in sala cea importanta: locul unde se va decide cine va deveni castigatorul pretiosului colier ce condenseaza in lucratura lui mestesugita insusi germenele primaverii eterne.

Alaturi de pretiosul colier, s-au mai pus la bataie si o multime de alte valoroase bijuterii cu cristale, speciale nu neaparat prin pretul lor de inventar, cat mai ales prin emotia pe care o genereaza in sufletele celor ce le admira...

Piesele din oferta organizatorilor licitatiei puteau fi oferite oricand pe post de cadouri la o nunta sau un botez, la o zi aniversara sau, pur si simplu, unui partener de afaceri ori client simandicos...

Preturile de pornire au fost pentru toate buzunare, asa ca in final, aproape nimeni nu a plecat fara sa participe la licitatie si fara sa isi achizitioneze macar o piesa purtand blazonul LuxuryGifts.

Cu certitudine a fost o seara plina de rafinament, pe care nu o voi putea uita usor multa vreme....

In ce ma priveste, evident, am luptat ca o leoaica si, in final, am reusit sa castig acel colier pretios, jinduit de foarte multi alti licitatori...

Banii castigati de familia contelui in urma acestui eveniment, care a fost 100% caritabil, s-au dus catre un camin de copii, asa incat in final toata lumea a avut doar de castigat...

Va invit si pe voi sa va achizitionati obiecte purtand blazonul Casei  LuxuryGifts si o sa imi dati dreptate!

Daca va inscrieti pe Facebook, in lista lor de prieteni, veti afla si cand au loc viitoarele licitatii si pentru ce obiecte. Nu ratati aceasta oportunitate!

Pana atunci, cautati domeniul .ro al contelui LuxuryGifts si o sa fiti primiti si voi extrem de bine, deoarece eleganta este unul din elementele definitorii ale acestei familii nobiliare exceptionale! Veti putea achizitiona si in afara licitatiilor piese valoroase care o sa va infrumuseteze viata voua insiva sau  apropiatilor vostri!

- articol scris pentru SuperBlog 2013

Jocul de-a viata si amintirea...

Orologiul din perete anunta grav clipele ce trec, piese de puzzle dintr-o clepsidra de inceput de lume...

Ma uit la cadranul auriu pe care limbile se invart incet, implacabil, si ma gandesc la chinezi si la Qigong-ul lor Primordial, prin care incearca sa intoarca vremea la inceputuri...

Cum ar fi daca timpul s-ar infasura iar pe mosorul vesniciei, iar noi am redeveni din ce in ce mai tineri, ajungand pana in copilarie, la stadiul de bebelusi, invatand treptat la scoala de lupta pamanteana cum sa facem fata tot mai bine provocarilor vietii.

La nasterea fiecaruia dintre noi, ursitoarele ne-au pregatit pentru aceasta calatorie fantastica o urzeala mestesugita, din ite bune si rele, pentru ca, la momentul ajungerii in punctul terminus al aventurii din aceasta viata (una din nenumarate altele!) sa strangem intr-o amintire pretioasa, multifatetata, noianul de emotii generate de un eveniment sau altul harazit de Soarta.

Unii am cunoscut jocurile foamei, altii jocurile abundentei, unii jocul singuratatii, altii jocul prieteniei, dar fiecare dintre noi am parcurs in viata suisuri si coborasuri, ce ne-au facut fie sa plutim de fericire, usori ca puful de papadie, fie sa iesim din vreo confruntare cu destinul un pic smotociti, cu ceva rani sangerande adaugate pe suflet...

De multe ori am fost intrebata ce as schimba daca as avea posibilitatea sa ma reintorc in copilarie... Oare as face aceleasi alegeri de viitor, as urma aceeasi scoala, as avea aceeasi meserie si, mai ales, m-as inconjura de aceiasi oameni?

Raspunsul meu a fost mereu la fel: sunt mult prea obosita de a ma reintoarce la vremea copilariei, cu atatea experiente de viata pe care voit sau nu le-am acumulat... Pentru aceasta viata am facut cele mai nimerite alegeri, chiar daca uneori au fost pentru un observator exterior aparent gresite...

Sunt convinsa ca venim pe lume cu un dat, un bagaj special adus de la stramosii nostri, dar si de la noi insine, cei care eram candva si ne-am reintrupat inca o data in aceasta existenta, pentru a mai invata cate ceva.

Tocmai de aceea, daca ar fi sa o iau de la inceput in aceleasi conditii de mediu, avand aceiasi parinti (pe care cu siguranta i-am ales chiar eu inainte de a ma naste!), as avea aceleasi victorii si aceleasi rateuri ca si prima data.

Jocurile copilariei sunt acelea ce ne formeaza si ne fac mai usoara supravietuirea pe o planeta si intr-o societate din ce in ce mai ostila.

Podul de piatra s-a sfaramat,

A venit apa si l-a luat,

Vom face altul pe mal in jos,

Altul mai trainic si mai frumos...

De cate ori, cand tot ce am cladit s-a naruit precum un castel de joc, nu am luat totul de la capat sustinuti doar de Speranta?

Sotronul pe care il jucam de atatea ori in copilarie, acel omulet bidimensional format din patrate, ne-a invatat sa atingem pe rand trepte tot mai inalte... next level... cum ar zice copiii de acum...

„Viata este o scoala de lupta, unde doar cel mai abil supravietuieste!”, ni se spunea obsesiv inca din copilarie...

Uneori, cand viata de adulta este prea grea, cand lumea da dovada de o rautate feroce, pe retina mintii imi apar flash-uri din primii ani de viata... Un film cu multe meandre, in care eroina principala sunt chiar eu...

Secventele cinematografice se inlantuie asemeni perlelor intr-un sirag pretios, amintire dupa amintire, emotie langa emotie...

Primul flash...

Lacrimile ii curg siroaie pe obraji, in timp ce se cuibareste in bratele taticului ei... Nu stie inca sa exprime cu vorbe ceea ce o doare, dar ii arata asa cum poate ca nu vrea la cresa!...

Acolo, la cresa de intreprindere socialista, e trantita intr-un patut de lemn cu gratii vechi si lasata sa zaca pe spate cu ochii pironiti la tavanul acela de un alb incert ore intregi...

Simte indiferenta ingrijitoarelor, energie atat de diferita de caldura de acasa... Se uita in sus si pluteste intr-un ocean suspendat... Acolo, la cresa, nu plange... Nu ar servi la nimic... Nu poti cauta caldura umana intr-un loc unde sunt doar ziduri reci si inimi de piatra... De-a lungul anilor a experimentat de multe ori acest lucru...

Se uita la gratiile scorojite de lemn, care candva au fost albe si resimte pregnant sentimentul de parasire.

Nu vrea la cresa!... Iar taticu si mamica au inteles repede ca ii este mai bine in camaruta lor inchiriata, inconjurata de jucariile ei favorite, chiar si asa, daca nu are frati sau pe cineva care sa aiba grija de ea pana la miezul zilei, cand mami termina programul redus de lucru...

E cuminte si sta in patutul ei, asteptand-o ca sa o inconjoare cu bratele ei ocrotitoare si sa o legene pe picioare...

Nani.. nani... puiul mamii...

O alta amintire-puzzle se adauga pe ecranul mintii...

Are 3 ani... E ca intotdeauna singura acasa... Destin de copil unic... In afara de multele jucarii, parintii i-au cumparat un pui pricajit de Gostat, viu, „de 13 lei”, ce respira greu si pe care il tine strans in brate... E tovarasul ei de joaca, sufletelul inaripat, ce sta cu ea diminetile...

Locuiesc cu chirie, in fundul curtii, la o proprietareasa unguroaica, al carei sot, de care se despartise demult, a fost inchis pentru ca se impotrivise regimului... Mult mai tarziu a aflat ce inseamna cuvintele acestea ciudate... “detinut politic”...

Uneori, tanti Marton o lasa in camerele ei luminoase din casa frumoasa, cu coloane si scara de ciment din fata... Acolo este si o papusa speciala, de portelan, cu o rochita de printesa, incarcata de dantele. Nu are voie sa o atinga... O priveste lung, acolo, in camera cu miros de levantica si timpuri antebelice...

Poate de aceea acum, cand tanti Marton nu mai este nici macar o amintire, colectioneaza papusi cu cap de portelan... Pentru ca si-a dorit enorm sa o poata macar atinge pe domnita frumoasa din copilarie...

Colectioneaza, dar ii face placere sa le si daruiasca... Papusile de portelan sunt deosebite... Isi aleg ele insele oamenii langa care sa isi duca viata lor de caolin si frumusete... Ati bagat de seama ca toate papusile de portelan sunt frumoase? Si ca ne insenineaza sufletele cand le privim?

In urma cu vreo cinci ani, urma sa ii daruiasca o asemenea papusa deosebita unei femei importante (fosta nomenclaturista)... A strans din greu banut peste banut, pana a facut suma necesara si a cumparat o papusa superba, gandind ca o sa ii aduca astfel un plus de bucurie destinatarei minunatului cadou... Credea ca femeia de 65 de ani isi va aminti astfel cu nostalgie de copilaria ei, in care, ce-i drept, nu a participat la jocurile foamei, familia ei aprovizionandu-se direct de la gospodaria de partid, dar era un copil retras, ca si ea (chiar daca avea de toate, asa cum are si acum, pe plan material).

Lucrurile din pacate s-au precipitat, iar doamna cu pricina nici macar nu a desfacut cadoul, ci l-a aruncat cu dispret cat colo, asa se face ca papusa s-a intors din nou la aceea care o cumparase cu inima larg deschisa pentru a-i face o bucurie unei femei bogate, dar foarte nefericita in indestularea ei...

O alta perla se adauga in lantul amintirilor...

E duminica si impreuna cu parintii merg in vizita la unchiul Titi... Tati vrea sa ii duca in dar iepurasul-bibelou cu un smoc de blanita adevarata pe post de codita, cumparat copilei sale in urma cu o saptamana... Fetita a plans pentru ca il iubeste pe Iepurila si nu vrea sa-l dea... E prietenul ei secret din orele de singuratate ale diminetii... S-a ascuns in noptiera incapatoare, cu iepurasul ei, incercand sa-l salveze... Parintii nu au inteles ca nu vrea sa il dea, iar ea nu indrazneste sa le spuna lucrul asta... Niciodata nu a cerut ceva cu un ton imperativ, a stat in coltisorul ei de camera de paianta, in varful patului cu lada si si-a construit singura o lume a ei acolo, din jucarii si prieteni imaginari...

Iepurila a ajuns pana la urma la unchiul Titi, pentru ca tati este extrem de generos, daruieste cele mai frumoase lucruri din casa, indiferent ca sunt cumparate sau faurite chiar de mana lui... Este artist in fier forjat si alama...

Mult mai tarziu, pe la 15 ani, fetita devenita adolescenta a gasit intr-un magazin un bibelou aidoma cu Iepurila cel de demult, pe care l-a cumparat iute cu 21 de lei, pentru ca ea a invatat ca, mai devreme sau mai tarziu, orice dorinta poate deveni realitate, daca ne dorim suficient de mult...

Rostogolindu-se incetisor, vine si o amintire-perla cu irizatii de sidef matasos...

La fiecare chenzina parintii ii cumpara cate o jucarie si, in plus, creioane colorate, guma si caiete... La cinci ani a primit si un compas chinezesc, cu care deseneaza cercuri mari, in care pune cercuri mai mici si petale de flori... Mai tarziu a aflat ca ea desena de fapt Floarea Vietii...

Are si o carte mare, nemteasca, de colorat, adusa de tati de la un pictor caruia i-a mesterit ceva la atelier...

Cum nu merge la gradinita, iar copiii de pe strada rad de ea, pe motiv ca tati al ei bea uneori prea mult, sta singura si se joaca in gradina proprietaresei... Are si o prietena imaginara pe nume Mihaela... Cu ea se joaca si ii povesteste cate in luna si in stele...

Mihaelei i-a povestit si visul-cosmar in care aparea un balaur intunecat de dupa nuc, acolo unde tati, dupa lungi negocieri cu tanti Marton, i-a instalat leaganul...

Mihaela i-a spus sa nu-i fie teama ca o sa o apere si ca balaurul nu e decat un Croco mai mare... Croco e crocodilul ei gonflabil, ce sta pe lada, ranjind din dintii lui rosietici... Daca o supara il poate desumfla pe data...

Peste ani, intr-o excursie la munte, a gasit in padure o radacina ce semana grozav cu un balaur... A colorat-o cu acrilice si o dihanie in miniatura a prins viata... Uneori balaurii din vis sunt mai de treaba decat balaurii-umani, chiar daca aceia din urma nu iti bantuie visele noaptea...

Mihaela i-a mai spus si ca balaurul poate sa insemne ca ar vrea sa o ia mai devreme din aceasta viata... Fetita i-a raspuns ca rezista... Ca o sa lupte... Simte ca poseda o forta nemasurata...

Intr-o zi a prins un fluture rosu... L-a pus sub un borcan, langa streasina casei, ca sa se joace cu el si mai tarziu... A doua zi l-a gasit mort... La fel de mort cum si puiul ei de gaina a murit datorita bolii de plamani...

De atunci nu mai prinde fluturi si iubeste libertatea... Nu ii plac borcanele-clopot de sticla si le sparge de indata ce se gaseste prizoniera in vreunul!

Si ea a facut de 11 ori bronsita... A fost si internata in spital pentru asta, i-au facut multe injectii... Dar a fost o micuta pacienta model... Doctorii toti au laudat-o pentru curajul ei... Sora medicala Doina i-a daruit si o trusa medicala... De atunci viseaza sa devina doctorita... Bineinteles, dupa ce se intoarce din cosmos, pentru ca are voie la televizor si se uita fascinata la „Pierduti in spatiu''...

In final a devenit doctorita de suflete... si de terapii complementare... In spatiu nu a ajuns... deocamdata...

Cand sta singura in casa, incuiata pe dinauntru, se uita la filme, desi nu stie inca sa citeasca ce spun personajele... Se intreaba cum stau oamenii aceia mici in cutia televizorului si, de multe ori, a vrut sa sparga un colt al ecranului, ca sa ii scoata de acolo si sa se joace cu ea...

Mai tarziu a aflat ca multi dintre oamenii mici de la tv sunt chiar mici...

Tati se uita duminica la concerte de muzica simfonica... Un nene cu voce groasa povesteste lucruri pe care ea nu le intelege prea bine... Mai tarziu a aflat ca il cheama Iosif Sava...

De atunci iubeste “muzica grea”... in special Bach... O face sa viseze cu ochii deschisi... Sau poate sa se trezeasca din vis...

Uneori, desi Mihaela e mereu prin preajma, se simte foarte singura... Si atunci deseneaza... Prin desen isi exprima toate starile... Simte ca e un copil batran, care gandeste prea mult si vorbeste prea putin... Tati spune ca este un soi de caprioara... Da, are nevoie de multa dragoste si protectie, dovada ca si-a ales si niste parinti asa deosebiti...

Ce-ar fi fost daca nu ii alegea pe ei?

Astazi, desi stia ca nu are voie, a facut un lucru rau: a rupt o floare rosie din gradina proprietaresei... Aceasta a vazut-o si i-a zis lui tati... Tati s-a enervat rau... Nu pe ea, ci pe tanti Marton si a vorbit cu mama: „Intr-o luna ne luam casa!”

Tati putea face orice pentru fetita lui... Chiar si sa castige din munca cinstita intr-o luna bani pentru o casa!

Intr-o luna s-au mutat...

De fapt este o jumatate de casa, in fundul curtii, separata insa cu gard de plasa metalica de camerele vanzatorilor: tanti Lala si nenea Cornel...

Are o alee asfaltata de 1 metru latime care duce pe mosia ei, in palatul ei... Fasia aia betonata e perfecta pentru un joc de popice...

Are acum doua camere in care se poate juca de-a v-ati ascunselea cu Roxy si Corina, noile prietene reale. Locuiesc la o casa distanta de ea, de aceea a decis sa le considere drept propriile ei surori.

Stie prea bine ca ele sunt atrase mai mult de multimea de jucarii pe care le are, dar e bucuroasa ca exista fiinte pe lumea asta de varsta ei care nu o resping si nu rad de ea... pentru ca tati uneori bea prea mult...

Peste un an va merge la scoala si deja stie ce trebuie sa ascunda: ca tata bea si face scandal, ca mama e deseori lovita de tati, ca ea plange in coltul ei, strangandu-l in brate de pisoiul Felix, asa cum facea nu demult cu raposatul pui de gaina... Nu intelege cum licoarea aia il face pe tati din om neom...

Acum are si un cocos pe nume Coco, foarte rau, care joaca fotbal cu mingea ei rosie si o gaina cu penele ca de matase...

Intr-o zi, tati a venit acasa cu niste prieteni si, dupa ce au baut, i-au dat si gainii sa bea votca... Ea s-a impleticit si ei radeau... Apoi tati i-a sucit gatul... Nu a mancat din ea... Plangea prea tare... Cand s-a desteptat din betie tati nu mai tinea minte nimic... Ea insa da...

A invatat sa citeasca pe cartile lui Jules Verne si deja a descoperit ca poti avea la picioare un covor fermecat ce te poate purta in orice lume vrei. Deja faureste lumi din cuvinte scrise, iar apoi le transpune in viata prin desen... E felul ei tainic de a exprima ceea ce nu poate spune prin viu grai, pentru ca nu ar fi inteleasa...

Roxy si Corina nu iubesc lectura, dar le place ca ea are marionete si impreuna fac piese de teatru de papusi... Asa, ca la Casa de Cultura, unde mai vine uneori cate o trupa de actori...

Corina vrea sa se faca actrita si biolog... Asta dupa ce au disecat intr-o vara o broasca, asa cum au invatat la scoala...

Anii au trecut si prietena imaginara Mihaela a plecat intr-o zi... Pur si simplu nu a mai raspuns cand a strigat-o... I-au ramas cartile si visarea... Si camarazii reali de joaca...

Pasiunea pentru lectura s-a amplificat... A dat gata sute de carti de la biblioteca din parc, dar reciteste, iar si iar, “Toate panzele sus!” si “Ciresarii” ...

A invatat ca solutia cea mai buna pentru a nu fi victima celorlalti este sa te impui ca lider... Asa ca a devenit sefa copiilor de prin vecini si se bucura de respectul lor si al parintilor acestora...

Inventeaza jocuri sau cauta jocuri prin carti, organizeaza concursuri sportive, incearca sa traiasca impreuna cu prietenii ei din plin fiecare clipa a copilariei.

Si chiar reuseste!

Cum locuiesc pe strada Ciresoaia, evident ca biblia copilariei lor nu poate fi decat “Ciresarii” lui Constantin Chirita...

A citit “Ciresarii” de 37 de ori... Pe ea o striga camarazii ei de joaca, sase la numar, Vicentia (de la Victor, personajul ei favorit din carte!)...

Vacanta dupa vacanta, nascoceste alaturi pe prietenii ei minunati aventuri urbane formidabile, merg in tabere impreuna, in asteptarea vremii cand vor fi mari (adica vor avea mai mult de 18 ani) si vor putea pleca in excursii singuri, in cele mai misterioase locuri din Romania...

Fac legaminte pentru intrega viata, cum se vor revedea macar la intervale de 5 ani, asa, pana la sfarsitul vietii... Acolo, in foisorul din curtea Roxanei, unde de multe ori se aude chitara ei sau se joaca teribile partide de scrabble, canasta, remi sau sah...

Seara, deja adolescenta fiind, inainte de a adormi ii multumeste lui Dumnezeu ca poate sa isi construiasca zilele asa cum isi doreste si ca gasca ei de prieteni este si ea fericita...

Iata ca au implinit si magica varsta de 18 ani...

Jocul nu a iesit pe deplin din viata lor... Doar s-a mai elaborat nitel... Se fac planuri de evadare din Bucuresti, spre destinatii inedite, se numara zilele... si... deodata... Realitatea isi arata coltii insangerati...

Roxy, prietena ei cea mai buna, cade de pe scara unui tramvai, in timp ce se indrepta alaturi de sora ei spre locul de munca de la fabrica de confectionat becuri...

In urma cu doar cateva saptamani o tiganca o oprise ca sa ii ghiceasca in palma... Un alt joc, de-a soarta...

Dupa ce i-a intins mana Roxy, tiganca s-a intunecat la fata si i-a spus ca nu vede nimic si nu vrea niciun ban de la ea... Probabil vazuse linia vietii... Jocul de-a viata si de-a moartea...

Dupa 3 zile de stat in coma, au decuplat-o de la aparate... Iar Vicentia si-a dat seama ca tot ce a trait prietena ei, a trait mai mult impreuna cu gasca lor de prieteni... O viata extrem de scurta si intensa... Probabil ca Dumnezeu ii ia pe cei mai buni dintre noi cand si-au implinit menirea...

Poate ca scopul ei pe aceasta lume a fost sa o sprijine pe Vicentia... A fost un ghid al ei, dupa plecarea imaginarei Mihaela... Imediat a aparut un nou prieten-ghid, in momentele in care ii era cel mai greu...

Si mereu ghizii-ingeri pazitori au aparut dintr-o joaca... Pentru ca in timpul jocului, omul isi da mastile jos, in clipa in care se retransforma in copilul de pe vremuri...

Fetita tacuta si singura de demult a inteles ca jocul o poate salva din orice situatie, ca este bine sa iei lucrurile reale in serios, dar in seriosul jocului, oricare ar fi acela...

A te juca nu inseamna nicidecum a fi fals...

Jocul inseamna sa respecti niste reguli in mod deliberat, nu impus, sa fii sincer cu tine insuti si cu partenerii de joc, sa te implici total si sa nu uiti ca insasi Viata este un un joc de puzzle compus din piese-joculete, care puse impreuna, vor da la final o imagine de ansamblu a ceea ce esti tu in aceasta existenta...

Partea frumoasa este ca urzeala acestei harti iti ofera niste semne, legate de felul in care poti alege si pozitiona piesele, dar tabloul-puzzle va fi perfect doar in clipa cand o sa iti dai seama care este rostul tau pe pamant si sa nu ratacesti calea...

Asa ca, atentie la indicatoare, la ghizii-ingeri si cu siguranta vom ajunge pana la urma la finalul jocului... Mai devreme sau mai tarziu... Doar Dumnezeu poate sa stie acest lucru!

- articol scris pentru SuperBlog 2013

Campionatul Mondial de Sport Electronic 2013 Bucharest

Lume, lume!!! Parlamentarii romani vor sa reduca vacanta de vara a elevilor. Ce atata trai pe vatrai si stat la jocuri in fata calculatorului? “Lara Croft”, “Batman”, “Katarina”, “Jim Raynor”, “Ruby” sau "Assassins Creed” ne trebuie noua?

Incolonarea cate doi si inainte mars spre locatiile impuse de mai marii diriguitori ai politichiei dambovitene cu tichie de euroi!

Cand o sa fiti ca noi, politicieni supraponderali cu fotoliu sus in deal, secretara, birou in teritoriu si masina de serviciu smechera, atunci sa huzuriti in vacante interminabile!  Nu mai visati la World Cyber Games, Dota2, Dreamhack! 

Ce va trebuie voua atata stat la calculator? 8-10-12 ore pe zi? Plus noptile? Mai bine dormiti linistiti, va veghem noi!

Macar de v-ati juca si voi asa, ca tot omul, cate o partida scurta de poker, un Solitaire clasic, pe telefon sau tableta (ca doar tot romanul detine cate una, cum zicea nu demult un celebru premier ardelean)!

Dar voi nu si nu! Va rugati de parinti sau strangeti chiar voi insiva ban pe ban pana aveti destui ca sa va luati calculatoare ciudate, speciale pentru gameri, nu va multumiti cu un laptop banal, cu placa video integrata, cumparat dintr-un magazin online!   



Vreti imagini cat mai realiste pentru blestematiile de League of Legends, Starcraft II, Tekken Tag Tournament 2 si Alliance of Valiant Arms... 

Ce, filmele de pe net si informatiile despre papadie cautate pe Google nu va mai ajung?!?

Vreti configuratii performante, care sa va permita sa jucati in retea chestii grele, sa participati la batalii intergalactice, sa construiti imperii virtuale, sa deveniti regi ai gamingului, sa salvati domnite din ghearele unor monstri scapati din Iad, sa participati la expeditii in jungla sau la Polul Nord si sa schimbati peste timp soarta vreunui razboi mondial!

Nu va mai multumeste o miuta, un lapte-gros, o leapsa pe ouate sau... Taranul e pe camp...

Ziceti ca decat sa ajungeti ca Mutu, mai bine precum gamerii asiatici! Nu prea intelegem ce spuneti voi acolo, dar o fi ceva despre karate, ne gandim noi...

Pe bune, chiar nu pricepem deloc ce e in creierasele alea ale voastre, de copii indigo si diamant!

Va uitati tot mai des la noi cu niste priviri ce ne paralizeaza, pentru ca sunteti mult prea inteligenti fata de noi! Ati prins o viteza prea mare, aveti reflexe prea bune si lucrurile astea ne pun serios pe ganduri...

Starea asta revolutionara in gandire trebuie sa  inceteze cat mai repede!

O sa decidem prin lege ca IQ-ul prea mare sa fie interzis!

Cercetarea romaneasca am pus-o la pamant, ce, credeti ca voi o sa rezistati?

Ce-i drept, va implicati in jocurile alea electronice cu o pasiune de-a dreptul inspaimantatoare (pentru noi), de parca v-ati pregati la cine stie ce academie militara de peste ocean pentru vreun razboi intergalactic, pentru colonizarea altor sisteme planetare sau pentru a deveni super-eroi, salvatori ai celor necajiti, fauritori ai unei noi ordini planetare, in care Binele sa triumfe, iar Pamantul sa intre intr-o era paradisiaca, in care sa fie eredicata foametea, mizeria, poluarea, exploatarea irationala a resurselor naturale conventionale... Lasati basmele astea si reveniti in lumea reala!

Nu credeti ca ati mers mult prea departe?

Una e sa va zgaiti la seriale gen Star Trek Atlantis si alta e sa va pregatiti pentru a trece la fapte si sa deveniti arhitectii unei lumi cu totul altfel, in care sa schimbati paradigma, sa ocupati planeta cu inteligenta voastra coplesitoare si sa fiti pionierii Erei Noi, daramand tot ce e vechi si depasit.

In loc sa va pregatiti sa deveniti ca adulti lucratori-sclavi in tarile dezvoltate, facand cele mai umilitoare munci in societatile asezate, voi v-ati luat-o in cap de-a binelea! Am ramas socati cand am auzit ca ati ajuns in topul gamerilor mondiali!

Si nu vorbim doar ca in perioada 2009-2012 ati intrat pe lista scurta a e-Sportului planetar, fara sa dati spagi, cum e obiceiul pamantului mioritic, dar ati reusit sa faceti ca prin valoarea voastra sa convingeti Federatia Internationala de Sport Electronic  sa desfasoare in Romania, in septembrie 2013, DreamHack Bucharest, iar in primele zile din noiembrie sa aiba loc, tot la noi... Campionatul Mondial de Sport Electronic!

Cum va permiteti sa aveti valoare intr-un asemenea domeniu si sa incercati sa ii depasiti si pe asiatici?

Si daca vroiati Campionat Mondial de e-Sport de ce nu ati cerut sa se construiasca o sala speciala, ca sa se organizeze o licitatie, sa participam si noi cu rubedeniile si prietenasii nostri, sa mai punem un ban gramada in vreun cont bancar din strainatate?

Ati zis ca va ajunge Sala Polivalenta? Nepoti de comunisti ce sunteti! 

Gura lumii zice ca in tarisoara noastra iubita exista o comunitate de... 3 milioane de gameri romani care joaca zilnic sau saptamanal pe cate un dispozitiv!

Ce, va credeti asiatici? 

Silviu Stroie, presedintele Ligii gamerilor profesionisti din Romania si presedinte al Comisiei Internationale de Arbitri din cadrul IeSF (International eSport Federation), viseaza ca romanii sa infiinteze cluburi profesioniste de jucatori, sa devenim o putere mondiala in domeniu. Noi, care nici cateva cluburi de fotbal amarate nu reusim sa tinem pe linia de plutire in prima liga!

Intelegeam daca vroiati sa fiti coreeni din Nord (ca aveam si noi liniste acum sa ne facem afacerile fara stres!), dar asa?

Auziti la ei!

In loc sa faca miute, visand sa ajunga fotbalisti ca Adi Cristea si altii asemenea, care dupa cateva sezoane bune, sa bata cluburile de fite si sa faca scandaluri, cu pitipoance de Dorobanti si asistente tv roind in jurul lor, tinerii nostri mai nou vor sa ajunga... gameri profesionisti!

Ce, asta-i meserie? Nici in nomenclatorul ocupational nu e trecuta! Si impozitele? Ce faceti cu impozitele? Nu stiti ca orice leu, euroi sau dolar trebuie impozitat? Noi din ce sa ne tragem "malaiul", daca nu sunt bani la buget?

Si datoriile catre FMI facute de noi cine vreti sa le plateasca? Nu voi?

Lasa ca avem indata ac de cojocul vostru si o sa va oprim rapid!

Nu ne ajung hipsterii din Piata Universitatii, imbracati ciudat, vorbind o limba necunoscuta noua, care au ajuns sa pactizeze pana si cu unii dintre jandarmi!

Acum sa luptam si cu voi? Alta specie ciudata... gamerii...

In loc sa va distrati peste cativa ani ca si noi, infulecand ceafa de porc la gratar, band bere si ascultand manelele vreunui Salam, Guta sau Adi Minune, voi o sa va jucati toata viata?

Pai de-aia v-ati nascut voi pe lume? Ca sa va distrati jucandu-va, in loc sa suferiti si sa munciti din greu pentru a va plati ratele la banci si impozitele la Stat?

In tara asta se petrec cutremure cu gramada si voi v-ati gasit sa organizati la sfarsitul saptamanii viitoare un Campionatul Mondial??? 

In loc sa fim facuti una cu pamantul (pe care oricum strainii il vor cumpara la liber peste putina vreme), voi vreti ca televiziuni vestite si site-urile de profil din lume sa vorbeasca elogios despre Romania si despre... gamerii mioritici?

In loc de bastinasii care omoara cainii maidanezi sa se vorbeasca despre... jucatorii romani care au doborat cel mai mare numar de dusmani in vreun joc electronic de-al vostru?

Acum ati intrat in fibrilatie si ati inrosit tastele cautand in vreun magazin online specializat cea mai tare placa nVidia sau ATI (AMD)!

Unii dintre voi vreti sa va antrenati pe cele mai performante placi dedicate, altii vreti placi video integrate, ce folosesc resursele sistemului (memoria RAM, cum ii ziceti in pasareasca voastra electronica), desi nu puteti face upgradari ulterioare.

Ca tot romanul, vreti sa scoateti putere si din piatra seaca, iar cand nu o aveti, sa o supliniti cu inteligenta voastra nativa!

De ce tineti mortis sa ganditi lateral? Sa iesiti din rand? Sa fiti mereu altii? De ce in loc sa va transformati in fiinte blazate cu creiere gelatinoase, de atata timp petrecut in fata calculatoarelor, voi ati gasit calea sa va antrenati  din greu mintile pentru a deveni genii in ale... gamingului?

Nu e mai comod sa va linistiti, sa intrati in masa amorfa a acelora care se leagana aidoma aurolacilor de prin canale, inganand ca pe o mantra expresia veche: "Noi muncim, nu gandim!" ? Sau si mai bine: "Noi dormim, nu gandim!" ?

Cum vreti sa va mai putem conduce multa vreme, daca ne scapati din mana, dandu-ne clasa cu inteligenta voastra peste limite?

Folositi termeni bizari cum sunt aceia de: FireWine, acceleratoare grafice, capturi video, codare si decodare video, design optimizat, racirea placilor video...

Nu va intelegem si asta ne sperie maxim!

Zilele astea faceti skandenberg virtual pe forumuri, incordandu-va muschii electronici, pentru a castiga in disputa referitoare la alegerea placii video celei mai performante. Forum gaming va trebuie voua?

Tot vorbiti de placi video ATI si nVidia, termeni ciudati care pentru noi nu inseamna nimic... 

Spuneti ca producatorii si magazinele online de componente electronice ofera bonus la achizitionarea placilor si diverse jocuri video, ceea ce va bucura grozav!

Se pare ca nVidia e castigatoarea voastra in aceasta lupta dura, iar jocurile de strategie au invins inca o data!

Vreti sa deveniti gameri profesionisti?

Vreti sa castigati mii sau zeci sau sute de mii de dolari, precum cei din afara? Ati aflat ca o echipa din Malaezia a plecat recent de la un concurs tinut  la Seattle cu 300.000 de dolari, desi a ocupat de-abia locul 3? 

Jocul de table si de septic nu va multumeste?

De ce nu mergeti la pacanele? Tara-i plina de cazinouri! Sau daca nu aveti bani, de ce nu va luati bilete la Bingo? Asa puteti sa radeti si cu Ciociu si Palade! Plus ca ii puteti si admira nurii Crudutei!

Stim, invocati scuza ca nu aveti varsta necesara! Dar pentru asa un coeficient de inteligenta o aveti? 

Toata ziua pe internet, va dati pe placi virtuale, v-ati creat o lume unde noi nu avem acces si ati ajuns stapanii ei...

Aveti comunitati de zeci si sute de mii de gameri functionand dupa legi democratice... Auzi la ei... Democratice!

Lasa ca va punem noi pofta-n cui!

O sa va ocupam timpul liber din vacanta de vara de elevi sau studenti cu tot soiul de teme care sa va tampeasca si sa va mai scada din coeficientul ala de inteligenta prea ridicat, o sa va obligam sa participati la activitati educativ-impuse, chiar daca nici pe profesori nu o sa ii incante lucrul asta, daramite pe voi!

Poate o sa va impunem si o tinuta anume, asa cum si noi parlamentarii vom avea una... Adica la noi sa nu fie voie in tricou, cu plete, fara costum scortos, fara mini (duduile parlamentarese), iar voi sa va imbracati lalai, cu haine vintage sau super-trendy? Asa nu se mai poate! Va indesam noi iar in tiparul ante-decembrist! Inapoi la uniforme, matricole si bentite!

Ce-i aia: sa urcati la next level pe principiul meritocratiei (calculatorul nu poate fi pacalit, santajat... am auzit totusi ca fisierele pot fi corupte, virusate, asa ca mai avem un licar de speranta!)? Noi unde suntem in povestea asta? Noua sa nu ne pice niciun comision, nimic? Pana aici! Punem noi ordine in randurile voastre de e-sportivi!

Lasa ca va impozitam noi pe niveluri de joc atinse, pe dusmani doborati, pe vieti si super-puteri castigate, pe victorii si infrangeri, pe domnite salvate si capcauni rapusi!

Dar ce se intampla? Valeleu!!!!

Nu ne mai accepta aparatele de la intrarea in Palat cartelele de parlamentari?

Ne transmiteti ca viitorul este al vostru, al geniilor aflate acum la varsta adolescentei?

Ca jocurile va ascut simturile, abilitatile? Ca jocurile viitorului vor fi tot mai performante, ca nu vor mai fi nici macar terminale, totul se va petrece la nivel neurologic...

Ca o sa ne ocupati locurile pe merit si nu pe spaga si nepotisme?

Ca sunteti cei mai buni si pe deplin constienti de asta?

Ca noi vom fi aruncati la gunoi si nici macar pentru un joc electronic de mana a saptea nu suntem buni de personaje, fie ele si negative? Nici macar pe post de figuranti, de parlamentari-palmieri sau parlamentari-cactusi?

Ziceti ca tinerii vor face ca tara asta sa fie curand o tara ca afara si ca, un pas in directia asta va fi si suprematia in lumea gamingului?

Valeu!!! Indurare!!! Nu ne aruncati la cosul de reciclare, va imploram!!!

"Daca ar trebui sa-mi rezum in putine cuvinte experienta mea, as spune ca jocul m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adanc în real. Si filozofia mea s-ar reduce la o singura dogma: Joaca-te!" – Mircea Eliade

- articol scris pentru competitia Superblog 2013

Nota:

Prezenta postare este un pamflet si trebuie privita ca atare.
Viitorul gamingului romanesc se anunta insa maret, iar pe voi va invit in perioada 1-3 noiembrie 2013 la Campionatul Mondial de Sport Electronic ce se va desfasoara pentru prima data in Romania, la Sala Polivalenta din Bucuresti.

Veti intra in atmosfera inedita a gamerilor profesionisti si, cine stie, poate veti face si voi saltul de la jocul de distractie la jocul serios, din liga profesionista. Va doresc multa bafta si... la cat mai multi bani castigati... jucandu-va!