V-ati
gandit vreodata ca si obiectele de papetarie au o viata a lor? Ca au
si ele un suflet papetaresc pulsatoriu, ca se ataseaza de
proprietarul lor precum stampila de cerere si imprumuta din
trasaturile de caracter ale acestuia?
De
pilda Hiperfohap, perforatorul argintiu de pe biroul
colegului meu Mihaita, seamana perfect cu un hipopotam lacom ce sta
cu gura larg deschisa in asteptarea foilor A4 pe care se repede sa le
perforeze pe loc, in clipa in care stapanul lui ii aplica cu
maiestrie o lovitura cu pumnul stang (pentru trezirea jivinei
metalice), concomitent ce cu dreapta apuca pofticios ditamai felia de
pizza, pentru a o infuleca scurt in timp ce se face ca lucreaza....
La
biroul din fata mea sta Didina, care nici ea nu are chef de munca...
S-a apucat sa isi faca ditamai colierul din agrafele de birou
subtirele, asa de viu colorate, de parca se pregatesc sa defileze
pe podium, la o mare prezentare de moda marca Botezatu...
In
antiteza perfecta cu Mihaita (cunoscut si sub porecla de Sunculita),
ea nu e deloc supraponderala, ba din contra as putea spune, are
dimensiuni de manechin si nu ne lasa nicio clipa sa uitam acest
aspect, important pentru omenire, nici pe noi, cei care, in cea mai
mare parte din zi, avem onoarea sa respiram alaturi de ea acelasi aer
statut de dosare vechi si nesolutionate.
Usa
se deschide brusc si apare Dorulet, tehnodactilografa, care imi tranteste
dezgustata pe masa un teanc de hartii... Ma uraste din toti rarunchii
pentru ca manuscrisele pe care i le trimit sunt prea lungi si au
fraze prea intortocheate, pline de cuvinte pe care nu le intelege si
tocmai de aceea le scrie si ea asa cum se nimereste... Evident, ea
doar copiaza textele la calculator, tastand numai cu
doua degete (pentru a nu-si distruge manichiura savanta, atat de
admirata de catre seful cel mare!)... Greselile urmeaza sa i le
corectez eu (ca doar nu e platita sa si gandeasca!), apoi sa-i retrimit
foile si, evident, ea sa greseasca din nou... transformand totul
intr-o munca de Sisif...
Noroc
cu pixul meu fermecat, Roller Frixion Clicker si cu textmarkerele multicolore, pe
care le pun serios la treaba, pentru a scoate la lumina un text
aproape imposibil de inteles, din cauza atator poticneli de degete ale prea minunatei Dorulet.
Pixul
acesta elegant, cu scriere fina de 0,5 este tovarasul meu de drum lung...Cel mai tare dintre pixuri!
Mai intai capteaza din zbor
ideile trimise de muza inspiratiei, pentru a redacta apoi, condus de
mine, niste lucrari de birou atipice, as spune chiar de-a dreptul
frumoase, ce i-au pus pe jar de multe ori pe sefii mei cu ochelari de
cal si manecute albe de contopisti interbelici... Au marait ei ce-au
marait, dar eu am continuat sa scriu asa, ca mine, fugind din toate
puterile de limba de lemn birocratica.
L-am
gasit pe Roller Frixion Clicker intr-un magazin virtual, pe Stampile
Online.ro, de unde i-am mai luat si pe prietenii sai cei mai buni: un perforator visator, botezat de mine Crocoperfodino si textmarkerele Acvila-Ergo...
Nu
de alta, dar daca tot trebuie sa am o activitate sedentara si sa ma
ocup de o asemenea munca in aparenta plicticoasa, de ce sa nu
condimentez totul cu ceva sare si piper, pentru a nu ajunge sa insir
agrafe colorate in siraguri ori sa devin obeza, inghitind roti imense
de pizza?
Textmarkerele
Acvila-Ergo, in mai multe culori, m-au ajutat si ele sa imi
fauresc o lume a mea, printre sirurile de cuvinte, subliniind de
sus pasajele importante, planand lin
deasupra textului si repezindu-se fulgerator asupra
greselilor facute de domnisoara Dorulet, chit ca ea probabil se
gandeste mai degraba cum i-ar sta nuantele acelea pe unghiutele ei de
vulpita roscovana, decat la raidurile aeriene ale
unor markere-vultur...
Ii
returnez manuscrisul corectat, cautand sa ghicesc de cate ori pe
parcursul zilei va trebui sa mai repet operatiunea cu pricina,
ajutata de prietenii mei colorato-inaripati...
Victorie!
Uite ca Dorulet s-a depasit pe sine de data asta si a corectat rapid
toate greselile initiale!
Merita
sa sarbatoresc... Dar cu ce anume?
Evident
transformand in confetti prima forma a manuscrisului meu, greu
de atatea adnotari si corecturi.
Crocoperfordino o sa ma ajute cu bucurie!
Adora sa
transforme in multicolore bucatele rotunjoare, colile scrise pe care
i le ofer... E in dusmanie fatisa cu Ender-Doc, distrugatorul cel
negru din birou, menit sa sfartece pe data orice hartie i se da.
Crocoperfodino
este un visator perfect... Crede cu taria metalului albastru din care e
construit ca orice birou de contopisti se poate transforma
dupa vointa, pe data, intr-o sala de bal, in care pana si
Didina-manechina sa se roteasca intr-un dans ametitor, avandu-l ca
partener pe insusi Mihaita-Sunculita, in
timp ce eu, stapana perforatorului-vrajitor, arunc asupra lor pumni
intregi de confetti rotunde de litere invesmantate in galben, rosu,
verde si albastru, bucatele de hartie multicolora
ce fac ca toate plangerile din dosare sa fie solutionate pozitiv, iar
petitionarii sa zambeasca si sa se bucure ca vietuiesc intr-o
asemenea tara de basm, in care toate
doleantele cetatenilor sunt rezolvate rapid de catre
functionari...
De pe
marginea biroului, Hiperfohap zambeste stirb, cu cei doi dinti
ai lui, in timp ce la gat ii atarna ditamai ghirlanda de agrafe de
birou in toate culorile curcubeului... I-a citit gandurile colegului
sau de perforare si, captivat de spectacolul imaginat de
Crocoperfodino, nici macar nu ii mai e foame...
Intr-un tarziu clampane batraneste din gura si rosteste in limbaj Morse, ca sa il pricep si eu: „Iluzii taica, iluzii...”
Intr-un tarziu clampane batraneste din gura si rosteste in limbaj Morse, ca sa il pricep si eu: „Iluzii taica, iluzii...”
- articol scris pentru
SuperBlog 2013
