Transformarea mea cu produsele Revers: Machiajul unei zile de vis

 M-am trezit în acea dimineață plină de emoție și nerăbdare. Aveam să petrec o zi perfectă alături de iubitul meu, iar magia machiajului avea să îmi fie complice în crearea unor ore de vis. Un citat al lui Audrey Hepburn îmi răsuna în minte precum un refren: "Eu cred în manichiură. Eu cred în a te îmbrăca elegant. Eu cred în multă îngrijire și în a purta ruj. Eu cred în roz. Eu cred că fetele fericite sunt cele mai frumoase fete."





Cu aceste cuvinte în suflet, am început să-mi transform fața într-o operă de artă. Fața mea era pânza, iar produsele Revers, brandul de încredere descoperit prin intermediul MyCosmetics, aveau să fie paleta mea sublimă. Mă pregăteam să cuceresc lumea, dar în special pe iubitul meu Vlad, cu un look autentic, specific brandului Revers.


Am început prin a-mi curăța și hidrata pielea temeinic, pregătind-o astfel pentru machiajul ce urma să vină. Asta pentru că sunt pe deplin de acord cu ceea ce zicea Coco Chanel: "Natura îți oferă fața pe care o ai la douăzeci de ani; depinde de tine să meriți fața pe care o ai la cincizeci." Pentru că deși pare un clișeu urban, vârsta din certificatul de naștere este doar un număr. De tine depinde să dai cu flit anilor și să fii frumoasă, scânteietoare la orice vârstă. Iar pentru asta, frumusețea interioară contează, dar nu e suficientă. Mai trebuie să ne ocupăm și de frumusețea exterioară cu atenție, pentru ca să fim armonioase pe deplin. 


Cu o aplicare ușoară, am folosit baza de machiaj hidratantă pe întreaga față, creând un fundal perfect pentru ceea ce avea să urmeze în materie de cosmetice de calitate. Bobbi Brown mi-a amintit că "toate femeile sunt frumoase fără machiaj, dar cu machiajul potrivit, pot fi mai puternice și mai frumoase." Asta doream și eu în dimineața aceea. Să adaug acea tușă de feminitate specială ființei mele îndrăgostite. Fondul de ten fluid pe care l-am aplicat apoi a acoperit orice mică imperfecțiune a feței și a oferit pielii un aspect luminos și uniform.


Pentru a fixa cum se cuvine această operă de artă, pe care cu dexteritate am creat-o, am folosit mai apoi o pudră compactă ce a oferit pielii mele un aspect mat, dar luminos. Asta ca să fiu în armonie cu cele declarate cândva de Leonardo da Vinci: "Simplicitatea este cea mai mare sofisticare." 


Trecând la ochi, am aplicat nuanțe de fard de pleoape neutre, subliniindu-le astfel frumusețea naturală. A urmat tușul de ochi: cu abilitate am trasat o linie precisă de-a lungul genelor superioare. 


Atingerea finală a fost rujul, într-o nuanță naturală. El este mereu cireașa de pe tort a artei mele în materie de machiaj! Un ruj bine ales poate scoate din anonimat orice femeie! De-acum mă simțeam puternică, frumoasă și gata să petrec alături de iubitul meu o zi la fel de minunată precum era și starea  mea de spirit din acele momente. 





În timp ce îmi admiram reflexia în oglindă, recunoșteam în sinea mea puterea machiajului de a mă transforma într-o femeie încrezătoare și radiantă, gata să fac față provocărilor zilei. 


Cosmeticele sunt întotdeauna armura mea, atât în viața personală, cât și la job. Totul este să cunoști câte ceva din secretele artei machiajului, să ai habar cum să te joci cu produsele de beauty feminine.Ața poți să le transformi în arme imbatabile. În definitiv, până și războinicii triburilor străvechi își pictau fețele când plecau la luptă pentru a fi mai curajoși, nu-i așa? 

Greșesc aceia care spun că un machiaj este o mască falsă pe care ți-o pui. Cu toții purtăm mai multe măști în fiecare zi, chiar dacă nu vrem să recunoaștem asta. Jucăm diferite roluri. Suntem actori pe scena vieții. Machiajul nu face altceva decât să accentueze unele elemente pe care vrem să le facem mai puternic observate de către ceilalți. 


Ziua mea alături de Vlad s-a desfășurat perfect, exact așa cum mi-o imaginasem. Machiajul subtil Revers a rămas intact până seara târziu, iar eu am radiat încredere la fiecare pas. 


Machiajul nu este doar despre amplificarea frumuseții; este și despre amplificarea sinelui. Este o formă de exprimare a sinelui, o artă și o sursă de putere. Indiferent cât de aglomerată sau provocatoare ar deveni ziua, voi putea să mă bazez întotdeauna pe magia machiajului pentru a mă prezenta lumii sub cea mai bună lumină de care sunt capabilă.


Revers nu este doar un brand de cosmetice pentru mine, ci un partener de încredere în călătoria mea spre perfecțiune. Produsele lor au devenit elemente esențiale ale rutinei mele zilnice, ajutându-mă să obțin mereu un machiaj perfect și o stare de bine.





Voi le-ați încercat?


Articol scris pentru Superblog 2023 - Proba a 11-a


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

scrie-mi parerea ta despre cele citite aici!