"Usturoi", creatia cinematografica a lui Radu Bazavan, supranumit pe internet si "Groparu", doreste sa ne propuna o abordare originala despre toleranta.
Ca este vorba de un ardelean nici nu mai trebuie sa ne mire... Am vazut cu totii reportajele ingrozitoare realizate in acea zona a tarii, in comunitatea rromilor saraci...
Ma bucur ca o persoana incearca sa priveasca lucrurile intr-o atmosfera amuzanta, din videoclipul de prezentare aduce mult cu filmele lui Kusturita.
Un film de autor ce militeaza pentru intelegerea intre rromi si romani... Si invers...
Se pare ca numarul 12 ma urmareste in continuare, deoarece iata ca unul dintre cele doua personaje are varsta tocmai de 12 ani si, cu ajutorul mintii, m-am teleportat in trecut, cand aveam si eu aceeasi varsta si locuiam intr-un cartier saracacios al Bucurestiului.
Un colt de lume cu reguli proprii, din care puteam evada cu ajutorul fanteziei...
Aveam in grupul nostru si doi frati de etnie rroma, dintr-o familie de muzicanti cu vreo 13 copii. Aveau o bunica ce vindea "bomboane agricole" la cornete de ziar, destul de fioroasa pentru a aduce cu o vrajitoare din cartile de povesti.
Imi aduc aminte ca pe strada mai locuia si fiica unui ofiter, tot cam de varsta noastra, care a primit o bataie zdravana intr-o zi pentru ca... "s-a jucat cu tiganii!". De atunci uraste rromii... Acum e doctorita si ma gandesc cum oare ii trateaza pe cei din aceasta etnie...
Noi, ceilalti, nu aveam prejudecati din astea...
Mai zicea uneori mama, seara, cand ma intorceam de la joaca, rupta de oboseala: "Aoleu, iar ai mancat de la tigani!", cand mai capatam si noi cu generozitate de la parintii Tabitei si ai fratelui ei, colegi de gasca cu noi, cate ceva din imensa oala in care se pregateau bucatele zilnice pentru numeroasa familie... dar atat... Oricum, mancarea era tare buna si aburinda, mai ales infometati cum eram noi in cursul zilei, cand parintii nostri, ai romanilor, erau la lucru...
Aveau si un cal, gazduit in garaj, animal pe care nu il scoteau aproape niciodata din curte... Locuinta o cumparasera de la niste evrei care reusisera sa scape din Romania ceausista si, familia rroma nu prea se impaca, recunosc, cu "facilitatile" de Capitala, ei, cei sositi dintr-o comuna ialomiteana...
Fiind un soi de lidera a grupului de prieteni, in fiecare vacanta de vara pregateam cate un spectacol... de teatru... Ei erau actori, eu mai mult regizoare... Cu costume, cu repetitii, cu invitatii, prajiturele si "lapte de pasare", cu suc...
Ca sa facem bani pentru spectacol, mergeam la cules de tei pe strazile alaturate si le vindeam pe nimic vecinilor... Plus vandutul de sticle goale din pod... Banutii adunati ii dadeam bunicii unei fete din grup, mamaia Elena ne pregatea festinul, cat timp noi faceam repetitii in foisor. Pentru ca da, aveam o curte cu foisor, care in ziua "Z" se transforma in scena...
Si veneau si dintre fratii prietenilor rromi, cantam si la chitara (de care eram tare mandra pentru ca mi-o cumparasem din banii "de sorcovit"), era tare frumos... chiar daca era lagar comunist... chiar daca eram din familii sarace si nu mergeam vara prin tot soiul de vacante, la munte sau la mare, ci ramaneam in cartierul nostru muncitoresc...
Asa ca sustin din tot sufletul un film propus de cineva care lupta pentru toleranta... si pentru intoarcerea la seninatatea copilariei, cand nu faceam diferente de etnie, intre oameni, nu separam lucrurile pe caprarii... si eram FERICITI pur si simplu...
Reintorcandu-ma acum in epoca actuala, anul trecut am fost la un seminar, desfasurat sub egida Consiliului Europei, in care s-au discutat pe larg problemele discriminarii rromilor. Mi-au dat si un soi de atestat de participare la evenimentul asta...
Familia mea s-a uitat nitel stramb cand le-am zis ca ma duc la un asa workshop... Nu pricepeau ce sa caut eu acolo, printre "tigani"... Discutie "de adulti" imbacsita de prejudecati...
Prejudecati au existat si la seminar... Din partea cealalta, la adresa romanilor...
Dar daca nu dialogam, cum le-am putea elimina?
Eu zic ca totul porneste din copilarie... De la educatie... Iar daca cineva, supranumit chiar "Groparu", vrea sa ingroape o prejudecata realizand un film spumos, despre o prietenie imposibila (pentru multi dintre cei care gandesc cu mintea din 2013), eu nu pot decat sa ma alaturi acestui demers generos.
Rog si ONG-urile de rromi sau pe acelea care se preocupa de problemele rromilor inscrise pe pagina mea de Facebook sa dea like si sa promoveze si ei acest film independent, de autor...
Intotdeauna lucrurile fabuloase, de suflet, au destul de putina legatura cu banii. Cel putin in prima faza...
Campania "De ce 12?", pentru promovarea produsului "12 plante", suplimentul alimentar 100% natural oferit noua de catre Plantina Cluj, se apropie de final...
A fost o campanie frumoasa, desfasurata sub vibratia numarului 12... Acest numar cu doua taisuri... Care releva malignitatea unui aspect al vietii noastre, pentru ca apoi sa il vindece sau sa il spulbere pentru totdeauna...
Shamanii din America de Sud vorbesc de plantele vii, care isi schimba forma, schimbandu-i si pe aceia asupra carora actioneaza... Fizica cuantica prin jungla amazoniana... Ridicola alaturare? Nicidecum.
Anticii se temeau de acest numar, 12... Ocultistii il tratau cu mare respect...Am evitat sa vorbesc despre unele aspecte ale acestei energii, pentru a nu atrage chiar toata puterea sa asupra-mi in aceste cinci saptamani de concurs... Dar energia lui 12 a actionat oricum... O dovada ca produsul functioneaza, chiar si asa, de la distanta... Eu am simtit ca ma ajuta energia mesteacanului din capsulele acelea, pentru a rezista in ultimele zile... Chiar de la distanta Cluj-Bucuresti...
Daca ne referim la sanatatea fizica, un motiv in plus sa nu tratam in joaca un asemenea supliment si sa apelam mai inainte la sfatul competent al unui medic. Evitam efectele nedorite, cauzate de energia lui vindecatoare care ar interactiona cu niste boli mai vechi. Plantele, chiar in stare uscata, au o forta vindecatoare extraordinara, ce nu trebuie minimalizata.
"De ce 12?" In cazul meu, pentru provocarile oferite si transpuse in realitate, inclusiv prin actiunile petrecute sub pretextul Blogal Initiative in ultima saptamana.
Dar nu despre asta vreau sa va povestesc in acest ultim articol al meu, ci despre o invitatie intr-un loc misterios. Nu peste tari si mari, ci aici, in sudul Romaniei, la vreo 22 de kilometri de Campulung, la Cetatuia (Manastirea Negru-Voda).
Pe scurt, povestea adevarata a carei protagonista am fost, s-a desfasurat in vara lui 2000, adica... acum vreo 12 ani si ceva...
Intr-o miercuri, un medic mi-a spus sec ca pot muri in orice moment, in urma unei afectiuni grave... A doua zi dupa acest soc, s-a ivit oportunitatea de a merge la Cetatuia, aproape de Bucuresti, asa incat am zis ca nu mai am nimic de pierdut...
Din acel moment viata mea s-a schimbat total, mai ales ca am venit din acea calatorie initiatica cu un alt tonus, ce a si condus la o vindecare rapida si neasteptata. Si la o orientare a mea spre terapiile complementare, inclusiv sacroterapie.
Dar nici despre asta nu vreau sa va scriu acum...
Ci despre un pom, gravat pe un perete de stanca, pe care eu il botezasem de cum am vazut poza developata: "Arborele vietii"... Alaturi se gaseste un personaj barbos cu o cusma impozanta si... un faraon! Plus o multime de specii de animale sub coroana copacului de piatra...
Ca in zona gasim statui asemeni celor din Insula Pastelui, ca exista stanci sub forma de maimute, elefanti, ursi sau porumbei, nici nu mai conteaza...
Nici ca exista pe cararea ce urca la 881 de metri o stanca sub forma unui cap de dinozaur, cu care se lupta(?) un om... (Privita din alt unghi vedem o familie intreaga de umanoizi, plus antilope, berbeci...)
Am tot studiat in anii astia cam ce zic specialistii despre coexistenta om-dinozaur, ce cauta faraonii langa Targoviste si un cap de leu ce aduce cu Sfinxul, daca Doru Davidovici (sunt fana declarata a scrierilor visatorului aviator, plecat prea devreme dintre noi!!!) avea dreptate cand povestea despre o anume statuie ciudata de o vechime fabuloasa, daca acele urme aflate sus, pe platou, langa crucea din spatele bisericii, sunt ale lui Negru-Voda sau vechi, mult mai vechi...
"Pestera Mosului" legata de "Coltii Doamnei" printr-un podet de lemn acum cateva mii de ani... cum a fost oare realizata puntea asta?
Calaretul trac oare chiar era semnul unui portal energetic si de acolo, de sus, erau aruncati in sulitele ascutite solii trimisi cu mesaje la Zalmoxis?
Intrebari mai simple sau mai complicate... Dar... "Copacul vietii" m-a obsedat mereu...un leit-motiv fara raspuns... Cei din jurul meu stiu asta... Dar nu gasisem solutia la o intrebare...Ce specie este?
"12 plante" mi-a oferit un raspuns plauzibil, neasteptat pentru mine... Daca este reprezentat un Ginkgo biloba? A crescut pe vremea dinozaurilor, poate si a titanilor (in zona se pare ca s-au gasit schelete de uriasi...), era un copac logeviv care oferea protectie, hrana, vindecare, vietuitoarelor din acele vremuri...
De vreo 2 saptamani mereu ma intorc la copacul acesta...
Si poza facuta in urma cu 12 ani are o istorie ciudata...
Mi-era foarte rau, cele trei persoane cu care plecasem din Bucuresti ma lasasera pe traseu, departandu-se cu grupul, iar eu am ramas singura, la coborarea abrupta, calauzita de un caine alb-galbui, inger pazitor aparut de nicaieri, care insa nu m-a dus pe cararuia normala, ci m-a scos ceva mai departe, la cateva sute de metri... De aceea, ceilalti turisti nu au fotografiat peretele acesta... Poate imi era destinata mie intalnirea cu basorelieful rupestru... Cred asta...
Poza e realizata cu un aparat clasic, cu film, la miezul zilei, pe o caldura infernala, de aceea nu are o calitate prea buna... Dar scena se distinge clar...
Pe net nu am gasit aceasta imagine...
De aceea, la intrebarea Blogal Initiative: "De ce 12?" si daca a meritat toata tevatura din jurul acestei campanii eu zic asa: CU CERTITUDINE DA!
Multumesc Plantina Cluj pentru raspunsul oferit, fie el si o simpla speculatie personala!
 |
| www.12plante.ro |
articol publicitar scris in cadrul unui concurs online
