Iată ce trebuie să știi despre rinoplastie sau remodelarea estetică a nasului

cei mai buni medici romani in rinoplastie
De la an, la an, rinoplastia devine o procedură chirurgicală tot mai populară, ajungând una dintre cele mai frecvente intervenții estetice la nivel mondial. Aceasta constă în remodelarea nasului și este făcută și în alte scopuri, în afara celui pur estetic, cum ar fi cel reconstructiv sau pentru rezolvarea unor probleme de respirație.
Principalele tipuri de rinoplastie:
  • Rinoplastie deschisă – incizia este făcută pe segmentul central care separă nările, practic pe porțiunea îngustă de piele, denumită și punte, dintre nări;
  • Rinoplastie închisă – incizia este ascunsă în interiorul nasului;
  • Rinoplastie cu deviație de sept (rinoseptoplastie) – care, evident, presupune și corectarea unei deviații de sept;
  • Rinoplastie secundară – numită și rinocorecție.

Ce îmbunătățiri ale aspectului nasului pot fi obținute cu ajutorul rinoplastiei?
Evident, scopul rinoplastiei este să îmbunătățească aspectul estetic al nasului, creând o armonie între acesta și trăsăturile feței. Dar ce ar putea presupune, mai precis, o procedură de remodelare estetică a nasului?

Iată câteva dintre efectele vizibile ale rinoplastiei:
  • Reduce sau crește dimensiunea nasului, ajustând proporțiile acestuia în raport cu liniile feței;
  • Modifică profilul nazal, prin eliminarea cocoașei inestetice;
  • Ridică sau coboară vârful nasului și îl corectează dacă are o formă proeminent, tip bulb;
  • Schimbă unghiul dintre nas și buza superioară;
  • Schimbă forma nărilor, în majoritatea cazurilor prin îngustare, în cazul în care acestea sunt prea proeminente.


În cât timp se văd rezultatele rinoplastiei?
În general, recuperarea după rinoplastie este cea mai mare temere a fiecărei persoane care vrea să apeleze la o astfel de intervenție. Specialiștii spun că recuperarea depinde de organismul fiecăruia, și pot fi doar primele 2-3 zile mai neplăcute, sau există posibilitatea ca în prima săptămână după operație să fie necesară păstrarea ațelor și a meșelor intranazale, pentru menținerea formei nasului.
Mai apoi, recuperarea totală, adică retragerea edemului, se vede în 2-3 săptămâni, însă este recomandată evitarea lovirii sau frecării nasului în următoarele 2 luni și, de asemenea, nu este indicată purtarea de ochelari, indiferent că sunt de soare sau de vedere, pentru o perioadă cuprinsă între 45 de zile și până la 3 luni, în funcție de indicațiile medicului.
Rezultatele finale se vor vedea – sau, mai degrabă, vor rămâne permanente – după primul an de la operație. Pe parcusul acestuia, pacienții vor mai putea observa ușoare reapariții ale tumefierii sau o continuare a remodelării cartilajului.
La ce prețuri poate ajunge operația?
Totul diferă, însă, de la caz, la caz, în funcție de caracteristicile fiecărui pacient. Inclusiv prețul rinoplastiei, care, estimativ, se încadrează între 2 și 3000 euro, dar diferă în funcție de tipul de corectură făcută. De aceea, cel mai bine este ca, în cazul în care v-ați hotărât să vă corectați nasul, să mergeți, mai întâi, la un consult de specialitate.

În România, de exemplu, chirurgul estetician dr. Radu Panțuru, specializat în chirurgia nazală, este unul dintre cei mai căutați medici pentru rinoplastie. Poate fi găsit pe drpanturu.ro, unde sunt, de altfel, și toate informațiile de necesare oricărui pacient care vrea să apeleze la remodelarea estetică a nasului, precum și date de contact.

Necesitatea unei imprimante de etichete office

necesitatea unei imprimante de etichetare office
Petrecem din ce in ce mai mult timp in cadrul unui birou, acest lucru datorandu-se faptului ca pe zi ce trece apar din ce in ce mai multe firme.

Imprimanta de etichete, utilizari inedite office


Pentru ca timpul petrecut in cadrul biroului sa fie utilizat cat mai eficient este necesar ca in cadrul biroului toate lucrurile sa fie puse in ordine. Aceasta ordine se obtine si prin utilizarea unei imprimante de etichete.


In cazul in care te intrebi cum poate fi utila o astfel de imprimanta in cadrul unui birou, in continuarea acestui articol voi prezenta cateva dintre obiectele din cadrul unui birou ce trebuie etichetate astfel incat biroul sa fie cat mai ordonat iar timpul petrecut in cadrul acestuia cat mai eficient.

Obiecte de birou ce pot fi etichetate

Pentru a putea fi identificate cat mai usor prin intermediul unor cititoare coduri de bare, obiectele de inventar din cadrul unui birou trebuie etichetate, acest lucru facandu-se prin utilizarea unei imprimante de etichete.


Cutiile, dosarele precum si bibliorafturile sunt alte trei lucruri ce se gasesc in interiorul unui birou si care trebuie etichetate astfel incat biroul sa fie cat mai ordonat.


Chiar daca lucrezi doar tu in birou, nu sunt putine situatiile in care datorita neatentiei asezi dosarul intr-un raft nepotrivit, lucru care conduce la timp pierdut in momentul in care cauti dosarul respectiv. Pentru a preveni aparitia acestei situatii, rafturile din interiorul biroului trebuie etichetate. itDepot.ro  ne ofera o multitudine de aparate de cea mai buna calitate.



Avand in vedere ca traim intr-o societate in care utilizam din ce in ce mai mult dispozitivele digitale, cd-urile ori stick-urile utilizate trebuie de asemenea etichetate si ele, pentru a nu mai pierde timp in momentul in care sunt cautate anumite informatii ce sunt stocate pe aceste dispozitive digitale.


Nu in ultimul rand, punerea pe panou a unor etichete cu activitatile ce trebuie intreprinse in timpul orelor petrecute la birou este o alta utilitate a unei imprimante de etichete.


Chiar daca mai sunt si alte obiecte ce pot fi etichetate, acestea sunt din punctul meu de vedere cele mai importante obiecte din cadrul unui birou ce trebuie etichetate cu ajutorul unei imprimante de etichete. Avand in vedere acest lucru, prezenta in cadrul biroului a unei astfel de imprimante este mai mult decat necesara.