Cum le-a salvat Sevensins.ro Maricicai si lui Ionel povestea de iubire...

Maricica era din ce in ce mai trista, de cand Ionel parea tot mai dezinteresat de ea... Simtea ca finalul povestii ei de iubire, atat de invidiata de cunoscutii lor, se apropie si nu gasea nicio solutie pentru ca sa revitalizeze flacara pasiunii dintre ei doi, care abia mai palpaia...

Fusese pana si la tanti Lenuta, vecina de la doi, mare ghicitoare in cafea si tarot, ca sa ii citeasca viitorul si sa ii spuna daca mai e vreo sansa pentru ca lucrurile sa fie din nou ca in urma cu doi ani, cand se cunoscuse cu Ionel al ei absolut din intamplare, in timp ce asteptau tramvaiul 41, in statia aglomerata de la Piata Crangasi...

Era o vreme friguroasa atunci de crapau pietrele din caldaram, desi in prag de Craciun te-ai astepta mai degraba sa ninga feeric, decat sa geruiasca nemilos, precum in toiul lui ianuarie...

S-au nimerit sa stea unul in fata celuilalt, pe scaunele alea rezervate in mod normal pensionarilor, dar cum erau minus 10 grade pe-afara, batranii nu prea indrazneau sa iasa din casa, de frica unor foarte probabile fracturi.

Ea tocmai ce isi cumparase de la supermarket, niste toba si caltabos gata preparate, pentru ca nu avea de ce sa gateasca, fiind de prea multa vreme singura. Sarbatorile in solitudine chiar nu au nici un haz!

Ionel, instalator de meserie, tocmai fusese la un client ce avusese o avarie la baie. Se urcase in tramvaiul 41 obosit si carand dupa sine ladita grea cu unelte... Pe vremea aia inca nu avea masina. De-abia venise in Bucuresti dintr-o comuna de prin Galati... Statea cu chirie intr-o camaruta la curte, dincolo de Lacul Morii, la baba Elisaveta, o femeie artagoasa si macinata de boli nenumarate ce o inraisera si mai tare decat era in anii tineretii...

Maricica a vazut prima echipa de controlori imbracati precum niste ciocli, in negru. Cand i-a vazut ca pun piciorul pe scara pentru a se urca in tramvai, i-a facut semn discret si lui Ionel ca vine controlul... Asa e ea de cand se stie... buna la suflet...

Ionel s-a schimbat iute la chip, dovada clara ca nu avea bilet, fapt ce a facut-o pe Maricica sa sara ca o leoaica si sa-i composteze si lui unul... Mereu cumpara mai multe, pentru ca nu se stie cine mai avea nevoie de un bilet in mijloacele de transport RATB pe care ea le folosea in mod curent...

Ce-i drept, nu mereu se intampla si invers, dar asta chiar nu conta... Nu se astepta la recunostinta celorlalti pentru faptele ei bune, nici sa i se intoarca ajutorul dat...

Cu Ionel a fost insa altceva... El i-a multumit din suflet, iar l cand si-a dat seama ca vor cobori in aceeasi statie, i-a intins galant mana (ce barbat mai face in zilele noastre un asemenea gest?), a invitat-o la cofetaria din apropiere sa se incalzeasca la o ceasca de cafea si o prajitura, au schimbat numerele de telefon, adresele de mail si s-au adaugat reciproc in listele de prieteni de pe Facebook (ca doar avea si ea instalatii sanitare ce pocneau cand ti-era lumea mai draga!)... Si cam asa s-a derulat prima lor intalnire...

Nu poate sa zica Maricica daca a fost iubire la prima vedere, dar ceva fluturi in stomac a simtit ea cu siguranta, dovada ca a adormit cu gandul la Ionel in seara aia de decembrie...

Dupa cateva zile el a sunat-o si a intrebat-o daca vrea sa il insoteasca la film, la mall, ca are o invitatie de doua locuri la o premiera. Tocmai o castigase pe Facebook la un concurs...

S-au dus impreuna (era un film romantic, la care ea a lacrimat, simtitoare cum ii e firea!) si de atunci au ramas impreuna, in garsoniera ei, care s-a transformat in cuibusorul lor de nebunii. Sau mai bine era cuibusor pana de curand... De cand Ionel s-a racit brusc fata de ea, seamana mai degraba cu un iglu... 

Probabil ca vreo clienta de-a lui Ionel a intrat pe fir si i-a deturnat iubirea, zapacindu-l de cap... Si ea chiar nu stie ce sa faca, pentru a-l face sa se reindragosteasca de ea, in cazul in care i-a trecut amorul...

In tarot, cand i-a deschis tanti Lenuta cartile a iesit de rau: ea prabusindu-se dintr-un Turn in flacari (turnul iubirii, probabil!), cartea Diavolului (care va sa zica era o diavolita impielitata la mijloc, asa cum banuia ea!), cartea Mortii (sfarsitului de drum impreuna?)... Chiar sa fi apus iubirea lor definitiv? Sa nu mai poata sa fie resuscitata cu nimic?

In timp ce se gandea ea la toate astea, clicaind in nestire cu mouse-ul pe diverse linkuri de pe net, ajunse din intamplare pe o pagina care graia cam asa:

"Confirmand faptul ca lucrurile bune este bine sa existe in pereche, magazinul online Sevensins a decis ca Black Friday sa se desfasoare de doua ori in acest an. Mai mult, nu e vorba doar de cate o zi, ci de doua weekend-uri intregi, respectiv intre 22 si 24 noiembrie 2013 si intre 29 si 1 decembrie 2013, reducerile articolelor pe care ei le comercializeaza fiind extrem de generoase, de pana la 70%."

Asta era solutia indelung cautata! exclama Maricica fericita. Cu ajutorul unor desuuri bine alese sigur o sa il faca pe Ionel sa se intoarca la ea... Doar ca trebuie sa le selecteze inteligent, pe cele mai sexy, dar care sa nu fie deloc vulgare... Sa promita nopti patimase, dar sa nu dezvaluie mai mult... Sa fie romantice, cum ii era firea, dar nu prea mult, pentru ca nici macar mierea prea multa nu e buna! Grea alegere pentru ea...

Dupa mult timp petrecut pe site-ul sevensins.ro, se decise sa isi comande trei tinute prevestitoare a unor nopti viitoare extrem de pasionale:

- un costum de craciunita sexy, de culoare rosie cu accente albe, este compus din: rochie, caciulita, manusi, dresuri si chilot string, care sa ii aduca aminte de vremea primei lor intalniri din tramvaiul 41, petrecuta in Ajunul Craciunului!

- un costum de gheisa, pentru a-i spune ca este femeia vietii lui, gata sa ii indeplineasca toate dorintele, iubitoare si sofisticata, asa cum a cunoscut-o in urma cu doi ani! 

- un babydoll albl satinat, fin, este insotit de un halat din voal, transparent, si un chilotel tanga asortat, care sa ii sugereze ca ar cam fi vremea sa ii daruiasca inelul mult asteptat...




Lucru care s-a si intamplat curand, pentru ca Ionel si-a dat seama ca Maricica precum a lui nu mai are nimenea si ca indepartarea de ea a fost doar pasagera, stiut fiind ca orice relatie mai are parte si de niste umbre care sa o condimenteze.

Asa ca la finalul anului cei doi porumbei amorezati s-au si casatorit, iar de atunci duc o viata frumoasa, in care pasiunea nu lipseste. Iar Maricica a devenit intre timp clienta fidela a magazinului virtual Sevensins.ro, recomandandu-l tuturor prietenelor sale, pentru ca articolele cumparate de pe site au ajutat-o sa-si recastige pe barbatul iubit.


Pledoarie pentru miezul cuvintelor...

Cuvintele sunt cararile faptelor”, spunea candva Sfantul Ioan Gura de Aur... Si in anii ce au trecut de la terminarea facultatii viata mi-a demonstrat cu prisosinta ca asa este...

De cate ori nu am auzit spunandu-se ca: "La inceput a fost Cuvantul!.."  Logosul, inteles ca invatatura divina, dar si ca realitate personala...

La nivel individual, pot spune ca pentru mine Cuvantul a fost, este si va fi, acea energie care poate sa creeze, sa modifice sau sa distruga totul...

Uneori imi place sa jonglez cu sferele de energie ale rostirilor, sa le combin, sa le inalt si sa le cobor, modelandu-le dupa starea emotionala pe care o am la un moment la la altul...

Pentru ca emotiile se exprima prin ganduri, ce se materializeaza mai apoi in sunete, in vibratii, in energie pura, transformatoare ale unor portiuni mai mari sau mai mici din necreat in creat...

Tipare ale faptelor, cuvintele-actiuni schimba lumea, ele sunt o interfata intre lumea interioara si cea exterioara, intre a se numi si a deveni... Pentru ca noi suntem cu totii ceea ce suntem doar datorita (si uneori din cauza) cuvintelor...

Japonezul Masaru Emoto ne-a demonstrat fara drept de tagada cum se poate schimba o picatura de apa sub influenta cuvintelor... Iar noi suntem in mare parte lacrimi de stele, asa ca oceanul asurzitor de cuvinte, in adancul caruia traim, ne influenteaza iremediabil, uneori chiar si fara sa ne dam seama...



Imi aduc aminte de mine, inca studenta  la stiinte juridice, in ultima perioada de practica la instanta, cu cateva luni inainte de a-mi lua licenta si de a decide (in fine!), ce vreau sa ma fac “cand voi creste mare”...

Soarta a decis ca impreuna cu prietena mea cea mai buna sa fim repartizate la biroul unui avocat celebru bucurestean, unde am vazut pe viu, vreme de doua saptamani, cat de puternic este uneori taisul cuvantului, in lupta cu injustitia...

In sala de judecata, ascultand pledoariile ce aminteau de acelea ale unor avocati ilustri din perioada interbelica, am decis in sinea mea, de viitoare proaspata absolventa, ca nu vreau nici sa anchetez oamenii (probabil ca e nevoie de o altfel de structura sufleteasca pentru asta!), nici sa ii judec (pentru ca intotdeauna judecata omeneasca va fi imperfecta, spre deosebire de cea a lui Dumnezeu, care este absoluta!), ci sa ajut oamenii, luptand alaturi de ei pentru dreptate... O lupta dusa nu cu armele vizibile, ci cu energia concentrata in cuvintele rostite... 

De atunci am invatat nu doar cum se emit cuvintele pentru a desena, pe canavaua unui proces, portretul unor fapte deja consumate, spre a le face vizibile pentru ochii mintii ascultatorilor, dar si cum sa imi adaptez discursul la interlocutorul din fata mea, cum sa le folosesc pentru a avea mai multa credibilitate, in ciuda varstei mele inca tinere pentru o asemenea profesie, cum sa imi utilizez inflexiunile vocii pentru a ma face mai bine inteleasa, pentru a alina suferinte sau a impune respect, atunci cand este necesar...

Si am mai invatat ca "a vorbi aceeasi limba" inseamna mult mai mult decat pare la prima vedere... A zari miezul cuvintelor inseamna a putea sa le pui la temelia unor fapte viitoare... realizate de multe ori in echipa, pentru ca niste cuvinte rostite in desert, fara niste oameni care sa le auda si mai ales sa le inteleaga, nu isi justifica existenta... Ce ar fi cuvintele fara comunicare, iar comunicarea fara viitoare actiuni comune?

Rostirile si-ar pierde atunci sensul, iar realitatea ar fi mai saraca, pentru ca formele-cuvant ar pluti in vidul etern, fara ca sa intruparea lor sa le coboare din universul arhetipal in acela concret... 

Iar daca ele, maretele Cuvinte, sunt drepte, atunci si fundatia faptelor cladite pe ele va fi trainica... Si intr-o lume in disolutie tot mai accentuata, in care cuvantul de onoare, cuvantul de alinare, cuvantul de incurajare, cuvantul de lauda devin raritati ascunse in dictionare desuete, este nevoie de tot mai multi luptatori pe frontul verbelor-actiune, care sa incercam sa luptam pentru a le revaloriza, a le reda vlaga de care au fost secatuiti in anii din urma...

Maestrul meu m-a invatat aceste lucruri demult, tare demult, confirmandu-mi ceea ce in adancul sufletului meu stiam deja, de aceea ii sunt extrem de recunoscatoare ca mi le-a reamintit prin felul in care isi respecta cuvantul dat, dialoga cu oamenii, isi incarca rostirile mestesugite de frumoase sensuri, nebanuite la prima vedere, pentru a le transforma rapid in vehicule insolite care sa il poarte catre rezultatele scontate... intotdeauna pozitive...

Daca ar fi sa ii ofer un cadou, cu siguranta ca i-as oferi urmatorul premiu-bijuterie de la Luxurygifts.ro, inscriptionat cu citat motivational, in semn de respect pentru toata comoara de intelepciune pe care mi-a daruit-o in anii in care i-am fost stagiara si, mai ales, pentru ca, folosind arma cuvantului-verb, poti schimba destine, poti aduce alinare in sufletele unor oameni care si-au pierdut uneori si ultima bruma de speranta ca Binele mai poate triumfa.

Cu mult respect, va multumesc maestre V.T.!








- articol scris pentru SuperBlog 2013 – etapa a 26-a