Se afișează postările cu eticheta drept procesual civil. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta drept procesual civil. Afișați toate postările

Bunuri din masa partajabila. Vanzare.

Conform art.990 din Noul Cod de procedura civila:


Dacă:

- niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului;
ori,
- deşi bunul a fost atribuit provizoriu, nu s-au consemnat, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, 


instanţa, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind totodată dacă vânzarea se va face de către părţi prin bună învoială ori de către executorul judecătoresc.

Dacă părţile sunt de acord ca vânzarea să se facă prin bună învoială, instanţa va stabili şi termenul la care aceasta va fi efectuată. Termenul nu poate fi mai mare de 3 luni, în afară de cazul în care părţile sunt de acord cu majorarea lui.


-  Dacă vreuna dintre părţi nu a fost de acord cu vânzarea prin bună învoială sau dacă această vânzare nu s-a realizat în termenul stabilit, instanţa, prin încheiere dată cu citarea părţilor, va dispune ca vânzarea să fie efectuată de executorul judecătoresc.

Încheierile prezentate mai sus pot fi atacate separat numai cu apel, în termen de 15 zile de la pronunţare.


Atentie!

Dacă nu au fost astfel atacate, aceste încheieri nu mai pot fi supuse apelului odată cu hotărârea asupra fondului procesului.

Formarea si atribuirea loturilor intr-un partaj judiciar.

La formarea şi atribuirea loturilor intr-un proces de partaj, instanţa va ţine seama, după caz, şi de:

- acordul părţilor;

- mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărţit;

- natura bunurilor;

- domiciliul şi ocupaţia părţilor;

- faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii sau îmbunătăţiri cu acordul celorlalţi coproprietari etc.

Divortul pentru separarea in fapt indelungata.


Când soţii sunt separaţi în fapt de cel puţin 2 ani, oricare dintre ei va putea cere divorţul, asumându-şi responsabilitatea pentru eşecul căsătoriei. 

În acest caz, instanţa va verifica existenţa şi durata despărţirii în fapt şi va pronunţa divorţul din culpa exclusivă a reclamantului.

Divort. Impacarea sotilor in timpul procesului. Consecinte.


Soţii se pot împăca în tot cursul judecăţii, chiar dacă nu au fost plătite taxele de timbru. În acest caz, instanţa va lua act de împăcare şi va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea dosarului, precum şi restituirea taxelor de timbru, dacă au fost achitate.

Oricare dintre soţi va putea formula o cerere nouă pentru fapte petrecute după împăcare şi, în acest caz, se va putea folosi şi de faptele vechi.

Divort. Absenta nejustificata a reclamantului la instanta de fond. Sancțiune.

Dacă la termenul de judecată, în primă instanţă, reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută.

Divort. Pana la ce moment reclamantul poate renunta la cererea de divort?

Reclamantul poate renunţa la judecată în tot cursul judecăţii, chiar dacă pârâtul se împotriveşte

Renunţarea reclamantului nu are niciun efect asupra cererii de divorţ făcute de pârât.