Se afișează postările cu eticheta literatura erotica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta literatura erotica. Afișați toate postările

"SECRET" - o cale de emancipare feminina propusa de romanciera L. Marie Adeline


In anii acestia tulburi, in care lumea este tot mai atrasa de societatile secrete, de cluburile private, mai mult sau mai putin oculte, pastratoare de mistere inaccesibile marelui vulg, iata ca o romanciera-jurnalist de origine canadiana, a spart tiparele tabu ale literaturii erotice si a inceput sa scrie o trilogie, ce are deja aparute in strainatate primele doua volume , cel de-al treilea fiind programat sa vada lumina tiparului la inceputul anului viitor.



"S.E.C.R.E.T." este un titlu ce intriga, care te indeamna sa incerci sa afli mai mult, pentru ca oricui ii plac lucrurile ascunse...


Cartea aparuta la prestigioasa editura Curtea Veche, in colectia Elixir, este una extrem de provocatoare, facand parte din categoria  literaturii erotice de buna calitate.

Exista oare asa ceva? Literatura erotica buna? Faptul ca autoarea nu a trecut granita extrem de subtire, dintre arta si vulgaritate, a asigurat succesul cartii, deja tradusa in 31 de tari, inclusiv in Brazilia si Olanda.

Este o opera literara care nu agreseaza, ci invita la introspectie, la descoperirea naturii profunde a omului...

Pentru ca da, succesul fulminant al cartii "S.E.C.R.E.T." are la baza ideea ca in orice fiinta umana exista si o esenta ascunsa sub masti bine fixate, ce poate fi descoperita in felurite moduri. 

Autoarea canadiana propune drept cale de emancipare a femeii, de autodescoperire a acesteia, pe aceea de aducere la suprafata a fanteziilor erotice, asa cum le intelege  personajul central al romanului, o tanara vaduva, Cassie Robichaud, chelnerita undeva in New Orleans, care a fost in trecut agresata in repetate randuri de un sot alcoolic in asa masura incat, nici la multa vreme de la moartea acestuia nu reuseste sa iasa din rolul de victima, de fiinta stearsa, vegetativa, traind intr-o rutina care ucide orice simtamant interior, orice vis, orice zbor curajos catre fericirea implinirii personale.

Drumul spre emancipare al acestei femei, asa cum ne este el propus de catre autoarea L. Marie Adeline, vine de la intrarea eroinei intr-un club privat cu totul special, in care femeile, inchistate pana atunci in singuratate si tristete, sunt initiate pas cu pas, prin experimentarea unor  fantezii erotice, intr-un mediu sigur, bine controlat.

Autoarea bestseller-ului "S.E.C.R.E.T." continua linia temerara, a femeilor-scriitor ce au inceput in ultimele decenii sa se preocupe tot mai curajos de abordarea unor subiecte aparent intangibile, scandaloase, care, in trecut, erau doar apanajul romancierilor barbati.

Datorita recentei aparitii de la editura Curtea Veche, cititorii romani pot descoperi surprinsi o scriitoare extrem de talentata, jurnalist de profesie, ce face cumva saltul de la Sandra Brown, care, imediat dupa Revolutie, la inceputul anilor '90, a facut furori printre romance, cu scrierile sale siropos-erotice, fiind adulata si blamata in egala masura, la o literatura abordand problematica feminina dintr-o perspectiva mult mai taioasa, directa, asa, ca pentru un inceput fulminant de mileniu III.

Cartea "S.E.C.R.E.T.", lansata la Salonul International de Carte "Bookfest" 2013, este considerată pe drept cuvant  “noua Fifty Shades of Grey”.


Povestea te va prinde tot mai mult, integrandu-te ca pe un martor mut,  pe masura ce te cufunzi in vartejul cuvintelor, in cavalcada scenelor descrise in volumul autoarei canadience.





Va invit asadar sa va procurati cartea "S.E.C.R.E.T." din librarii sau, mai usor, de pe site-ul editurii, si va asigur ca veti avea o surpriza de proportii, dupa ce va veti elibera de prejudecatile inerente inceputului de lectura, pe masura ce veti depasi citirea primelor  sale pagini.

Aveti curajul si deschiderea de a parcurge un roman cu totul special, pentru ca, desi cu siguranta va exista curand si un film "S.E.C.R.E.T.", el nu va putea avea niciodata savoarea textului scris, trecut prin filtrul propriei voastre sensibilitati.

Iar dupa ce veti fi ajuns la finalul acestui prim volum, o sa va doriti sa intrati in posesia cat mai rapida si a celui de-al doilea roman al trilogiei "S.E.C.R.E.T.", in care veti gasi si acest juramant, rostit de eroina principala, deja emancipata:

"I, Cassie Robichaud, solemnly swear to serve S.E.C.R.E.T. to the best of my abilities. I will do what is necessary, what is right and what is within my power to assist in the execution of sexual fantasies for our participant(s)..."

Lectura placuta!