Se afișează postările cu eticheta one world romania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta one world romania. Afișați toate postările

ONE WORLD ROMANIA - un festival de filme documentare de impact, care te invita pe MAIDAN!

In perioada 16-22 martie 2015 se va desfasura la Bucuresti ONE WORLD ROMANIA,  Festivalul de film documentar dedicat drepturilor omului.

In ultima perioada, suntem conectati la foc continuu cu stirile, tot incercand sa intelegem cum am trait in ultimii zece ani si care ar fi cea mai buna cale de a iesi din ochiul furtunii in care suntem prinsi, aparent fara putinta de scapare.

Un mod de a privi lucrurile dintr-o alta perspectiva, un pic mai de la distanta, anumite situatii ce ne-au devenit familiare atat de mult incat nici macar nu mai  observam cat de tare ne sunt incalcate drepturile, recunoscute de tratatele internationale, dar si de propria Constitutie, este prin intermediul artei. In cazul de fata al artei cinematografice.

Festivalul de film documentar ONE WORLD ROMANIA  isi doreste sa fie un mic impuls care sa ne faca sa simtim, sa gandim si sa actionam, SA NE PESE. De noi insine si de semenii nostri.

In cele 42 de filme documentare, sosite din 28 de tari, multe dintre ele prezentate pentru prima data publicului romanesc, se dezbat probleme importante ale omenirii actuale. 

Grupate pe tematici grave, precum:  Demo+/-crație, Tovarășe capitalism, Războaie contra naturii, Adulți de nevoie, Traume, Focus: Africa,  spectatorii vor putea sa isi faca o idee despre noianul de umbre existent pe mapamond datorita nerespectarii drepturilor omului. 

Si ne imbie sa luam atitudine. Unde? Pe "maidan"...

"Maidanul protestelor" este prin excelenta un loc al tinerilor... 

Ei sunt aceia care sunt animati de sentimentele cele  inalte, de dorinta de a rupe lanturile, de a schimba din temelii lumea in care traiesc.

Mai nou, nu mai sunt reprezentantii unei paturi paupere din societate, ci tineri bine instruiti, care in momentul in care merg la un protest impotriva unei stari de lucruri inacceptabile pentru ei, cunosc profund de ce au iesit in strada. Tocmai din acest motiv pot fi mai greu de manipulat.

In ce ma priveste, as iesi in strada pentru a protesta impotriva legii Big Brother si pentru orice alta lege care ar limita libertatea cuvantului.

Dupa asa-zisa Revolutie din '89 ne-am castigat dreptul de a spune cu glas tare ceea ce gandim.

In prezent, tot mai multi incearca sa puna calus acestui drept al omului, pe care il consider fundamental, al libertatii de expresie.

Va invit sa mergeti si voi si sa vizionati filmele din cadrul zilelor Festivalului de documentare avand ca tema drepturile omului, pentru ca sunt un mijloc de a ne trezi la realitate si un impuls la a lua atitudine, a reactiona cu mai multa promptitudine impotriva disfunctionalitatilor din societatea in care traim, ACUM, cat nu este prea tarziu.