Invata despre colectarea selectiva, urcand in "Laboratorul verde al Reciclarii"!

Colecteazaselectiv.ro este unul dintre cele mai frumoase site-uri pe care le-am gasit in ultima vreme, navigand pe cararile internetului. Frumos si instructiv, merita accesat indiferent de varsta pe care o ai!

Asemanator unei carti de povesti de demult, are ilustratii superbe (o nota speciala pentru delfinul prietenos din comitetul de primire!), informatiile despre reciclare sunt expuse foarte inteligibil, usor de inteles atat de catre prichindei, cat si de catre parintii lor.

Iar pentru ca tendinta tot mai accentuata a zilelor noastre este de a iesi dintre zidurile casei, chiar de esti internaut (sau poate tocmai de aceea!), si de a interactiona cu semenii tai si in mod real, aducand cumva virtualul in cotidian, pentru a face o lume mai buna prin solidaritatea celor ce gandesc la fel, cei de la Eco-Rom Ambalaje ne invita intr-un autocar cu totul special.

Pe vremea mea, demult de tot, autobuze speciale erau umplute cu multe carti, biblioteci pe patru roti ce parcau pe langa scolile primare, de unde aveai acces, imprumutand volumele visate, la orice lume doreai.

Acum, in timpurile tehnologiei avansate, pustii de clasa a treia, dar si profesorii si parintii lor, patrund intr-un autocar high-tech, al reciclarii selective, unde printr-o invatare experientiala (ups, ce cuvant pretentios!), invata sa protejeze natura prin depunerea deseurilor de diferite tipuri in containere special destinate.

Cel mai usor se poate invata jucandu-te, organizarea pe echipe, antrenarea in jocul virtual propus si vizionarea unor animatii referitoare la reciclarea selectiva, totul intr-o atmosfera de buna dispozitie, avand efecte mult mai bune decat nenumarate lectii anoste despre deseuri si reciclarea lor, desfasurate la scoala. 

„Laboratorul verde al Reciclarii”, cum se numeste autocarul fermecat, va sosi vineri, 21 decembrie, la Alexandria – Scoala “Al.Colfescu” (strada Dunarii nr. 292), intre orele: 9 – 11, asa ca daca sunteti din acest oras, nu ezitati sa patrundeti pentru cateva minute intr-o lume de basm. 

Mai multe informatii gasiti pe www.colecteazaselectiv.ro sau aici.

Rostiri: Ei, şi...? - autor: Marin Ilca

....şi mergem înainte!
Ştiu că e cel puţin supărător pentru Cei Câţiva, dar asta este...
Cu siguranţă e şi de neînţeles, cum şi de unde mai pot să-şi găsească resurse şi energie "anumite elemente" care să iasă din tipar, să rescrie "programul" şi să facă faţă asediului. Vestea proastă e că s-ar putea întâmpla să-i trezească şi pe ceilalţi sau măcar pe suficient de mulţi dintre cei adormiţi şi să le strice Minunatul Plan.

De bună seamă, zarurile încă nu au fost aruncate..... sunt doar pregătite. Tindem să măsurăm lumea (ce eroare!) în funcţie de timpul nostru ca indivizi, mărginiţi de speranţa de viaţă lucidă, mult prea îngustă pentru planuri mult prea măreţe. Tindem să devenim copleşiţi de marea de oameni de care credem că depindem, simţind diluţia propriei entităţi în societatea extinsă, diluţie care ne face să ne considerăm propria existenţă neesenţială în făptuirea Binelui. 

Una dintre metodele Răului este inducerea sentimentului de neputinţă, iar cei copleşiţi de acesta capitulează, în cel mai bun caz considerând conceptul de Fatalitate o regulă ce guvernează Devenirea, iar în cel mai rău caz ajungând să devină chiar instrumentele prin care se implementează starea de "netrebnicie"(vezi Noica – sensul nespus al cuvântului).

Cartea ne spune că acolo unde nu este ispită nu este nici virtute, deci este normal să găsim virtutea în lumea noastră cea plină de păcat. 

Trebuie doar să o căutăm, făptuind binele în toată lucrarea noastră, fiind conştienţi că avem capacitatea de a izbândi şi slăbiciunea de a pierde... lupte, nu războiul!

Marin Ilca