"12 plante" (Plantina - Cluj): Mesteacanul, simbolul melancoliei rusesti...

Din cutia "12 plante" a celor de la Plantina, razbate sunet de tobe ancestrale, de Inceput de Lume...

Mesteacanul pufos, arbore intalnit in Estul si Nordul Europei, este o specie cu valente vindecatoare multiple, de aceea, alaturi de alte specii inrudite, era cinstit asa cum se cuvine de catre cei din vechime.

La fel ca si teiul, despre care am povestit in articolul trecut, mesteacanul este considerat si el drept o scara catre cer, un pom sfant ce leaga Cerul de Pamant

Finlanda are drept copac national mesteacanul, iar in Rusia este venerat, la fel ca si in Tarile Baltice sau in China de Nord.

In lumea druizilor, mesteacanul era sarbatorit cu ocazia solstitiului de vara, ca un simbol al triumfului plinatatii vietii.

La noi in tara, mesteacanul pufos, componenta a suplimentului naturist "12 plante",  este des intalnit in intreaga tara, fiind folosit in tratamentele populare pentru ameliorarea bolilor de inima, reumatismului, starilor febrile, afectiunilor renale, diminuarea edemelor.

Intr-o armonie perfecta cu teiul argintiu,  salcia sau stejarul, gingko biloba, migdalul, coacazul negru, magnolia, ghimbirul, socul, urzica si orzul verde, in suplimentul alimentar clujean "12 plante", mesteacanul pufos ne aduce mai aproape vibratiile cerurilor superioare, ne apropie de Divin.

Si, aidoma teiului care ne invita in lumea poeziilor lui  Eminescu, cand vorbim despre mesteacan, nu putem sa nu ne gandim la genialul Serghei Esenin.

Arbore ce ilustreaza minunat melancolia sufletului Rusiei profunde, mesteacanul are un rol de seama in poemele si cantecele rusesesti, ce vorbesc despre satele traditionale, despre taigaua siberiana, despre vindecatorii arhaici si leacurile lor miraculoase...

Mai povestesc mestecenii, sageti argintii, inaltandu-se elegant spre Cer, despre levitatiile initiatice, despre arta divinatiei cu ajutorul acestor arbori deosebiti.

Ceva din energiile binefacatoare ale mesteacanului le regasim in acest supliment alimentar.

Plantina, prin suplimentul naturist "12 plante", ne daruieste oportunitatea de a ne aminti de toate acestea si a ne opri pentru cateva clipa din goana noastra nebuna, fara nicio tinta, pentru a ne regasi pe noi insine, cei adevarati.

Dozele de la Plantina, Cluj, sunt pretextul ideal pentru acest lucru.

La moartea lui Sergiu Nicolaescu: Inhumare sau cremare? Tu cum ai vrea sa treci Dincolo?

Sergiu Nicolaescu a plecat astazi, pentru a face filme si sus, in Cer...

Ca de obicei, televiziunile cauta subiecte de scandal... Si, ca si in cazul lui Cristian Paturca, "marele golan" din Piata Universitatii, tema din aceste ore este legata de... incinerare...

In urma cu un an in urma am  scris un articol despre cremare si inhumare, dupa o discutie, extrem de interesanta, la o  partida de scrabble, cu presedintele unei Asociatii ceva mai deosebite...

Poate ar fi bine daca as posta acel text aici...



Oamenii s-au intrebat din cele mai vechi timpuri daca este mai bine ca trupul unui defunct sa fie transformat in cenusa prin ardere sau este mai bine sa fie ingropat, urmand ca descompunerea cadavrului sa se faca in mod natural.
Cercetatorii au descoperit ca practica incinerarii s-a raspandit in epoca tarzie a bronzului, neputand insa inlocui in totalitate inhumarea. 

Elitele au fost acelea care au ales preponderent focul, ca un mod de a se diferentia de oamenii obisnuiti si, uneori, pentru a-i sfida pe zei.

Dupa ce crestinismul s-a extins, inhumarea a fost mereu preferata, desi in Biblie nu se interzice expres incinerarea. In Vechiul Testament se recomanda totusi ca arderea cadavrelor sa se faca in cazuri exceptionale.

In timpul Revolutiei Franceze incercarea de a se acorda dreptul la a fi incinerat a esuat, la fel si in Germania secolului al 19-lea.
Italienii au reusit, dupa o lupta dificila, sa inaugureze la Milano, in 1875, primul crematoriu uman, urmat apoi rapid de altele, in mai multe tari de pe continentul nostru.

Conform unor statistici ale vremii, in anul 1907 in Europa existau deja 72 de crematorii.

Razboiul dintre adeptii inhumarii si cei ai incinerarii nu s-a incheiat niciodata, reprezentantii bisericii avand mereu un cuvant greu de spus in aceasta problema spinoasa.

Romania a fost prima tara din sud-estul Europei care a indraznit sa construiasca un crematoriu.
Dupa ce dr. Iacob Felix a incercat, fara succes, sa arate ca din motive de igiena este mai bine sa se arda cadavrele, la 7 martie 1923 s-a infiintat Societatea “Cenusa” care a reusit sa convinga reprezentantii Primariei Bucurestiului ca, in 1925, sa inceapa constructia primului crematoriu uman din tara.
Crematoriul “Cenusa” a fost inaugurat la 26 ianuarie 1928, atragand dezaprobarea conducerii bisericii ortodoxe, care, la 15 iunie 1928 a decis ca preotii sa nu oficieze slujbe de inmormantare si de pomenire pentru aceia ce vor fi incinerati, defunctii care au dorit sa fie arsi urmand a fi considerati tot un fel de sinucigasi, deoarece au acceptat sa permita o interventie umana asupra corpului lor fara viata.
Sfantul Sinod al BOR a intarit aceasta decizie si in 1933, argumentand ca incinerarea este o practica pagana si masona, straina traditiei romanesti, ce contravine cultului mortilor si doctrinei crestine, trupul omului fiind redus la un simplu ambalaj, nemaifiind cinstit ca un templu al sufletului.

Nu toti reprezentantii bisericii au fost de acord cu aceste hotarari ale Sfantului Sinod, cel mai cunoscut exemplu fiind acela al arhimandritului Calinic I. Popp Serboianu. Acesta a fost caterisit in 1941 din cauza opiniilor sale cremationiste.

Crematoriul “Cenusa” a functionat pana in anul 2003.
In prezent in Romania exista un singur crematoriu, tot in Bucuresti, in zona Vitan-Barzesti, inaugurat in anul 1994.
Romanii au privit cu extrem de multa reticenta incinerarea umana, numarul celor ce au ales acest mod de a trece “dincolo” nedepasind 1000 pe an.

In urma cu trei ani, in septembrie 2009, s-a infiintat Asociatia Cremationista “Amurg”, care incearca sa promoveze la scara mai larga ideile despre incinerare in tara noastra.
La inceput initiativa lor a parut stranie, dar acum, cu siguranta si pe fondul gravei crize economice, tot mai multi oameni incep sa fie interesati de subiectul acesta pana acum tabu.
Inclusiv site-ul “Amurg”, ce contine extrem de multe articole documentate cu privire la incinerare, a inceput sa fie accesat de tot mai multi romani.
Gasim acolo si o lista a celor mai de seama reprezentanti din cultura si stiinta romaneasca, dar si o pleiada de oameni politici care au ales sa fie arsi dupa moarte.

Avand in vedera ca la nivel european, mai mult de o treime dintre decedati au ales in ultimii ani sa fie incinerati, se pare ca si in Romania tot mai multi vor alege aceasta varianta prin testament. Oricum, in final tot rudele vor decide daca dorinta le va fi respectata sau nu.

Subiectul este foarte delicat si polemica nu se va termina curand. Cel putin in Romania.
Important este sa i se respecte fiecaruia dreptul de a alege ce doreste sa se intample cu trupul sau dupa moarte si, mai ales, sa nu i se impuna din exterior, eventual printr-o decizie politica sau religioasa, cum trebuie sa procedeze la plecarea din aceasta viata.