Sediul materiei: 351-354 Noul cod procedura civila.
Instanţa poate admite, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricăreia dintre părţi, cu privire la fapte personale, care sunt de natură să ducă la soluţionarea procesului.
Interogatul în persoană va fi întrebat de către preşedinte asupra fiecărui fapt în parte.
Cu încuviinţarea preşedintelui, fiecare dintre judecători, procurorul, când participă la judecată, precum şi partea adversă pot pune direct întrebări celui chemat la interogatoriu.
Partea va răspunde fără să poată citi o schita de răspuns scris în prealabil. Ea se poate folosi însă de însemnări, cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
Dacă partea declară că pentru a răspunde trebuie să cerceteze înscrisuri, registre sau dosare, se va putea fixa un nou termen pentru interogatoriu.
Când ambele părţi sunt de faţă la luarea interogatoriului, ele pot fi confruntate.
Marturisirea in procesul civil.
Sediul materiei: art. 348, 349, 350 Cod procedura civila.
Constituie mărturisire recunoaşterea de către una dintre părţi, din proprie iniţiativă sau în cadrul procedurii interogatoriului, a unui fapt pe care partea adversă îşi întemeiază pretenţia sau, după caz, apărarea.
Mărturisirea este judiciară sau extrajudiciară.
Mărturisirea judiciară:
-face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o, fie personal, fie prin mandatar cu procură specială;
-nu poate fi divizată împotriva autorului decât în cazurile când cuprinde fapte distincte şi care nu au legătură între ele;
-nu poate fi nici revocată, afară numai dacă se face dovada că a fost urmarea unei erori de fapt scuzabile;
-nu produce efecte dacă a fost făcută de o persoană lipsită de discernământ sau dacă duce la pierderea unui drept de care cel care face recunoaşterea nu poate dispune.
Mărturisirea extrajudiciară este un fapt supus aprecierii judecătorului, potrivit regulilor generale de probaţiune.
Mărturisirea extrajudiciară verbală nu poate fi invocată în cazurile în care proba cu martori nu este admisă.
Constituie mărturisire recunoaşterea de către una dintre părţi, din proprie iniţiativă sau în cadrul procedurii interogatoriului, a unui fapt pe care partea adversă îşi întemeiază pretenţia sau, după caz, apărarea.
Mărturisirea este judiciară sau extrajudiciară.
Mărturisirea judiciară:
-face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o, fie personal, fie prin mandatar cu procură specială;
-nu poate fi divizată împotriva autorului decât în cazurile când cuprinde fapte distincte şi care nu au legătură între ele;
-nu poate fi nici revocată, afară numai dacă se face dovada că a fost urmarea unei erori de fapt scuzabile;
-nu produce efecte dacă a fost făcută de o persoană lipsită de discernământ sau dacă duce la pierderea unui drept de care cel care face recunoaşterea nu poate dispune.
Mărturisirea extrajudiciară este un fapt supus aprecierii judecătorului, potrivit regulilor generale de probaţiune.
Mărturisirea extrajudiciară verbală nu poate fi invocată în cazurile în care proba cu martori nu este admisă.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)