De Craciun, fii ajutor de Mos Fungift.ro!


Fungift.ro te invita ca de Craciunul ce se apropie iute, cu tropote de reni zburatori si clinchet de zurgalai, sa te transformi intr-un ajutor de Mos si sa il ajuti sa imparta celor dragi tie zambete impachetate in cadouri originale, tocmai bune pentru a intra in atmosfera de sarbatoare a sfarsitului de an 2013.

Intra si tu pe site-ul Mosului cel Haios si scotoceste printre sutele de surprize de Craciun!

Din sacul doldora de idei, pe care o sa il afli in magazinul online Fungift.ro, sigur o sa le alegi pe acelea care o sa aduca fulgerator veselia pe chipul fiecareia dintre fiintele pe care le iubesti...

Pentru sotie, poate ar fi nimerit sa te orientezi, dintre multele cadouri de Craciun, asezate pe rafturile virtuale, catre o felicitare extrem de originala, cu... seminte adevarate de levantica, pamant special si un suport de carton, tocmai bune pentru ca stapana inimii tale sa le sadeasca, ingrijeasca si sa se bucure de plantutele ce vor incolti in scurta vreme pe biroul ei...

Firele de culoarea ametistului ii vor aduce mereu aminte ca o porti in suflet si vor tine departe moliile hapsane care vor dori sa destrame tesatura trainica a iubirii care va leaga de atata timp.


Pentru pustiul tau din clasa a doua, un pix-jucarie, cu fata de clovn, o sa fie un cadou extrem de nimerit. El o sa-i starneasca hohotele de ras si il va face sa isi scrie cu mai multa tragere de inima temele, pentru ca de-acum va fi ajutat de un asemenea prieten nostim.


Si pentru tine, in calitate de aghiotant de Mos Fungift.ro, un soi de ren uman in preajma Sarbatorilor de Iarna, eu iti recomand sa te innoiesti alegand dintre haioasele cadouri de Craciun un tricou cu mesaj (deloc subliminal!), care, iti garantez, o sa iti vina perfect:



Si o sa ai ce cara, pentru ca, la sectiunea Decoratiuni Craciun, o sa stationezi multa vreme, burdusindu-ti sacul de ajutor de Mos, atat sunt de frumoase!

Daca o sa vizitezi site-ul incarcat cu daruri de Craciun nostime, o sa vezi ca ele sunt nu doar amuzante, dar si  extrem de ieftine, pentru ca tot romanul sa le poata cumpara, chiar daca e vreme de criza!



Niciodata nu suntem prea saraci pentru a aduce bucurie acelora pe care ii iubim. Iar cu Fungift.ro acest lucru este foarte usor de transpus in realitate!


Sarbatori fericite si inspiratie la cumparaturile online de pe FunGift.ro!

De Craciun, as vrea sa primesc in dar TIMP si SPERANTA...

Draga Mos Craciun,

craciun  Iti scriu cu o luna inainte de noaptea in care imparti cadouri, pentru ca sa ai vreme sa pui in sac si ceva pentru mine.


  Nu ti-am mai cerut nimic de pe vremea cand aveam 17 ani si tu mi-ai daruit o iubire chiar in noaptea de Craciun... Prima mea iubire adolescentina...

  Intr-un alt an, mi-ai daruit cele mai minunate Sarbatori petrecute cu prietenii... A fost o noapte magica, in care am cantat pana in zori cu totii colinde, eu zdranganind la chitara pe care tocmai o primisem sub brad, tot de la tine, chiar fara sa ti-o cer, dar pe care stiai prea bine cat mi-o dorisem...

iarna
  De atunci firul din vartelnita Eternitatii s-a tot depanat, anii au trecut usor, unul cate unul, cu bucurii si tristeti efemere, cu zambete si lacrimi de dor, neaparat cu multa muzica folk, cantata de toti ai casei...

  De peste zece ani, este deja un ritual ca de Ajun sa recitesc inteleapta Poveste de Craciun”, istorisita de Charles Dickens. Anul acesta insa nu o mai pot face... Pentru ca nu mai am credinta ca lucrurile se vor sfarsi cu bine si ca batranul Ebenezer Scrooge se va schimba...

  De aceea, indraznesc sa te rog sa imi pui sub brad volumul “Craciunul in cele mai frumoase povestiri”, ce tocmai a aparut la Nemira, ca sa imi pot alege de acolo o alta poveste, pe care sa o citesc si recitesc in viitor, pentru a-mi regasi Speranta.



  Si te mai rog sa pui sub brad si un talisman fermecat, care sa imi alunge umbrele tot mai intunecate ale spaimei ca oamenii dragi mie ma vor parasi prea curand, plecand “putin Dincolo”...





  Poate e un semn ca imbatranesc...Tata deja nu mai e, nici Roxana, prietena mea cea mai buna, iar mama este si ea de luni bune tot mai slabita de boala ce o macina nemilos...


  Te implor, Mos Craciun, mai da-mi TIMP ca sa ii am pe cei dragi mie aproape si multa PUTERE, ca sa le fac fiecare moment pe care il petrec cu ei memorabil, extraordinar, sa simta si cu ajutorul meu ca traiesc la maximum AICI si ACUM.



  Stiind ca tu esti Unicul care poti sa imi oferi darurile acestea magice, copilul etern care am ramas te implora sa ii indeplinesti dorinta.









Cu multa speranta si recunostinta,


Giulia


- articol scris pentru SuperBlog 2013 - proba a 25-a!