Salutare, oameni buni!
Ma stiti, sunt Oscar, pestisorul
albastrui al Giuliei, un bettan pur-sange, dar nu va speriati, sunt
foarte pasnic, nu ma pasioneaza mai deloc luptele acvatice...
Evident, ca orice reprezentant aristocrat al speciei mele, ador
artele martiale si ma antrenez ore intregi perfectionandu-mi
tehnicile secrete, aflate de la un batran maestru de pe internet.
Ziceti si voi, cum ar fi sa intru eu in
arena borcan de muraturi cu o salbaticiune de peste malaezian,
crescut prin hatisurile campurilor inundate de orez si sa incep sa ma
bat haotic, pana la moarte, cu asa o fiara neimblanzita?
Am vazut ca se pun si pariuri pe
capetele bietilor protagonisti ai bataliilor astora, din care se
castiga multi bani! Nu vreau sa fiu un soi de Spartacus al luptelor
cu gladiatori acvatici. Fiind un cinefil pasionat, ma uit si eu la
serialul ala de pe AXN SF si ma cutremur de ce vad acolo!
Eu cu banii nu am ce face, iar stapana
mea este militanta aprinsa in favoarea tuturor speciilor de
vietuitoare, asa ca nu exista nicio primejdie din punctul asta de
vedere... Ar fi si culmea sa ma inscrie la competiile intre pestii
bettani! Probabil as fi eliminat pentru non-combat, daca, evident, nu
mi-as da inainte duhul, atacat neregulamentar de vreun adversar cu mintile ratacite!
Prefer sa fiu pur si simplu un peste
smart si sa ma tin departe de incaierarile astea inutile! Ca doar
mancare este suficienta la magazin, daca esti peste exotic de acvariu!
Dar exact despre cum protejeaza stapana
mea animalutele as vrea sa va povestesc in seara asta, friguroasa ce
e drept, de inceput de noiembrie... Mai exact despre cum s-a gandit
ea sa ma protejeze pe mine, un adevarat star al speciei mele, extrem
de iubite acvaristi, fie ei amatori sau profesionisti.
Eu la origine sunt adus de prin
Germania, mai intai la Brasov, iar mai apoi poposit la Bucuresti, dupa
o calatorie plina de emotii tari, purtat cu o masina speciala a unei
firme de curierat, inghesuit intr-o punga pe jumatate plina cu apa si
pe jumatate cu aer...
Atatea zgaltaituri am avut de indurat
in timpul transportului aceluia cu masina de la munte spre campie,
din pricina gropilor din carosabil, incat am ajuns la stapana mea
de-a dreptul bulversat...
Daca as putea vorbi as cere daune de la
responsabilii ce se ocupa cu drumurile, pentru ca au chinuit un
asemenea specimen pretios precum augusta mea persoana.
Ce mai, situatia era cam albastra in ce
ma priveste la sosirea in casa Giuliei...
Aproape ca intrasem in hibernare, din
pricina temperaturii extrem de scazute a apei din punga aia
incomoda... Pai frumos mi-ar fi stat sa cad asa, in letargie, in luna
lui aprilie, cand natura toata a inflorit deja? Urs deghizat daca
eram si tot nu era ceva firesc!
Aoleu!!! Ce tot vorbesc eu de ursi
acolo? Mos Martin mananca si pesti, nu-i asa? Oare se delecteaza si
cu bettani ca mine? Cineva mi-a zis ca pe vremuri si ei aveau cozi
stufoase, dar o pardalnica de vulpita roscovana si-a ras de
stramosul ursilor si l-a pus sa pescuiasca la copca folosind
drept undita taman mandretea de coada... Fiind ger, apa a inghetat,
iar ursul nu numai ca nu a prins vreun peste, ba a mai ramas si
berc, cand a luat-o la sanatoasa prea brusc....
Lasa, ca asa-i trebuie, daca a vrut sa
imi manance rudele bastinase...
Vedeti, coada lui nu e ca a mea... Eu, daca Doamne fereste mi-o rup, am ocazia sa imi creasca la loc, la ursi
se pare ca nu e deloc asa... Concluzia? Sunt mai grozav decat Mos Martin,
desi nu mananc fragi si mure... Doar uneori ceva spirulina si mazare
fiarta, ca face bine la digestie!
In ce ma priveste, de eram peste autohton, nu cu gene asiatice, as fi fost mult
prea destept pentru a ma lasa prins de vreo jivina a padurii, fie ea cu sau
fara coada... In definitiv fac parte din a treia specie, pe scara
inteligentei pestisorilor exotici, si, oricum, ce sa caut eu iarna pe
fundul unui lac inghetat, la o margine de padure inzapezita?
Prefer o casa calda, de oameni
simpatici, iubitori de vietuitoare acvatice (si nu numai!), asa cum
este aceea in care am onoarea sa vietuiesc de vreun an si jumatate...
Pe timpul verii a fost extrem de fain, pentru ca am avut un acvariu mare, cu pietris adevarat, nu din ala tras
in plastic, cu un anubias pitic, dar tare stufos, tocmai bun de
ascunzis in momentele in care vroiam sa imi fac siesta, netulburat de
copiii sau de adultii din casa!
Inteleg ca sunt vedeta incontestabila a
familiei, dar uneori vreau sa am si eu clipele mele de liniste, in
care sa pot filosofa in liniste, in vreme ce privesc undele
cristaline din acvariul meu...
Cu stapana mea, Giulia, ma inteleg in
mare parte telepatic, iar cand nu reusim asa, mai ii arat cateodata si prin
semne cam ce doresc, ca doar nu-s mai prost decat un cimpanzeu sau o
gorila africana!
Plus ca vin la peretele de sticla al
acvariului de cate ori sunt strigat pe nume sau fluierat asemeni unui
catelus! Ma distreaza sa privesc oamenii, pentru ca sunt niste fiinte
extrem de interesante, chiar daca limitate uneori...
Am si multe jucarii, plus niste pietre
foarte speciale, culese din raurile repezi de prin Muntii
Capatanii. Din ele Giulia mi-a construit mai multe pesteri, pentru a
ne juca de-a v-ati ascunselea...
Mai precis eu ma pitesc, iar ea
ghiceste in care grota ma aflu... E foarte distractiv, iar la final,
daca ma camuflez bine, primesc si o recompensa pe masura, din
borcanasul cu delicatese bettane aflat pe masa.
Ce mai, am dus o viata tare buna, in
acvariul meu confort sporit, cu susur de apa filtrata si obiecte
colorate destinate sa imi sporeasca si mai mult IQ-ul...
Doar ca de vreo luna lucrurile s-au cam schimbat... Si nu in bine...
Am fost mutat (fara sa fiu intrebat
macar!) din casuta mea spatioasa de sticla, de 60 de litri, intr-o
amarata de garsoniera cu peretii din acril, ce nu are mai mult de 10
litri!!!
Ziceti si voi, cum sa traiesc in
conditiile astea? Nu tu pietris natural, nu tu anubias stufos, nu tu
filtru intern personal, nu tu jucarii colorate, nu tu grote adanci!
Doar un banal de termometru, un patrat
de plastic gri-negricios plutitor denumit pompos „hranitoare” si
un incalzitor urias...
Apa din garsoniera asta nesuferita este
schimbata mult mai des decat in vechea mea
locuinta, la maxim doua -trei zile, iar filtrul extern, ce
functioneaza intermitent, huruie ingrozitor in urechile mele gingase!
Asa ca sunt nervos, foarte nervos, mai ceva decat
hamsterul acela dintr-o reclama televizata,
pe care o tot difuzeaza acum Antena 3!
Giulia a incercat sa imi explice cum
s-a priceput ea ca acusica o sa vina iarna si ca nu poate incalzi ditamai
camera de 20 de metri patrati in care nu sta nimeni, pentru toanele
mele de peste betta razgaiat!
Dar eu vreau acvariul meu spatios!!!
Acolo aveam si o lampa smechera ce asternea
o lumina difuza pestre luciul apei, care
ajungea pana spre adancuri, pe cand aici ce am? Un bec din ala eco,
de la o ramura de lampadar urat, care imi da senzatia ca sunt
permanent supus unui interogatoriu la Gestapo...
Am auzit la
un post de radio mai demult ca becurile alea eco sunt otravitoare...
Iar eu sunt fiinta sensibila, ca de-aia se
fac atatea experimente in ultima vreme pe pesti in laboratoarele
lumii, renuntandu-se la cobai...
Imi vreau inapoi lampa cu leduri
colorate si de-aia plang cu lacrimi de crocodil albastru, desi nu
vrea nimeni sa ma inteleaga! Ar trebui sa existe
un tribunal bettan, unde sa imi cer drepturile incalcate de oameni!
Fie ei si cei din casa in care stau!
Recunosc, toti din
familia mea umana de adoptie vor sa ma consoleze cu ideea ca aici nu stau
singur, ca ma pot uita la televizor si pot privi mai usor la ecranul
laptopului, din locul unde e asezat nano acvariul-garsoniera, ca o sa
am apa in permanenta la 26-28 de grade Celsius, dar eu sunt nervos si
de-aia stropesc totul in jur, cand
in cand, ajutat de frumoasa mea codita
albastra, ca sa priceapa si ei ca nu voi accepta cu una, cu doua, situatia
asta imposibila!
Si ce daca mi-au facut cont de Facebook
precum are motanul Oanei Zavoranu, precum avea si oposumul acela
german cu privirea crucisa, Heidi, ce daca
am de o bucata de vreme si smartphone personal, asa cum mi-am dorit,
ce daca ascult ca orice betta meloman Mozart si Bach la greu?
Eu vreau sa ajung din nou in acvariul
meu confort sporit, in care pot sa inot pe saturate, iar apoi sa ma
ascund intr-una dintre grotele subacvatice
pe care le detin in proprietate exclusiva.
Din acest motiv, cand mi se schimba apa
din garsoniera asta stramta, sar singur in plasa verzulie, cu
speranta aprinsa ca voi fi repus nu in bolul de mixer rosu in care sa
stau pana se pune apa cea noua, ci in vechiul meu palat de sticla
adevarata. Ca nu imi plac plasticele, fie ele si numite pompos
acrilice!!!
Pana acum nu mi s-a implinit dorinta,
desi am recurs in unele zile si la cate o scurta greva a foamei, fara
succes insa... Si, recunosc, la cat de lacom sunt,
nu am putut rezista tentatiei de a halpani iute bunatatile puse la
suprafata apei de Giulia special pentru mine.
Acum ma gandesc sa ma transform in
pasare si sa zbor lin pana in camera cu pricina, pentru a-mi recupera
vechea locuinta...
Mi-a spus mie o musculita de otet
ratacita pe marginea garsonierei din plastic ca
in acvariul cel mare a ramas apa pentru anubiasul stufos, asa ca daca
voi reusi sa prind un moment in care gasesc usa camerei deschise, o
sa ma avant pana la urma in zbor pana acolo
si, baldabac, o sa fiu iar un peste zen, nu unul stresat, ca acum, pe
care nu vrea sa il inteleaga nimeni!
Sau poate ma
ajutati chiar voi, cititorii acestei postari si ii veti scrie
stapanei mele ca nu imi place noua mea locuinta si o vreau pe cea
veche inapoi!!!
Altfel... Veti auzi de primul peste
Betta Splendens metamorfozat in pasare albastra sau in fluture, care,
asemeni unei pisicute, si-a croit singur drumul pana ACASA!
Chiar daca ACASA este in cazul de fata
chiar camera vecina, mai precis acvariu vecin!
Va salut din garsoniera
mea de iarna cu dorinta ca la urmatoarea intalnire cu voi sa fiu iar
in acvariul cel mare, inotand jucaus pe domeniul imparatiei mele
subacvatice.
Pe curand!
- articol scris pentru SuperBlog 2013 - proba este sponsorizata de Reeija.ro
