ADRIAN MATEIANU - UN ARTIST FOTOGRAF DE TINUT MINTE! (adrianmateianu.ro)

Adrian Mateianu este un artist al imaginii ale cărui lucrări trebuie vizualizate, de aceea vă recomand din toată inima să intrați pe site-ul său, www.adrianmateianu.ro, un spațiu virtual inedit, unde, în acordurile unei muzici cu totul și cu totul speciale, veți intra în minunata lume a personajelor sale,  povestită cu măiestrie prin intermediul obiectivului său de iscusit fotograf.

O sa fiți de-a dreptul încântați de ceea ce veți găsi în albumul său virtual și o să-i dați like din toată inima pe Facebook, așa cum am procedat și eu!

https://www.facebook.com/adrian.mateianu

FunGift.ro – cel mai tare site de cadouri de Craciun din Romania!

FunGift.ro este de ani buni, precum se stie, cel mai tare magazin online de cadouri, de aceea este normal ca si in acest an o multime de internauti, aflati in ipostaza de ajutoare de Mos Craciun, sa apeleze la desaga burdusita cu daruri variate de pe site.

 

Asa am facut si eu, doar ca in acest an am hotarat sa cumpar niste cadouri nu doar funny, ci si foarte utile pentru cei ai casei.

FunGift.ro m-a ajutat sa gasesc niste tricouri din bumbac cu mesaje haioase, la un pret foarte bun, de aceea am comandat doua, ambele cu niste mesaje extrem de bine venite, atat pentru blogerii familiei, cat si pentru aceia care citesc randurile inscriptionate pe ele.

Dupa Black Friday de-abia trecuta, sunt cadoul perfect!

Sigur vor starni zambete si comentarii din partea celor ce le vor primi, asa incat scopul acestora va fi cu prisosinta atins!

Cum Sarbatorile de iarna inseamna la romani si multa, foarte multa mancare, am considerat ca un centimetru-calculator BMI la purtator este darul perfect.

Cu ajutorul lui, toti din casa vom fi atentionati in momentele in care depasim greutatea regulamentara, mai ales ca in afara de centimetrul colorat (ce aduce cu o banda Moebius), avand una din fatete pentru femei si una pentru barbati, mai dispune si de un extrem de folositor calculatorul BMI, ce are si o rigla de calcul cu care afli instant care este indicele tau BMI.

Poate asa bicicleta fitness super, cumparata de curand, nu o sa mai zaca intr-un colt nefolosita pana la Turul Frantei viitor, cand de acasa o sa fie o placere pedalatul in timp ce la televizor se difuzeaza competitia, ci va fi folosita de pe acum, macar pentru antrenamentul zilnic.

Iar pentru ca primavara vine acusica, am comandat si o gentuta termoizolanta verde-crud, cu bareta, pentru zilele de haladuit prin muntii patriei inca neretrocedati si prin padurile, tot mai putine, scapate de la defrisarile abuzive ale unor "baieti destepti".

Grabiti-va sa intrati si voi pe FunGift.ro si sa comandati cadourile dorite pentru cei dragi, mai ales ca in aceste zile de sarbatoare transportul este gratuit la comenzi de peste 25 de lei!.

O sa gasiti in coletul ce o sa va fie livrat cu extrem de prompt si o scrisorica in care o sa vi sa multumeasca pentru ca ati comandat de pe site-ul Fungift.ro.

Pentru niste cadouri de Craciun de top, alegeti un site de top: FunGift.ro!

sursa foto: www.fungift.ro

Doina, amintirea unei vechi iubiri...

Anita isi sterse ochii umezi de emotie, ca de fiecare data cand revedea „Ghost”, acolo, in garsoniera newyorkeza in care locuia...

Un dor napraznic o cuprindea atunci de Valerian, iubirea vietii sale, care ramasese la mii de kilometri si la vreo patru decenii departare de ea...

Desi se despartisera cand era doar o tanara studenta la Academia de Arte Frumoase, iar ea mai avusese pe plaiurile americane vreo doua-trei mariaje, esuate catastrofal, inima nu se putuse impaca niciodata cu ideea ca despartirea lor era definitiva...

Parasise Romania la mijlocul anilor '70, trecand ilegal granita, pentru ca dorise sa scape de lagarul comunist, in care talentul ei de pictorita nu s-ar fi putut afirma asa cum ii fusese sortit de la Dumnezeu...

Alesese Parisul, indragostita iremediabil de spiritul ce domnea pe malurile Senei si, o vreme, chiar regasise ceva din viata boema descrisa in melodia atat de frumoasa a lui Aznavour...

Parintii ii ramasesera in tara si, desi nu putea lua legatura direct cu acestia pe cat ar fi vrut (oricum erau supusi la o prigoana continua din partea autoritatilor comuniste pentru ca plecase din tara!), uneori mai aflau vesti  despre ea prin intermediul unor confrati artisti, ce mai expuneau in Franta.

Dupa ce tatal si mama sa au trecut la cele vesnice inainte de vreme, secati de dorul pentru unica lor fiica, Valerian ramasese singurul ei reper uman la care se gandea in clipele cand o cuprindea dorul de casa... de Romania...

Si-ar fi dorit ca el, sufletul ei pereche, sa aiba atata curaj si sa iasa cumva din tara... Din nefericire, nu poti cere unui profesor de matematica sa fie nebun precum era ea... Trebuia sa isi intretina proprii parinti si sora mai mica, studenta in acea perioada la arhitectura, nu putea sa plece hoinar in lumea larga, in cautarea iubirii din tinerete, riscand o condamnare ce l-ar fi scos in afara societatii... Plus ca nimeni nu ar fi putut garanta ca lucrurile ar fi mers bine intre ei doi...

Multi ani l-a asteptat Anita, pictandu-si dorul in tablouri de o forta coplesitoare, ce erau vandute de marile galerii pariziene pe sume exorbitante... Valerian insa nu a aparut, asa ca, intr-o dimineata de septembrie, a decis sa se urce intr-un avion si sa plece, departe, cat mai departe de amintirile ce nu ii dadeau pace, tocmai la New York, in jungla urbana americana...

Vestile din Romania prevesteau schimbari uriase, dar ea nu s-a mai uitat inapoi spre Europa...

Treptat, pana si figurile parintilor  au devenit in mintea ei translucide, luand locul sfintilor din biserica imaginara a sufletului sau...

La New York s-a imprietenit cu Eliza, o alta romanca stabilita pe taram american, nevasta unui vestit medic estetician, care, fiind casnica, isi petrecea ore bune in atelierul ei de pictorita, situat la etajul 37, dintr-un bloc ce se inalta semet spre inaltimi.

Aceasta ii povestea mai tot timpul despre tara, cum ca regimul Ceausescu fusese inlaturat, ca existau o gramada de tulburari interne, ca minerii au fost chemati la Bucuresti ca sa reinstaureze ordinea cu ajutorul ciomegelor... 

Mai apoi, dupa un timp, Eliza i-a spus ca s-au schimbat guverne, presedinti, ca Romania a intrat in fine in  NATO si in Uniunea Europeana, ca lucrurile sunt destul de amestecate in tara lor de bastina...

Anita o asculta intotdeauna absenta, in timp ce intindea pe panzele imense sentimente colorate, intr-o hora pe care doar ea o putea intelege... Nu le dadea voie amintirilor despre Romania sa se reverse iar, doborand-o ca de atatea ori in trecut... Era un artist, deci apartinea Lumii intregi, nu unei tari anume...

Valeriu nu ii daduse niciun semn, desi acum si in Romania exista internet, desi nu mai erai interogat, daca luai legatura cu persoane straine... Probabil o uitase de multa vreme... probabil iubirea lui se stinsese definitiv...

Vremea se scurgea iute, in viata alerta a metropolei americane, iar ea incepu sa fie ingrijorata de ridurile ce ii rasarira pe chip in ultimul timp, dovada ca anii nu o iertau...

Intr-o buna zi, prietena ei romanca, o privi lung si ii spuse deodata cu un glas ferm ca asa nu se mai poate... Nu are voie sa isi  neglijeze frumusetea exterioara, care, incet-incet, incepea sa i se stearga de pe chip... Cea interioara, oricat ar fi de importanta, nu ajunge!

Anita se gandi ca Eliza vrea sa ii propuna vreo operatie din aceea faciala, din care facea pe banda rulanta  ilustrul medic estetician care, printre altele, era si fericitul sot al prietenei sale...

Aceasta insa, isi deschise cu un zambet sagalnic poseta, spunandu-i ca are mereu cu ea o vedeta in miniatura...

“Ce vedeta?” intreba Anita destul de intrigata... “Probabil fotografia vreunei dive de la Hollywood, proaspat trecuta prin bisturiul medicului estetician”, ii trecu prin minte pictoritei...

Surpriza insa! In loc de poza cu autograf a vreunei starlete, Eliza scoase usurel din poseta ei, vopsita in culori tipatoare, o cutie simpla, rotunda, alba, pe care se zareau niste cuvinte scrise cu mov...

Aceasta cutie banala, pe care un cumparator newyorkez nici nu ar fi bagat-o in seama, daca ar fi stat pe raftul unui supermarket de cartier, starni o furtuna de emotii in sufletul Anitei....

O lua cu mana tremuranda, ca pe un obiect extrem de pretios si, brusc, o podidira lacrimile... Era o cutie cu crema DOINA, marca de cosmetice folosite pe cand era copila de catre bunica si mama ei... Ar fi recunoscut marca asta dintr-o mie de branduri de cosmetice!

Mai tarziu, ca tanara adolescenta, incepuse si ea sa foloseasca laptele demachiant DOINA, pentru a-si ingriji tenul alb precum portelanul chinezesc...

Deschise capacul si parfumul acela pe care il cunostea de demult, aroma de Romania, o coplesi cu totul...

Crema asta, continea in formula ei, pastrata neschimbata din 1965, anul cand regimul Ceausescu tocmai se instaurase, ceva din inima tarii sale natale...

Era produsa tot la "Farmec" Cluj-Napoca si ramasese vedeta printre romance si acum, dupa cum ii spuse Eliza, care citise o gramada de lucruri despre gama de produse DOINA pe net...

Ea, Eliza, primea cosmeticele de la "Farmec" regulat, prin nepoata ei, manechin international, cu dese prezentari de moda la New York.

Acesta era secretul Elizei, care o salvase deocamdata de la cutitul sotului ei, desi acesta tare ar fi vrut sa isi incerce indemanarea de chirurg si pe chipul nevesti-sii, care, fie vorba intre noi, uneori il cam ducea la disperare cu limbarita ei de nestavilit...

Eliza ii darui Anitei cutia cu crema DOINA, spunandu-i ca o va aproviziona si pe ea regulat cu aceasta minune catifelata din inima Ardealului, care nici macar nu costa prea mult.

Ii mai spuse ca varianta acesta de crema este mezina familiei DOINA, conceputa special pentru hidratarea pielii fetei si corpului, pentru a se putea mentine elastica, supla, stralucitoare, cat mai multa vreme.

Ce-i drept, videoclipul de prezentare al noii creme DOINA de pe YouTube, o colaborare KREM,  era destinat in special pentru fetiscane, dar, vorba aceea, poti sa ramai tanar la orice varsta, daca iti pastrezi prospetimea interioara si, mai ales, daca nu incetezi sa iubesti tot ceea ce te inconjoara. In definitiv, nu trebuie sa respingi muzica din 2013, pe motiv ca o iubesti prea tare pe aceea retro!

Anita desfacu cu sfiala capacul cutiei de crema DOINA, daruita de Eliza, lua putina crema si o intinse pe mainile ei aspre de la pigmentii colorati, cu care picta viziunile sufletului ei, mult prea complicat, dupa parerea unora....

Parfumul acela de copilarie si de adolescenta romaneasca, invalui pe data atelierul artistei si o duse departe, tare departe, tocmai in tara natala, unde probabil mai traia inca si acum un batranel cumsecade, pe care candva il iubise... Sa tot aiba vreo 70 de ani...

Dupa ce Eliza isi lua ramas bun de la ea si Anita ramase singura doar cu gandurile ei, se hotari, in fine, sa actioneze cumva...

Isi lua laptopul si intra pe Facebook... Tasta numele intreg al lui Valerian si astepta gatuita de emotie... Dupa cateva secunde, cele mai lungi din viata ei, pe ecran aparu profilul unui domn distins, dar cu niste ochi pe care ii recunoscu imediat. Era EL! Iubitul ei din tinerete!

De pe pagina lui afla ca este un bunic vaduv, cu trei nepoti minunati, care ii bucurau ultimii ani de viata...

Anita privi la pozele din albumul virtual, in care Valerian era inconjurat de elevii sai, precum si la acelea in care era in vacantele din anii trecuti alaturi de sotia lui, acum defuncta, dar si de cei doi copii si de nepoti...

Se intreba iarasi, cum o facea tot mai des in ultima vreme, daca a meritat ca ea sa plece in lumea mare pentru a-si implini vocatia de pictorita sau ar fi fost mai bine daca ar fi ramas in Romania, suportand anii intunecati ai comunismului, alaturi de iubirea vietii ei...

Daca nu pleca din Romania, probabil ca ar fi ajuns creatoare de imprimeuri la vreo intreprindere de materiale textile, sau, mai rau, ar fi esuat intr-o cariera de profesoara de desen, pentru care nu avea nicio chemare...

Oare cum era mai bine sa fi facut atunci, in tinerete?

Se uita lung la cutia DOINA din fata ei, la chipul lui Valerian, care ii zambea bland de pe display-ul laptopului, la degetele ei, catifelate de la crema parfumata, care atinsera usor tastele, vrand parca sa ii scrie automat un mesaj batranelului de pe ecran, cand... brusc se opri, inchise laptopul cu un zgomot sec, cauta discul cu melodia "Unchained Melody" a faimosilor The Righteous Brothers si dadu drumul la pick-up-ul vechi...

Sunetele melodiei triste se amestecara cu parfumul cremei DOINA, iar Anita se lasa purtata pe aripile dorului unei vieti pe care ar fi putut-o trai, sau poate ca nu, in timp ce privea la anul de lansare al cantecului, inscris pe coperta discului de colectie... 1965... "anul lansarii si al cremei DOINA", se infiripa un gand fugar in mintea ei...

Probabil intr-o alta viata, intr-un alt timp, ea si Valerian se vor reintalni, asa cum toate sufletele-pereche sunt predestinate sa o faca, se consola ea intr-un final... Nu are de ce sa il tulbure acum... Nu are de ce sa isi tulbure ea insasi si mai mult sufletul acum...

Si poate, in acea existenta viitoare, va mai exista si crema aceasta, pur romaneasca, al carei parfum il cunostea si el... Si, poate, daca o va folosi si atunci, Valerian cel din viitor o va recunoaste...

- articol scris pentru SuperBlog 2013 - ultima etapa ( a 28-a)

AfaceriLemn.ro - bursa de afaceri virtuala, destinata companiilor din industria prelucrarii lemnului

Civilizatia lemnului, calea comuniunii omului cu Natura

Suntem urmasi ai unor oameni care intotdeauna au respectat natura. In codul nostru genetic avem arhetipal marcaje puternice in acest sens, datorate si faptului ca, in vechime, trei patrimi din suprafata meleagurilor unde vietuiau stramosii nostri erau acoperite cu paduri...

Vremurile involburate in care traim ne-au deconectat dureros pentru o vreme de la dialogul vibrational pe care il aveam cu fratii nostri copacii, care ne-au daruit cu generozitate adapost, hrana si vindecare trupesca si emotionala inca de la aparitia omului pe Pamant.

Parca un val intunecat ni s-a asezat pe cuget  in ultima perioada si facem tot ce ne sta in putinta pentru a ne autodistruge fara mila arealul in care ne ducem existenta, fara a mai fi nevoie de interventia directa a celor ce ne doresc raul... Pustiim tot si apoi ne miram de ce nu ne mai gasim linistea sufleteasca, de ce fericirea dupa care alergam in nestire nu e apare la orizontul defrisat!

Am ajuns sa ucidem nepasatori paduri intregi, atragand asupra noastra mania divina, concretizata prin alunecari de teren, secete puternice sau inundatii catastrofale. Incet-incet, in sud ia proportii alarmante fenomenul de desertificare, ce va conduce la pagube iremediabile in viitorul nu prea indepartat.

Am distrus plamanii verzi ai Tarii Mioritei cu buna stiinta, iar acum ne plangem tot noi ca pana si aerul este tot mai putin si mai poluat.

Specii de animale ce au trait de multa vreme la umbra padurilor dese, nu doar ca au ajuns sa fie pe cale de disparitie, dar nu mai este mult si deveni simple poze in cartile virtuale ale copiilor secolului 21, pe masura ce habitatul lor este distrus.

Sunetul drujbelor a inceput sa fie auzit tot mai des pana si in rezervatiile naturale, cu implicatii grave asupra intregii faune si vegetatii din zonele respective.

Ar fi cazul sa ne trezim din tulburarea ce ne face sa ne luptam cu natura si sa nu taiem chiar tot aurul verde de pe aceste plaiuri de balada, pentru ca, asa cum avertizau pana si indienii Hopi, undeva, intr-o alta tara in care industrializarea excesiva este la loc de (ne)cinste, in clipa in care copacii vor pieri, nici noi nu vom mai putea supravietui pe Terra.

Si pentru ca am amintit de misteriosii indieni Hopi, ma gandesc cat de legati erau druizii de natura, fiecare om avand cate un arbore de la care isi putea lua puterea.

Puterea vindecatoare a copacilor si a obiectelor confectionate din lemn

Silvoterapia este o tehnica de tratament neconventional, mai putin cunoscuta, prin care putem sa ne luam completam vitalitatea scazuta in epoca moderna si chiar sa ne vindecam de niste boli grave cu ajutorul copacilor.

Poate de aceea, intelepciunea populara spune ca nu esti om adevarat daca nu ai sadit un pom, nu ai cladit o casa si nu ai crescut un copil. Astfel, arati ca iti aduci si tu aportul la continuarea vietii pe pamant, te armonizezi cu Natura din care esti si tu o micuta piesa de puzzle (ce-i drept cam nauca, uneori!), nicidecum nu ii esti superior.

De la prietenii mei mai intelepti si care au o legatura speciala cu padurea si comorile pe care le ascunde, am invatat ce inseamna respectul pentru fiecare forma de viata, am dobandit certitudinea ca facem parte dintr-un Intreg si tot ceea ce se intampla in jurul nostru ne afecteaza mai devreme sau mai tarziu...

Revalorizarea materialului lemnos autohton, o necesitate pentru romani

Tocmai de aceea ar fi cazul sa oprim neintarziat jaful din padurile noastre, iar taierile sa se faca doar in mod responsabil: cat, cum si unde trebuie, iar trupul lemnos al arborilor sacrificati ar trebui sa fie folosit nu pentru a fi transformat in cherestea ieftina pentru export, ci sa fie innobilat chiar la noi in tara, prin prelucrarea maiastra a acestuia de catre artisti ce inca ma stiu a lucra in acest material viu, care ne aduce binefaceri nemasurate si dupa ce s-a jertfit...

Mesterii nostri populari stiau cat de pretios este lemnul si il respectau, dovada ca lacasurile sfinte ale bisericilor erau initial din lemn. Casele taranesti emana energii vindecatoare, lucru recunoscut de toti aceia ce au trait intr-o asemenea casa speciala.

Chiar si dupa moarte, crucile puse la capataiul celor plecati erau confectionate din lemn. Nu m-ar mira insa ca sa aud ca deja se confectioneaza cruci sau troite din plastic, destinate acelora ce nu au suficienti bani pentru a-si face cruci grele de marmura scumpa, asa cum se intampla acum.

In ultimii ani se vorbeste tot mai mult despre dezvoltarea durabila, termen savant folosit de economisti pentru a exprima de fapt un adevar simplu: umanitatea a ajuns intr-un asemenea punct al evolutiei sale post-industriale incat, daca nu ne schimbam tehnologiile si modul haotic de consumare a resurselor naturale, dintre care lemnul este inca una la mare pret, vom disparea mai curand decat ne putem imagina, intr-un stil cumplit, descris extrem de bine in filmele SF ale momentului. Apocalipsa nu trebuie sa vina neaparat din cosmos, ci poate sa fie provocata chiar de noi insine, mai usor decat ne-am imagina!

Padurile - o avere regenerabila nepretuita, ce ascunde in fibra sa lemnoasa o imensa inima verde ce bate pentru noi

Probabil ca daca am iesi mai des dintre zidurile fortificate ale citadelele noastre de beton si termopan si am sta vreo doua saptamani undeva, la vreo pensiune montana, facand plimbari usoare si incercand sa stabilim o comunicare inter-specii (om-copaci), vom avea o alta viziune asupra vietii adevarate si a ce inseamna cu adevarat fericirea maxima, pacea sufleteasca. Cu certitudine inseamna mai mult decat a avea cel mai tare telefon, tableta, televizor sau laptop, acum, dupa dezmatul consumatorist ce poarta numele, extrem de bine ales, de Black Friday!!

Multi tineri se pare ca deja s-au trezit, de aceea incep sa ia atitudine si sa militeze tot mai vehement pentru reimpadurirea unor zone defrisate irational, punand efectiv mana pe cazma si sadindu-si propriul copac, de care, va garantez, sunt extrem de mandri si se simt legati puternic.

La companiile unde lucreaza unii dintre ei, au devenit adevarati militanti pentru implementarea unor tehnologii verzi...

In anul acesta, la Green Biz, chiar am avut ocazia sa ma informez in legatura cu niste initiative extrem de interesante ale unor multinationale care activeaza si in Romania si care pun tot mai mult accentul pe conservarea patrimoniului natural, de care sa se poata bucura si generatiile urmatoare, nu sa se incheie totul acum, in prima parte a secolului 21. 

In definitiv, s-ar putea ca noi, cei traitori in acest timp framantat, sa nu fim cei mai puternici, ba din contra, sa reprezentam veriga slaba, care sa provocam, daca mai ratacim pe pustiile propriei nesabuinte vinovata, o tragedie ecologica care sa conduca la extinctia noastra ca specie. 

Planeta isi va reveni probabil, pentru ca Mama Pamant are o inteligenta a ei, pe care multi savanti deja o iau in calcul, asa ca ne suporta (inca), asa cum i-a suportat si pe altii inaintea noastra (Atlantida ar fi doar un exemplu)...

Copacii, vindecatorii fara de arginti ai suferintelor noastre

Revenind la arbori si la intelepciunea milenara a poporului nostru, oamenii de la tara stiau din batrani ca acestia pot fi de folos intr-o multime de afectiuni, atat cai ei isi traiesc viata vegetala, cat si mai apoi, cand sunt materialul cald, din care sunt faurite casele rurale sau cabanele montane, piesele de mobilier, dar si multimea de obiecte uzuale, folosite intr-o gospodarie.

Pentru aceia care nu cred decat in cuvantul oamenilor de stiinta, le pot spune ca s-au facut numeroase studii in aceasta privinta, dna. Prof. Univ. Marioara Godeanu, pe care am avut fericirea de a o audia in urma cu niste ani, fiind doar un exemplu.

S-a intocmit si o lista de catre terapeutii ce cunosc tainele dendroterapiei, conform careia copacii pot fi impartiti in trei mari categorii:

-donatori de bioenergie;

-"vampiri energetici";

-specii de pomi neutre, care nu interactioneaza neaparat cu oamenii, ci, in general, cu intreg mediul in care vietuiesc.

• Copaci donatori de energie pozitiva, binefacatoare, sunt:stejarul, mesteacanul, teiul, marul, castanul, salcamul.
• "Vampiri energetici lemnosi", ce curata organismul de energiile malefice, sunt:salcia, ciresul, bradul, molidul.
• Copaci indiferenti, ce nu interactioneaza direct cu fiinta umana: plopul, liliacul salbatic, arinul.

AfaceriLemn.ro - un sprijin pentru oamenii de afaceri din domeniul industriei lemnului

Acestea fiind zise, probabil ca v-am convins de importanta copacilor in viata noastra, cea de toate zilele, si cat de important este o exploatare rationala si o buna utilizare a acestei averi nationale, extrem de pretioase si, din nefericire, tot mai redusa.

Cum Internetul a ajuns in zilele noastre unul dintre cele mai folosite mijloace pentru diseminarea informatiilor, mai ales in cadrul segmentului de populatie activa, care poate sa actioneze concret pentru a schimba ceea ce nu merge bine in lumea in care traim, ma bucur sa va spun si voua ca exista un portal specializat, inspirat denumit AfaceriLemn.ro, ce doreste sa fie fanionul unei altfel de atitudini asupra lemnului si a produselor din lemn.

AfaceriLemn.ro are ca misiune principala sa promoveze firmele serioase, ce pun accentul pe dezvoltarea durabila in domeniul prelucrarii lemnului, a mobilei si a produselor specifice.

Acest portal vine in ajutorul agentii economici corecti, ce activeaza in acest sector al industriei, extrem de sensibil, mai ales prin prostul renume capatat datorita intermediarilor avizi de imbogatire imediata, ce au recurs fara remuscari la taierea padurilor, in cele mai multe cazuriin mod ilegal, in alte  situatii chiar legal, cu aprobari luate extrem de suspect obtinute, beneficiind si de portite din legislatia extrem de permisiva uneori din domeniul silvic.

Afaceri Lemn - avantajele de a fi inscris pe acest portal specializat din Romania

Cei interesati pot sa isi faca aici reclama gratuita produselor pe care le comercializeaza, exista chiar si o bursa de profil, ce se vrea o arena virtuala efervescenta de intalnire a cererii si ofertei.

Gasim pe AfaceriLemn.ro si un catalog al firmelor, dar si un catalog de produse specifice, precum si o sectiune ce include cele mai noi stiri si articole extrem de interesante din aceasta pe nedrept uitata industrie a lemnului.

Toti membrii ce se inscriu pe Portalul Afaceri Lemn beneficiaza de un site web gratuit pentru promovarea companiei si a produselor pe care le realizeaza.

Existenta unui numar cat mai mare de asemenea site-uri specializate poate schimba si optica romanului obisnuit, care incepe sa uite pana si mirosul de cetina de brad, inlocuindu-l cu modernele lumanarile aromate cu esente artificiale.

Acesti oameni ai secolului 21 au inlocuit demult, din nefericire si in unele zone rurale, batrana dusumea de lemn cu linoleumul sau parchetul sintetic, lada de zestre a bunicii cu seiful si dulapurile metalice, pana si mojarul de lemn cu unul de plastic.

Centrala electrica a inlocuit vestita soba cu cercuri in care trosneau vesel candva, in pragul lunii decembrie, vreascurile rupte de viscol, in timp ce deasupra, in ceaun, se pregatea o mamaliga mare, aurie, ce urma sa fie pusa pe un fund de lemn si taiata cu ata.

Poate ca daca vor fi mai multe asemenea site-uri ale oamenilor ce fac afaceri responsabile cu lemn si produse din lemn, padurile vor incepe incet sa se refaca, inclusiv printr-un program intens de plantari, desfasurat la nivelul intregii tari, deoarece internautii vor constientiza mai bine gravitatea problemei cu care se confrunta in prezent tara noastra: aceea de a-si pierde si ultimele suprafete impadurite, de dragul unei dezvoltari economice iluzorii.

Va invit si pe voi, cititorii acestui blog, sa transmiteti celor interesati vestea ca exista un portal – Afaceri Lemn, care ii asteapta cu bratele virtuale deschise si cu multe surprize placute pe oamenii din domeniu, spre a-i pune in conexiune unii cu altii, in beneficiul lor, dar si al nostru al tuturor traitorilor pe aceste meleaguri unde, candva in vremuri demult apuse, codrii de stejari erau spaima tuturor navalitorilor, facand zona aceasta de lume de necucerit.

SuperBlog - competitia-scoala in care am invatat alfabetul blogosferic

Tocmai ce se sfarsise anul 2008, un an fantastic pentru mine, in care am calatorit cat pentru o viata intreaga.

Revenisem din nou la calculatorul meu cel drag, incarcata cu imagini, sentimente, amintiri, dupa ce fusesem luni bune un soi de cronicar al grupului meu de prieteni, constituiti intr-un club extrem de interesant, cu sediul undeva, prin inima Bucurestiului...

Dar un nou an incepea, iar visul mult prea frumos se sfarsise...

Intr-una din serile geroase de ianuarie, exasperata de minciunile indrugate de politicienii de toate culorile spectrului politic pe la televizor, incercam sa gasesc ceva interesant de citit pe net si nu reuseam sa depistez mai nimic...



Si atunci, asa cum fac de obicei cand imi doresc foarte tare ceva, am decis ca nu exista alta cale de lupta contra plictiselii decat de a-mi crea singura textele interesante de citit.



Doar ca eu eram mai mult cu fotografiatul si tinerea in functiune a unui site (blog personal nu aveam pe atunci, doar niste forumuri profesionale juridice, probabil tare plicticoase pentru internautii de rand)...



Facebook nu era inca un cuvant comun, asa ca am hotarat sa imi creez o retea pe ning.com gratuita, sa dau un anunt pe bestjobs.ro gratuit in care sa spun ca sunt in cautare de voluntari talentati la scris si in cateva zile aveam deja formata o echipa de vreo 8 oameni exceptionali cu ajutorul carora am pus pe picioare acea retea...



I-am ales dupa niste teste extrem de dure, pentru ca sunt de parere ca viata e prea scurta pentru a te inconjura de oameni mediocri, de la care nu ai ce invata, ba mai mult, care te pot trage in jos. 



Unii aveau bloguri personale, dar nu aveau acel feed back pe care l-au gasit pe reteaua noastra...
Vreme de doi ani si jumatate cat a durat nebunia frumoasa intitulata Rostiri, nu am avut vreme sa ma plictisesc absolut nicio secunda...



Am reusit sa punem pe picioare si o revista electronica, inregistrata la Biblioteca Nationala, unii dintre noi ne-am si cunoscut, altii am ramas la stadiul de colaboratori doar prin internet...

Totul a fost grozav, cat reteaua de pe ning.com a fost gratuita. La momentul cand americanii ne-au cerut bani pentru a functiona mai departe (deja avea peste 1000 de membri-comentatori inscrisi), lucrurile au scapat de sub control...



Probabil ca pot crea o retea sau un site, pot scrie pe un blog, le pot optimiza cum se cuvine, dar nu ma pricep sa gasesc sponsori.
Cei mai activi membri ai retelei au inceput sa simta si ei tot mai mult efectele crizei si au lasat pe planul secund activitatea,  Facebook luase deja avant, premiile pe care le acordam din banii mei, precum si abonamentul pe care l-am platit eu si o partenera de retea pentru 2011, pareau sa nu aiba efectul scontat, desi eram pozitionati relativ bine pe Google, luptandu-ne de la egal la egal cu granzii momentului.



Unii dintre aceia ce scriau articole voluntar au inceput sa imi ceara bani si, la refuzul meu direct de a-i plati pentru o activitate la care ne inhamasem toti voluntar, au plecat si s-au facut bloggeri in sensul termenului de acum... Pe  alti vreo 2-3 i-am dat chiar eu afara si acum sunt nume in blogosfera...



In final, desi gasisem niste oameni dispusi sa ma ajute sa mai tin reteau functionala inca un an-doi (abonamentul era de cateva sute de dolari anual), am renuntat si am decis sa intru si eu in misterioasa Blogosfera.



Nu stiam prea bine ce inseamna asta, credeam ca bloggeri de top sunt talentati si, mai ales, dornici sa impartaseasca din cunostintele lor si altora. Suprema naivitate! Lucrurile erau mult mai dure decat se vedeau de pe margine.



Atunci am auzit si prima data ca exista o competitie denumita SuperBlog, dar fiind luna noiembrie a anului trecut, am amanat participarea pentru anul  2013.



M-am gandit ca un concurs de articole ar fi tocmai ce imi trebuie pentru a deveni blogger in adevaratul sens al cuvantului, pentru a invata, dar se pare ca nu am ales tabara cea mai nimerita. Sau poate ca da...



Nu am invatat mai nimic despre cum se scrie un advertorial de pe platforma unde m-am inscris, dar am aflat in schimb ceva mult mai important si mai trist: Blogosfera este reprezentarea fidela a Lumii in care traim, cu tot ce are ea mai bun, dar si mai urat... Prietenie, dar si dusmanie, minciuna si adevar, grupuri care se lupta surd intre ele pentru puterea de a influenta bloggerii mai mici, a le spala creierele uneori, Zeul Ban atotstapanitor, am aflat de lupta acerba pentru sponsorizari, am experimentat concret ce se intampla daca, la un moment dat nu esti de-al unora sau de-al altora... daca pur si simplu cazi in dizgratie...

Nu regret cele intamplate, pentru ca au fost lectii de viata 2.0 prin care trebuia sa trec pentru a ma imuniza si a nu imi mai pasa de aceia care nu merita.

Doar ca veneam de pe o retea unde oamenii comunicau intre ei pornind de la niste pasiuni comune, impartaseau si altora din stiinta lor intr-un domeniu sau altul, iar acum picasem intr-o lume in care daca nu erai prieten cu cine trebuia nu existai sau erai luat la pietre virtuale...


Pentru mine, competitia SuperBlog 2013 a fost prilejul excelent de a putea sa fac parte dintr-un grup de oameni animati in primul rand de pasiune pentru scris (nu de castigul banesc imediat)... 

De inscris s-au inscris multi in competitie, au ramas doar aceia cu adevarat seriosi, talentati, care pe blog, probabil, se pot exprima asa cum nu o pot face offline, prin viu grai.

Dupa un an de activare in blogosfera romaneasca, este pentru prima data cand pot spune ca ma simt confortabil aici, chiar daca nu este vorba de o colaborare in adevaratul sens al cuvantului, ci mai mult de una tacita, in ceea ce ma priveste.

Nu am intervenit in discutiile de pe Facebook, pentru ca nu am inca incredere suficienta in aceia ce scriu acolo, dar am urmarit zilnic activitatea de la grupul special constituit.



O colaborare reala pot spuneca am cu Marius Calugaru (Blogatu), castigator al locului 2 in anul 2008 la Superblog, dupa cum am aflat ulterior. Fiind tot Balanta, ca si mine, probabil ca am gasit un limbaj comun, pe care nu il am cu alti bloggeri, nu ma mai tem de atacuri incorecte in online, asa cum ii cred in stare pe multi dintre aceia de pe platforma unde m-am inscris prima oara si care ar face orice pentru a avea un trafic mai mare pe blogul lor.



Recunosc, am multi prieteni talentati cu bloguri, dar care nu vor sa faca parte din nucleul Blogosferei, deoarece nu le plac luptele de culise. Le detesta asa cum le detest si eu. Doar ca eu am ales sa raman. Pentru ca mai exista si insule de bine, nu doar un ocean intunecat.



Sincer, aici, pe SuperBlog am simtit in aceste ultime doua luni ca sunt la scoala, am invatat o gramada de lucruri despre cum se scrie un articol, dar mai ales despre cum noteaza un sponsor sau altul o postare (lucru ce nu s-a intamplat nici cand am castigat premii cu advertorialele mele sau, din contra, am pierdut, desi consideram articolul meu cel mai bun!).



Cel mai mult mi-a placut pe Superblog ca nu am mai stat cu teama ca unul sau altul imi vor fura ideile originale din postarile mele, ceea ce este mare lucru.



Daca ma gandesc bine, topul Zelist a fost mereu important pentru mine si ma bucur ca exista un parteneriat intre Superblog si zelist.ro, in calitate de partener in cadrul acestei competitii deja prestigioase, ce se axeaza foarte mult pe creativitate.

Sunt convinsa ca dupa ce acest concurs se va sfarsi, voi fi in masura sa scriu orice, oricat si in orice maniera pe blog. Probele diverse au fost si niste exercitii excelente in acest sens.



Acum, mi-am facut deja o parerea despre ceea ce vor sponsorii de la un blogger si voi actiona in consecinta in advertorialele pe care le voi scrie de acum inainte pentru Blogawards.ro.



Sunt doar putin dezamagita ca am pierdut startul si ca, din cauza unor probleme personale extrem de grave, nu am putut sa scriu asa cum mi-as fi dorit, dar o voi face la editiile urmatoare, mai mult ca sigur. Vizam locul 15 la finalul competitiei de fata, dar consider ca locul pe care il ocup in prezent este corect.



Uneori este bine si la jumatatea clasamentului. Este si asta o lectie: a acceptarii ca exista intotdeauna oameni mai buni decat tine. Uneori este chiar odihnitor sa nu fii printre primii. Important este sa nu ramai acolo multa vreme, sa inveti sa lupti pentru a reveni in plutonul fruntas.



Multumesc Superblog pentru cursul de invatare accelerata de scriere a unei postari valoroase pe un blog, multumesc celorlalti concurenti integralisti, care s-au dovedit parteneri de drum seriosi, ce m-au determinat si pe mine sa imi gasesc resurse interioare in momentele in care, poate, as fi vrut sa renunt (sau mi se spunea de catre altii sa renunt!).



- articol scris pentru Superblog 2013 – etapa a 27-a!