1 dec. 2020

Folie termocontractibilă de calitate pentru produse sigur ambalate!

Gama de ambalaje pe care firmele le utilizează pentru protecția diferitelor bunuri pe care le produc și/sau comercializează se îmbogățește cu noi și noi produse într-un ritm amețitor.


Dacă ne referim la materialele de tip ambalaj termocontractabil trebuie să spunem că istoria lor este mai veche decât probabil ne imaginăm.


Peste 18 ani se împlinește nu mai puțin decât un secol de când savantul francez Henri de Pois a inventat acest material uimitor.


Invenția sa a fost atât de interesantă pentru industriașii vremii, încât nu este de mirare că după doar un an, în 1939, deja americanii produceau pungi termocontractibile, iar după încă șase ani (vreme suficientă pentru a trece testul publicului), să se obțină cu un brevet menit să protejeze geniala idee de ambalaj inteligent.


Comercianții de peste Ocean au miros rapid că e rost de o mare afacere, așa încât au popularizat cât au putut aceste folii speciale atât în Statele Unite, dar și pe bătrânul nostru continent conservator: Europa.


Ce pasăre e faimoasă în rândul americanilor? Curcanul desigur! Știți voi, Ziua Recunoștinței, curcanul în loc de porc la trecerea dintre ani…


Ei bine, domnul curcan a avut o influență majoră și în creșterea popularității foliilor termoretractabile folosite la ambalarea dumnealui în scop de comercializare după sacrificare.


Acum, foliile de acest gen sunt utilizate în aproape pentru tot soiul de produse alimentare și nealimentare din întreaga lume. 


Atunci când este expusă la temperaturi mai ridicate, o astfel de folie tinde să se micșoreze și, atunci când se răcește, ia forma unui produs ambalat. Un astfel de film este produs din diferite materiale: PVC, POF sau polietilenă.


Cum era și de așteptat, la început foliile termocontractibile au fost realizate din PVC, deoarece era cel mai bun material atât din punctul de vedere al tehnologiei utilizate, cât și al prețului de cost extrem de scăzut.


Mai apoi, sub influența puternică a ecologiștilor care au acuzat existența în compoziția PVC-ului a unor ingrediente toxice s-au realizat folii termoconductibile din polipropilenă. Evident, supuse unui proces tehnologic modificat pentru a se putea obține efectul de contracție termică dorit. 


Totuși, ca să fim cinstiți până la capăt, peliculele termocontractibile din polipropilenă nu au putut înlocui 100% PVC-ul clasic (mult superior din punct de vedere al proprietăților la anumite nivele de temperatură).


Cercetările în materie de folii ambalaj nu stau însă pe loc și deja se consideră că unele dintre cele mai moderne și de înaltă calitate asemenea pelicule de protecție pentru produse alimentare și nealimentare se bazează pe poliolefine, în special pe polietilena liniară. 


O poliolefină este un tip de polimer produs dintr-o olefină simplă ca monomer. De exemplu, polietilena este poliolefina produsă prin polimerizarea olefinei etilenă. Polipropilena este o altă poliolefină obișnuită care este fabricată din olefina propilenă.


Sunt extrem de inerte chimic, dar prezintă o rezistență scăzută la temperaturi mai mici și mai ridicate.



Acestea au avantajul că pot înlocui PVC-ul în aproape toate domeniile de aplicare și, de asemenea, oferă o serie de proprietăți benefice suplimentare.

Nu este de mirare, în acest sens, că acum sunt utilizate pe scară largă în Uniunea Europeană ce pune atât de mare accent pe ecologie.  


În plus, interzicerea utilizării filmelor din PVC în multe țări europene determină producătorii din respectivele state ca să treacă de voie, de nevoie, la aceste noi tipuri de ambalaje.


Modul exact de aplicare a foliilor termocontractibile 


În funcție de grosimea și gradul de contracție pe care îl prezintă: 


- dacă folia are o contracție ușoară, atunci este ideală pentru ambalarea produselor cu textură moale: țesături, îmbrăcăminte, produse tipărite în ambalaje moi; 


- dacă folia este groasă, este perfectă pentru ambalarea sticlelor de tip PET, cutii de carton s.a.m.d., ceea ce le face mai ușor de transportat.



Iată datele de contact ale firmei KangooPack de unde puteți comanda astfel de folii de ambalare produse diverse:



Str. Garii Nr. 4B, Alba Iulia, 510194, jud. Alba, Romania

tel: +40 735 730 227

www.kangoopack.ro

office@kangoopack.ro


https://www.facebook.com/KangooPack-1646970235425350/


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

scrie-mi parerea ta despre cele citite aici!

Șosete femei, scurte și colorate, pentru un plus de vitalitate!

Știai că și dacă cumperi un set de șosete scurte pentru femei “made in Romania” poți să ajuți la supraviețuirea afacerilor autohtone anul a...