"Dacă vrei să zbori, trebuie să renunți la lucrurile care te trag în jos." - Toni Morrison
Care sunt cererile ce se pot perima, conform Noului Cod de procedura civila?
Orice:
- cerere de chemare în judecată;
- contestaţie;
- apel;
- recurs;
- revizuire;
- orice altă cerere de reformare sau de retractare
se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.
Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.
Nu constituie cauze de perimare cazurile când:
- actul de procedură trebuia efectuat din oficiu;
- din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată, conform art. 416 Noul Cod de procedura civila
Cand se poate relua o cauza civila suspendata?
Judecata cauzei suspendate se reia:
- prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor;
- prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părţii interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1-6:
- - prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora;
- - prin interdicţia judecătorească sau punerea sub curatelă a unei părţi, până la numirea tutorelui sau curatorului;
- - prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre părţi, survenit cu mai puţin de 15 zile înainte de ziua înfăţişării, până la numirea unui nou reprezentant sau mandatar;
- - prin încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului, până la numirea unui nou tutore sau curator;
- - când persoana juridică este dizolvată, până la desemnarea lichidatorului;
- - prin deschiderea procedurii insolvenţei, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, dacă debitorul trebuie reprezentat, până la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar;
- în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;
- prin alte modalităţi prevăzute de lege.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)