Suplimentul "12 plante", Plantina Cluj, daruit de catre cei de la Iconica SRL tuturor bloggerilor participanti la campania desfasurata vreme de cinci saptamani pe un site de concursuri , iata ca a sosit intr-un timp nesperat de scurt.
Multi alti sponsori ar avea de invatat de la promptitudinea firmei clujene.
Felicitarile mele pentru seriozitate!
OMNES NAMQUE HOMINES NATURA AEQUALES SUMUS ?
Iluzia - cel mai ieftin drog de larg consum
Omul a nazuit mereu la o viata mai frumoasa.
De-a lungul timpului s-au cristalizat trei mari solutii pentru implinirea sufleteasca si trupeasca, care s-ar putea rezuma astfel:
1. renuntarea la propria lumea visata si incercarea (mai mult sau mai putin izbutita) de a accepta cu stoicism vicisitudinile acestei vieti pamantene, in perspectiva mantuirii intr-o viata urmatoare, mai buna decat aceasta;
2. orientarea catre viata reala si incercarea permanenta de a repara Realul concomitent cu implinirea propriului destin “Aici si Acum”;
3. refugierea in vis, ca inlocuitor al vietii reale, in incercarea de a trai conform unui ideal propriu, mai inalt decat aspiratiile cotidiene.
Ne modelam dupa realitate sau modificam realitatea functie de planurile noastre personale?
Negam realitatea pur si simplu, asemeni lui Don Quijote?
Oare cum este mai bine?
Cultura universala incearca sa ofere solutii de supravietuire in aceasta Realitate. Pentru a realiza acest lucru se apleaca asupra unor teme fundamentale cum ar fi: eroismul, intelepciunea sau reintoarcerea la natura.
Refugierea intr-o realitate mult cosmetizata, cu multe elemente din gama iluzoriului, pare sa fie cea mai actuala si facila cale de rezistenta in confruntarea cu asperitatile vietii in mileniul III.
Orice cultura nationala incearca sa construiasca o lume onirica in cadrul realitatii fruste, prin transformarea unor elemente sau forme de viata din cadrul societatii.
Asa cum la finele Evului Mediu s-a incercat o poleire a vietii aristocratice, o turnare in formele idealurilor momentului a acelor realitati, tot la fel se petrece si in zilele noastre: chiar daca acum este vorba de cavaleri si alchimisti moderni, de ecologie sau de trasarea unor noi cai in stiinta sau religie.
Daca in urma cu secole imitarea modelului ideal al eroului, inteleptului (savant sau cleric) sau proslavirea naturii era apanajului elitei, in prezent, datorita mijloacelor de informare, acest fenomen se constata la nivel de mase largi de oameni.
Mai mult, artizanii manipularii folosesc asemenea metode, pentru a deturna atentia populatiei de la temele de viata reala cu adevarat grave.
Cu timpul, distanta dintre forma iluzorie de viata si realitatea imediata devine tot mai mare: lumina falsa si orbitoare aruncata de reflectoarele Iluziei face sa se estompeze pana la disparitie Realul.
Fiecare traieste in propria sa poveste personala, care nu mai are decat foarte putine puncte de convergenta cu Realitatea colectiva, bazata pe elementele comune ale realitatilor fiecaruia dintre noi.
De aceea telenovelele si au un asa de mare succes: ne pun in fata o poveste ideala in care, surprinzator, ne regasim mai mult decat in Realitatea cruda de langa noi.
Drama se petrece in clipa Trezirii, atunci cand se poate produce ruptura, omul poate intra in sevraj, iar efectele pot fi devastatoare pentru un psihic fragil, conducand pana la sinucidere.
Daca in perioada renascentista oamenii inglobau arta in chiar modul lor de trai, in viata lor de zi cu zi, cu timpul arta s-a delimitat de viata, s-a indepartat pana ce a devenit un soi de oaza de refugiere, un soi de drog elitist sau de masa.
In prezent arta se modifica, incercand sa se reapropie de lumea reala, vorbindu-se tot mai mult de o arta a uratului, dar ea nu se mai potriveste cu idealurile noastre de viata.
Asa incat locul principal a fost luat de televiziune, de minciunile acesteia, pe masura ce arta tinde sa arunce macar unul din valurile falsitatii.
In ultimul deceniu o amploare nemaivazuta a luat-o Internetul si lumea virtuala.
Pe Internet poti fi oricine: eroul stralucitor, salvatorul omenirii, poti fi PERFECT indiferent de diformitatile tale fizice si/sau sufletesti.
Iti poti fauri cea mai minunata dintre lumi , o lume doar pentru tine.
Devii Dumnezeul tau personal: te automodelezi pe tine si lumea de vis in care vrei sa traiesti.
Devenind Creator si Creatie in acelasi timp, ajungi sa te rupi de Real si sa te lasi absorbit intr-o lume imaginara, din care s-ar putea sa nu mai poti iesi niciodata (in cazul in care ti-ai mai dori vreodata asta!).
Pentru cei mai lenesi exista si varianta droguri concrete, cele “usoare” tocmai dorind sa ne fie propuse de Tatucul Stat, printr-un Scorpion (zodie caracterizata de ocultism si otravuri), folosindu-se de o caricatura de Referenduum, care da apa la moara, pentru discutii pro si contra, celor care propovaduiesc acum, la inceput de mileniu III, suprematia elitelor asupra vulgului si resping dreptul acestuia la vot, la calitatea de cetateni, pe considerentul ca nu au aceleasi idealuri (irealizabile!) ca si ei.
De-a lungul vremurilor s-au produs separari teribile intre Dumnezeu si lume, intre arta si viata, intre suflet si trup, intre viata reala si viata virtuala.
Asa cum multi ganditori ai lumii au aratat in scrierile lor, lucrurile care ne infrumuseteaza viata au ramas cu mici exceptii aceleasi: arta, calatoriile, natura, sportul, asocierile cu oameni ce au aceleasi idealuri ca si noi.
Vechea iluzie ca suveranul asculta plangerile saracilor s-a perpetuat pana in zilele noastre: audientele publice, “baile de multime” sunt doar doua exemple in acest sens.
Formele de viata sunt impodobite pana la kitsch , pana devin digerabile, pana se obtine un spectacol “frumos”, in acord cu iluziile de la un moment dat ale majoritatii membrilor unei societati.
In nicio imprejurare serioasa de viata nu se admite vreo derogare de la aceste forme, de la teatral, de la normele care mentin iluziile cele mai inalte.
Indiferent ca este vorba de nastere, botez, casatorie, moarte, de justitie, sedintele parlamentare, juramintele depuse de reprezentantii Statului, neaparat pe Biblie si pe Constitutie, totul este imbracat in formalism.
Se acorda gratuit stele si titluri de cavaler, de "doctor honoris causa", totul este poleit, lucitor pana la orbire, pentru a ascunde miezul, uneori gaunos, alteori plin de uratenia frusta.
Evenimente de viata, importante sau mai marunte, din societate sau din viata proprie, se transforma neaparat in spectacole grandioase, pline de efecte speciale, de sunet si lumina.
Cand acestea lipsesc, drama este imensa la nivel individual: fara dimensiunea histrionica, omul contemporan este pierdut.
Oamenii gusta efuziunea patetica a suferintei sau a fericirii intr-o lumina neaparat artificiala.
Cu cat viata este mai dura, mai privativa (deja acum o saptamana intr-o stire “banala” se relata ca amprentarea functionarilor unei primarii a inceput), cu atat mai mult riscam sa pierdem contactul cu Realitatea, sa ne refugiem intr-o lume de vis.
Si nici acest refugiu nu ar fi cel mai rau lucru din lume.
Dramatica este trezirea: cand ne dam seama ca ne-am mintit cu buna stiinta si ca odata scuturati din visare, nu mai putem intra din nou in lumea onirica pentru a ne continua visul.
Evident, cei puternici psihic isi pot fauri un nou vis, dar exista si multi care clacheaza.
Cei care si-au pus toata energia in visul ACELA, iar odata acesta sfaramat nu mai gasesc resurse interne pentru a cladi un nou castel de nisip.
Si atunci, fie se lasa in voia visurilor propuse de papusarii acestei epoci (de multe ori chiar stiind prea bine ca este vorba doar de o noua minciuna!), fie refuza pur si simplu sa mai traiasca.
Fiecare epoca lasa in urma sa amprentele suferintei, nu momentele de fericire.
Doar nenorocirile (razboaie, calamitati, crize) devin jaloane in istorie. Mereu se spune ca istorie ne este de folos pentru a ne invata sa evitam greselile inaintasilor (pe care, la alt nivel, le vom repeta oricum!), de foarte putine ori ni se spune sa invatam din exemplele pozitive.
In definitiv, Realitatea lumii noastre poate fi privita ca un fagure compus din realitatile individuale ale fiecaruia dintre noi.
Peretii fagurelui sunt fauriti din elementele comune prezente in visele celor mai multi membri ai unei societati traitori la un moment dat intr-un areal bine definit.
In rest, celulele fagurelui sunt goale, iar loc de un fagure de albine vorbim de unul de viespi.
La nivel individual, incercam sa ingropam cat mai adanc traumele personale, retinand doar ce e frumos,in armonie cu visele noastre, dar aceste rani sufletesti vor izbucni la suprafata cand ne asteptam mai putin. Si vor fi devastatoare: pentru ca durerea are darul de a ne trezi.
Un poet din secolul al XV-lea scria:
“Toate merg rau pe lume: dreptatea a pierit, cei mari ii jefuiesc pe cei mici, cei mici se jefuiesc intre ei.”
Probabil este nevoie de o noua paradigma, dat fiind ca niciuna dintre cele trei solutii nu pare sa fie satisfacatoare pe termen mediu si lung.
“OMNES NAMQUE HOMINES NATURA AEQUALES SUMUS”? (“Toti oamenii sunt egali de la natura”.)
Cu siguranta fraza preluata de Grigorie cel Mare, in perioada Evului Mediu timpuriu, de la Cicero si Socrate, este valabila si astazi.
Singura precizare este ca atunci, ca si acum, oamenii sunt egali de la natura IN MOARTE, nicidecum in viata, si cu atat mai putin in visare.
Si, oricum, asa cum zicea zilele trecute un prieten, prima cerinta necesara pentru a-ti indeplini visele este aceea de A TE TREZI!
Lasa criza, incepe sa traiesti!
"Da-mi Doamne puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba, de a avea curajul sa schimb ceea ce pot si de a putea face diferenta intre cele doua!"
"Lasa grijile, incepe sa traiesti!" este titlul unui best-seller avandu-l drept autor pe Dale Carnagie. Il putem adapta cu succes la sperietoarea CRIZEI, fie ea mondiala, europeana, regionala sau original-romaneasca.
Prea des in ultima vreme ne-am limitat la "a supravietui" in detrimentul verbului "a trai".
Am uitat sa ne intoarcem spre noi insine si sa ne intrebam sincer ce ne dorim de fapt pentru a fi cu adevarat fericiti.
Raspunsul la aceasta intrebare este individualizat de la om la om, indiferent de cat ar vrea unii sau altii sa ne conduca spre "adevarata fericire".
Va provoc sa incercam sa distrugem cursele dogmelor economice, politice sau religioase ce nu au drept scop, mai mult sau mai putin declarat, decat acela de a ne inregimenta intr-un grup sau altul, intr-o armata sau alta de robotei fara personalitate, care sa asculte fara cracnire de cate un conducator luminat, care sa ne duca pe cei "alesi" spre o Nirvana terestra sau celesta (indiferent ce s-ar intelege prin acest termen).
In prezent, se contureaza tot mai accentuat ideea ca adevaratele valori ale acestei epoci trebuie sa fie dezvoltarea personala continua, sanatatea fizica si psihica, viata in armonie cu legile naturii si ajutorul acordat semenilor aflati in nevoie.
Se pare ca nu mai e timp pentru o reala regasire a umanitatii din noi insine, in conditiile in care grijile financiare ne haituiesc, gripele animaliere de tot soiul incepe sa se raspandeasca exponential, se continua nascocirea de planuri de reviriment economic prin metoda "batalia contra Naturii", persoanele cu nevoi speciale sunt mereu la categoria "Diverse", iar individul nu mai exista decat in calitate de pion intr-o partida de sah social pe care extrem de greu o poate influenta in vreun fel pe termen mai indelungat.
Care ar fi solutia? Sa lupti impotriva acestui sistem ca si cum te-ai opune unui rau involburat, inotand in sens invers?... Sa accepti inevitabilul cu umilinta?...
Probabil ca e mai bine sa iti iei un mic respiro, sa depasesti zona de siguranta iluzorie si sa iesi de pe tabla de sah, privind partida de pe margine si incercand sa intelegi strategia celor doua tabere. Pentru ca intotdeauna exista minim doua tabere...Fiecare conducator de osti "luminat" incercand sa te captureze, pe ideea: "Tara, tara, vrem ostasi!", dar, de fapt, nedand doi bani pe tine, daca nu te poate utiliza asemeni unei unelte, cuantificandu-ti valoarea doar in raport de folosul pe care i-l poti aduce in indeplinirea cat mai rapida a telurilor de satisfacere a propriei vanitati.
Conteaza ca ai si tu o viata a ta, ca ai si tu un suflet, ca ai si tu dreptul la propria ta fericire? Pentru ei niciodata. Te vad doar atunci cand le poti fi de ajutor, in rest nu valorezi nici cat pamantul pe care pasesc (in ultima vreme pana si pamantul asta a inceput sa isi piarda valoarea datorita crizei imobiliare, nu-i asa?)
O solutie ar putea fi aceea de a continua sa existi in aceasta lume, dar sa nu te lasi absorbit de ea, sa extragi lucrurile bune din orice situatie pe care esti nevoit sa o infrunti,dar sa nu uiti niciodata ca esti unic, minunat in individualitatea ta fascinanta, si nimeni nu are dreptul sa striveasca potentialitatea fiintei minunate care ESTI!
Cred ca primul pas ar fi sa ne eliberam de TEAMA.
Atunci cand ne temem, permitem sistemului limbic (creierului primitiv) sa preia controlul, iar neocortexul nu mai poate sa ne ajute. Instinctele primare inlatura rationalul, asa incat ne comportam precum niste animale haituite.
Tot mai greu reusim sa gasim solutiile la provocarile vietii secolului 21, cu atat mai mult cu cat, in aceasta perioada in care ne aflam tocmai in "ochiul furtunii", schimbarile sunt atat de rapide incat nu mai avem timpul necesar de a ne putea adapta lor.
Timpul se grabeste... ne grabeste... Spre ce anume?
Pe unii ii indreapta spre autodistrugere, pe altii spre o noua treapta de evolutie. Depinde de fiecare dintre noi ce alegem! Cand? Chiar in acest moment!
Nu ne apartine decat clipa prezenta... AICI si ACUM... Ce va urma este invaluit in mister... Si atunci de ce ne-am teme? Ceea ce este dat sa se intample se va intampla oricum...
Doar ca exista o taina....Si clipa urmatoare va fi tot PREZENT. Iar prezentul il putem influenta... Iar si iar...
Numai ca trebuie sa pornim de undeva. Sa existe o baza pentru aceasta influentare. Iar dezvoltarea personala continua ne permite sa facem asta.
Cum anume? In primul rand constientizand faptul ca fiecare din noi este o fiinta minunata care merita sa fie FERICITA.
Nu candva in viitor, ci chiar in clipa prezenta. Trebuie doar sa ne dorim SCHIMBAREA INTERIOARA.
Sa iesim din starea de victime ale Sortii si sa incercam sa aducem la lumina umanitatea din noi.
Ati mai facut in ultimele luni o lista cu dorintele voastre simple? Sau ati spus: "Nu mai e cazul, e CRIZA, nu am voie sa ma gandesc acum la fericirea mea, cand e atata nefericire in jurul meu!"
Ati alimentat si voi cu un strop de nefericire marea nefericire generala? Va alaturati si voi in corul bocitoarelor sau incercati sa dati crizei cu flit, bucurandu-va de fiecare secunda de VIATA?
Nu cred ca ar trebui sa ne simtim vinovati daca ne bucuram de lucrurile marunte care ne fac frumoasa calatoria noastra terestra, drum initiatic presarat cu lectii de viata la tot pasul.
Iar aceste "amanunte" nu au nici o legatura cu banii de pe card sau din portofel... Ci doar cu linistea, cu seninatatea sufletului nostru.
Va provoc la FERICIRE chiar ACUM, in plina CRIZA MONDIALA!
Ce ziceti, va prindeti in joc? :-)
Esti bucurestean si vrei o locuinta intr-un cartier rezidential? New Town este rezolvarea!
Un complex rezidential select, ce iti va satisface toate dorintele, gasesti in zona Mihai Bravu - Baba Novac!
Iar dupa achizitionare, cand vei trece la mobilarea bucatariei intr-un stil absolut personal , un model de scaun bucatarie avangardist o sa te ajute cu siguranta!
Ia-ti un scaun de bucatarie de la Tamos!
Marturisirile de peste granita ale unei tinere de 25 de ani (autoare: Alina Paviliuc)
“Ieri
bătrâna a zâmbit. Credeam că e un cadavru viu, fără spirit.
Pentru ca nu cunosc bine limba napolitana eram confuză asupra a ceea
ce îmi spunea. Comicul situației a determinat-o să zâmbească.
Era surâsul bunicii mele de 70 de ani, însa bătrâna are 82 de
ani, e cumva mai caraghioasa.
Eu
am grija de bătrâna. Și de casă și de mâncare. Se numește
"cameriera" în Italia. Pentru aceasta primesc 500 de euro
lunar. Unii spun că e puțin, alții ca e bine așa.
Mama
e la Cluj. Face raze.
Acum
bătrâna plânge. Fiica ei o veghează. A avut probleme cu plămânii,
are diabet, operație la genunchiul stâng, iar acum, cazând, i s-a
rupt femurul. Nu aude bine, nu vede bine. Vorbește în limba
napolitana, o limba greoaie si veche. Copii ei o îngrijesc bine,
cred în nebunia de a se reface, de a reveni la viata. Observ și
apreciez aici un respect pentru piele, întregul corp, bătrânețea
înaintată. Un mod totuși de a respecta spiritul.
”
“O
criza puternica de orgoliu, asta după ce bătrâna m-a întrebat
dacă în România există mașini și tren. Am răspuns pozitiv un
pic iritată, dar simplu. Imaginea mea care se proiecta în oglinzi,
ironice și indiferente, reci, mă umplea de sine. Dar nu puteam să
mă bucur de frumusețea mea pe care o simțeam măreață. O
demnitate atât de adânc atinsă, străină mie, căci nu fusesem
niciodată stârnită în felul acesta, încât îmi paralizează
memoria de pe acum. Reproșurile care mi le adresam odată sunt
mângâieri plăcute comparativ cu acele gesture ale altuia, care te
nimicesc, te anulează.
Suprimă
și scrisul, care ar fi al unui martir jertfindu-se pentru nimic.
”
“Sacrificiul
meu, pentru a-l putea suporta mai ușor, îl văd de scurtă durată.
Mă amăgesc cu gândul atrăgător de a învăța limba italiana, de
a cunoaște pe cât se poate cultura italiană și oamenii ei, de
a-mi adăuga o experiență care cine știe la ce poate ajuta. Deși
mai toate experiențele trecutului m-au adus aici, tinerețea (care
parca și ea îmi scapă printre degete) îmi susține încă
speranțele, visele concepute pe la 13- 14 ani.
Verific
în fiecare zi dacă nu am murit. Încă nu. Palpită în mine viața,
doruri, aspirații. Neuronii veseliei sunt prezenți fără obiect.
De
ce am senzația că aici îmi este interzis totul? Natura, străzile,
clădirile, mâncarea, chipul meu din oglindă – totul. Pentru că
nu mi le îngădui, pentru ca nu le posed? Cine îmi interzice
dreptul? Mai ales asupra naturii? Chiar și muzica?
Toate
acestea sunt îndeplinite în libertate!”
“Nu
mi-am imaginat totuși că va fi atât de dureros, de imposibil de
acceptat să servești 24 din 24 de ore o persoană care nu mai are
control asupra propriei vieți, care a devenit încet-încet un copil
irascibil, nervos, isteric spre sfârșitul vieții sale. Necesită
multă răbdare, înțelegere, autostăpânire a isteriei personale.
Un stomac puternic și o inimă plină de forță și bunătate.
Sunt
de trei luni în Italia. Mi s-au adâncit ridurile și s-a șters
lumina de pe chip. Cu siguranță nu am destulă ințelepciune pentru
a mă proteja pe mine și a ajuta și pe alții în același timp.
Aceasta
a doua bătrână pe care o îngrijesc de o luna are 87 de ani.
Operată pe inimă cu cincisprezece ani în urmă, bolnavă de
diabet, hipertensiune și alte dereglări firești la această
vârstă, încă se menține bine. Este lucidă, memoria este destul
de solidă, gândește și suferă în tăcere. E fericită că își
vede copiii și nepoții crescând, participă pasiv la mersul
istoriei în care încă mai există.
Sufăr
pentru că nu găsesc rațiunea muncii mele într-o altă țară,
singurul scop fiind banii. Pentru că mama e bolnavă și singură.
Pentru că imi risipesc anii.”
Alina Paviliuc
Revista Rostiri
Dan Ghemes si minunatele sale rostiri vizuale
Dan Ghemes este un iscusit povestitor in imagini, care ne aduce de pe fermecatele plaiuri transilvane un strop din frumusetea acelui spatiu, incarcat de istorie...
Sper sa va bucure si voua, vizitatorilor acestui blog, sufletele, intr-o seara friguroasa de februarie... Iar versurile celor de la Tapinarii ("Embargo pe creier") sunt de exceptie:)
Vreau, da` vreau sa ma visez elefant
Si-un pic aberant
Ma stresezi la gandul
Ca ma cam bate vantul
Sunt atat de firav fara sa fiu suav
Injur din tarana ca elefantii ne farama
Sunt o biata furnica si intr`un fel bunica
Ma strecor prin viata...ca o rata
Refren
Cateodata mi`e frig, cateodata mi`e foame
Cateodata mi`e lene,cateodata mi`e sete
Cateodata visez, uneori aberez
Ca viata`i frumoasa dar cam plicticoasa
Cateodata mai dorm, cateodata mai mor
Sunt furnicuta nici nu vreau sa ma cred
Sunt un om prins in cusca de un suflet rebel
Incerc sa gandesc dar undeva ma opresc
Cineva imi pune piedica si-alunec,si-alunec in gol
Refren
Undeva aproape de sufletul meu
Se afla un gand sa devin Dumnezeu
Un gand pe care mereu si mereu il alung
El totusi persista si cateodata insista
Sa fiu si eu elefant si e totusi un gand excitant
Totusi cred ca vreau asta
Pentru ca sunt firav,muritor si foarte slab
Dar ma bucura gandul ca desi ma bate vantul
Desi sunt trecator n`o sa dispar cand o sa mor
Refren
Am refuzat sa mai cred ca pot sa fiu ca el
Am renuntat sa mai sper sa fiu elefant
Am incetat sa mai cred ca urmele mele sunt mici, ca ale unei furnici
De acum incolo sa las in viata numai urme de gheata care se vor topi
De acum incolo voi merge mai apasat, mai greoi si mai umblat
Voi merge mai mandru ca am aflat ca sunt om
Iar urmele nu se vor pot sterge nici macar cu sange nici macar, cand ninge
Am aflat adevarul care ascunde cerul ca am ars neincetat, firav, si excitant
Am aflat ca mi`am pus o emblema in frunte
Un embargo prin ...pletele carunte
Si am uitat unde`mi era soarta
Si de ce sunt atat de fïrav
Refren x2
Versuri de la: www.versuri.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)