Ati remarcat cat de mult se vorbeste in
ultima vreme despre supravietuire?
Toata lumea cauta cai de supravietuire
cat mai eficiente, uitand ca omul a venit pe acest Pamant ca sa
VIETUIASCA, nicidecum sa se lupte cu intreaga Natura, intr-o
incercare nebuneasca de a o supune.
Intemnitati in artificialitatea
metropolelor noastre, muncim din rasputeri la faurirea unei lumi
imperfecte, ce se departeaza tot mai mult de aceea in care inaintasii
nostri traiau (VIETUIAU), in armonie cu ritmurile cosmice.
Unii dintre noi, majoritatea as putea
spune, au ajuns sa creada ca asa este normal: sa traim inghesuiti in
cutii de prefabricate, sa ne umplem plamanii cu noxe, in timp ce
gonim pe sosele cu tot mai multi cai putere, sa mancam alimente fara
gust, pline de chimicale, sa bem o apa, ce demult nu mai are gustul
originar, sa inlocuim activitatea fizica cu privitul tamp la o cutie
patrata denumita pompos televizor, sa ne cablam de buna voie la tot
soiul de gadgeturi electronice, cautand sa traim o viata 2.0, la fel
de artificiala precum si lumea concreta pe care, in ratacirile
noastre de co-creatori nauci o construim cu febrilitate.
Ne simtim tot mai straini si mai
imperfecti, in lumea noastra sleampata, iar asta ne face sa apelam la
operatii estetice, ca sa inlocuim parti tot mai mari din ceea ce eram
noi candva, cei adevarati, in incercarea de a ne armoniza cu creatia
noastra de betoane, plastice si energii joase. Nu ne gasim locul si
atunci devenim dependenti de tot felul de lucruri si substante, sau,
in cel mai bun caz, ne autocondamnam la sclavie, pas cu pas,
ajungand sa fim workaholici inversunati, secatuindu-ne cu buna
stiinta puterile, ajungand uneori pana la sinuciderea.. prin munca!
Avem in suflet hauri de singuratate,
sapate de noi insine si, uneori, tanjim dupa intoarcerea la ce e eram
candva: o specie de fiinte care isi avea locul bine stiut in lantul
vietuitoarelor terestre, o specie care nu dorea sa fie mai presus
decat intreaga Natura, nu dorea sa fie stapana absoluta, castigatoare
intr-un razboi absurd de pustiire accelerata a tot ce este viu,
uitand ca uneori o victorie poate fi mai amara decat orice
infrangere.
Din fericire, suntem prea mici pentru a
distruge intreaga Creatie, iar scanteia divina din noi reuseste din
timp in timp sa razbata la lumina si sa ne faca sa ne amintim de cum
eram candva. Avem inscrise in ADN-ul nostru ancestral mijloacele de a
ne salva. Iar unul dintre cele mai puternice dintre acestea este
acela de a ne reintoarce la Natura, cerandu-i cu umilinta iertare
pentru imensul rau pe care i l-am facut si incercand sa mai reparam
macar pe ici pe colo, ce se mai poate.
Constantin Noica spunea candva ca in
clipele de adanca restriste, cand omul nu mai poate face fata unei
probleme simte un impuls nestavilit de a escalada un munte sau macar
un deal.
Acolo, infruntand greutatea urcusului,
isi poate limpezi mintea si incarca plamanii cu aerul tare, ozonat,
isi poate aduce aminte cat de mic este in fata Naturii, dar si cat de
puternic poate sa fie in calitate de invingator, in momentul in care
a ajuns sus, pe culme.
Un sentiment de bucurie, amestecat cu
mult respect pentru Marele Creator Universal si si o pace adanca
launtrica, o comuniune cu viul in toate formele sale de manifestare
poate redestepta in noi DORINTA DE A FI si a o trece pe planul secund
pe aceea de A AVEA.
Noi, romanii, suntem favorizati de
Soarta, pentru ca ne-am nascut pe aceste meleaguri, unde gasim atatia
munti sacri.
Exista locuri numeroase pe taramurile
noastre care ne pot curata energetic surprinzator de eficace de mazga
cleioasa a vietii artificiale pe care ne-am creat-o, ne pot ameliora
sau chiar vindeca betesugurile trupului, dar mai ales ale sufletului,
atat de ranit in ultima vreme.
Tocmai de aceea, eu va propun sa
incercati sa mergeti in aceasta toamna frumoasa, in locuri initiatice
(iar Romania nu duce lipsa de asa ceva, fie ca vorbim de Bucegi,
Ceahlau, Parang, Apuseni), acolo unde putem sa fim ADEVARATI, acolo
unde putem sa uitam macar pentru cateva zile de lupta cotidiana
pentru supravietuire in orasele noastre de bastina si sa testam, fie
si pentru o scurta perioada ce inseamna SA VIETUIESTI.
Adica sa traiesti clipa prezenta, sa
respecti legile nescrise ale firii, sa traiesti CONSTIENT, nu purtat
de vant, precum o frunza in mijloc de toamna ruginie.
Pentru aceasta eu va propun sa
incercati chiar in acest septembrie sa restabiliti legatura voastra
cu Mama Pamant...
Iar pentru acest demers, o calatorie pe
cararui de munte, spre poiene tainice, invaluite in voaluri de
energii binefacatoare, unde sa auziti glasul inconfundabil al
Naturii, ar fi tocmai ce trebuie.
Va propun sa alegeti sa dormiti in
cort, pentru a simti mai bine pulsatiile Mamei Pamant, aceea care in
generozitatea ei fara seaman poate sa absoarba astfel mult mai bine
energiile negative de care multi dintre noi, ca „supravietuitori
urbani”, suntem imbibati asemeni unor bureti.
Mai puneti alaturi de un sac de dormit
calduros, pentru ca deja noptile la munte sunt racoroase, in rucsac
si o canadiana calduroasa, plus alte haine de munte, niste bocanci,
o cutie-doua de chibrituri impermeabile si antivant, un bidon pentru apa de
izvor si niste vase pentru pregatirea hranei frugale... Luati totusi
si niste ratii de alimente pentru cazurile de extrema urgenta.
Pentru a observa in noptile senine
cerul (de cand nu ati mai privit bolta instelata in orasul unde
traiti?), o luneta ar fi minunata pentru a privi constelatiile
maiestuoase si a constientiza ca suntem simpli calatori prin spatiu
pe o nava-vie ce se cheama Pamant... Si poate a recita acolo, in
templul Naturii, coplesiti de Frumusetea Reala, celebrele versuri
eminesciene:
”La
steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani
i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.
Poate
de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei
abia acum
Lucii vederii noastre.”
Fata in fata cu Infinitul Cosmic o sa
ne dam seama ca nu putem stapani nimic, ca facem si noi parte din
Marea Creatie, ca razvratirea nu ne poate aduce nimic bun, ca e mai
simplu si mai adevarat sa urmam legile Universului, nu sa le incalcam
cu buna stiinta. Doar asa supravietuirea vremelnica se poate
transforma in vietuire indelungata.
In plus, nu uitati ca din bagajul pentru munte nu trebuie sa lipseasca o harta si o busola, pentru ca in absenta semnalului de la telefon, ele s-ar putea sa va ajute mult, daca, din greseala sau din cauza inexistentei marcajelor (distruse de „turistii de weekend” in scop de distractie) va rataciti.
Din cauza ca am pierdut demult deprinderea de a intelege graiul animalelor, pentru a ne proteja in situatia in care, din greseala, le incalcam teritoriul, ma refer in special la ursi,, ar fi bine sa avem in bagaj si un Spray Piper OC 5000 400 ml, ce contine Oleoresin capsicum 10%, cu o raza de minim 7 metri, achizitionat de la Kaki.ro, varianta online a magazinului de articole militare, sport şi camping cu acelaşi nume.
Asta asa, pentru linistea noastra deplina...
Incercati in zilele de vietuire in
mijlocul naturii sa comunicati cu pamantul, cu arborii, cu iarba, cu
norii si stelele, cu ploaia si soarele, sa respectati muntele, asa
cum si stramosii nostri o faceau in vremurile indepartate si va
garantez ca mintea vi se va limpezi, trupul o sa va fie mai sanatos,
genunea de neliniste din suflet o sa se umple cu o pace dulce,
binefacatoare, avand dulceata mierii de toamna, iar asa-zisele
voastre mari probleme existentiale se vor rezolva incet-incet, una
cate una, din momentul in care nu veti mai lupta din toate fortele sa
va opuneti legilor firii, ci le veti urma, asemeni strabunicilor
nostri din satele traditionale.
Iar constientizarea va veni atunci de
la sine: o sa va dati seama ca trupul vostru este un templu al
sufletului divin, de aceea trebuie cinstit cum se cuvine, asa ca o sa
incepeti sa protejati mediul in care traiti, o sa incepeti sa va
doriti mai multa verdeata in zona in care locuiti, o sa mancati mai
sanatos, o sa incepeti sa priviti mai putin la televizor si o sa
alegeti sa mergeti mai degraba in parc, o sa cautati in jurul vostru
lucrurile frumoase, poate chiar o sa le creati voi insiva, o sa fiti
mai calmi, mai zambitori, o sa renuntati la ideea ca v-ati nascut pe
lumea asta doar pentru a suferi, doar a munci precum niste robi, ci,
din contra pentru a va bucura de VIATA, experimentand-o in
plenitudinea ei.
Incepeti asadar cu o excursie
initiatica de cateva zile la munte si va garantez ca, daca o sa
plecati cu inima deschisa, dar fara niciun fel de asteptari, o sa
aveti parte de o transformare interioara atat de puternica incat, in
lunile si anii ce vor veni, astfel de calatorii in natura vor deveni
ceva normal, pentru ca o sa conjugati tot mai des verbele: A VIETUI,
A FI, A IUBI, uitandu-le pe altele, de vibratie joasa ,precum: a
supravietui, a avea, a ura, a lupta...
Eu si prietenii mei deja am stabilit ruta pentru luna ce vine: una secreta prin muntii din Valcea!
Dar voi?
Astept impresiile voastre dupa ce veti
pasi in templele Naturii , pe cararile muntilor nostri sacri!
Cantecele de munte sa va insoteasca pe drumurile voastre! Iata unul dintre cele mai frumoase, dupa opinia mea!
.png)
