Scrisoare deschisa catre domnul primar Marian Vanghelie




Domnului primar al Sectorului 5 Bucuresti,

Domnule Primar,

Locuiesc in sectorul 5 de circa 25 de ani si in aceasta perioada am avut suficienta vreme sa asist la schimbarile ce au avut loc in cartierul in care locuiesc - Rahova.

Departe de a fi o zona rau famata a sectorului, este chiar un cartier frumos, cu oameni deosebiti, multi dintre ei fiind extrem de preocupati de mediul in care isi duc existenta, incercand sa-l protejeze pe cat posibil.

Cu toate acestea, in ciuda mai multor petitii facute de locuitorii cartierului nostru, centrele de reciclare sunt extrem de putine, aproape inexistente as putea spune.

Ce e drept, supermarketurile din zona au inceput sa preia oarecum initiativa in aceasta directie, dar tot nu avem suficiente locuri unde sa putem duce hartia, pet-urile de plastic, bateriile uzate, becurile, aparatele electrocasnice vechi. Plus ca este destul de dificil sa le transportam pana acolo, daca se strang in cantitati mai mari. Ne-ar fi de mare ajutor sa avem locuri unde sa le depozitam mai aproape de casa.

Asociatii de Proprietari ar fi incantate sa dea o mana de ajutor in aceasta directie, pentru ca tuturor ne place ordinea si curatenia.

Au existat in ultimii 2-3 ani cateva initiative timide, de colectare din fata blocului a frigiderelor, masinilor de spalat, televizoarelor, monitoarelor de calculator, dar au fost prea putin popularizate, iar multi cetateni din cartier nu au stiut de  data si orele in care s-au desfasurat.

Mai ales aceia batrani, care ajung sa fie sufocati in garsonierele sau aparatamentele lor confort doi de asemenea deseuri ar avea nevoie de echipe care sa le preia direct de la domiciliul acestora, chiar si fara bani, daca nu se poate altfel.

O problema care ar necesita rezolvare grabnica ar fi, de asemenea, amplasarea, mai multor containere, in apropierea blocurilor, recipiente incapatoare in care oamenii sa poata depune, separat, deseurile de hartie, plastic, resturi alimentare si sticla.

Privim cu adevarata invidie la oportunitatile de care dispun bucurestenii din alte sectoare, in timp ce noi suntem literalmente sufocati de diferite deseuri care, in loc sa ajunga la ghena, ar fi mai bine sa fie reciclate selectiv, protejand astfel, fiecare in parte, dupa puteri, mediul inconjurator.

Ar mai fi nevoie si de cosuri de gunoi mai numeroase, pentru  resturile menajere, iar cele deteriorate sa fie inlocuite cu promptitudine, asa incat sa nu se mai polueze diverse zone din cartier cu deseurile, inclusiv alimentare, aruncate la intamplare, care sa atraga din nefericire si multi caini comunitari, pentru ca trebuie sa recunoastem, cainii agresivi sunt inca o problema in cartierul Rahova al sectorului 5.

Nu sunt suficiente actiunile de voluntariat desfasurate la nivelul scolilor gimnaziale din sector, pentru ca, asa cum nu ajunge o floare pentru a se face primavara, nici cu o patrula de reciclare, precum aceea a prichindeilor de la Scoala Gimnaziala "Luceafarul", nu scapam de muntii de deseuri din sectorul nostru.



Noi cu ce suntem mai prejos decat celelalte sectoare? De ce sa nu ne putem mandri cu un cartier ingrijit, liber de gunoaie, cu cetateni responsabili, educati sa recicleze selectiv, asa cum o fac aceia din sectorul 3, de exemplu?

Suntem multi care ne dorim sa schimbam impresia ce s-a format despre sectorul 5 in general si despre Rahova in particular!


Haideti sa ne unim si sa aratam ca suntem altfel si ca putem schimba numele in renume pozitiv!

Si poate ne vom putea alinia si noi la editia viitoare a competitiei "Orasul Reciclarii" initiata de Eco- Rom Ambalaje, asa cum au facut-o deja sectoarele 3 si 6!

Cu speranta intr-un viitor mai luminos pentru aceasta zona frumoasa a sectorului 5,

Giulieta Marin

Becuri cu led de la MagicLED, pentru o factura mai mica la energia electrica!



Sus, pe lustră, îngrijorate,
Pâlpâiesc din filamente,
Foarte tare speriate,
Trei becuri incandescente.

Beculete, Beculica
Și, desigur, Beculina,
Toate șoșotesc de frica
Zvonului... Of! Bată-l vina!

Auzit-ați voi surate,
Că-n curând vom fi istorie?
Becuri clare, becuri mate,
Vom pieri fără de glorie!

MagicLED este ținutul
De unde becuri cu led vin,
Ele vor să schimbe totul
Cu al lor novator destin!

Vai de mine, vai de mine!
Se lamentă și neonul,
De se undui in sine
Mercurul, in valuri fine.

Beculete încălzit, aprins tare comentează,
Mormăind cu mult venin:
Șaptișpe ani luminează...
Eu... de 50 de ori mai puțin!




Și au forme diferite...
De neon sau de bec clasic.
Pentru a ne compromite,
Chiar nu le-a scăpat nimic!




În plus, rezistă la șocuri,
La vibrații de tot felul,
Nu „se scutură” pe-alocuri,
Cum jucăm noi Alunelul!

Nici insecte nu atrage,
Lumina alba de led.
Orice flutur se retrage,
Becul... Soare nu-l mai cred!

Corpul de iluminat
Nu îl deteriorează,
Ledul nu e fascinat
De caldură, o-ndepărtează!

De ce sunt așa aparte
Becurile noi cu leduri?
Bâzâi pe mai departe
Beculete-n triste-acorduri...




Nu conțin gaze nocive,
Nu emit nici radiații,
Pentru oameni sunt propice,
Nu au parte de-acuzații...

Bine, bine, dar factura?
Intrebară Beculina și neonul deodată.
Nu le face ea figura
La consum, nu-i piperată?

Ba din contră, dragii mei,
Pufni aprig Beculete,
Vine doar vreo cațiva lei,
Bună pentru mici bugete.

La energia consumată
Plata-i scazută la minim.
Factura ușor se-achită...
De 10 ori mai puțin!


Nu or fi simple miraje?
Să-mi fie cu iertăciune...
Oare ce dezavantaje
Are acest bec-minune?

Zumzăi cu glas subțire,
Beculica, suparată,
Așteptând adăugire,
La povestea depănată...

Doar vreo două sunt, nu multe:
Preț cam mare per bucată
Și, pentru cine vrea s-asculte,
Lumina unidirecționată.

Iute ele-s depășite:
Curent puțin la facturare,
Iară mai multe leduri unite
Tranformă becul in Soare!


Și, în timp ce Beculete
Povestea în stilu-i retro,
Sosiră două colete...
Tocmai de la... magicled.ro!

Achiziția corectă,
Ca să scapi de-orice angoasă
E decizia perfectă!

Le comandase stăpânul,
Direct de pe internet,
Pentru-a diminua consumul
De curent, în mod alert.

Iar când scoase din cutie
Magicele staruri-bec,
Beculete, de mânie,
Explodă... cu pocnet sec!


Produsele de patiserie, deliciul de la orice petrecere

Putini sunt cei care pot sa reziste produselor de patiserie. Avand in vedere ca le gasim peste tot, in supermarketuri, in centrele comerciale, pe bulevarde dar chiar si in chioscuri amplasate pe trotuare, nu prea avem cum sa le evitam.

Totusi, acestea trebuie consumate cu moderatie iar ingredientele lor trebuie atent selectionate; faina integrala si zaharul brun nu trebuie inlocuite cu altceva. Trebuie sa tii minte ca pana si un covrig are in jur de 200 de calorii, o cantitate mult prea mare pentru o gustare. Si totusi, multi dintre noi exageram cu consumul produselor de patiserie : sunt mici, gustoase si disponibile peste tot. Sarate sau dulci, gogosile, covrigii, merdenelele, cornurile, pateurile, toate ii atrag pe trecatori.



Primii care au tras un semnal de alarma in privinta consumului de produse de patiserie au fost francezii. Deoarece patiseria este foarte recunoscuta la francezi si pentru ca acestia au mare atentie la ceea ce mananca, ingrijorarea lor ar trebui sa ne faca si pe noi sa ne oprim din consumul in exces de produse de patiserie. Asadar, un lucru e clar - patiseria e pentru ocazii speciale!

Cand vrem sa sarbatorim o reusita, organizam petreceri si intalniri cu familia si prietenii. Cu aceste ocazii nelipsite sunt bauturile (alcoolice sau nu) si gustarile. Astfel de gustari pot sa fie si produsele de patiserie - la Selgros gasiti o gama larga de pateuri, strudele, croissante de ciocolata si multe alte produse de patiserie care vor aduce zambetul pe buzele invitatilor tai - click aici pentru a vedea oferta Selgros.

Daca stiti ca printre invitatii vostri aveti persoane care tin diete de slabire sau duc un stil de viata sanatos si nu mananca multe astfel de produse, nu uitati sa achizitionati si cateva produse dietetice, cum sunt batoanele din fibre. Astfel, invitatii vostri se vor simti rasfatati ca pot sa aleaga ceea ce le place si ca v-ati gandit la ei in timp ce faceati cumparaturi. Tot la Selgros gasiti multe astfel de produse dietetice, gustoase si sanatoase - vedeti aici gama de produse.

Selgros Brasov
Produse alimentare si nealimentare
Calea Bucuresti nr. 231 Brasov,500299 , RO
Tel: 0268 307 000
Fax 0268 307 199


Cum ne vopsim parul in 2014?

Podoaba cea mai de seama a unei femei este parul, el fiind, asa precum stiti deja, un mijloc de exprimare precisa a starii sufletesti in care se gaseste o reprezentanta a sexului frumos la un moment dat.

Cum se intampla ceva de bine sau de rau in viata unei femei, primul lucru care si-l schimba este tunsoarea si culoarea parului, nu-i asa?

Bineinteles si moda are un cuvant greu de spus in toata aceasta schimbare continua de look, de aceea lucratorii din industria de profil sunt in continua miscare, in ceea ce priveste realizarea unor noi si noi „unelte” care sa ajute la realizarea unor aranjamente senzationale ale parului, conform tendintelor si exigentelor tot mai mari ale clientelor.

In ceea ce priveste operatiunea de vopsire a podoabei capilare, pentru mai mult volum si pentru accentuarea personalitatii clientelor, specialistii din saloanele profesionale utilizeaza de regula mai multe culori, renuntandu-se de foarte multa vreme la o singura culoare, terna, lipsita de acel "ceva" ce da unicitate, in cazul romancelor vopseaua cu pricina fiind rosie, daca nu indrazneau sa se faca direct blonde platinate ("arzandu-si" de multe ori parul!).

Stiu, imi veti spune ca in 2014 se revine la o culoare unitara, a unui blond platinat cat mai vibrant, dar asta nu inseamna ca se va utiliza o singura nuanta, ci unele extrem de apropiate, niste tuse fine, care sa se armonizeze perfect unele cu altele, trecerile intre suvite fiind extrem de line, cu ajutorul unor griuri usoare.

Daca blondul nordic nu ne surade unora prea tare, putem sa il incalzim cu ceva nuante meridionale, asa incat sa fie cu adevarat o culoarea mai apropiata de felul nostru de a fi, mai usor de acceptat si de purtat.

Culorile puternice, ce exprima forta, precum negrul intens, rosul aprins sau culoarea ciocolatie revin in moda, datorita manechinelor de talie internationala, dar pentru a mai atenua un pic din duritatea unor asemenea nuante, intotdeauna face bine o indulcire a acestora cu ajutorul unor tonuri mai domoale,care sa le imblanzeasca putin.

Dupa cum se vede, tot vorbim de tonuri de culoare, iar aplicarea acestora deja este in prezent o arta, de aceea nu vom reusi niciodata sa facem acest lucru singure acasa asa cum ar trebui.

Mai tineti minte metoda gospodinelor de odinioara care pur si simplu aratau precum inspaimantatoarea Medusa, dupa ce isi trageau printr-o casca de baie gaurita (sau mai rau, o punga de plastic!) niste suvite inegale pe care le colorau cat mai diferit fata de culoarea de baza?

Brrr! O metoda de vopsirea dezastruoasa, care mai rau facea decat bine, starnind de multe ori hohotele de ras ale privitorilor!

Pana la urma, dezamagite si ele de rezultat, Gorgonele mioritice, reveneau la o vopsire „in lighean”, cu o vopsea lichida (de regula cat mai ieftina!), ce macar avea avantajul ca le colora parul intr-o singura culoare, de regula negru sau rosu-bordo, acoperindu-le suvitele de cosmar.

Bine ca vremurile acele au trecut!

Femeile au intele acum faptul ca, pentru o lucrare de calitate, este indicat sa ne adresam unui salon profesionist si, slava Domnului, in Bucuresti chiar avem de unde alege!

De curand, am vazut pe net o inventie extrem de interesanta, care ii ajuta mult pe stilisti in vopsirea parului clientelor lor.

WEAVGO dupa numele sau, permite colorarea parului extrem de simplu si precis.

Pentru ca imaginile sunt mult mai sugestive decat as putea sa va descriu eu prin cuvinte ce pot face hair stilistii cu revolutionarul WEAVGO, va invit sa urmariti filmuletul urmator de prezentare:


Un concediu pe patru roti in urmarirea Turului Frantei 2014!

Vremea concediilor se apropie cu repreziciune si ce este mai minunat decat sa pornesti la drum, in masinuta ta personala, intr-un voiaj cu totul si cu totul special, undeva, pe meleaguri britanice si franceze.

De ce acolo?

Pentru ca eu  va propun sa alegeti pentru acest an o calatorie extraordinara, despre care veti putea povesti peste ani pana si nepotilor: insotirea convoiului participant la Turul Frantei 2014!


Editia din acest an este una de exceptie, incepand chiar cu derogarea de la Uniunea Ciclista Internationala (UCI) referitoare la distanta ce va fi parcursa 3663 de km, cu 113 km mai mult decat in anii trecuti. Explicatia suplimentarii lungimii Turului Frantei 2014 rezida in faptul ca obisnuitul prolog va fi inlocuit in aceasta editie cu o etapa adevarata.


Deci mai mult ciclism si, recunoasteti se voi, unde se pot simti mai bine emotiile competitiei, daca nu in apropierea sportivilor?

Concursul va incepe pe 5 iulie 2014 la Leeds, in Anglia si se va incheia pe 27 iulie pe Champs-Elysees din Paris, ca in fiecare an.


Despre traversarea Canalului Manecii din postura de sofer am mai scris pe blogul meu, asa ca mi se pare o aventura interesanta sa pornesti in urmarirea biciclistilor, vreme de 3 saptamani, in cea mai faimoasa competitie de profil.


Iata programul complet al Turului Frantei 2014:


Etapa 1: Leeds > Harrogate/ 191 km (5 iulie);


Etapa 2: York > Sheffield/ 198 km (6 iulie);

Etapa 3: Cambridge > Londres/ 159 km (7 iulie);

Etapa 4: Le Touquet-Paris-Plage > Lille/ 164 km (8 iulie);

Etapa 5: Ypres > Arenberg Porte du Hainaut/ 156 km (9 iulie);

Etapa 6: Arras > Reims/ 194 km (10 iulie);
Etapa 7: Épernay > Nancy/ 233 km (11 iulie);
Etapa 8: Tomblaine > Gérardmer La Mauselaine/ 161 km (12 iulie);
Etapa 9: Gérardmer > Mulhouse/166 km (13 iulie);
Etapa 10: Mulhouse > La Planche des Belles Filles/ 161 km (14 iulie);
Zi de pauza - 15 iulie;
Etapa 11: Besançon > Oyonnax/ 186 km (16 iulie);
Etapa 12: Bourg-en-Bresse > Saint-Étienne/ 183 km (17 iulie);
Etapa 13: Saint-Étienne > Chamrousse/ 200 km (18 iulie);
Etapa 14: Grenoble > Risoul/ 177 km (19 iulie);
Etapa 15: Tallard > Nîmes/ 222 km (20 iulie);
Zi de pauza - 21 iulie;
Etapa 16: Carcassonne > Bagnères-de-Luchon/ 237 km (22 iulie);
Etapa 17: Saint-Gaudens > Saint-Lary-Soulan Pla d’Adet/ 125 km (23ulie);
Etapa 18: Pau > Hautacam/ 145 km (24 iulie);
Etapa 19: Maubourguet Pays du Val d’Adour > Bergerac/ 208 km (25 iulie);
Etapa 20: Bergerac > Périgueux/ 54 km (26 iulie - contratimp individual);
Etapa 21: Évry > Paris Champs-Élysées/ 136 km (27 iulie).



Vor fi si doua etape montane, in Alpi si Pirinei, se vor parcurge niste orase extraordinar de frumoase, asa ca, daca aveti cateva saptamani de concediu, eu zic ca merita sa porniti intr-o calatorie fantastica, de care o sa va amintiti cu drag in viitor.


Si daca veti mergi cu masina personala, evident ca o sa aveti nevoie de niste anvelope pe masura.
Pentru ca traseul, dupa cum observati mai sus, o sa va poarte pe niste drumuri aflate la altitudini diferite, unde si conditiile meteorologice vor fi extrem de schimbatoare, de aceea eu cred ca niste anvelope all season ar fi cele mai nimerite pentru insotirea Turului Frantei..


Pana la inceperea Turului Frantei mai este extrem de putin, de aceea, pentru achizitionarea cauciucurilor, ar fi bine sa luati in calcul si magazinele auto online. 

Poti si tu, asemeni mie, sa vezi ofertele de anvelope Motorvip, deoarece eu am fost extrem de incantata de varietatea produselor oferite de renumitul brand (peste 3.000.000!), de preturile imbatabile si, lucru deloc de neglijat, de livrarea prompta, prin posta sau curier, intr-un interval de numai 24-48 de ore. Nu mai vorbesc de consultanta gratuita oferita clientilor, cu atat mai utila in situatia in care dorim sa facem o calatorie mai lunga, prin batrana Europa.


De aceea, eu cred ca Motorvip este alegerea cea mai buna pentru cine vrea sa aiba parte de un concediu de vis, fara grija anvelopelor, care sa nu fie adecvate conditiilor carosabilului.


Si pentru ca, un conducator auto, suporter adevarat, fie el si de ciclism, isi doreste si o masina personalizata care sa spuna o poveste acelora ce o admira, eu va recomand sa intrati pe Andreea-Sedna.eu, iar acolo o sa aflati mai multe despre tuningul auto, preturile cele mai bune pentru imbunatatirile estetice pe care le puteti face la masina dvs., asa incat sa fiti admirat cand o sa va conduceti bijuteria pe patru roti, chiar daca sofati in Romania, in Marea Britanie sau in Franta.


Si, ce este mai important, daca veti fi in luna iulie 2014 pe traseul din Turului Frantei, nu uitati sa luati si un steag tricolor cu dvs., pentru ca aceasta competitie este una a bucuriei si a mandriei nationale, atat pentru sportivi, cat si pentru suporteri stransi din toate colturile continentului nostru si nu doar din Europa, pentru a urmari live marea competitie, chiar din miezul evenimentelor.




Voi pariati pe Marcel Kittel, pe Chris Froome sau pe Richie Porte? Eu cu siguranta pe Froome!   

Universul luminii poate sa fie accesat online!

Universul luminii colorate m-a fermecat intotdeauna, asa incat, acum, cand tocmai imi renovez apartamentul, m-am gandit sa imi cumpar  corpuri de iluminat moderne, care sa se armonizeze perfect cu tablourile pe care tocmai le-am terminat de pictat.



Habar nu aveti voi cat am lucrat eu in ultimele luni la picturile mele in culori acrilice calde, care sa schimbe instant starea de spirit a privitorului!

Destul cu naturile statice si portretele cuminti de pe pereti! Acum imi doresc culoare, multa culoare, dinamism, LUMINA!

Camerele vor avea un aer nou, datorita noilor culori in care am zugravit peretii, tablourilor in maniera suprarealista, dar si a viitoarelor spoturi, lampadare, aplice si veioze pe care vreau sa mi le achizitionez de pe net.

In peregrinarile mele virtuale am ajuns pe un site aradean, extrem de bine aprovizionat cu o gama extrem de larga de corpuri de iluminat, la preturi foarte bune, din care chiar ai ce alege.

Universulluminii.ro este un magazin cu totul special, unde produsele sunt organizate extrem de bine, asa incat oricine poate sa gaseasca usor produsele de care are nevoie.

Eu vreau ceva extrem de modern ca design, dar cu abajurile din sticla colorata, poate si una-doua veioze chic, din metal si acryl, plus mai multe corpuri de iluminat pentru tablourile personale, spre a le pune cat mai bine in evidenta.


In aceasta perioada pe site sunt o multime de produse la promotie, de foarte buna calitate, iar transportul este gratuit pentru comenzi mai mari de 200 de lei.


Plata se poate face atat ramburs, la sosirea curierului cu articolele electrice pe care le-am comandat, dar si in avans, prin instrumentele bancare sau cash, pentru aradeni, daca isi ridica personal corpurile de iluminat din magazinul offline.

Va recomand sa intrati si voi in Universulluminii.ro, pentru ca veti gasi cu siguranta macar un obiect care sa va atraga si pe care sa vi-l doriti pentru a va infrumuseta locuinta.

Universul Luminii
Magazin corpuri de iluminat
Arad, Calea Timisorii, nr. 44, Arad,  Romania  
Telefon: 0257 287 948 sau 0726 147 023                                               
                                     


Tocmai.ro: transport gratis si verificare produs la livrare

Cum imi plac florile de gradina mi se pare normal sa am si grija de ele. 

Asa ca nu stau sa pierd timpul de pomana si intru sa vad care sunt preturile de la materialele de gradinarit. 

Si nu intru pe orice site online. Intru pe unul de incredere, pe Tocmai.ro. 

Recent am citit o declaratie. Suna cam asa : „Pentru a beneficia de serviciul de livrare gratuita, vanzatorii trebuie doar sa activeze aceasta optiune, prin simpla modificare a unui anunt deja existent sau prin adaugarea unui anunt nou. Pasul urmator este sa plaseze comanda de livrare, completand in formularul afisat datele primite de la cumparator. Simplu si rapid.”, a declarat Andreea Trif, project manager in cadrul Tocmai.ro.

In cazul in care nu sunteti la curent, Tocmai.ro a lansat la jumatatea lunii aprilie a acestui an un mod foarte bun de a interactiona cu clientii lor si se numeste serviciul “Livrare gratuita si verificare colet”. 



Astfel, toti vanzatorii si cumparatorii pot sa fie multumiti ca serviciul la care au apelat sa-si vanda/ sa-si cumpere marfa a mers foarte bine. 

Tu, vanzatorul, ai sansa ca sa livrezi pe parcursul unei singure luni 5 produse comercializat pe site, iar tu, cumparatorul, ai ocazia sa verifici pachetul timp de 7 minute ca sa vezi daca totul este asa cum ai vrut tu. 

7 minute, da !!!

Inainte, pe langa faptul ca nu era nici o firma care sa faca acest lucru din cauza regulilor de confidentialitate, acum ai la dispozitie 7 minute. 

Daca nici asta nu e interesant si te face sa intri chiar acum pe site-ul lor sa-ti comanzi ceva, atunci ce ?