Caroseria, o componentă auto ce poate fi achiziționată online

Orice român își dorește astăzi să aibă o mașină și de cele mai multe ori chiar și-o poate permite, dovadă traficul dement care există de ceva vreme pe străzile din orașele noastre, ba chiar și în mediul rural.

Dacă nu îți poți permite o mașină nou-nouță, măcar una second hand tot poți să ai, chiar dacă veniturile tale nu sunt unele foarte mari (cel puțin temporar).


Arată-mi caroseria mașinii tale, ca să îți spun la ce folosești acel vehicul!

Caroseria stabilește de multe ori scopul mașinii și principalele sale beneficii pe care le aduce conducătorului auto. Este ca și în Evul Mediu când calul trebuia ales cu grijă: într-un fel arăta un bidiviu de trăsură, altfel un cal folosit la muncile câmpului, la arat ori la tras căruța cu fân.

Satisfacția de a avea propriul mijloc de locomoție pe patru roți este atât de mare, încât ajungi să folosești mașina chiar și pentru a merge până la brutăria din colț, nu doar la supermarket, cu toate că poate este vorba de o distanță pe care o poți parcurge lejer în câteva minute pe jos.

Cu toată bucuria acestei achiziții, grija pentru mașina ta ar trebui să fie una constantă, nu ar trebui să existe sincope în această privință.

Reviziile periodice sunt vitale pentru menținerea în bună funcționare a automobilului, dovadă că de cele mai multe ori se face o comparație deloc deplasată între mașină și corpul uman.

La fel ca și în cazul unui om și vehiculul este structurat extrem de complex. Dacă nu respecți regulile obligatorii pe care le necesită în materie de alimentație, odihnă și efort, în ambele cazuri pot apărea disfuncționalități.

Spre deosebire de ceea ce crede de către majoritatea oamenilor, nu trebuie să te duci cu mașina la service doar când sunt probleme în funcționarea ei, ci și preventiv, la fel cum mergi (sau ar trebui să mergi) la medicul de familie. 

Privind caroseria oricărui model de mașină, vom înțelege că, dacă nu este întreținută așa cum trebuie, piesele din interior se oxidează, sistemele hidraulice își pierd eficiența, bateria se va descărca și anvelopele se vor deforma pierzând aer, deci trebuie ca orice șofer să aibă o grijă sporită față de aceasta.

Să ai grijă de caroseria mașinii, e acum mai ușor ca niciodată!


Dacă ai probleme cu caroseria și vrei piese de schimb pentru ea, Secco Center te poate ajuta.

Majoritatea mașinilor personale existente în prezent nu mai au șasiu, caroseriile moderne sunt confecționate dintr-o singură bucată. În această structură podeaua este ștanțată împreună cu restul caroseriei, așa încât toate părțile componente să se desprindă de pe linia de asamblare ca o singură unitate constructivă (datorită acestei caracteristici a fost denumită monobloc).

Marele avantaj pe care acest tip de structură al caroseriei îl prezintă constă în reducerea greutății și într-un comportament dinamic al vehiculului îmbunătățit.

Șasiul vechi era o parte separată a caroseriei, un fel de coloană vertebrală al autovehiculelor pe care se cuplau celelalte părți. Acest concept s-a păstrat la camioane, pentru că așa se reduce posibilitatea de a se fisura.

Carcasele de mașină sunt astăzi mai subțiri și mai ușoare, inclusiv dacă ne referim la o caroserie VW Passat, dar pentru a nu se deforma prea rapid în caz de accident, sunt astfel proiectate încât să poată absorbi impactul și să asigure pe cât posibil, alături de alte elemente de siguranță auto, integritatea fizică a șoferului și pasagerilor.


O expresie precum: “Cât de frumoasă este mașina ta!” se referă nu la motor sau la sistemul de injecție sau de suspensie, ci la caroseria mașinii.


Iată de ce ai grijă maximă față de ea, pentru că spune ceva despre tine, ca șofer. Secco Center te poate ajuta în această privință!



Un mod aparte de a face educație preșcolarilor români: stilul finlandez!


Este bine că acum există și în țara noastră o școală româno-finlandeză, deoarece mulți părinți apreciază sistemul de învățământ din nordul Europei.


Alexandra Anton directoarea Sava Edu a studiat în România și Finlanda, iar în 2014 a absolvit programul  de master la Universitatea Turku din sud-vestul "Țării cu o Mie de Lacuri".


Apa reprezintă 10% din suprafața Finlandei, iar două treimi este ocupată de vegetație forestieră. Nu e de mirare că orientarea spre protejarea mediului este pentru finlandezi una de prim ordin.


Iar aducerea acestei valori fundamentale pe meleagurile noastre este binevenită, în condițiile în care acum este absolut necesar a ne proteja mult mai bine bogățiile naturale de care dispunem. Iar acest mod de reconectare cu natura începe cel mai bine de la cea mai fragedă vârstă.


Centrul de Educație și Cercetare româno-finlandeză și-a deschis porțile în Ploiești începând din acest an, 2019. El se adresează copiilor cu vârste între 3 și 6 ani.


Deși nou înființat, de-abia în luna iulie,  cei interesați pot găsi pe site-ul sevaedu.ro o serie de acțiuni extrem de interesante precum ar fi: Planting Day la Sava, Sărbătoarea Halloween-ului și International Day For Older Persons la Seva - o zi care sărbătorește legătura între generații.




Centrul pune la dispoziția copiilor un teren de joacă frumos, cu pistă pentru biciclete, piscină în aer liber, o seră și chiar o minifermă în care cei mici poți să întâlnească diverse rase de animale.


Alături de orientarea spre protejarea naturii, valorile care stau la baza desfășurării activității preșcolare în acest centru special de educație pe principii finlandeze se referă la respectarea unicității fiecare copil, respectarea drepturilor acestuia, inclusiv la libera exprimare și la a fi înțeles.


La Seva Edu se pune un mare accent pe un stil de viață sănătos și sustenabil, inspirațional.


Joaca este considerată drept o condiție sine qua non pentru a învăța pe tot parcursul vieții, nu numai în copilărie.

Ceea ce face diferența la acest centru educațional Seva este faptul că are la bază colaborarea strânsă între profesori și un puternic parteneriat cu părinții, o abordare echilibrată a programelor educaționale, de predare și evaluare a progreselor pe care le fac treptat cei mici. Echitatea și a cooperării sunt valori de bază promovate la acest centru, nu concurența între copii.


Finlanda apreciază educația timpurie înainte de școlarizarea formală, unul dintre scopuri fiind acela de a identifica care problemele de învățare ale copilului înainte de începerea școlii primare.


Programele de intervenție educațională timpurie sunt foarte apreciate din acest motiv și îi ajută pe micuți cu mici dificultăți ca să le depășească ușor și să atingă aceleași standarde precum colegii lor cu ajutor specializat. Doar că s-ar putea ca să fie nevoie de o cale diferită a modului de a ajunge acolo unde se dorește de către părinți și educatori.




La Seva Edu profesorii se străduiesc ca să ofere fiecărui copil o oportunitate egală de a avea succes prin utilizarea unor strategii individualizate de intervenție și practici pedagogice specifice. 


Această idee referitoare la egalitatea de șanse pentru fiecare copil din centru se aplică și familiilor, prin faptul că profesorii nu manifestă părtinire față de un tip de familie, cultură etc.

De multe ori în România părinții lucrează un număr mare de ore zilnic și nu pot fi la fel de implicați în viața copiilor lor precum au fi fost în urmă cu câteva zeci de bunicii lor, dar acest lucru nu ar trebui să îi împiedice ca să facă parte din educația copiilor. Profesorii îi pot învăța modalități optime de includere a lor, ca adulți cu joburi solicitante în viața celor mici. Acest lucru le va fi de mare ajutor mai târziu, când preșcolarii de acum vor ajunge adolescenți.


Pentru detalii despre înscriere, intrați pe site-ul sevaedu.ro!




Benzile de albire chiar albesc dinții?

benzi albire dantură
Albirea dinților este o procedură mult căutată la job datorită impunerii standardelor estetice actuale. Este o procedură neinvazivă, care garantează pacientului execuția corectă în cabinet.

Să îți albești dinții la stomatolog sau acasă? Aceasta-i întrebarea!


Considerată drept una dintre cele mai simple metode pentru albirea dinților, folosirea benzilor pentru deschiderea nuanței dinților au argumente pro și contra.

În vremea noastră, îngălbenirea dinților este un lucru obiectiv care îngrijorează foarte mulți oameni. Producătorii au venit în sprijinul acoperirii acestei nevoi și au propus diverse metode de albire, atât de aplicat în cabinetele stomatologice, cât și la domiciliu.

În principiu, benzile dentare pentru albit dinții au în compoziție peroxid de hidrogen, un compus chimic care este utilizat pe scară largă în cabinetele stomatologice în doze mai mari decât este recomandabil a fi folosite acasă.

Efectele cele mai bune care se pot obține cu ajutorul unor benzi de albire s-au înregistrat în cazul fumatului sau alimentelor care tind să păteze dinții. Totuși, dacă se utilizează prea frecvent, poate avea unele efecte adverse, constând într-o sensibilitate temporară mai mare a dinților și chiar uzarea prematură a smalțului acestora.

Un alt dezavantaj al folosirii benzilor de albire este acela că ajunge unele acționează prioritar la dinții frontal, nu albește egal și restul danturii, iar efectul de deschidere a nuanței dinților este ceva mai scurt decât în cazul altor metode de albire (ceva mai agresive) efectuate de către medicul stomatolog. Plus că restaurările și protezele nu sunt influențate de această metodă, benzile de albit putând acționa doar asupra dinților naturali.

Un dezavantaj pe care benzile de albit dinții îl prezintă se referă la faptul că nu există o nuanță specifică de alb pe care să o poți alege cu fidelitate dinainte, gradul de albire ce poate să fie obținută folosind această metodă la domiciliu depinzând de la caz la caz.

Tocmai din acest motiv, cine își dorește o anumită nuanță de alb, cel mai bine ar fi totuși ca să apeleze la medicul stomatolog, deoarece acesta poate să dozeze cu multă știință substanțele chimice folosite până la atingerea rezultatului dorit.

Se recomandă ca benzile de albire să se utilizeze sporadic, de regulă, în cazul urgențelor, precum ar fi: nunțile, petrecerile aniversare și alte evenimente asemănătoare. Este cea mai bună cale în care se dorește a se obține un zâmbet frumos fără a mai trece pe la stomatolog.

Dacă vrei însă un zâmbet alb, uniform, care să dureze multă vreme, cel mai bine este să mergi la dentist.

Benzile de albit sunt mai bune decât pastele de dinți ce promit același lucru!


În orice caz, trebuie spus că o bandă de albit are un efect mult mai bun decât orice pastă de albit care promite albirea miraculoasă a danturii.  

Găsești în magazinele online la niște prețuri relativ accesibile asemenea benzi de albire dentară. Cu mult mai mici decât te-ar costa orice procedeu de albit profesional la stomatolog. 

E bine să le ai în casă, chiar și cu limitările menționate mai sus.

Benzile de albit Crest pe bază de peroxid de hidrogen sunt cele mai bune, au o eficiență recunoscută de foarte mulți utilizatori. Conținutul în peroxid este atent dozat, așa încât, dacă se respectă strict instrucțiunile de folosire nu există pericole.

Cumpără-le și tu de pe website-ul coolsmile.ro!

Geanta potrivită face femeia ce o poartă fericită!

genți diagonală
În materie de genți pentru femei gusturile nu se discută, dar orice model ar trebui să îndeplinească două cerințe principale: să fie deopotrivă confortabil și practic.

În acest sens, o geantă care se poate purta pe diagonală oferă în mod cert comoditate și un stil modern.

Geanta în diagonală, cea mai bună alegere pentru o femeie activă


O geantă cu o curea lungă, ce se poartă transversal, este acel accesoriu de marochinărie practic și elegant ce se poate lua cu orice ocazie, indiferent că este vorba de job sau o împrejurare unde trebuie să fii cool.

Principalul avantaj pe care o geantă cu o curea purtată transversal îl are este acela că nu mai trebuie să fie dată jos atât de des precum o geantă de mână. 

Totuși, având bretele lungi, dar reglabile, ele se pot utiliza așa cum dorim, inclusiv putem să le facem mai scurte. Există modele pentru toate gusturile, trebuie doar să alegi ce îți place. 

Intră, de exemplu, pe Zafia.ro, un magazin online cu produse de marochinărie de ce mai bună calitate, iar acolo vei fi izbită vizual plăcut de multitudinea de gentuțe extrem de frumoase care te așteaptă.

După rucsac, o geantă purtată în diagonală este ideală, cred eu, deoarece îți permite ca să ai mâinile libere, lucru cu atât mai important cu cât telefonul a devenit un fel de prelungire a noastră și cele mai multe dintre noi îl ținem tot timpul în mână.

Pentru că sunt genți de dimensiuni mai mici, ele sunt mai ușoare, dar și mai accesibile ca preț. Modelele din catalogul Zafia, într-o paletă exuberantă de nuanțe, au prețuri extrem de accesibile. O să poți comanda și tu una potrivită pentru tine, sau chiar mai multe, deoarece vei vedea că sunt la promoție în această perioadă. 

Un outfit cool este întregit de o geantă potrivită


Ce poți ca să îți dorești mai mult decât niște genți frumoase cu un preț convenabil, care să nu îți arunce în aer economiile? 

O geantă purtată în diagonală bine aleasă este acel tip de accesoriu care merge bine cu orice fel pantaloni lungi, rochii, fuste, salopete, ba chiar și cu pantaloni scurți.

Evident,  dacă o să îmbraci o ținută cu multe culori și/sau imprimeuri, cel mai bine este să alegi o geantă în nuanțe neutre, stinse sau, de ce nu, una albă ori neagră, care să iasă astfel în evidență și invers. Dacă alegi o ținută uni, să zicem una de culoare albă, poți ca să alegi o gentuță ce se poartă în diagonală foarte colorată: galbenă, roșie ori într-un roz aprins.

Contează și încălțămintea foarte mult, de aceea, dacă vrei un aspect mai sport, poți să o porți, spre exemplu, niște teniși sau adidași ori niște balerini, iar dacă vrei un aspect mai elegant și mai sofisticat o încălțăminte cu tocuri înalte spre a fi elegantă, frumoasă și foarte feminină. Iar geanta să rămână aceeași.

Tocmai au anunțat că s-au inventat pantofii cu toc variabil, care, după voie se pot transforma dintr-o pereche de încălțăminte foarte elegantă, într-una comodă, care îți menajează picioare.

O geantă ce se poată în diagonală plus niște astfel de încălțări este soluția perfectă pentru o femeie modernă, nu-i așa?

Mărimea genții contează!


Evident, dacă ești genul de femeie care bagă toată casa în geantă, o să ai nevoie de geantă încăpătoare, iar dacă aceasta este și elegantă, cu atât mai bine. 

O altă variantă ar fi aceea de a te orienta mai degrabă spre un rucsac încăpător, unde chiar poți să pui numeroase lucruri în ordine spre a le găsi mai ușor, datorită compartimentării foarte bune pe care produsele de la Zafia la ofertă.

Ascultă totuși la sfatul stiliștilor care recomandă ca să se acorde întotdeauna o atenție importantă mărimii genții: respectiv femeile minione arată mai bine cu genți delicate, micuțe, pe când o femeie înaltă poate să își ia o geantă mare fără să arate caraghios.

Dacă ai silueta în triunghi cu vârful în sus, poți avea probleme dacă alegi o geantă mare, deoarece ea atrage atenția saltea asupra șoldului și cumva îți mărește optic și mai mult dimensiunile, motiv pentru care o gentuță de dimensiuni mai mici ar fi cea mai potrivită.

Geanta mare este perfectă pentru femeile care trebuie să aibă totul la îndemână, dar regula echilibrului este valabilă și aici în materie de siluetă de triunghi cu vârful în jos: dacă șoldul este îngust și vrei să dai impresie că e mai larg, ia-ți o geantă ceva mai mare.

Nu uita nici de materialul din care este confecționată geanta, deoarece el poate să dea eleganță sau o notă sport întregii ținute.

Din fericire, acea regulă de odinioară conform căreia geanta trebuie să fie în aceeași nuanță cu încălțămintea a dispărut, motiv pentru care maroul și bejul sunt extrem de purtate acum chiar și în combinație cu pantofi de culoare neagră. 

Concluzionând, în magazinul online Zafia.ro sunt acum niște promoții senzaționale la genți, așa încât grăbește-te și comandă și tu măcar una dintre ele, deoarece vei face senzație când o vei purta!

Tu ți-ai montat deja centrală termică de apartament?

magazin online instalații încălzire
După o vară foarte toridă, mulți dintre noi începusem ca să credem că iarna nu va mai veni deloc pe meleagurile noastre, dar iată că lucrurile nu stau chiar așa.

Ninsorile ce au căzut pe la munte în ultima săptămână ne-au reamintit faptul că iarna nu e ca vara și că a avea acum în casele noastre niște centrale termice personale reprezintă un mare avantaj, mai ales dacă ai ghinionul ca să stai la bloc.

A fost atât de frig în ultimele nopți, încât multe apartamente din București s-au transformat brusc în spații de tremurat copios.

Alege o centrală proprie de apartament, ca să scapi din robia sistemelor de încălzire la comun!


Dacă pentru cei tineri acest fapt nu prea contează, pentru copii și bătrâni lucrurile nu stau chiar așa, deoarece împrejurarea că nu s-a dat încă drumul la căldură este o adevărată dramă. Te poți îmbolnăvi grav, iar costurile cu medicii și tratamentele sunt cu adevărat un dezastru pentru bugetul personal, cu toată mărirea de pensii cu care se tot laudă anumiți guvernanți cu o lună înainte de alegeri.

Iată de ce, dacă nu ai fost în măsură să îți faci vara asta o comandă la o astfel de centrală termică, poți încerca acum să îți achiziționezi de la Aleroma una la un preț bun. Sau măcar să o pui pe lista de achiziții obligatorii din primăvara lui 2020. 

Dacă în urmă cu vreo câteva zeci de ani casele erau încălzite cu sobe ce funcționau cu lemne sau cărbune, acum există sisteme mult mai eficiente, mai puțin poluante și mai economice pentru bugetul familiei. 

Dacă blocul nu e construit foarte recent, el este prevăzut cu o centrală termică comună, una care încălzește mai multe imobile din zonă.

Cheltuielile sunt mai mici, deoarece există un număr mai mare de apartamente care folosesc o infrastructură unică și agentul termic se împarte la numărul total de apartamente arondate.

Suma nu este chiar foarte mare, iar dacă se defectează ceva costul se împarte la numărul de apartamente și nu necesită investiții suplimentare de instalare, spre deosebire de centrala termică de apartament: la comun pur și simplu îți verifici caloriferele și te asiguri că ele funcționează corect.

Totuși, nu trebuie ca să uităm că ești la mâna acelora care distribuie agentul termic, ceea ce nu este foarte plăcut. Riscurile de a tremura în apartament fix în mijlocul iernii dacă se strică ceva la instalația termică mai multe zile în șir nu sunt deloc de neglijat. 

Centrala termică de apartament este mai eficientă dacă rămâi printre ultimii utilizatori ai sistemului termic dintr-un bloc: costurile tale cu încălzirea locuinței vor crește exponențial în cauza pierderilor de pe traseu și a numărului de proprietari mai mic la care se împart costurile de reparații și întreținere a instalației în cauză.

În schimb, dacă ai centrală termică proprie și ți-e frig, chiar și dacă e toamna sau primăvara, poți să o pornești când vrei. Vei avea de plătit factura la curent și gaz, dar te vei încălzi când și cât vrei.

E nevoie de anumite costuri de instalare și de verificări la intervale de timp fixate prin lege, inclusiv de bani pentru a repara defecțiunile ce pot apărea, dar nu mai depinzi de nimeni. Devii liber, nu sclav al unui sistem de termoficare la comun învechit.

Totuși trebuie să recunoaștem că centrala termică nu este pentru oricine, trebuie să îți stabilești bine bugetul pentru o astfel de investiție și să analizezi dacă e o bună variantă pentru tine.

Specialiștii consideră că e bine să îți pui centrală termică mai ales dacă locuiești la parter, deoarece locuințele astfel amplasate au tendința de a fi mai reci în timpul iernii și al verii, așa încât ar fi cel mai bine ca să te orientezi spre o asemenea soluție. 


Aleroma.ro - un magazin online cu notorietate, unde găsești instalații de calitate!


Oricum ar fi, te invit ca să intri chiar acum în magazinul online aleroma.ro, unde poți găsi o gamă largă de centrale termice, centrale pe lemne cu gazeificare, centrale electrice, centrale pe lemne si calorifere, boilere, hidrofoare, pompe de circulație, stații de dedurizare, panouri solare, convectoare electrice, accesorii și materiale de instalații, produse electronice și electrocasnice. Chiar merită să frunzărești virtual catalogul lor de produse.

Firma de care îți povestesc, Aleroma SRL,  funcționează în România din 2003 și își are sediul în București. Faptul că a rezistat de 16 ani pe piață este o garanție că produsele achiziționate de aici sunt o bună investiție. 

Plata mărfurilor comandate de la ei se poate face, spre exemplu, în patru rate fără dobândă prin card Avantaj de la Credit Europe Bank sau cu cardurile de la Banca Transilvania.

Un notar bun este excelent profesionist, dar și empatic

autentificare acte notar BîrzuÎn România actuală, importanța notarului devine tot mai mare. Această realitate poate să fie un lucru bun sau nu, în funcție de perspectiva din care privești lucrurile. Ideea este că fără el nu prea se mai poate. Avem nevoie de notar când dezbatem o succesiune, când divorțăm, când cumpărăm sau vindem o locuință, când ne trebuie o procură sau pur și simplu trebuie să dăm o declarație.


Cabinetele notariale: criterii de alegere



Notarul poate să fie ales în funcție de apropierea de domiciliul clientului, de reputația pe care o are, de pe net sau pe baza unei recomandări.


De regulă, dacă în cazul unui avocat cel mai bine funcționează recomandările, mai puțin reputația sau apropierea de domiciliul celui interesat, când vorbim de un cabinet notarial cei mai mulți preferă să se adreseze la acela din cartier pentru un plus de comoditate.


Notarul, pe lângă autentificarea unor acte îl sfătuiește pe client și pe toate etapele procesului. Cel puțin așa ar fi normal. Tocmai de aceea este de preferat ca să existe o relație de încredere între cele două părți, notar - client, încă de la început.


E bine ca să mergi pe la mai mulți notar până găsești unul potrivit pentru tine. Până la urmă totul ține de empatie.


Deși există o competență teritorială stabilită prin lege, în municipiul București notarii nu sunt împărțiți neapărat pe sectoare, așa încât se poate apela la orice notar fără nicio opreliște. Așadar, nu e musai să mergi la cabinetul notar de cartier dacă nu te trage inima.


Puține persoane cunosc faptul că este posibil inclusiv să își schimbe notarul, dacă în timpul unei proceduri pe care acesta o realizează, clientul nu mai are încredere în el din diverse motive.  

Taxele notariale sunt mari, deci alege-ți cu grijă notarul!



Nu trebuie uitat nici faptul că un notar colectează în numele statului, al autorităților locale, un set de plăți care poartă denumirea generală de taxe notariale, la care se adaugă prețul serviciului propriu-zis (onorariul notarial).


Problemele cele mai mari apar atunci când este vorba de achiziția unui imobil.


Cumpărarea sau vânzarea de bunuri imobiliare reprezintă un act de mare importanță pentru oricine, așa încât este foarte bine ca să aveți încredere deplină că notarul vă va apăra interesele în diferite situații, indiferent dacă sunteți cumpărător sau de vânzător și vă va oferi cele mai bune sfaturi în materie.


Trebuie menționat că tot ceea ce discutați la notar este confidențial, totuși este bine ca să vă interesați în prealabil și ce se știe despre acel notar, folosind inclusiv internetul.


Important este ca acesta să poată să explice corect care este soluția în fiecare caz în parte, să știe să asculte și să explice consecințele angajamentelor pe care contractanții și le vor lua, să răspundă la întrebări, să își facă timp să vorbească în termeni clari cu părțile, nu în limba de lemn a vocabularului juridic pe care nu toată lumea îl înțelege.


Pentru dezbaterea unei succesiunii, moștenitorii aleg de obicei în comun la ce cabinet notarial să meargă. Dacă unii dintre ei nu sunt de acord cu numele unui anume notar se poate merge la altul (care are competență legală în cauză) sau, în cazuri extreme, se poate ajunge la instanță.


Alegerea propriu-zisă a notarului este gratuită, dar serviciile notariale se plătesc! 


Nimeni nu poate ca să impună unui client un anume notar (unica cerință este aceea legată de competența conferită prin lege, precum am spus mai sus). 


Evident, este valabilă și reciproca: nici un notar nu poate să fie obligat să presteze servicii notariale unei persoane, dacă profesionistul dreptului nu dorește acest lucru.


Pe de altă parte, activitatea notarială se poate presta la
notar Loredana Bîrzu
cabinet, dar în anumite situații el se poate deplasa și la domiciliul clientului (de exemplu pentru întocmirea unui testament), la spital sau în alte locații.


Vârsta nu e întotdeauna un criteriu relevant când vrei să îți alegi un notar bun



Un notar mai în vârstă va avea de cele mai multe ori experiență relevantă în materie. Cu toate acestea poți avea încredere și în cineva mai tânăr, deoarece un astfel de notar nu este blazat, dispune de o empatie ce permite crearea unor legături de încredere cu clienții, care s-ar putea extinde pe tot parcursul vieții.


Un astfel de notar apropiat de clienți are avantajul că nu mai adaugă stres și o durere suplimentară acelora care vin să dezbată o succesiune sau să divorțeze.

3 reguli sunt de baza la alegerea unui notar un notar bun:



- să fie bun profesionist;

- să își facă timp ca să îți explice tot ce te interesează;

- să fie de încredere și empatic. 

Vrei o sugestie de notar bun dacă ești din București?  Ia încearcă tu acușica la Notariat Bîrzu de pe Titulescu! S-ar putea ca să ai o surpriză foarte plăcută!