„Televizorul este o distracţie prin care milioane de oameni pot să asculte aceeaşi glumă în acelaşi timp şi totuşi să rămână singuri. “ (T. S. Eliot) Şi câţi dintre noi n-am simţit asta pe pielea proprie?...
Câte ore din viaţă ne arestează televizorul, câte lacrimi de crocodil nu varsă pentru problemele noastre, câte soluţii nu promite Azi pentru toate necazurile noastre, pentru ca Mâine să scornească alte probleme şi alte motive care să hrănească dependenţa noastră?...
Zi de zi ne implicăm în dezbaterile de la televizor, uitând că diferenţa dintre a vorbi şi a face, doar de câteva litere pe hârtie, este imensă în viaţa reală. Ţipăm la televizor către cei care ne enervează uitând că ei nu ne-aud.
Ne minunăm şi ne milogim la un Dumnezeu care NU a fost special creat pentru asta, pentru a uita propria noastră incapacitate de a ne ridica de pe fotoliu şi de a face CEVA. În televizor căutăm motive ca să nu facem nici mâine NIMIC, ca să spunem: Lasă, e totul blestemat! Lupta este pierdută deja!
Aşa o fi oare?...Şi dacă voi aveţi puterea de a renunţa aşa de repede, oare asta vreţi să facă şi prietenii voştri şi familia voastră şi copiii voştri sau persoana la care ţineţi cel mai mult pe această lume?... Nu cred! Ne văităm şi ne place. Ce plăcere ne aduce asta mi-e greu să spun, dar ştiu doar că este un obicei de care trebuie SĂ NE DEZBĂRĂM. Adevăraţii luptători nu se plâng nici după ce au pierdut.
Ei aşteaptă o altă bătălie sau mor cu sufletul împăcat. E timpul să (re)învăţăm să fim curajoşi, e timpul să (re)învăţăm să fim noi înşine! Iar asta nu o vom face cu ochii lipiţi de televizor şi cu balele curgându-ne pe baveţica de copii mari şi blazaţi. Ce vă spun?... Ce soluţie vă dau?...
Preţuiţi timpul vostru mai mult decât orice. Nu orice om care face un scandal de pomină merită atenţia voastră, nu orice femeie frumoasă care vă promite paradisul din spatele ecranului e ceea ce pare. În realitate, ar putea fi o babă urâtă şi fără dinţi. Televizorul are „darul” ăsta de a ascunde lucrurile. Ce ascunde?...Am să vă spun imediat şi e cazul să vă luaţi ochelarii pentru că ăsta e cel mai important pasaj din tot ce am scris.
ASCUNDE: oamenii capabili, ascunde familiile normale şi moravurile obişnuite, ascunde Românii de calitate şi Românii încrezători, tinerii luptători care nu vor să renunţe cu nici un preţ. Ascunde frumuseţea unei ţări întregi după mormanele de gunoi din faţa blocului meu.
Ascunde faptele bune după mizeriile pe care le fac cei nemerituoşi şi îngâmfaţi. Ascunde rugăciunile după blasfemiile pe care le face PRO TV-ul împotriva neamului Român prin ştirile lor oribile.
Ascunde fericirea acolo unde nu credem că mai este, dar ea ne aşteaptă mereu, răbdătoare şi înţelegătoare, mai frumoasă ca niciodată: în chipul copilului nostru, în ochii părinţilor noştri, în vecinii pe care-i ajutăm să-şi ducă sacoşica până la lift, în toţi îndrăgostiţii care se plimbă de mână pe stradă şi se sărută pătimaş în metrou, în toate lucrurile pe care le vedem zi de zi şi lăcrimăm doar la gândul că sunt oameni care nu le văd.
Dacă vântul îmi suflă prin buzunare, atunci nu vreau ca viforul să-mi îngheţe sufletul!Şi de aceea, am decis să nu dau televizorului cea mai bună parte din mine. Am să-mi păstrez calmul, am să înţeleg odată că ăsta este doar praf în ochi, menit a ne prosti, a ne amăgi încă o zi, timp în care trăim viaţa pe care o doresc alţii de la noi, îmbogăţindu-i pe alţii şi sacrificându-ne ani din viaţă pentru ca alţii să poată zice: "Ah, ce i-am păcălit şi pe Români!..."
Vă spun sincer: până ce la TV nu vor avea idei şi soluţii pentru ceea ce mă interesează pe mine, nu voi mai arunca nici o privire la cutia cu patru butoane. Timpul meu e preţios!
Daniela Constantinescu
Revista "Rostiri"
