Cursuri de muzică pentru prichidei. Câteva idei.

A urma cursuri chitară este un demers provocator pentru orice copil dotat cu ureche muzicală.

Profesorii de specialitate spun că la vârste mic e mai simplu să înveți un copil ca să cânte la chitară, pentru că au o mai mare deschidere, sunt avizi ca să absoarbă cunoștințe noi și, de ce să nu recunoaștem, fiecare se visează un mic Next Star.

De ce e mai ușor ca să cânți la pian, vioară sa chitară în copilărie? Pentru că nu instructorii nu au nevoie de anumite obiceiuri greșite și pentru că, nefiind stresați și foarte analitici, micuții acceptă noile învățături, chiar și în domeniul muzical cu mult entuziasm, considerând totul ca o joacă, fie ea și serioasă.

Muzica studiată cu profesioniști chiar și la nivel de hobby, poate să aibă un rol pozitiv și în creșterea capacității de a memora informații, de a le conecta între ele, ceea ce se vede și în rezultatele copiilor la școală.

Deși toată lumea spune că merită să faci muzică, trebuie să găsești și acei profesori specializați în instruirea copiilor de vârstă mică.

Nu întotdeauna acel profesor care te învață să cânți la pian pe tine, ca adult (care ai descoperit acum o modă a corporatiștilor de a se maimuțări un pic și să zdrăngăne la clape în scop de destresare), va fi un bun instructor în domeniul muzical pentru copilul tău.

Marea provocare pe care un profesor de muzică o are când trebuie să învețe un copil ca să cânte la un instrument este ca să-i mențină trează interesul.

Deși pare puțin deplasată comparația, la fel se întâmplă și cu animalele de companie (pe care psihologii zoo le consideră a avea inteligența unui copil de 5 ani).

Așadar, mijloacele de captare a atenției sunt esențiale în realizarea telului suprem: de a reuși să îl înveți e prichindel ABC-ul muzical, chiar dacă nu va deveni pianist, chitarist sau violonist celebru când va crește mare.

Durata unei lecții muzicale pentru cei mici nu ar trebui să depășească jumătate de oră, ceea ce, trebuie ca să recunoaștem nu e chiar la îndemâna oricărui profesor.

Răbdarea, capacitatea de a recompensa prin încurajări ceea ce execută bine și nu a folosi cearta pentru ceea ce greșesc, sunt esențiale în reușita finală. 

A trecut vremea când se folosea inclusiv bătaia pentru a-l face pe cel mic să exerseze la un instrument. În cazul multora efectul a fost că la vârsta adultă au urât din tot sufletul pe care au fost obligați să îl învețe pentru că asa au vrut părinții.

Și așa ajungem la cel mai important punct ce trebuie subliniat cu tărie: micuții nu trebuie ca să fie forțați ca să urmeze un curs de muzică dacă nu le place. 

Este o adevărată traumatizare psihică dacă nu au nicio înclinație. Poate vor să bată mingea cu prietenii lor și vor să devină fotbaliști, poate fetițele vor să devină creatoare de modă și adoră să deseneze, nu să scârțâie la vioară ore întregi.

Muzica are un rol esențial în dezvoltarea unui om, dar trebuie un pic de har pentru a o face.

Dacă observați la micuții dvs. că adoră să cânte și chiar vă cer să îi duceți la un curs de muzică este însă indicat să faceți toate eforturile de a le satisface această cerere. O să îi faceți fericiți!

Genți nemțești pentru salarii românești

Preferințele în materie de genți ale unei femei ne spun multe
lucruri despre personalitatea acesteia. Femeile românce cu venituri medii au început să fie atrase de diversele modele de genți damă Bugatti, pe care le pot achiziționa de acum și online,nu doar din magazinele din oraș.

Indiferent că e vorba de o geantă de mână, de una pentru shopping, de o geantă cu o curea lungă de umăr sau chiar de una specială pentru vacanța estivală de la mare, alegerea modelului acestui accesoriu este definitorie pentru gustul aceleia ce o va purta.

Geanta reprezintă accesoriul ce include înăuntrul său acele lucruri ce reprezintă o prelungire a identității unei femei.

Bugatti este un lux la îndemâna tuturor!

Reprezentantele sexului frumos iubesc gențile, dacă se poate cât mai scumpe și, dacă e posibil, chiar unicat, deoarece și ele sunt persoane conștiente de unicitatea lor și vor să o facă vizibilă (conștient sau inconștient) inclusiv prin accesoriile pe care le poartă. Și ce poate să fie mai vizibil decât o geantă sau o pereche de pantofi de firmă?

Poate de aceea marile branduri de lux par a fi declanșat un război dur contra clientelor cu posibilități financiare mai reduse, deoarece consideră că le prejudiciază imaginea.

Creșterea internațională a prețurilor în diferite segmente ale industriei de lux, mai rapid decât în alte sectoare producătoare de mărfuri, este un fenomen cunoscut de multă vreme, dar în ultimii ani s-a amplificat. Se întâmplă acest lucru cam la toate brandurile celebre: Chanel, Louis Vuitton, Gucci, Hermes.

Bugatti, brandul german care era orientat inițial pe fabricarea de articole de încălțăminte și vestimentare, și-a extins ulterior gama de produse, mai ales după ce a pătruns pe piață italiană.

Denumirea de Bugatti a fost folosită pentru prima oară in anul 1978, dar în aceste patru decenii trecute de la acel moment, marca a devenit sinonimă cu perfecțiunea finisajelor și o calitate premium la mărfurile oferite clienților internaționali.

Acum compania produce genți elegante de birou și genți de voiaj, minimaliste sau foarte încăpătoare, tocmai bune pentru un mic sejur de weekend, dar și portofele, huse pentru calculatoare, precum și multe alte accesorii de o calitate superioară desăvârșită.

Cu o experiență deosebită, ce se bazează pe decenii multe de activitate în producția de accesorii, Bugatti se poate lăuda cu realizarea unor articole ce au design inconfundabil, indiferent că e vorba de genți de mână, genți pentru călătorii, serviete office, așa încât clienții nu pot ca să fie decât mulțumiți de oferta marelui brand nemțesc.