Delicii cu ciocolată neagră belgiană, de la noi, de la Brașov

Întotdeauna când merg la munte nu uit să îmi pun în rucsac și niște ciocolată. Nu există un energizant mai bun când parcurgi un traseu dificil decât o bucățică din acest aliment miraculos.


Mai nou, am descoperit la firma Luado din Brașov delicii cu ciocolată așa cum nu am mai gustat până acum nicăieri.


E ciudat că nu am auzit până acum de ei, deoarece nu cred că este ceva mai nimerit decât să îți recapeți forțele când pătrunzi în Templul Muntelui decât cu Original Hot Energy Ultra Dark (o cană cu ciocolată caldă neagră) preparată cu niște apă fierbinte din termos sau, de ce nu, cu niște caise în ciocolată neagră.


Unii strâmbă din nas când e vorba de ciocolată neagră, spunând că este amară, dar greșesc. Acest tip de ciocolată conține antioxidanți prețioși care au darul:


  • de a îmbunătăți circulația sângelui pompat înspre și dinspre inimă;

  • pot reduce riscul apariției cheagurilor de sânge;

  • pot scădea tensiunea arterială. 


Rezumând, cine mănâncă ciocolată neagră poate reduce apreciabil riscul de accident vascular cerebral și de a se îmbolnăvi grav de inimă.


Ciocolata neagră - hrana zeilor


Istoricii spun că vechii locuitori ai Americii de Sud au fost primii care s-au delectat cu ciocolată. Săpăturile arheologice au arătat că  ei preparau o băutură din cacao cu un grad mare de consistență. Evident, fiind atât de valoroasă din punct de vedere al beneficiilor pe care le aducea, nu era accesibilă pentru oamenii de rând. Fiind considerată ca fiind rezervată doar zeilor, doar oamenii foarte bogați o puteau bea. 


Are ciocolata un soi de magie pe care, oricât am vrea, nu o putem ignora.


Până și numele de ciocolată s-ar părea că provine de la de la cuvântul aztec “xocolātl”, care înseamna „apă amară”. Și chiar era foarte amară, ce-i drept!


La începutul secolului al XVI-lea în America, dar și în Europa, ciocolata neagră și-a câștigat faima ca medicament. Era folosită ca adjuvant în multe boli: febră, tuse, boli ale tractului gastro-intestinal și ale ficatului. În 1577, exploratorul spaniol Francisco Hernandez a scris că mexicanii mâncau boabe de cacao prăjite, zdrobite în pulbere, ca remediu pentru dizenterie.


Chiar și în prezent, orice ciocolatier poate să vă spună că un desert de lux ce conține ciocolată nu se poate face cu o ciocolată cu lapte sau cu un sortiment de ciocolată care un conținut mic de cacao. Un desert deosebit nu se poate face decât cu o ciocolată neagră ce are un conținut foarte mare de cacao foarte mare.


Da, ciocolata adevărată este foarte amară. Așa se prezintă în forma sa naturală, fără îndulcitori. Este folosită la gătit atunci când bucătarul dorește să regleze independent nivelul de dulceață al unui preparat. Și este, de asemenea, baza pentru toate tipurile de produse din ciocolată pe care le cunoaștem azi.


Revenind la azteci, Montezuma al II-lea considera ciocolata caldă o băutură divină care mărește rezistența și luptă împotriva oboselii. Ea permite unei persoane să stea toată ziua fără să-i fie foame.


Păi ce băutură mai bună și-ar dori un montaniard în aceste condiții, decât o cană cu ciocolată caldă de cea mai bună calitate, precum aceea de la Luado - Brașov?


Original Hot Energy Ultra Dark 


Este o ciocolată caldă cu 70% cacao, cu o valoare energetică de 2255kJ/539kcal.


ciocolată caldă neagră


Merită să o testați și voi, deoarece este cu adevărat delicioasă!


Nici măcar nu este scumpă, așa încât, decât să bei cafea când urci pe munte, mai bine o astfel de licoare care îți aduce un boost de energie de care cu siguranță ai nevoie în momentele în care simți că te lasă puterile când te avânți spre piscurile unde doar caprele negre sunt stăpâne.



Caise în ciocolată neagră


Caisele trase în ciocolată neagră de la Luado sunt speciale pentru vegani, dar asta nu înseamnă că nu pot să se bucure de ele și ceilalți.


caise în ciocolată

Aceste delicii de ciocolată îmbină gustul dulce- aromat al caiselor cu cel amărui al ciocolatei negre de cea mai bună calitate. Este un desert grozav de mâncat în zilele de sărbătoare, dar și în momentele în care ai terminat urcușul și te odihnești un pic sus pe platoul montan, admirând peisajul care îți taie respirația. Poate fi un premiu pentru învingătorul care ești, acela care și-a depășit toate limitele și a ajuns acolo unde și-a propus: mai aproape de nori și de tărâmul zeilor.


LUADO Chocolate - Date de contact:


  • tel: 0737 390 000 (disponibil la telefon: 8-16)

  • e-mail: office@luado.ro


Magazine proprii:


  • Luado Chocolate

str. Poarta Șchei nr. 2

Centrul Vechi, Brașov 


  • Luado Chocolate Coresi

str. Zaharia Stancu nr.1

Tractorul, Brașov

Coresi Shopping Resort


Namebox: Cum alegi găzduirea pentru un website în 2022?

Găzduirea site-ului web reprezintă un serviciu online care îți permite să îți pui site-ul sau chiar o aplicație web pe internet. Când te referi la hosting, gândește-te că este vorba de închirierea unui spațiu pe un server unde poți stoca toate fișierele și datele necesare pentru buna funcționare a website-ului tău.


Un server este un computer fizic care rulează fără întrerupere, astfel încât site-ul tău o să fie întotdeauna disponibil pentru vizitatori/clienți. Astfel, firma de hosting este responsabilă pentru menținerea în stare de funcționare perfectă a serverului, protejându-l de atacurile rău intenționate, dar și permițând transferul conținutului online (text, imagini, fișiere) de pe server în browserele userilor care accesează site-ul.


Cum poți să alegi o găzduire bună pentru un site web?


Există diferiți parametri care te pot ghida atunci când alegi o anumită firmă de găzduire web și tip de abonament. În funcție de tipul de amplasament și de nivelul de dezvoltare al proiectului, importanța diferiților factori poate varia extrem de mult.


Cu toate acestea, oricare dintre aceștia poate fi atribuit unuia dintre următoarele două grupuri de elemente: 


  • caracteristicile cantitative și tehnice ale găzduirii web;

  • caracteristicile firmei de hosting respective. 


  1. Caracteristicile cantitative ale găzduirii


  • cantitatea de RAM;

  • sarcina permisă pe server;

  • viteza de încărcare a website-ului;

  • cantitatea permisă de trafic;

  • cantitatea de spațiu existentă pe disc;

  • numărul permis de site-uri ce pot fi găzduite (parcate).


Cu numărul de site-uri, totul este destul de clar și îți da seama personal câte trebuie găzduite pe un server numărând toate proiectele pe care le ai. Dar cum să determini de cât spațiu vei avea nevoie pe hard disk? Aceasta este o întrebare destul de dificilă, mai ales dacă alegi găzduirea pentru prima dată și nu prea le ai cu internetul.


Dimensiunea site-ului tău este afectată în primul rând de doi indicatori: 


  • numărul de pagini web;

  • dimensiunea medie a paginii  (dacă nu are un număr mare de elemente grafice aceasta însumează maxim 2 MB).


În aceste condiții, dacă vrei să postezi 100 de articole, atunci vei avea nevoie de aproximativ 200 MB de spațiu pe disc, care se încadrează în tarifele minime ale majorității furnizorilor de găzduire. Cu toate acestea, este întotdeauna mai bine să o iei cu o marjă de siguranță, mai ales dacă ai baze de date, grafică, conținut audio și video de publicat.


Cunoscând dimensiunea medie a paginii și valorile de trafic orare, zilnice și lunare, poți calcula și cantitatea de trafic de care ai nevoie. Cu alte cuvinte, de câte ori pe oră/zi/lună utilizatorii vor descărca paginile website-ului tău. Cu o dimensiune medie a paginii de 2 MB și 100 de pagini descărcate pe zi, vei avea nevoie de vreo 6 GB de trafic.


Ca să scape proprietarii de site-uri de o grijă în plus, acum majoritatea furnizorilor de hosting oferă trafic nelimitat. 


Atunci când alegi o găzduire web de calitate, asigură-te că acorzi o mare atenție vitezei de încărcare a site-ului: adică timpului în care se afișează informații despre o pagină web pe ecranul de telefon sau laptop al userului tău.


Viteza de încărcare este măsurată folosind instrumente speciale, precum Google PageSpeed ​​​​Insights. Pentru o analiză mai bună, compară chiar acum rezultatele diverselor pagini ale site-ului tău. 


Timpul de încărcare al întregii pagini este:


  • de la 0,0 la 1,0 secunde - foarte rapid;

  • de la 1,0 până la 2,0 secunde - rapid;

  • de la 2,0 la 3,5 secunde - mediu;

  • 3,5 până la 5,5 secunde - încet;

  • de la 5,5 secunde - foarte încet.


Astăzi, utilizatorii sunt vor ca să găsească informațiile de care au nevoie pe internet cât mai repede posibil. Dacă pagina ta se mișcă lent, precum un melc sau o broască țestoasă, pe fundalul concurenților de mare viteză, atunci utilizatorul nu va rămâne pe site-ul tău, oricât de bun alt fi conținutul acestuia. Plus că site-ul mai este vizitat și de roboții de căutare la intervale relativ scurte de timp. Dacă o pagină web se încarcă în mai mult de 5 secunde, atunci ea nu va mai ajunge niciodată în top în motoarele de căutare: viteza scăzută are un efect negativ asupra clasamentului Google, nu uita asta!


Un alt factor important de luat în considerare atunci când alegi un serviciu de găzduire este cantitatea de memorie cu acces aleatoriu (RAM). De fiecare dată când un vizitator îți accesează site-ul, serverul de hosting primește informațiile de care are nevoie pentru a procesa și returna utilizatorului un răspuns.


Cantitatea de informații pe care serverul este capabil să o prelucreze într-un timp determinat depinde de memoria RAM de pe serverul de găzduire. Dacă motorul website-ului tău nu are suficientă memorie RAM pentru a procesa respectivele date, atunci pot exista întârzieri la încărcarea paginilor web și se pot genera erori care alungă userii de pe site.


Dacă ai un site nu foarte vizitat, probabil că 512 MB sunt suficient pentru tine, dar dacă site-ul tău are câteva mii de vizitatori pe zi, atunci este mai bine să fii în siguranță și să alegi măcar 1 GB de RAM.


Un alt indicator a cărui valoare trebuie să o  cunoști din start este încărcarea permisă pe server (CPU). Această valoare este necesară pentru a asigura funcționarea stabilă a altor site-uri de pe server (dacă ai ales un plan în care partajezi serverul și cu alți clienți ai firmei de găzduire). Prin urmare, dacă site-ul tău depășește în mod constant resursele alocate, fie urmează ca să faci upgrade la un plan mai costisitor și mai consumator de resurse, fie să îți suspenzi contul la firma de hosting respectivă.


2. Caracteristicile furnizorului de gazduire


Un alt factor important îl reprezintă caracteristicile furnizorului de găzduire în sine. Acordă atenție următoarelor puncte:


  • experiența furnizorului de găzduire ales;

  • dacă are licență valabilă;

  • regiunea locației serverului;

  • programul și calitatea serviciului de asistență pe care îl oferă;

  • bonusurile/cadourile suplimentare oferite clienților.


În primul rând, compania de hosting trebuie să fie înregistrată oficial și să aibă o licență pentru a furniza servicii de găzduire conform legislației în vigoare. 


În al doilea rând, verificați de cât timp există compania pe piață, de exemplu, folosind serviciul Whois. Cu cât o companie a fost mai mult timp pe piață, cu atât are mai multă experiență în domeniu.


Ar fi mai bine ca echipamentele companiei să fie amplasate în propriul centru de date, ceea ce îți va permite să nu plătești un tarif exagerat și să te bucuri de o mai mare securitate a datelor tale. De asemenea, va fi un plus dacă furnizorul are afișate datele de contact corecte, dacă răspunde prompt la telefon/mesajele online, ceea ce indică seriozitatea companiei.


Un alt criteriu important pentru alegerea găzduirii este și locația serverelor firmei respective. Acest lucru poate influența atât viteza site-ului, cât și punerea în aplicare a legislației românești și europene in vigoare.


Criterii personale pentru alegerea gazduirii


Ia în considerare încă vreo câteva criterii care te vor ajuta să alegi o găzduire care să te mulțumească pe deplin. Criteriile personale de selecție vor depinde în întregime de nevoile tale specifice și de scopul achiziționării de găzduire. Acestea includ:


  • prețul;

  • scara proiectului/tipul de website;

  • prezența/ absența cunoștințelor tehnice pe care le ai.


În concluzie, reține că alegerea găzduirii pentru fiecare proiect este individuală, așa că alege acei furnizori de hosting ale căror condiții se potrivesc cel mai bine nevoilor tale de la un moment dat. 


Intră pe namebox.ro și verifică ofertele lor din acest moment. S-ar putea ca unul dintre ele să fie potrivit pentru tine!