Campionatul National de Stiri Sportive (sportlocal.ro), o competitie ce te asteapta!

www,sportlocal.ro

Campionatul National de Stiri Sportive prinde tot mai mult contur, spre binele sportului romanesc, atat de zguduit de un lung sir de scandaluri rasunatoare, mai mult sau mai putin provocate cu buna stiinta.

Cand ma gandesc la sportul national, generic spus, imi apare automat in minte steagul tricolor fluturand pe cel mai inalt catarg, in acordurile imnului national, nicidecum "procesul transferurilor" sau "fuga lui Becali in Dubai", pentru a scapa de o eventuala solutie nefavorabila, in urma pronuntarii deciziei finale de la ICCJ...

Fiind cel de-al treilea articol (deci ultimul) pe care il pot inscrie in concursul gazduit de site-ul Blogal Initiative, alegerea subiectului "cu tematica sportiva" s-a dovedit a fi extrem de dificila...

Data fiind tevatura legata de arborarea steagului secuiesc pe edificiile administrative din zonele locuite de componentii acestei minoritati etnice, as fi vrut sa scriu, in contrapondere, despre Krisztian Szenes, maghiarul cu suflet romanesc, care multa vreme chiar si dupa ce a parasit Romania pentru tara tuturor oportunitatilor, a tinut flamura tricolora pe profilul sau de pe internet...

Respect imens pentru "flyordie", acest talentat sportiv anonim, de care mult prea putini au auzit si care, nu a fost sustinut la noi asa cum poate merita. Sper ca in Florida cea insorita sa aiba un parcurs al vietii mult mai bun decat pe meleaguri ardelene...

Sau poate ar fi meritat sa va povestesc despre Marian Tanase, un sahist exceptional din Urziceni, un talent rar, pierdut din cauza ghinionului de a se fi nascut intr-un colt de Romanie, unde sansele de a-ti intinde larg aripile si a zbura spre culmile succesului international sportiv sunt extrem de reduse...

Sau, mai bine, ar trebui sa scriu in acest al treilea articol al meu, despre Ninel Aldea, un visator manuitor al literelor, care in pofida tuturor greutatilor, se incapataneaza sa tina aprinsa de ani intregi  flacara scrabble-ului romanesc, intocmind niste clasamente foarte bine documentate ale sportivilor romani din aceasta ramura sportiva, aproape necunoscuta pe plaiurile noastre, dar care a adus faima Romaniei in cercul mondial al iubitorilor de cuvinte...

Atatea nume necunoscute de marele public, atatea valori tinute in anonimat sau, mai grav, pierdute din nepasare, din nestiinta, din cauza bruiajului non-valorilor ce dau din coate tot mai agresiv, jucand cartea stridentelor, pentru a fi cat mai vizibile intr-o societate care si-a pierdut de mult respectul pentru valorile autentice si orice incercare de a intretine sentimentele patriotice prin sport.

Asa stand lucrurile, am ales sa amintesc astazi despre "Supernova", asa cum este cunoscut sportivul clujean Mihai Pantis de catre prieteni, dar si de catre iubitorii sporturilor in care a obtinut performante de invidiat: scrabble-ul jucat in limba engleza si... maraton!

Mihai Pantis, prin modul sau original de a fi, simbolizeaza pentru mine cel mai bine aspiratia umana spre libertate, de autodepasire permanenta, de a muta limitele de confort tot mai departe, tot mai departe, de a reuni intr-un INTREG piesele unui puzzle personal atipic, aparent disparate, dar care, puse impreuna si interpretate holistic, definesc fidel unicitatea unui sportiv cu totul aparte.

"Supernova" este unul dintre campionii nostri ce poate constitui oricand un mentor inspirational si pentru alti romani.

Despre astfel de sportivi, tinuti pe nedrept in umbra, deoarece nu sunt subiecte pentru scandaluri ieftine, de mahala, care mai au si "nesansa" de a nu practica sporturi in care sunt manevrate gramezi de bani, as vrea sa se scrie si sa citesc mai mult pe noul site www.sportlocal.ro.

In anii din urma, cand Mihai Pantis a participat la competitii prestigioase de scrabble, in afara de cateva randuri, fara mare vizibilitate, in publicatiile online clujene sau nationale, pe site-ul Federatiei Romane de Scrabble, al lui Ninel Aldea sau in publicatia atat de greu lovita de rauvoitori, "Necenzurat", nu prea a mai scris nimeni de reprezentantul nostru la competitiile nationale si internationale de prestigiu (pentru cunoscatori).

In rest, tacere...

As putea sa scriu acum mai multe despre "Supernova", sa postez si ceva fotografii din arhiva personala cu acesta, dar ce-ar fi sa cititi voi ceva mult mai original?  "Jurnalul unui campion"... 

Iar mai apoi, lecturati si un interesant interviu cu Mihai Pantis.  

Sper sa va faca placere si sa va indemne la miscare, mai mult decat un text scris de mine asa, "din tribune"...

Cat de mult mi-as dori ca lucrurile sa se schimbe, asa incat oamenii valorosi sa simta ca si alti romani ii sustin, ca Romania le este aproape, ca nu "singuratatea alergatorului de cursa lunga" ii defineste...

Intrati pe www.sportlocal.ro, inscrieti-va in echipa de cronicari sportivi virtuali ai localitatii voastre si puneti umarul si talentul vostru gazetaresc in promovarea sportivilor merituosi din coltul vostru de Romanie.

Campionatul National de Stiri Sportive va ofera aceasta oportunitate exceptionala.

Se va face si un top al participantilor la acest concurs inedit, iar cel ce se va clasa pe primul loc, in afara de notorietate, va fi incurajat si cu un premiu de 100 de euro.

www.sportlocal.ro

Va doresc multa inspiratie in acest demers meritoriu, in folosul sportului local romanesc!

Hai Romania!

articol publicitate

RAZBOIUL DE IMAGINE (autoare: Carmen Bulubasa)

"Războiul de imagine" este un text scris de Carmen, dupa o discutie incitanta cu Ovidiu Bufnila, pe vremea cand reteaua sociala ROSTIRI era activa...

Maine, la The Hub, Ovidiu Bufnila este trainer la un workshop interesant...

Primind in aceasta dupa-amiaza o invitatie la acest seminar, mi-am adus aminte zambind de "confruntarea" de idei de acum doi ani..

Lectura placuta!:)

Fascinaţia pentru lumină a fluturelui, doar bătător din aripi, fără alte gânduri decât cele de înălţare, părea că-l hipnotizase pe jazzon.

Se mişca dintr-o parte în alta a încăperii înguste şi întunecate cu fervoare, alungând nervos, cu o bătaie de mână, frustrarea pe care o simţea de câte ori, neatent cum era, se izbea de perete. Dorinţa de înălţare spre cer era atât de puternică încât îşi imagina plafonul explodând sub încăpăţânarea lui de a trece dincolo de micimea lumii în mijlocul căreia fusese sortit să trăiască.

Creator al miilor de culori, rămase încercări de strălucire, eşuate din cauza minciunii care le dezvăluia lipsa de consistenţă şi nerealitate, se simţea pustiit şi mai mult decât atât, fals.

Pornit cândva în căutarea adevărului absolut, minţit de imaginile mişcătoare ale unei reclame la ciocolată, acum simţea toată amăreală eşuării în imperfecţiunea şi finitul omenescului.

Gândurile, miile de gânduri, frânturi amestecate în învălmăşeala dorinţelor neîmplinite se năpusteau asupra lui şi îi strepezeau sufletul, ascuns atent cu multă vreme în urmă. Nici nu mai ştia câtă vreme trecuse de când nu se mai lăsase în voia unei melodii lente, cu alambicări sfâşietoare, golit de ambiţia de a afla adevărul.

Ambiţia asta îi condusese paşii şi viaţa în cele mai întunecate cotloane ale faptelor omeneşti, într-un adevăr pe care nu-l bănuise şi nu-l dorise.

De când pornise în căutarea lui, fusese credincios doar ideii că orice poate fi manipulat, că orice poate fi construit, dărâmat şi reconstruit, că totul e doar imagine şi de confecţionarea perfecţiunii ei depinde totul.

Cam asta îi consumase timpul şi îi umpluse cu amar şi deznădejde viaţa.

Acum voia să alunge toate gândurile, toate gesturile şi ticurile pe care cu atâta înverşunare şi le însuşise.

Credinţa că străduinţa de a-şi contorsiona mişcările membrelor şi ale ochilor, ale întregului trup, de a-şi disciplina dorinţele şi sentimentele, de a-şi perfecţiona mişcările, până într-atât încât să subjuge întâmplările intereselor şi răstălmăcirilor marilor guru ai manipulării, cărora le jurase subordonare necondiţionată, făcuse din el un necunoscut a cărui imagine nu-l mai mulţumea.

Chipurile celor pe care îi convinsese că arta lui e unica soluţie spre o viaţă îndestulată cu de toate, o viaţă râvnită de toţi, îi păreau schimonosite.

Strâmbăturile lor îl scoteau din minţi. Se identifică, pe rând şi deodată, cu toţi, se recunoştea în flecăreala lor searbădă, în zâmbetele aşezate conştient şi atât de corect-perfecte pe faţa lor, în poziţiile rigide ale trupurilor, în mişcările ochilor morţi.

Începea unul să strige şi îi apuca pe toţi văicăreală. Vacarmul pe care îl făceau miile de personalităţi, scoase din vadul lor firesc, transformate în imagini străine identităţilor lor, era asurzitor. Încercă să-l oprească dar mai rău se înteţea. Reproşurile şi ura feţelor, ale trupurilor chinuite cu muşchii atârnători care nu-şi mai găseau puterea să se prindă de oasele obosite, îl urmăreau din toate părţile, izvorau, cu forţa deznădejdii, din pereţi şi zumzăiau într-un crescendo dureros.

Dar cea mai rea trăire nu era cea a revoltei celorlaţi, ci a Fricii pe care o simţea picurându-şi veninul pe spatele lui.

O recunoştea deşi sperase că o învinsese atunci, demult, când crezuse că alegând biciul manipulării preluase şi frâiele asupra viitorului şi vieţii.

Frica însă, cel mai de temut duşman al său, căpătase din nou chip real, reînviase. Îşi revendica timpul în care fusese forţată să stea îngropată sub atâtea şi atâtea vanităţi şi orgolii. Acum vroia răzbunare. Răbdarea cu care asistase la toate încercările de a fi înlăturată, ascunsă, manipulată ajunsese la sfârşit şi nebunia lui îi vestea momentul de început al unei vieţi de o dulceaţă neasemuită, nesfârşită.

Biet idiot imperfect care din atâta vanitate şi încăpăţânare nesocotise puterea şi adevărul ei! În mod sigur asta l-a pierdut şi acel moment era AICI şi ACUM.

Cândva ea, Frica, încercase să-i spună că-i poate fi de ajutor, dar el a înlăturat oferta ei fără să stea pe gânduri. Ba mai mult, a pretins că nu există, că e doar o adiere, o încercare de a-l abate de la drumul lui magic. Nu un munte, nu un zid, ci doar o umbră care doar părea a fi lipsită de densitate, de culoare, de viaţă.

Netrebnicul! Ha! Ha! Ha!

Habar nu avea că din cărţi şi din gura unora, la fel de idioţi ca şi el, nu avea cum învăţa despre ADEVĂR.

Aşa era construită lumea, aşa erau definiţi oamenii. Să nu se poată împotrivi, să nu poată fugi, să nu se poată ascunde de ea.

Cei care înţeleseseră asta au găsit în ea un camarad, cei care au ignorat-o nu au supravieţuit falsului şi nici minciunii, pierzându-se în căutări sterile.

Imaginea contrafăcută nu contează! Nu există reguli şi adevăruri absolute despre cum trebuie să fie, să facă, să se mişte, să râdă, să plângă, să danseze, să clipească, să vorbească medicul, politicianul, profesorul, chimistul, fata, băiatul, femeia, bărbatul, hoţul, juristul...

Există doar frica să nu fii medic cu imagine de profesor, de jurist sau, şi mai rău, de politician, frica să nu fii profesor cu imagine de hoţ, cerşetor, sau şi mai rău de politician, frica să nu fii cerşetor cu imagine de politician , frica să nu fii politician cu imagine de cerşetor, judecător, falsificator, guru atotştiutor.

Există doar frica să nu fii ceea ce nu eşti, ceea ce nu ai cum să fii, pentru că atunci, în toate cazurile, eşti doar un fals, un mincinos, un manipulator şi tot ce culegi e lipsit de sens, viaţa ta e

fără rost.

Ca să fii medic, profesor, judecător, pictor, zidar, inginer, e suficient să iubeşti oamenii atât de mult încât să recunoască în tine medicul, profesorul, judecătorul, inginerul, esenţa a ceea ce pari, iar pielea în care stai e adevărată pentru că e pielea TA.

Ca să fii politician trebuie să fii un mincinos.

Ca să pari orice altceva ce nu eşti e suficient să nu-ţi fie frică să fii mincinos.

Asta este singura frică a Fricii, dar oamenii sunt prea superficiali şi indiferenţi ca să afle acest adevăr simplu, prea orgolioşi ca să îi accepte puterea.

Oamenii sunt oameni.

Imperfecţi, vulnerabili, ciudaţi, tembeli, visători, artişti, făuritori de vise, cum or fi ei, au o calitate a lor unică : OMENIA.

Calitatea asta dacă nu şi-o pierd, or să înţeleagă că nu au cum să aibă vreodată o imagine falsă şi câtă dreptate are ea, Frica, atunci când susţine că le e de folos.

Cei care renunţă primii la omenie şi la demnitatea ei sunt manipulatorii.

Pentru ei, FRICA NU MAI POATE FACE NIMIC!

Ovidiu Bufnila - Workshop Body Language Pentru Femeile De Afaceri

Comunicat:

Ovidiu Bufnila - Workshop Body Language Pentru Femeile De Afaceri 

"Luni, 11 Februarie 2013, 9:00  - 18:00 The Hub Bucharest, Str. Halelor nr. 5 (zona Piata Unirii), Sect. 3, Bucuresti;

Evenimentul este destinat femeilor active care sunt manager sau antreprenor.

Program:

9 - 13: Prezentare Generala; Cinematica si Comunicare; Limbajul Trupului si Comunicarea Interpersonala; Analiza SWOT a Imaginii Personale; Arta Pozitionarii (elemente de spatialitate, strategii de conflict, strategii competitionale, strategii de cooperare);

13 - 14: pauza de pranz

14 - 16: Strategii Comportamentale. Elemente de grafologie si Strategii Cromatice;

16 - 16.30: Coffee Break;

16.30 - 18:  Elemente de NLP si Special Body Language. Body Language si Active Fashion.

Participantele invata in cadrul acestui workshop cum sa-si corijeze defectele de pozitionare in acord cu datele fundamentale de personalitate,cinematica, psihologie. Participantele se acomodeaza cu noi tehnici de comunicare. Participantele invata noi strategii de comunicare activa.

Feng Shui - muzica de relaxare

Astazi, in prima zi a anului Sarpelui de Apa, va urez multa intelepciune, creativitate si sa petreceti cat mai multa vreme in Natura!

ROMANIA SI POPORUL ALES (autoare: Daniela Constantinescu)

România pentru mine înseamnă „mama”. Înseamnă „acasă”. Înseamnă Bucureştiul pe care îl iubesc indiferent de ce zic alţii, înseamnă limba asta în care scriu şi gândesc, înseamnă cântecele populare pe care le asculta bunica mea. Acum ea nu mai e, aşa că de câte ori o aud pe Ioana Radu cu „ Mai vino seara pe la noi” îmi retrăiesc copilăria. Bunicii mei erau oameni simpli (nu ştiau ce-i aia vacanţă în străinătate, credeau în bunul simţ al vecinilor şi din tot sufletul, cu toată tăria, că telefoanele mobile sunt „unealta diavolului”. Râdeţi, ştiu! Aşa râdeam şi eu. Dar acum când văd că telefonul mobil e ca un fel de ochi care mă urmăreşte peste tot, ca un radar, parcă încep să-i înţeleg.)

Bunicii mei erau oameni simpli. Educaţi. Frumoşi şi dragi, cum sunt toţi bunicii şi părinţii noştri. Ei iubeau România şi ascultau muzică populară. De fiecare dată când o ascult şi eu mă gândesc: „De ce un popor atât de valoros şi sensibil are soarta asta?... Merităm fericire şi bunăstare, merităm să ne bucurăm de toate frumuseţile astea, ca spiritul nostru poetic să se dezvolte pe deplin şi totuşi asta nu se întâmplă... Suntem poporul ales de Dumnezeu oare? Ispăşim vreo vină poate?... Sau trecem printr-un proces de purificare?... „

Am înţeles de mult că o ţară aşa înzestrată de la Dumnezeu e râvnită de mulţi care vor să-i fure bogăţiile. Am înţeles de mult că oamenii noştri simpli, dar frumoşi şi fericiţi sunt invidiaţi de cei mai „civilizaţi”, care nu pătrund motivul mulţumirii noastre, care nu au parte de fericirea în familie, iar toată viaţa lor se reduce la „carieră şi bani”. Am înţeles chiar că există undeva nişte oameni (oameni, că nu pot să cred că sunt draci printre noi!), nişte oameni incredibil de frustraţi, de superficiali, de complexaţi, care se amăgesc cu ideea că conduc lumea şi care pregătesc planuri de mărire pentru o naţie sau alta în detrimentul celorlaltor popoare.

În ziua de azi, sintagma „poporul ales” mi se pare total depăşită. Nu, e clar că nu te-a ales nimeni! Viaţa e atât de grea, atmosfera atât de poluată, natura se întoarce împotriva noastră din cauza noastră, încât tu nu mai ai loc să fii poporul ales. 

Nu mai ai loc pentru că acum 6000 şi ceva de ani cineva ţi-a spus aşa ... poate pentru că atunci erai umil şi cunoşteai înţelesul comunicării cu Dumnezeu, iar acum te-ai transformat într-o maşinărie de manipulare a lumii şi conducere a ei spre autodistrugere. 

Nu, nici tu nu eşti „poporul ales” pentru că faci filme care prostesc o lume întreagă, inclusiv poporul tău, pentru că mănânci fructe şi legume de cauciuc, care-ţi umflă oamenii precum baloanele, pentru că tinerii din ţara ta se droghează şi aşa ceva e la modă, pentru că oamenii tăi au uitat sensul dragostei şi se împerechează ca animalele. Tu nu eşti poporul ales pentru că omori zeci, sute, mii de oameni nevinovaţi, de copii şi femei, după care te duci în ţara lor şi te numeşti salvatorul lor. Nu, tu nu ai puterea fiindcă deţii corporaţii de televiziuni, radiouri şi ziare! Nimeni nu crede în păpuşile de plastic care ne spun că omori oameni pentru a aduce pacea.

Nu, nu cred nici despre tine că eşti poporul ales, doar pentru că te afli la tribuna aceea, de unde vorbeşti despre un continent semi-unit, semi-omogen şi te crezi inteligent pentru că proştii stau şi te ascultă. Stai liniştit, nu te ascultă nimeni! Nu te crede nimeni, doar maimuţoii tăi care-ţi şterg pantofii şi se gudură pe lângă tine în aşteptarea unei firimituri din banii furaţi locuitorilor din ţări întregi. 

Nu, tu chiar nu eşti poporul ales pentru că ai descoperit maşina mai devreme, pentru că mănânci fulgi de ovăz cu lapte în timp ce noi avem cai care mănâncă asta, cai cu patru picioare pe care-i folosim uneori pe post de maşină. 

Nici tu nu eşti poporul ales pentru că ai fost mare cuceritor şi ai dat nu-ştiu-ce formaţie de pletoşi asexuaţi cu voce de fete, pentru că ai o babă care-şi spune regină şi un prim-ministru, pardon, fost prim-ministru care are pe conştiinţă mii de copilaşi fără chip, fără mormânt.

Nici noi nu suntem poporul ales. Dar am putea fi după câte am pătimit. Aş vrea să văd o dată un film despre suferinţele românilor, despre persecuţiile pe care le-am trăit noi şi totuşi cum am reuşit să rezistăm, să devenim mai puternici, să ne unim în jurul familiei şi al credinţei noastre. Aş vrea să văd că cineva recunoaşte toţi oamenii de valoare pe care i-a dat ţara asta, câţi străinezi s-au pricopsit de pe urma noastră, pe câţi am iertat şi pe câţi i-am ţinut în spate. Aş vrea să văd că cineva recunoaşte rolul acestui popor nobil, benefic, modest şi umil, drăgăstos ca un mustăcios de care nu te poţi abţine să nu te îndrăgosteşti. (întotdeauna mi-am imaginat românul tipic brunet, cu nas de vultur, opinci în picioare şi mustaţă galeşă. Ce vreţi, m-am uitat la prea multe filme!... )

Dar după câte am suferit, e timpul să ne trezim! Poporul ales sau nu, e timpul să ne scuturăm de praf, să ne spălăm fruntea şi să spunem: „ Da, sunt român şi sunt mândru de asta! Da, sunt sărac dar n-am ce-i face!.. Dragostea şi familia sunt mai importante pentru mine decât orice joburi. Da, nu sunt un om de carieră pentru că de fapt sunt un om, nu un robot. Da, sunt un român fericit chiar şi cu puţin, cu foarte puţin, şi în ţara mea eu sunt poporul ales şi am dreptul să trăiesc aşa cum vreau!... N-o să ajung sclavul tău doar pentru că ai tenişi sau maşină mai scumpă ca a mea, ţara mi-o păstrez mie şi copiilor mei!...”

Aşa să le spunem. Şi noi să credem asta şi va fi aşa.

Daniela Constantinescu

Revista ROSTIRI

ROSTIRI: Perseverenta prost aplicata (autor: Radu Bulubasa)

Mă uit la ştirile de la televizor şi mi se par iar şi iar stereotipe. Dacă nu mă pierd în amănunte, ca şi atunci când mă uit printre gene la o pagină tipărită şi nu citesc cuvintele, ci văd doar modelul, constat că sunt absolut identice. Mai mult, sunt aceleaşi ca şi pe CNN, Euronews, pe la americani , japonezi şi ce-or mai fi. Şi sunt sigur că dacă acum 3000 de ani ar fi existat televiziune ar fi fost la fel. Doar pentru că omul nu s-a schimbat deloc de atunci...

Ne facem datoria de cetăţeni, ne alegem conducătorii şi inevitabil suntem dezamăgiţi. Ne facem probleme pentru politicieni, pentru legile pe care le-au făcut, pentru că dorm în Parlament, că au cumpărat nu ştiu ce maşini sau vile, că acum vom intra în UE şi va fi bine pentru toţi... şi ce folos ? Politica e aceeaşi de câteva mii de ani de când avem istorie scrisă ( şi probabil că şi mai demult ).

Toate aceste sisteme politice şi la fel şi cele religioase au eşuat în repetate rânduri de-a lungul istoriei dar noi perseverăm în a le încerca în continuare. Chiar şi războaiele sunt aceleaşi şi din păcate sunt o constantă nelipsită de-a lungul timpului. La ele diferă să zicem doar tehnologia. Nu degeaba „Arta Războiului” scrisă de Sun Tzu în urmă cu 2500 de ani este considerată şi în ziua de azi cel mai bun manual în domeniul militar. Cred că această carte conţine tot ce se putea spune atunci ca şi acum despre firea umană.

Majoritatea oamenilor nu mai este interesată de trecut...

De ce i-ar interesa nişte chestii petrecute acum nu ştiu câte sute de ani?
Ce contează pe unde au umblat legiunile romane acum 2000 de ani?
Adevărul este că trecutul ne guvernează vieţile, suntem frunzele din vârful copacului şi nu putem sta acolo fără rădăcini sau trunchi.

Unora dintre oameni nu le pasă deloc de cei din jur, rănesc, lovesc şi umilesc chiar şi pe cei care le sunt aproape, altora le pasă doar de un cerc restrâns de cunoscuţi şi de familie, dar de ceilalţi deloc şi câtorva, foarte puţini, le pasă de toţi şi ar vrea să fie bine pentru toată lumea, dar ei se pierd între ceilalţi...

Modalităţile prin care am încercat să ne înţelegem între noi până acum în mod clar nu funcţionează. Cred că ceva ar trebui să se schimbe în modul nostru de gândire, în interior, ca să aibă efect în comportamentul nostru ca specie şi poate că atunci va fi o lume mai bună. Poate cineva, cândva,
va descoperi o metodă. Poate doar aşa vom supravieţui ca specie.

Aşa că eu nu mai îmi fac probleme care partid prinde şi care nu locuri prin Parlament. Toţi vor da cu bâta în baltă.
Diferenţele constau doar în cât stropesc!

Radu Bulubaşa
Revista ROSTIRI (arhiva)

Meloterapie: REVELATIE - Gheorghe Iovu

Muzica compusa de Gheorghe Iovu are cu siguranta valente terapeutice si ne inalta vibrational,  aducand in preajma noastra  entitatile de lumina...

"REVELATIE"  este una dintre aceste compozitii minunate, tocmai bune de ascultat intr-o seara mohorata de februarie...

Sa va fie de folos!