GENOFLEX - ulei de masaj complex, cu valente terapeutice si vitalizante speciale

In urma cu niste ani, am urmat un curs de masaj terapeutic, de cateva luni, la Universitatea Ecologica din Bucuresti.

Era, ce-i drept, un soi de acoperire in acele timpuri (ca diploma de absolvire),  a unor cursuri mai "exotice": de bioenergoterapie, cristaloterapie, aromaterapie, magnetoterapie, cromoterapie... Si lista ar putea continua.

Pana la urma, am invatat foarte multe lucruri cu totii de la doamna profesoara Leontina Studineanu, careia ii purtam de atunci o adanca recunostinta pentru ceea ce ne-a invatat.

Dansa a reusit sa ne prezinte atractiv acest domeniu, desi multi dintre noi (inclusiv eu) eram mult mai pasionati in acea perioada de radiestezie sau reiki traditional.


Am invatat la acel curs si care sunt uleiurile de masaj terapeutic cele mai bune, mai ales ca nu exista pe atunci o asemenea varietate de produse, pe piata de profil, precum este in zilele noastre.


Lucrurile s-au schimbat foarte mult cu trecerea anilor...

Acum exista numeroase persoane care au facut cursuri de masaj terapeutic, fie si doar pentru a-si ajuta o ruda bolnava, iar uleiuri de masaj intalnim peste tot: in magazinele cu produse naturiste, in farmacii, la mall, in magazinele specializate de pe net.

De ceva vreme am descoperit un site de unde se pot comanda o multime de produse 100% naturale, la niste preturi mult mai mici decat in magazinele offline: 2 E PROD.

Cine este "2 E  PROD"?

Prima companie romaneasca care a extras si promovat ulei presat la rece extravirgin pur, utilizand o tehnologie novatoare, cu utilaje speciale, realizate chiar in interiorul acestei firme.




Din magazinul online puteti sa va comandati inclusiv uleiuri speciale de masaj.

GENOFLEX, ulei de masaj de la "2 E  PROD", este un produs complex, realizat prin combinarea atenta a uleiului presat la rece din germeni de grau, cu uleiuri obtinute din seminte de in si din seminte de susan. Totul completat cu extract de mustar vitalizant.

Avand o asemenea reteta speciala de preparare, este lesne de inteles ca GENOFLEX, remediu foarte bun contra arsurilor solare, are si un cert efect antireumatic, dar poate fi utilizat cu eficienta maxima si in masajul de intretinere, deoarece revigoreaza rapid intreg organismul.

In plus, o sticla de 200 de ml. costa doar 10 lei, ceea ce, trebuie sa recunoasteti, este un pret excelent.

Comandati-l cu incredere, mai ales ca urmeaza anotimpul calduros si vom avea nevoie de el in concediile noastre petrecute la mare!

"Taste of the Wild" - un meniu vanatoresc pentru cainele tau, de la pentruanimale.ro!

"Taste of the Wild" este marca de hrana pentru caini, de calitate superioara, ce a suscitat discutii interminabile la aparitia sa pe piata romaneasca de profil.

Ca o alternativa la cea mai cunoscuta mancare uscata pentru caine, acest amestec bine dozat de proteine, provenite prioritar din carnea de vanat sau pestele oceanic, la care se adauga suplimente de legume si fructe atent selectionate, reprezinta un adevarat izvor de sanatate pentru prietenii nostri latratori.

Ce caine, fie el aflat in perioada de crestere sau deja adult, ar refuza un adevarat festin vanatoresc, care sa ii trezesca amintiri ancestrale de pe vremurile indepartate, de acum mai bine de 30.000 de ani, cand de-abia fusese domesticit?


Nu stiu daca sunteti la curent cu stirea ca cercetatorii au descoperit in Siberia si Belgia doua cranii canine, avand o vechime de nu mai putin de 33 de milenii, cu urmatoarele caracteristici: boturi mai scurte, falci mai late, dovada ca deja aceste patrupede, pe care le indragim nespus, erau deja companioni ai oamenilor acelor timpuri, insotindu-i la vanatoare si aparandu-i de pericolele neasteptate, ce erau pe atunci prezente la tot pasul.



Revenind la aceasta mancare uscata pentru caini "Taste of the Wild", cu pret redus, la toate cele 9 produse disponibile, pe site-ul pentruanimale.ro, i-as sfatui pe proprietari sa se grabeasca si sa o achizitioneze cu incredere, pentru ca vor avea niste animale extrem de fericite.

Ce-i drept, va fi o alegere grea in privinta celei mai apetisante variante "Taste of the Wild", deoarece nu e de ici de colo sa dea cainelui o hrana uscata care sa contina carne fripta de caprioara si somon afumat, carne fripta de prepelita, rata si curcan, carne fripta de bizon si caprioara sau somon proaspat si afumat!



In magazinul online pentruanimale.ro, la pagina dedicata produselor "Taste of the Wild", o sa aflati foarte multe informatii despre fiecare reteta in parte, pentru a putea face alegerea corecta.

Tot ce va pot spune eu este faptul ca, indiferent ce veti alege, cainele dvs. va rontai cu pofta acest aliment premium, celebru pe plan international, iar voiosia animalului de companie, determinata de sanatatea lui perfecta, o sa va uimeasca!




Spor la cumparaturi!

Miraculoasele proprietati ale uleiului de susan presat la rece

"Sesam deschide-te!" sunt cuvintele magice pe care le cunoastem de cand eram copii si ascultam fascinati povestea persana a lui Ali-Baba si cei 40 de hoti...




M-am gandit astazi sa va reamintesc ce comoara avem in propria noastra bucatarie, pe care poate nici nu o bagam in seama... Ma refer la aparent banalele seminte de susan, care, efectiv pote deschide drumul spre regasirea sanatatii noastre, deteriorate de atatia factori agresivi pe care suntem nevoiti sa ii infruntam in fiecare zi.

Cunoscut de peste 5 milenii, susanul este utilizat in bucatariile multor popoare ale lumii. Se foloseste fie ca atare, sub forma de seminte,  fie ca ulei, presat la rece.




Foarte popular in calitate de ingredient de baza, mai ales in Asia si Orientul Mijlociu, uleiul de susan este foarte bogat in grasimi monosaturate si polisaturate, ceea ce reduce colesterolul si tensiunea arteriala, cu efecte benefice asupra sanatatii inimii.


Semintele de susan au un continut extrem de ridicat de cupru, mangan, calciu, magneziu, fier, zinc, fibre, tiamina, fosfor, vitaminele  B6, E, dar si proteine vegetale, lignani.

Uleiul de susan, au aratat studiile efectuate, are capacitatea de a scadea tensiunea arteriala, fiind in acelasi timp si un puternic antioxidant, deoarece contine sesemol si sesamin.

Diabeticii de tip B se pot bucura la randul lor de miraculoasele calitati ale uleiului de susan, daca il folosesc regulat in alimentatie.

Concluziile mai multor studii efectuate in Statele Unite ale Americii au aratat ca pacientilor ce au participat la cercetarile respective le-a scazut nivelul de zahar din sange, trigliceridele, colesterolul "rau" si, lucru deloc de neglijat, au inregistrat si scaderi semnificative in greutate.

Uleiul de susan are efecte deosebite inclusiv in ceea ce priveste sanatatea sistemului osos, dar si a danturii noastre.

Daca ar fi sa reunim intr-o lista restransa proprietatile uleiului de susan, aceasta ar arata cam asa:

- antiinflamator;
- antioxidant;
- antidiabetic;
- hipotensiv;
- antibacterian;
- reduce riscul de ateroscleroza;
- reduce depresiile;
- protejeaza ADN-ul;
- inhiba celulele canceroase;
- emolient, hidrateaza si vindeca pielea uscata;
- are efect anti-imbatranire;
- regenereaza pielea de orice tip;
- efect cicatrizant;
- protector solar;
- antireumatic;
- anticolesterol;
- detoxifiant (in masaj);
- incalzeste pielea in timpul masajului;
- efect laxativ.

Nici macar nu este mai scump decat uleiul extravirgin de masline, asa incat va invit sa intrati in magazinul online 2 E  PROD si sa vi-l procurati chiar astazi, alaturi de alte uleiuri presate, la rece, la fel de benefice pentru sanatatea dvs.!




Zau ca merita!

Comanda online anvelope de vara de la Acvila Romania, pentru ca anotimpul cald se apropie!

De ce sa iti cumperi in aceasta perioada, cand ne mai confruntam cu gradele negative din termometre, iar primavara nu s-a instalat inca pe meleagurile noastre, anvelope de vara de la Acvila Romania?

Pentru ca un conducator auto gospodar se ingrijeste din timp sa isi procure cele necesare pentru bijuteria sa pe patru roti, la care, desigur, tine ca la ochii din cap.

Iar achizitionarea unor cauciucuri potrivite, in functie de anotimpul in care ne aflam, este unul dintre lucrurile de care ar trebui sa tina neaparat seama.

Despre obligativitatea utilizarii anvelopelor de iarna stiu desigur toti soferii, dar mai exista printre cei mai noi posesori ai carnetului de sofer ideea ca anvelopele de vara nu ar fi obligatorii si ca ei ar putea rula pe drumurile publice cu aceleasi cauciucuri ca si in miezul iernii, fara nicio problema in materie de siguranta rutiera.

Lucrurile nu stau deloc asa, deoarece sofatul unei masini dotate cu niste anvelope care nu sunt potrivite conditiilor carosabilului reprezinta una dintre cauzele importante ale unor accidente grave, ce se pot solda nu doar cu deterioarea grava a vehiculului, ci si cu raniri sau chiar pierderea de vieti omenesti.

Motivul principal este acela ca anvelopele de iarna sunt astfel concepute incat sa permita rularea in siguranta doar incazul unor temperaturi la nivelul solului de pana la sapte grade Celsius.

Dupa aceasta temperatura, cu cat gradele din termometru cresc, pneurile de iarna isi pierd si ele tot mai mult proprietatile, asa incat, pot sa fie cauza unor incidente nedorite in trafic.

Mai ales in situatiile in care avem de-a face cu un carosabil umed anvelopele de vare isi arata iscusinta, deoarece, o masina echipata cu asemenea cauciucuri poate sa franeze si sa se opreasca mult mai repede, decat daca ar avea inca pneuri de iarna, cu toate ca afara ne aflam intr-un anotimp cu multe grade in termometru.

In plus, daca masina are inca anvelope de iarna, inadecvate sezonului cald (iar verile prin Romania chiar sunt toride, cu temperaturi si de 60-70 de grade Celsius la nivelul carosabilului!), soferii risca deteriorarea accelerata a cauciucurilor masinii, asa incat venirea iernii ele nu vor mai putea fi utilizate, ceea ce determina cheltuieli suplimentare din partea conducatorilor auto.





Acvila Romania ofera anvelope de vara pentru toate tipuri de masini, iar, daca totusi sunteti incepator in ale soferiei si nu va descurcati singuri, mai ales ca oferta online a acestui site cu profil auto este foarte bogata, aflati ca specialistii de acolo va pot oferi consultanta gratuita in aceasta privinta, pentru ca dvs. sa cumparati ceea ce i se potriveste cel mai bine autoturismului al carui proprietar sunteti.



Etichete autoadezive clare - o garantie suplimentara pentru calitatea unui produs!

Nu stiu cati dintre voi si-au imaginat ce batalie acerba se poarta intre diversii producatori, in ceea ce priveste gasirea unor ambalaje cat mai atragatoare, mai "cu lipici" la consumatori, care sa le creasca profiturile.




Totusi, indiferent cat de creativa ar fi o solutie sau alta referitoare la un ambalaj, pana la urma clientii, chiar daca iau produsul din raft atrasi de modul de prezentare, tot la eticheta se uita.

Sunteti in cautarea unei forme producatoare de etichete?

Va dau eu o sugestie in randurile ce urmeaza!

Label Print produce la comanda etichete autocolante clasice, etichete autoadezive cu efect holografic, etichete indicatoare de temperatura, etichete “shrink” si etichete “wrap around” pentru bauturi energizante, dar si alte tipuri de etichete autoadezive imprimate in rola, deci puteti sa apelati cu incredere la ei.

In cazul diverselor bauturi, fie ca vorbim de diferite sucuri, de bere de vin sau de licori ce contin multe grade, eticheta pare a juca rolul esential, mai ales daca vorbim de noi produse, pe care potentialul cumparator nu le poate gusta in prealabil.

Fiind vorba de lichide, consumatorul nu vrea neaparat o eticheta in culori tipatoare, ci, din contra, isi doreste sa treaca un pic dincolo de ambalajul de sticla sau de plastic si sa vada cum se prezinta bautura ca aspect, inainte de a o cumpara si a o savura.

Asa se face ca in ultima vreme, stilul "no label look" devine tot mai cautat printre producatorii de bauturi alcoolice si nealcoolice, deoarece, in afara costurilor mult mai scazute de productie, ele transmit si un mesaj puternic clientilor: "Aceasta bautura este asa de buna calitativ, ca nu trebuie sa o ascundem sub o eticheta opaca!"

Avantajele utilizarii uneor etichete autoadezive clare si ultra-clare sunt evidente ca lumina zilei:

- productivitate mare in imprimare;
- un raport calitate/pret excelent;
- modificarile de design ce se pot realiza mult mai usor, decat in cazul unei etichete mate;
- asemenea etichete se pot lipi pe sticle si alte ambalaje pentru bauturi de forme, dimensiuni, materiale diferite, fara a deranja deloc din punct de vedere vizual.


Daca sunteti producator de bauturi, va propun sa intrati pe site-ul etichete-bauturi.ro pentru mai multe detalii si apoi sa ii contactati pe specialistii de la Label Print, gata oricand sa va ajute cu toate informatiile pe care doriti sa le aflati in materie de etichete.



Academia de Traduceri - agentia sigura unde iti poti traduce documentele importante!

Probabil ati observat si voi ca, daca in urma cu vreo cativa ani era la moda sa faci Dreptul, in prezent, a face o facultate de limbi si literaturi straine, la stat sau la o universitate particulara, este una dintre optiunile foarte des alese, mai ales de catre absolventele de liceu.

Evident, dupa aceea,  ele prefera ca il loc sa intre in invatamant, unde salariile sunt extrem de mici, sa se orienteze spre alte domenii mai bine remunerate.

Iar ca activitate principala sau secundara, a face traduceri autorizate devine un lucru de la sine inteles pentru oricine a terminat o facultate cu un asemenea profil.

Multimea de traducatori individuali il face insa pe potentialul client, ce are nevoie urgenta de o traducere de calitate a unor documente importante, stufoase, sa nu stie cui sa se adreseze...

Sfatul meu ar fi sa se indrepte, totusi, nu catre un asemenea traducator individual, ci catre o renumita agentie de traduceri - Academia de Traduceri, datorita unor avantaje evidente:

- lucreaza cu o echipa mare de traducatori specializati pe domenii, pe cand un traducator poate traduce circa 10 pagini pe zi si nici nu exista garantia ca persoana respectiva are habar de termenii de specialitate din continutul documentelor respective, pentru a intelege subtilitatile textului respectiv;

- ofera o paleta larga de servicii complete, in toate limbile, nu limitate, precum se intampla in cazul unui traducator individual;

- foloseste resurse si o tehnologie avansata, are echipamente si dotari profesionale, de care o singura persoana nu poate sa  dispuna;

- dezvoltarea profesionala continua este foarte importanta, in timp ce un traducator ce lucreaza individual, chiar daca si-ar dori, nu o poate face din lipsa acuta de timp (pentru ca trebuie sa dea lucrarile la timp clientilor, iar acest lucru il impiedica sa se mai preocupe asa cum ar trebui si de perfectionarea sa, fapt ce il poate duce, dupa o vreme sa se deprofesionalizeze accentuat).

Academia de Traduceri lucreaza cu peste 300 de traducatori, ce au capacitatea de a acoperi nu mai putin decat 100 de limbi straine, unele dintre ele destul de rare.

Sigur nu te vei putea adresa unui traducator individual pentru o traducere din limba inuit sau in misterioasa limba occitana, recunoasteti!

Si, chiar daca avem nevoie de o traducere a unui simplu text, pe care vrem sa il postam pe site-ul companiei, de exemplu, tot este bine sa apelam la profesionistii de la Academia de Traduceri, pentru ca acestia vor realiza o lucrare de calitate, iar noi vom avea garantia ca sensul a ceea ce am vrut sa spunem va fi inteles pe deplin de catre cititorii din strainatate.

Nu este indicat sa apelam la serviciul online Google Translate pentru documente importante, deoarece internetul este totusi un spatiu extrem de periculos si riscam sa ne fie furate informatii importante in acest mod.  In plus, traducerea respectiva mai mult ca sigur nu va fi de o calitate buna, deci sfatul meu este sa evitati cu totul aceasta varianta facila. 

Apelati cu incredere la Academia de Traduceri si o sa fiti pe deplin satisfacuti de calitatea lucrarii si promtitudinea cu care o sa va fie livrata!