Se afișează postările cu eticheta advertoriale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta advertoriale. Afișați toate postările

Bijuterii aur personalizate pentru inima ta!

Se vorbește tot mai mult de inteligența artificială, de cât de grozave vor fi în scurtă vreme toate mașinăriile mici sau mari, cât de mult ne vor ajuta ele, încât stau să mă întreb cum de a reușit omenirea ca să ajungă până în anul 2020 fără sprijinul lor neprețuit. Tocmai de asta alege să porți într-o lume tot mai tehnologizată și mai standardizată o bijuterie de aur care să îți aducă aminte de inima ta!


Eu parcă îmi aduc aminte că au mai fost niște civilizații înaintea noastră pe Terra asta mult încercată, iar lucrurile au luat-o razna puternic când tehnologiile de demult au devenit prea sofisticate…


Așa încât, în vreme ce mulți semeni de-ai noștri au ajuns ca să preaslăvească AI (inteligența artificială în abrevierea consacrată), eu vă propun o altă temă de discuție: inteligența inimii.


Bijuterii aur curat, pentru inima ta prea des ignorată!


Ce-ar fi ca acum, în plină pandemie de Sars-Cov-2, să lăsăm un pic la o parte minunata inteligență robotică și să  ne reîntoarcem la noi și la inima personală, aproape întotdeauna uitată.


Majoritatea oamenilor își aduc aminte că au o inimă în piept doar dacă începe ca să îi doară, sătulă de tot ceea ce pătimește săraca și, mai ales, pentru că vrea și ea să fie băgată măcar un pic în seamă.


Variația ritmului cardiac are o influență uriașă asupra stării noastre emoționale și, pe cale de consecință, asupra proceselor mentale conștiente care apar din această cauză.


Tindem să ne concentrăm pe controlul proceselor mentale pentru a gestiona stresul și ajungem să uităm să acordăm atenție semnalelor fiziologice care sunt la fel de semnificative ca și nivelurile hormonale în procesele de identificare a stărilor emoționale. 


Neurocardiologia, iată o nouă ramură a medicinii, care începe să ne arate clar faptul că mai avem multe de învățat despre emoțiile și percepțiile noastre: variația ritmului cardiac este unul dintre cei mai exacți indicatori ai nivelului de stres și are o influență uriașă asupra modului în care interacționăm cu acest motor al vieții noastre. Motor natural, nu unul artificial funcționând pe baza a AI-ului menționat mai sus.


 Centru complex de procesare a semnalelor interne și din mediul exterior, inima comunică direct cu creierul prin căi neuronale specifice: hormonale, biofizice și electromagnetice.


S-a demonstrat deja că variabilitatea ritmului cardiac reflectă condițiile de sănătate, capacitatea emoțională de autoreglare, rezistența psihologică și claritatea gândirii oricărei persoane.


Există importanți hormoni și neurotransmițători produși și secretați în inimă, cu putere mare asupra modului în care ne simțim. 


Cine nu a auzit de oxitocină (hormonul dragostei și fericirii), care acționează ca un neurotransmițător și este produsă într-o relativ cantitate similară în inimă și creier, potrivit unor cercetări de dată recentă.


Sistemul nervos intrinsec al inimii trimite în mod constant informații către creier prin căile aferente (ascendente) ale nervului vag și ale coloanei vertebrale, influențând direct funcțiile creierului. Asta spune Joe Dispenza de multă vreme.


O stare de coerență cardiacă conduce la sincronizarea între sistemele oscilatorii, în special a celui respirator.


Există studii recente ce au demonstrat, de exemplu, că se poate obține o coerență cardiacă crescută prin practicarea a câteva minute de respirație lentă, profundă (șase respirații pe minut). 


Având în vedere cele de mai sus, vă propun ca să-i facem inimii un dar de Sărbătorile de Iarnă cu ajutorul celor de la Alexiabijou.ro.


Brățară inimioară pentru a nu uita de comoara sufletului tău


Pentru a nu uita de inima ta, brățara Dragoste Infinită din aur cu șnur roșu ca focul este tot ceea ce îți trebuie.(click pe foto)







Ce poate fie mai special decât o îngemănare între două simboluri universale: al inimii și al infinitului?


Lănțișor cu inimă aurie personalizată, un cadou special de Sărbători


Evident, un pandantiv este alegerea cea mai comună când vorbim de inimioare bijuterii.


Iată un lănțișor cu pandantiv inimioară din aur galben 585. Bijuteria asta, la cerere, poate fi realizat chiar și din aur alb. Asta, dacă asemeni mie, preferați mai degrabă culoarea argintie, decât aurie! Poate fi personalizată după preferințe, deci este un cadou minunat pe care puteți ca să îl oferiți acum, de sărbători!(click pe foto)





Are o dimensiune de 39 cm + 3 cm prelungire lănțișorul, iar dimensiune inimioarei este de 1,2 cm.


Vrei mai degrabă niște cercei inimioară din aur?


Dacă ești mămică și ai o fetiță, atunci de ce nu ai alege un set de cercei deosebiți aidoma pentru tine și copilița ta? (click pe foto)





Așa vei strânge o dublă conexiune (cu feedback-urile aferente!) cu inima ta și cu reprezentarea ei supremă: fiica ta!


Date contact magazin:


mobil: 0745383807

www.alexiabijou.ro

contact@alexiabijou.ro


PFA CAPATA CRISTINA MARIA CRISTAL

Reg. com.: F1/1371/2005 , CUI:20609025

Punct de lucru: Sebeș, jud. Alba, str. Lucian Blaga nr.94


Căciuli damă la modă în iarna 2020-2021

E început de iarnă și uite că fulgii de nea deja au început să se aștearnă peste zone întinse din țară de parcă ar vrea să acopere cu uitare un an care ne-a adus o mulțime de provocări.


Ne este teamă deja că autoritățile ne vor băga forțat în casă imediat după alegeri, am vrea să respirăm aerul tare hibernal liber, fără mască, iar asta ne face să ne coborâm vibrația, să avem o mulțime de gânduri negre care nu ne fac deloc bine.


Și totuși… Poate că până când vom fi iar în arest la domiciliu deși nu am greșit cu nimic, ar fi bine ca să ne bucurăm de această ninsoare blândă, de jocul steluțelor înghețate ce coboară lin spre pământ.


Lumea este puțină prin oraș. Unii stau cu ochii pironiți la televizor sau pe Netflix, alții au plecat deja la munte (dacă locuiesc într-o localitate necarantinată deja), pentru un pic de schiat.


Nu prea înțeleg eu cum este să schiezi cu masca chirurgicală la gură, dar cum nu este sportul meu favorit, mă bucur că nu încerc eu însămi această experiență.


În schimb, un om de zăpadă parcă aș face zilele astea. Și nici nu am nevoie de un echipament prea complex și scump. O canadiană, niște blugi și un pulover tricotat, o pereche de cizme călduroase, un fular și neapărat o căciulă cu moț. Ăla e tot șpilul la o ținută hibernală: căciulița veselă cu pampon impozant!


Tu ai așa ceva în dotare? Dacă nu, ia-ți rapid una sau mai multe de pe posette.ro!


Am văzut acolo o mulțime de asemenea produse, tocmai bune pentru iarna asta!


Multe fete, chiar și iarna aveau tendința de a nu purta căciulă, preferând mai degrabă în zilele geroase ca să poarte o geacă cu glugă. Este o idee, nimic de comentat, dar o căciuliță tricotată nu e destinată doar să te păzească de frig și de a nu-ți îngheța urechile, ci și un element important în compunerea unui outfit chic hibernal.


Poate că într-un an ca acesta stilul contează mai puțin, dar categoric dacă te îmbraci cool te vei simți mai bine, indiferent dacă te admiră sau nu cineva. Te va face să te bucuri ca în copilărie. Și, copilul interior (a se citi: sufletul de copil) se va bucura că te-ai întors încă la anii în care totul era frumos și nu aveai nicio grijă.


Căciula damă cdtxt-04 de pe posette.ro este realizată din fibre groase 85%acrylic, 15% poliamidă. Are o lungime de 26 cm, o circumferință de 45 cm și o puteți găsi în shopul online amintit într-o frumoasă nuanță de gri perlat, perfectă pentru un articol textil de iarnă.





Vreți ceva într-o culoare mai mai puternică?


Căciula de damă CDTXT-02 grena, este fabricată din 85% acrylic și 15% poliamidă,  cu o moliciune foarte plăcută. Uite un model împletit care nu doar că este un scut perfect contra frigului, dar și îi dă posibilitatea pielii capului ca să respire. Iar ciucurele haios merită el singur achiziția pentru că sigur o îți dea senzația că ești un soi de stumpfiță modernă.






Căciula damă cdtxt-06 din magazinul Posette.ro este a trei variantă pe care ți-o propun pentru iarna 2020-2021.î





Este confecționată din material călduros, 90%acrylic și 10%poliamidă, are o lungime de 28 cm și o circumferință 46 cm.


Nu doar culoarea gri-crem este una cu adevărat drăguță, dar și modelul de împletitură de tip spic de grâu.


În e-shop-ul amintit o să găsiți și mănuși de calitate, dar și fulare călduroase.


Intră și tu acolo și alegeți produsele care îți plac pentru ca să te îmbraci vesel când o să ieși să te zbenguiești prin zăpadă în acest anotimp care, indiferent de câte pandemii se abat peste lume, ne aduce pacea mult căutată în suflet.



Datele de contact ale magazinului amintit sunt:


SC MINIER & POSETTE SRL

Str. Otilia Cazimir Nr. 5A , Sat Valea Ursului,Com.Miroslava, Iasi

tel: 0332 40 1142

comenzi@posette.ro

www.posette.ro


Rochii orice măsură, ieftine, frumoase, pentru outfit-uri spectaculoase!

Un magazin unde se găsește o gamă variată de rochii de ocazie la prețuri accesibile nu este ușor de găsit, dar iată că dacă veți da o căutate pe Google după expresia „Yves fashion” o să aveți o surpriză extrem de plăcută.


Intră și tu în comunitatea Yves fashion. Nu vei regreta!


O să ajungeți pe un site de modă unde sunt oferite spre vânzare sute de modele de rochii de ocazie la prețuri mai mici chiar decât au multe rochii casual în alte shop-uri online de profil.

Nu e de mirare că pe Facebook comunitatea fanilor acestui magazin, înființat în 2016, crește pe zi ce trece, concurând de la egal la egal cu unele mult mai cunoscute în branșă.

Nu orice femeie își permite ca să meargă într-un atelier de croitorie scump pentru a-și comanda o rochie pentru o nuntă, un botez, o zi aniversară. Asta ca să nu mai spunem că există uneori perioade în care invitațiile la astfel de evenimente se succed la intervale extrem de scurte, ceea ce poate conduce la dezechilibrări grave ale bugetului personal, dacă femeia ce le primește nu găsește o soluție rapidă de a putea să arate bine cu bani puțini, purtând de fiecare dată câte o rochie nouă.

De la Yves fashion clientele își pot alege la prețuri senzaționale niște rochii de petrecere foarte elegante, vesele, în care să se simtă cu adevărat confortabil. Chiar și acelea care nu au dimensiuni ale corpului de manechin. 

Rochii măsura 60, dar și 36! La Yves fashion există variante pentru orice femeie!


Există o secțiune în acest magazin unde femeile mai plinuțe pot să găsească rochii de mărimi mari, ce se înscriu în intervalul foarte generos de la 52 până chiar la 60! Iar prețurile nu sunt duble sau triple, comparativ cu rochiile pentru fericitele ce poartă mărimea 36, spre exemplu! Tot atât costă o rochie 9xxl, cât una M! Egalitate deplină așadar, pentru a nu mai oferi prilej de glume nedorite!

Nu are rost ca să căutați asemenea piese vestimentare mari pe 

site-urile de afară, indiferent că este vorba de cele europene sau chinezești, pentru că riscurile de a lua țeapă sunt foarte mare. Plus că a face un retur de produs în străinătate nu este o operațiune deloc simplu de realizat.

La Yves fashion, în schimb, ai trei avantaje principale:

1) găsești o rochie sau mai multe care să te avantajeze fix de mărimea ta (indiferent că porți 36 sau 60!);

2) transport gratuit al coletului prin curier rapid, dacă suma de plătit pentru comanda ta este mai mare de 300 de lei (adică dacă comanzi două sau chiar 3 rochii casual sau de ocazie!!!);

3) retur ușor de făcut, în cazul în care rochia comandată nu îți vine bine.

Chiar dacă urmează ca să luați parte la un eveniment special, nu evitați nici secțiunea de „Rochii tradiționale”, deoarece s-ar putea ca să găsiți acolo un model care să fie exact pe gustul dvs. și care să aibă capacitatea de a vă face admirată așa cum meritați când îl veți purta.

Mai ales doamnele și domnișoarele cu forme vor putea ca să își pună în garderobă niște rochii și compleuri deosebite. O să remarcați faptul că la Yves fashion predomină culorile vii sau pastelate, non-culoarea neagră nu prea este prezentă. Se găsește doar în combinații fericit alese.

Așadar, o să uitați de hainele sumbre din șifonier, aruncându-vă cu entuziasm în valurile colorate ale unor ținute pline de optimism! 

Și o să vă placă atât de mult senzația, încât doar așa o să vă îmbrăcați de acum înainte!

Videochat-ul, o profesie specială care poate asigura un standard bun de trai


Multe dintre acele tinere care doresc ca să se angajeze acum la White Agency  cunosc deja că acolo vor putea să reușească mai ușor în această adevărată meserie deosebită – videochat-ul, care, contrar a ceea ce se crede uzual de către marele public, nu se poate face fără o pregătire adecvată, efectuată la un studio serios de divertisment pentru adulți.La această agenție există o echipă întreagă de profesioniști care le învață pe angajate secretele profesiei făcute la nivel de top.

Nou-venitele în branșă preferă ca să se angajeze în București la un astfel de studio de videochat bun, care oferă și cazare gratuită, mai ales dacă sunt din provincie, deoarece în acest mod pot ca să economisească banii pe care altfel ar trebui să îi plătească proprietarului locuinței. Plus că astfel evită și anumite situații delicate în care s-ar putea afla dacă ar trebui ca să dea explicații despre modul în care își câștigă banii. Nu că ar fi ceva de rușine. Videochat-ul nu e sub nicio formă prostituție!

Câștiguri mari și legale, transparente, de care sa beneficieze la datele stabilite în contractul de angajare, iată ce oferă o firma de profil cu notorietate din domeniul industriei de divertisment pentru adulți precum este sus-numita White Agency.

Fetele angajate aici își permit astfel ca să își plătească facultatea, să își cumpere casa visată, un autoturism scump, haine de la branduri vestite, chiar să își facă anumite operații estetice și să își achiziționeze pachete de vacanță în zone exotice.

Confidențialitatea este prevăzută ferm prin contractul încheiat cu agenția, asa încât nu exista niciun risc ulterior pentru modelele ce desfășoară aceasta meserie, deoarece datele personale sunt secrete. Mai exact fetele au porecle, iar studioul nu poate fi accesat din România, fapt ce asigură o protecție sporită.

A fi model de videochat oferă un mediu sigur de lucru în care poți merge cat vrei tu de departe, în condiții de maxima siguranță, putând da frâu liber oricăror fantezii pe care le ai, pentru a-ți face clienții ca sa stea cat mai mult în fata monitorului de calculator. Nu ești expusă în niciun fel pericolele de care au parte escortele sau chiar și dansatoarele la bară din baruri.

Veniturile medii lunare ale unui model de videochat sunt fluctuante, în raport de munca depusă și de un dram de noroc.

Oricum, seriozitatea, combinată cu experiența ce se acumulează cu timpul, fidelizarea unor clienți potenți financiar, sunt acele elemente ce permit câștiguri cu mult peste media salariilor din România. Comisioanele sunt între 50 și 80%. Intră pe site-ul White Agency pentru detalii!

Dacă ai capacitatea ca să fii foarte sexi, dacă poți întreține o conversație pe subiecte interesante ai șanse de a câștiga mult. Iată doar două secrete pentru a menține un membru plătitor în camera web privată multe minute.

Dacă inițial pentru fetele lipsite de inhibiții videochat-ul pentru adulți reprezenta o variantă de activitate temporară, acum multe dintre ele nu mai vor să părăsească domeniul, datorită standardului bun de viață pe care l-au atins.

Fotografii profesionale care spun povesti de viata

Gabriel Comanescu este unul dintre tinerii fotografi despre care vom auzi lucruri frumoase in anii ce vin.

Avand o experienta de peste 3 ani in domeniul fotografiei profesioniste, el a deprins deja abilitatea de a imortaliza in imagini pline de viata cele mai importante momente de la evenimentele speciale la care a fost angajat.


Fotografiile lui Gabriel Valentin Comanescu reusesc fericit ca sa spuna povesti, sa nu se rezume doar la niste poze clasice, standard, aidoma cu alte mii de poze realizate corect din punct de vedere tehnic de catre diversi meseriasi in ale pozatului de nunti, botezuri, cumetrii, poze care insa nu au acea sclipire care face diferenta intre o fotografie buna, cu adevarat speciala, si una conventionala, de conjunctura.

Daca o sa intrati pe site-ul de prezentare Fotograf Gabriel Comanescu o sa aflati citind articolele de acolo, precum si cele de pe blogul atasat acestei carti de vizita web, ca nu este suficient ca sa cunosti, fie si la perfectie, cele mai uimitoare tehnici foto, nici sa detii cea mai buna aparatura aparuta pe piata in ultima perioada, daca nu ai si anumite calitati umane ce te diferentiaza de o persoana care intelege realizarea de poze la evenimente doar ca pe un simplu job aducator de venituri.

3 elemente care fac diferenta intre un fotograf talentat si unul obisnuit

- Pasiunea, dusa uneori pana la paroxism pentru arta fotografica, acea chemare interna care te ajuta sa continui aceasta activitate frumoasa si dificila in egala masura, chiar si in momentele in care simti ca nu mai poti.

Pasiunea pentru fotografie este acel motor fantastic care iti ofera dinamismul de a incerca noi si noi lucruri in acest domeniu, iti da imboldul ca sa inveti tot mai mult, dar si sa ajungi ca sa treci dincolo de aceste cunostinte teoretice si abilitati practice, sa accezi la acel nivel de unde poti ca sa iti creezi cu timpul un limbaj personal, recognoscibil, usor de inteles de catre privitori.

E greu ca doar in cateva vorbe despre fotografie sa explici in detaliu cum poti deveni un artist in acest domeniu, deoarece exista acea zona inefabila, ca in orice disciplina artistica, care trebuie mai degraba intuita decat explicata.

Daca o sa accesati portofoliul lui Gabriel Valentin Comanescu o sa va dati voi insiva seama ca fotografiile realizate de catre acesta cu diverse prilejuri spun in limbajul lor specific mult mai mult decat ar parea ca pot face niste simple poze.

2. Sensibilitatea artistica de care tanarul fotograf Gabriel Comanescu da dovada il va ajuta enorm in profesia sa, deoarece cu ajutorul acestei calitati poate ca sa vada lumea in nuante imperceptibile pentru un om obisnuit.

A putea ca sa iti pastrezi uimirea fata de cat de frumoasa este realitatea in care traim, a putea percepe multiplele fatete ale acesteia, care ni se etaleaza permanent in fata ochilor, dar pe care multi dintre noi nu putem ca sa le observam direct, a sesiza detaliile aparent ascunse ce se pot revela doar cu ajutorul aparatului fotografic si a le imortaliza in poze, iata calitatile nete ce il deosebesc pe Comanescu de alti fotografi ai momentului.

3. Vointa de care tanarul artist vizual da dovada face ca o fotografie semnata "Comanescu Gabriel" sa fie una cu adevarat reusita, indiferent de ocazia in care aceasta a fost realizata.

Perseverent, perfectionist, rabdator si curios in egala masura, lucrarile de arta fotografica pe care el le realizeaza sunt cu adevarat deosebite.

Tocmai de aceea, daca va doriti la evenimentul dvs. un fotograf care va deveni un nume important in curand, nu ezitati ca sa apelati la Comanescu Gabriel, deoarece o sa fiti incantati de calitatea deosebita a pozelor pe care acesta le va face, dar mai ales de ceea ce vor spune fara vorbe, in graiul lor specific,  aceste crampeie de viata surprinse cu ajutorul aparatului foto.

Haine frumoase masculine, la niste preturi foarte bune

Modelele de blugi de la HaineSelect.ro sunt atat de variate, incat cu siguranta fiecare client isi gaseste acolo perechea preferata pe care sa o comande la un pret accesibil pentru finantele sale.

In plus, daca v-ati uitat putin pe site-urile de moda straine, o sa vedeti ca tendintele in privinta hainelor pentru barbati pentru toamna/iarna 2017/2018 sunt cel putin interesante (eufemistic spus!).

Pe podiumurile mari din Italia (Milano), Franta (Paris), Anglia (Londra) sau Statele Unite (New York), se remarca un curent nou: acela de a ascunde trupurile bine lucrate la sala sub niste haine casual (cel putin in aparenta), oversize.

Blugi slimfit, pulovere pe gat si stranse pe corp? Creatorii de moda internationali incearca sa propuna iubitorilor de moda altceva in sezoanele ce urmeaza: hainele largi.

Combinatiile de materiale au depasit orice granita acceptabila pana nu de mult, propunand barbatilor ca sa iasa din zona de confort chiar si in cazul unor haine urbane, de toata ziua, invitandu-i cu nonsalanta ca sa aleaga sa imbrace niste articole fashion confectionate din piele, PVC si bumbac. 

Indiferent ca vorbim de pantaloni cu vipusca, de jachete pentru vremea racoroasa, de haine stratificate, aceste bizare alaturari de materiale si texturi sunt, orice s-ar spune, niste articole foarte speciale.

Pe podiumurile europene au putut sa fie vazute si indelung discutate, outfit-uri black unde incaltamintea sport se combina cu pantalonii de piele si geci din PVC de diferite lungimi, aceste tinute mai avand in componenta si cate un sacou din fibre naturale incheiat la unul sau doi nasturi. Doar albul pantofilor, snururile fermoarele si imprimeurile albe fac ca aceste tinute sa nu fie terne, de cioclu, ci vivante.

Desi negrul va ramane indiscutabil mereu la moda, in orice categorie de articolele vestimentare, culoarea isi face loc si in moda toamna/iarna 2018, indiferent ca vorbim de hanorace barbati, de geci supradimensionate, de pantaloni de trening sau de haine elegante.

In mare voga sunt carourile, uriase sau de dimensiuni reduse, ele fiind intalnite mai ales la jachetele ce au forma de camasa. Probabil ele vor fi putate si de catre barbatii din Romania pentru ca sunt functionale si aspectuoase in egala masura.

Cu toate ca moda masculina efeminata este in mare voga in strainatate, probabil ca pe la noi, clientii vor alege totusi din magazinele fizice si online niste haine casual sau elegante ceva mai cuminti, fara prea multe multe floricele si nuante trandafirii, optand pentru stilul clasic urban, deja inradacinat adanc pe meleagurile noastre.

In magazinul HaineSelect.ro exista articole vestimentare slim si pentru aceia care merg la sala si vor sa isi arate muschii, dar si pentru aceia ce vor niste haine obisnuite.

Preturile sunt foarte bune, de aceea, merita ca sa accesati adresa online a acestui magazin romanesc de fashion pentru ca o sa va multumeasca ceea ce veti gasi acolo: haine confortabile, din materiale de calitate superioara, fara combinatii socante.

Giumbuslucurile in moda mai bine sa le lasam pe seama celor cu adevarat nonconformisti si care dispun de bugete considerabile pentru achizitia de haine foarte speciale care, probabil, vor disparea precum niste comete, la fel de rapid precum au aparut.

Presa de balotat deseuri, o necesitate pentru unitatile de productie

Presa pentru deseuri reprezinta un echipament indispensabil pentru procesarea la sursa a acestor materiale care tind sa ne invadeze pana la sufocare spatiul in care traim.

Beneficiile pe care achizitionarea unei prese de balotat le aduce unei firme

Daca din activitatea economica desfasurata de o companie rezulta diverse deseuri ce se pot recicla, o presa de balotat poate ca sa fie extrem de simplu integrata in circuitul de productie. 

In acest fel, procesarea materialelor in prima etapa este mult mai usoara, devenind un lucru obisnuit pentru societatea comerciala respectiva.

In plus, trebuie subliniat si faptul ca un asemenea utilaj special, daca are dimensiunea potrivita, daca este asezat la locul potrivit, poate determina o gestionare excelenta a deseurilor reciclabile, intr-un flux continuu, ceea ce conduce la eliminarea acelor acumulari nedorite de materiale din aceasta categorie la finalul activitatii productive.

Balotarea deseurilor, mijloc de a tine departe incendiile majore

Anumite deseuri refolosibile (hartie, carton, mase plastice etc.) sunt susceptibile de a se aprinde accidental, ceea ce poate conduce la incendii devastatoare care pot produce pagube insemnate agentului economic respectiv.

Din acest motiv, o prelucrare initiala cat mai rapida, cu ajutorul unei prese pentru materiale refolosibile, care sa le transforme in baloti cu un mare grad de compactare, chiar si de 9% fata de volumul initial, poate preintampina acest pericol iminent (focul), deoarece, precum se stie, un balot extrem de tasat se aprinde si arde mai greu decat niste deseuri rasfirate in niste containere obisnuite sau chiar puse gramada, intr-un colt din curtea unitatii respective.

Daca un asemena balot presat ia foc totusi, este mult mai usor de stins, deoarece focarul se afla intr-un singur loc, iar flacara nu este vie, ci mocnita.

Mai mult decat atat, daca un balot sau mai multe de materiale reciclabile se afla depozitat in exterior, el nu poate sa fie luat de vant, datorita faptului ca este compact si de o greutate respectabila, pe cand niste hartii sau cartoane in flacari pot sa se raspandeasca pe o raza larga, producand mai multe mici incendii care, in final, pot conduce la un foc de mari proportii.

Fii organizat, cu ajutorul presei de balotat!

O presa de balotat deseuri din hartie, carton, plastic, lemn, metal, ajuta si la stivuirea estetica, eficienta si rapida a deseurilor rezultate din procesul productiv, la curatenia din incinta si/sau din exteriorul spatiilor de lucru.

In plus, se realizeaza si o economie substantiala de spatiu, deloc de neglijat.

Dupa cum vedeti, o presa de balotat deseuri este un must have pentru orice societate comerciala, mai ales ca reprezinta deja o obligatie si pentru Romania, ca sa se alinieze curentului european si mondial in materie de reciclare moderna a materialelor refolosibile de diferite tipuri.


In loc de concluzie

Ramane doar ca sa alegeti acea presa de balotat de care aveti intr-adevar nevoie, in raport de niste criterii de baza de care trebuie ca sa tineti seama.

Mai intai trebuie ca sa apreciati corect care este volumul aproximativ al deseurilor pe care le aveti de manipulat. 

Apoi, trebuie ca sa studiati cu mare atentie caracteristicile fiecarui tip de presa, in special inăltimea de încarcare, dimensiunea camerelor de compactare si dimensiunea maximă a baloturilor produse. 

Acestea fiind stabilite, in functie de bugetul de care dispuneti veti gasi si acea presa de balotat ideala pentru societatea dvs.

Instalator bun Bucuresti? Afla unde il gasesti!


Serviciile de instalatii sanitare non stop sunt unele dintre cel mai solicitate, deoarece cu totii stim cat de dificil este ca sa gasesti un instalator sanitar Bucuresti.


Proprietarii cu instalatii sanitare in stare buna sunt oameni fericiti

Pentru aceia ce stau la bloc, una dintre cele mai mari ingrijorari in materie de probleme casnice este aceea de a nu se produce vreo defectiune la instalatia de apa care sa conduca la inundatii ce pot genera pagube importante atat in apartamentul respectiv, dar si in ale vecinilor de la etajele inferioare.

De asemenea, precum se stie, tevile instalatiei sanitare prost intretinute pot ca sa produca periculoase contaminari ale apei menajere capabile ca sa ii faca pe cei ce o utilizeaza sa se imbolnaveasca de boli grave, daca au imunitatea scazuta.

Din acest motiv, luarea de catre proprietari de masuri urgente pentru repararea corecta a defectiunilor, dar si pentru prevenirea acestora, pentru functionarea la parametri optimi a instalatiei de apa din baie si bucatarie, este cu adevarat o necesitate.

Se pot face economii substantiale cu plata serviciilor prestate de instalatorii angajati, dar si cu achizitionarea unor materiale scumpe, daca se actioneaza preventiv.

Vrei sa ai la dispozitie un instalator sanitar bun oricand ai nevoie? Fa-ti un abonament la o firma ce presteaza asemenea servicii pentru particulari!

Cel mai indicat, pentru proprietarii particulari care vor sa scape de stresul generat de niste stricaciuni costisitoare, mai ales in Bucuresti, unde este o mare cerere de meseriasi buni in acest domeniu, este ca sa isi faca un abonament la o firma de specialitate.

Vor putea beneficia astfel de servicii de reparatii si mentenanta la instalatia sanitara, executate de catre echipe de profesionisti, cu celeritate, pentru care vor plati sume mici sau vor suporta doar pretul materialelor utilizate (partial/total), manopera pentru multe lucrari uzuale fiind inclusa in abonament.

07Handyman este o companie care activeaza in domeniul oferirii de servicii din 2009 si in acest timp a reusit ca sa castige din plin increderea clientilor, persoane fizice, dar si juridice.

Daca va veti face un abonament la 07Handyman o sa aveti siguranta ca veti avea parte de niste meseriasi profesionisti, bine pregatiti teoretic si cu o mare experienta practica, in masura ca sa rezolve cu succes orice problema a aparut la instalatia sanitara din locuinta dvs.



Iar profesionalismul angajatilor nu are deloc legatura cu importanta lucrarii executate, Pentru instalatorii sanitari nu exista defectiune minora sau majora, ci doar defectiune ce trebuie remediata cat mai prompt.

Datorita faptului la ca companie sunt angajati lucratori care si-au dobandit abilitatile profesionale intr-un timp indelungat, clientii au garantia ca meseriasii respectivi pot ca sa diagnosticheze foarte repede problema ce trebuie remediata, sa faca o estimare de pret corecta, asa incat viitorul beneficiar al lucrarii ce urmeaza a fi executate sa stie exact cat il costa reparatia respectiva.

In plus, toate lucrarile au o garantie de 24 de luni.

Indiferent ca este vorba de lucrari de extindere, de inlocuire de tevi sau alte subansamble, de o reparatie sau de o lucrare de intretinere, 07Handyman este cea mai buna solutie!



Un curs de stilist protezist unghii, promisiunea unei meserii de viitor

Cursuri de calificare in meserii din industria de beauty sunt tot mai numeroase si in tara noastra, pe masura ce a avea un aspect fizic agreabil nu mai este demult un simplu moft, ci a devenit o cerinta fundamentala pentru oricine vrea ca sa fie bine apreciat in societate, inclusiv sa aiba un loc de munca generos platit.

Din acest motiv, nu e de mirare ca se deschid noi si noi saloane de infrumusetare, atat in orasele mari, cat si in localitatile mai mici, unitati de prestari servicii de beauty ce au nevoie de personal specializat care sa ofere astfel de servicii de o calitate ireprosabila doritorilor.

A trecut vremea cand, daca vroiai ca sa devii coafeza, cosmeticiana sau manichiurista, era suficient ca sa te califici la locul de munca, "furand meserie".

Acum, vrei sau nu, trebuie ca sa mergi mai intai la un centru de pregatire specializat, iar la absolvirea cursului profesional respectiv sa obtii o diploma recunoscuta pe piata muncii.

Cursuri unghii false la preturi avantajoase

Multe tinere romance isi doresc ca sa se inscrie la niste cursuri unghii false bune, deoarece in acest fel pot ca sa invete sa isi faca singure acasa manichiura, dar si sa obtina o calificare la moda in prezent, transformand acest hobby intr-o meserie usoara, placuta si aducatoare de mari satisfactii, inclusiv de natura financiara.

In cadrul acestui curs de calificare, instructori experimentati ofera persoanelor inscrise (in mare majoritate femei) tot bagajul de cunostinte necesar din punct de vedere teoretic, dar si posibilitatea dobandirii efective a abilitatilor practice necesare in aceasta activitate profesionala in care indemanarea este esentiala, alaturi de un simt estetic dezvoltat.

Deschise tuturor acelora ce isi doresc ca sa afle tainele ingrijirii corecte a unghiilor, dar si secretele tehnicilor aplicarii unghiilor false in mod perfect, aceste cursuri nu au deloc preturi piperate, plus ca exista si posibilitatea achitarii lor in rate.

Extrem de utile, aici se pot afla informatii extrem de interesante despre morfologia mainilor si unghiilor, despre cum trebuie combinate diversele tipuri de materiale, despre combinatiile de culori, despre modul efectiv in care se aplica si se picteaza unghiile false.

Avand in vedere ca, spre deosebire de trecut, cand o manichiurista se limita in a curata, pili si taia manual in forme diverse unghiile clientelei, dupa care aplica diverse produse (lacuri de intarire, oja), in prezent in aceasta meserie de stilist de unghii se folosesc diverse echipamente moderne, care trebuie utilizate corespunzator pentru a nu produce prejudicii acelora ce beneficiaza de acest serviciu de beauty. 

Demn de stiut este si faptul ca acum exista posibilitatea de a urma un curs general de manichiura-pedichiura, dar si un curs specializat de aplicare unghii false, unde persoanele absolvente dobandesc calificarea in aceasta meserie relativ noua in Romania, de stilist protezist unghii.




Ce acte sunt necesare pentru a urma un curs profesional acreditat de stilist care aplica si picteaza unghii false?

Incrierea la un curs de stilist protezist unghii, la fel ca si la unul manichiura-pedichiura, necesita prezentarea urmatoarelor acte:

- actul de identitate (copie si original);
- certificat de nastere (copie si original);
- certificat de casatorie, daca este cazul si daca acea persoana si-a schimbat numele (copie si original);
- diploma de studii absolvite/foaie matricola (copie si original);
- o adeverinta medicala emisa de medicul de familie din care sa rezulte ca persoana respectiva este apta ca sa urmeze cursul de stilist protezare unghii (original).


Spre deosebire de adeverinta de la medic, care trebuie depusa in original, celelalte acte se depun in copie, originalele fiind cerute la inscriere doar pentru confruntare.

Ciorapi medicinali varice, pentru confortul picioarelor tale

Am aflat ca se pot cumpara ciorapi compresivi la preturi avantajoase de la Catena, asa ca, daca aveti varice sau doar o oboseala acumulata dupa o zi grea la nivelul picioarelor, sper sa va fie de folos informatia asta.

Cine a inventat ciorapii medicinali compresivi in forma moderna?

Ciorapii medicinali compresivi au fost patentati in urma cu 169 de ani, in 1848, de catre William Brown, iar de atunci s-au raspandit in intreaga lume.

In comert exista mai multe tipuri de ciorapi compresivi

Exista ciorapi varice ce exercita o presiune usoara, dar si ciorapi medicinali de acest gen care genereaza la purtare o compresie mai puternica.

Oricum, trebuie sa retineti ca merita sa va achizitionati ciorapi compresivi Catena, indiferent daca aveti varice sau doar va confruntati doar cu un usor disconfort al picioarelor, cu dureri sau umflaturi dizgratioase. Produsele din farmacie sunt sigure din punct de vedere calitativ, iar pretul lor este accesibil.

Cum actioneaza o pereche de ciorapi medicinali compresivi la nivelul picioarelor?

Ciorapii de compresie, dupa cum spune si denumirea lor, preseaza venele. Mai precis, stransoarea este mai accentuata la nivelul gleznelor si din ce in mai usoara spre genunchi si chiar spre coapse, in cazul ciorapilor foarte lungi (colanti).

Efectul? Sangele este obligat ca sa circule natural, chiar daca exista niste probleme de sanatate de natura venoasa.

Este bine, inainte de achizitionarea unei perechi de ciorapi compresivi ca sa cereti sfatul medicului, deoarece exista si contraindicatii.

Daca aveti probleme de circulatie arteriala, spre exemplu, nu va aventurati sa purtati asemenea ciorapi fara o discutie prealabila cu doctorul de familie sau cardiolog, deoarece s-ar putea ca sa va agravati suferinta.

Ciorapii de compresie nu se cumpara pe reteta medicala


Desi poti cumpara o pereche de ciorapi varice fara niciun fel de prescriptie medicala, inclusiv online de pe site-ul catenapascupas.ro, medicul va poate indruma cel mai bine cu privire la produsul cel mai bun pentru dvs. din gama acestor articole medicinale, atat ca grad de presiune, marime, cat si ca model.

El va poate sfatui si daca acei ciorapi trebuie purtati noaptea si/sau in cursul zilei, pe ce perioada de timp a nume.

O pereche de ciorapi medicinali compresivi trebuie aplicati de preferinta, precum va imaginati, inainte ca picioarele sa se umfle.

Comanda ciorapi varice online, iar apoi fa miscare pana la Farmacia Inimii cea mai apropiata, spre a-i lua!

Aici, la Catena, puteti gasi ciorapi varice la un pret extrem de convenabil. Va invit ca sa intrati pe site-ul lor de prezentare si sa studiati oferta.

Este bine ca exista varianta de a-i comanda online si de a nu mai plati transportul acestora la domiciul dvs., desi este posibil, daca doriti ca acestia sa va fie adusi acasa de catre un curier. Cum se intampla asta? Pur si simplu scrieti in formularul de comanda ca doriti ca sa ii ridicati personal din farmacia Catena preferata (a carei adresa o veti indica).

Ciorapii medicinali sunt un adjuvant, nu un remediu contra varicelor!

O pereche de ciorapi medicinali compresivi nu este un leac miraculos pentru boala varicoasa, doar amelioreaza simptomele, face viata pacientilor mai usoara, nu impiedica agravarea in timp a bolii daca nu se iau concomitent si celelalte masuri de natura medicala recomandate de catre medicul dvs. curant.

Asadar, va invit ca sa va cumparati ciorapi compresivi Catena daca aveti varice, deoarece sunt utili si au un pret accesibil, dar nu va limitati la ei. Urmati si tratamentul complex indicat, daca vreti ca sa aveti o calitate mai buna a vietii.