Se afișează postările cu eticheta noul cod procedura civila. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta noul cod procedura civila. Afișați toate postările

Imposibilitatea predarii silite a unui bun. Consecinte.

În cazul în care predarea silită a unui bun a devenit imposibilă din cauza distrugerii, ascunderii sau deteriorării acestuia ori a altor asemenea împrejurări, executorul va consemna aceasta într-un proces-verbal şi totodată va dispune, prin încheiere, încetarea executării silite, conform art. 890 din Noul Cod de procedura civila.

Sechestrul asigurator. Executarea masurii asiguratorii.


Măsura sechestrului asigurător se aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc, fără a mai cere vreo autorizare sau încuviinţare în acest sens.

Bunurilor mobile: executorul se va deplasa, în cel mai scurt timp posibil, la locul unde se află bunurile asupra cărora se va aplica sechestrul si va aplica sechestrul asupra bunurilor urmăribile numai în măsura necesară realizării creanţei.

Sechestrul asigurător se va aplica fără somaţie ori înştiinţare prealabilă a debitorului.

Bunul supus unor formalităţi de publicitate:  se va înscrie de îndată în cartea funciară, registrul comerţului, Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare sau în alte registre publice, după caz.

Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv.

Important!

Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului cel interesat va putea face contestaţie la executare.

Masuri asiguratorii: Sechestrul asigurator. Notiune si conditii de infiintare.

Definitie

Sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/şi imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terţ în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obţine un titlu executoriu.


Infiintare

cazul 1:
Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată în scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă.

cazul 2:
Acelaşi drept îl are şi creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă dovedeşte că a intentat acţiune şi depune, odată cu cererea de sechestru, o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată.

cazul 3:
Instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurător chiar şi atunci când creanţa nu este exigibilă, în cazurile în care:

- debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise;

- când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea. 

Creditorul trebuie  să depună o cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanţă.



In ce consta restrangerea executarii silite?


Atunci când creditorul urmăreşte în acelaşi timp mai multe bunuri mobile sau imobile a căror valoare este vădit excesivă în raport cu creanţa ce urmează a fi satisfăcută, instanţa de executare, la cererea debitorului şi după citarea creditorului, poate să restrângă executarea la anumite bunuri.

Dacă cererea este admisă, instanţa va suspenda executarea celorlalte bunuri.

Executarea suspendată nu va putea fi reluată decât după rămânerea definitivă a proiectului de distribuire a sumelor rezultate din executarea efectuată.

Executarea silita se poate amana? Cazuri de amanare a executarii silite.


Executorul judecătoresc nu poate amâna executarea, în afara altor cazuri prevăzute de lege, decât dacă:

- procedura de citare sau de întocmire a anunţurilor şi publicaţiilor de vânzare nu a fost îndeplinită;

- la termenul stabilit, executarea nu poate fi efectuată datorită neîndeplinirii de către creditor a obligaţiilor prevăzute la art. 646 alin. (1), respectiv ca acesta să acorde executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune condiţii, a executării silite, punându-i la dispoziţie şi mijloacele necesare în acest scop si  să avanseze cheltuielile necesare îndeplinirii actelor de executare, potrivit dispoziţiilor luate de executor.


Amânarea se dispune de executorul judecătoresc prin încheiere.

Suspendarea executarii silite.


Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţă.

Executarea se suspendă şi la cererea creditorului urmăritor de către executorul judecătoresc.

Pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanţa de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor şi conturilor bancare, rămân în fiinţă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel.

Atentie!

Actele de executare efectuate în ziua soluţionării cererii având ca obiect suspendarea, fie şi provizorie, a executării silite sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de suspendare şi a contestaţiei la executare.


După încetarea suspendării, executorul, la cererea părţii interesate, va dispune continuarea executării, în măsura în care actele de executare sau executarea silită însăşi nu au fost desfiinţate de instanţa de judecată ori acestea nu au încetat prin efectul legii.

Cine poate constata perimarea executarii silite? Efectele perimarii executarii silite.



Perimarea se constată de către instanţa de executare, la cererea executorului judecătoresc sau a părţii interesate, prin încheiere dată cu citarea în termen scurt a părţilor.

Perimarea executării silite atrage desfiinţarea tuturor actelor de executare, cu excepţia celor care au dus la realizarea, în parte, a creanţei cuprinse în titlul executoriu şi a accesoriilor.

Executarea silita: Termen de perimare.



Perimarea de drept a executarii silite:

În cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perima de drept.

Suspendarea executarii silite:

În caz de suspendare a executării silite, termenul de perimare (6 luni) curge de la încetarea suspendării

Termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului.

Locul si timpul in care se poate face executarea silita


Executarea silită se efectuează, după caz:

- la locul unde debitorul realizează venituri;
- la locul unde se găsesc alte venituri ori bunuri ale sale supuse urmăririi, 

dacă legea nu dispune altfel.

Niciun act de executare nu se va putea face înainte de ora 6,00 şi nici după ora 20,00.

Executarea silită nu se va putea face la alte ore decât cele menţionate şi nici în zilele nelucrătoare, stabilite potrivit legii, în afară de cazul în care se dispune altfel prin chiar hotărârea judecătorească pusă în executare sau de cazurile urgente în care executarea poate fi încuviinţată de instanţa de executare, prin încheiere executorie care nu e supusă căilor de atac.

Excepţie: executarea începută va putea continua în aceeaşi zi, dar nu mai târziu de ora 22,00, iar în zilele următoare, tot in intervalul 6,00-20,00.

Executarea silita: Opunerea la executare.Ce masuri se pot lua?



Dacă executorul judecătoresc întâmpină opunere la efectuarea unui act de executare, la cererea acestuia, organele de poliţie, jandarmerie şi alţi agenţi ai forţei publice sunt obligaţi să asigure îndeplinirea efectivă a activităţii de executare silită, inclusiv prin îndepărtarea de la locul executării a debitorului sau a oricărei alte persoane.

Dacă opunerea la executare întruneşte elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală, executorul judecătoresc încheie un proces-verbal, pe care îl va trimite de îndată parchetului de pe lângă instanţa de executare. Sesizarea parchetului nu împiedică continuarea executării silite.

Executare silita: Cine si cum se face identificarea bunurilor urmaribile


Executorul judecătoresc are dreptul să identifice bunurile urmăribile ale debitorului şi, la locul unde ele se găsesc, să îndeplinească asupra lor acte de executare, în prezenţa:
- debitorului sau a unuia dintre membrii majori ai familiei sale; - a unei alte persoane majore care se află în acel loc;
- în lipsa acestora: în prezenţa unui agent al forţei publice;
a 2 martori asistenţi (în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege).

Identificarea bunurilor urmăribile şi efectuarea actelor de executare la domiciliul sau la sediul altei persoane decât cel al debitorului se pot face, în lipsa acordului persoanei respective, numai cu autorizarea prealabilă a instanţei de executare.

Executare silita: Accesul la bunurile debitorului.

1. Pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti, executorul judecătoresc poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri, cu consimţământul acesteia, iar în caz de refuz, cu concursul forţei publice.

2. Pentru alte titluri executorii decât hotărârile judecătoreşti, la cererea creditorului sau a executorului judecătoresc, depusă odată cu cererea de încuviinţare a executării silite ori pe cale separată, instanţa competentă va autoriza intrarea în aceste locuri

Instanţa se pronunţă, de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea terţului care deţine bunul, prin încheiere executorie care nu este supusă niciunei căi de atac.

Executare silita: obligatiile alternative.

Sediul materiei: art. 675 din Noul Cod de procedura civila.


Dacă titlul executoriu cuprinde o obligaţie alternativă, fără să se arate termenul de alegere, executorul judecătoresc va notifica debitorului să îşi exercite acest drept în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, sub sancţiunea decăderii.

Alegerea prestaţiei va fi făcută prin act scris care va fi notificat executorului judecătoresc, iar acesta îl va înştiinţa de îndată pe creditor despre alegerea făcută.
După expirarea termenului de 10 zile, dreptul de alegere trece asupra creditorului. Executorul judecătoresc îl va soma pe debitor, punându-i în vedere să execute prestaţia aleasă de creditor.

Cautiunea judiciara in civil. Oferirea de garantii reale este posibila?


Sub rezerva acceptării exprese de către beneficiar, se poate oferi cauţiune şi un drept de ipotecă imobiliară sau mobiliară ori o creanţă ipotecară, dacă valoarea acesteia este cel puţin egală cu valoarea cauţiunii stabilite de instanţă, în condiţiile legii.

Când s-a acceptat cu titlu de cauţiune un drept de ipotecă, instanţa va dispune, din oficiu, intabularea acestuia sau, după caz, înregistrarea la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Cauţiunea care constă într-o creanţă ipotecară produce efecte din momentul înscrierii sau notării rangului în cartea funciară sau, după caz, în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. Înscrierea sau, după caz, notarea se va dispune de către instanţă din oficiu.
 Când cauţiunea nu mai este necesară, instanţa va ordona, din oficiu, radierea înscrierilor făcute.

Cautiunea judiciara in civil. Depunere in numerar sau in instrumente financiare?


Regula: cauţiunea se depune în numerar.

Totusi, la cererea debitorului cauţiunii şi dacă partea în favoarea căreia se depune declară în mod expres că este de acord, cauţiunea va putea consta şi în instrumente financiare care pot servi ca instrumente de plată. 
Acordul părţii nu este necesar în cazul titlurilor emise de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale.
Valoarea instrumentelor financiare este aceea arătată în cuprinsul lor.

Care este procedura de stabilire a cautiunii judiciare in civil?


Instanţa va cita părţile în termen scurt, în camera de consiliu, şi va stabili de urgenţă cauţiunea, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Instanţa se pronunţă printr-o încheiere care poate fi atacată odată cu hotărârea prin care s-a dispus asupra cauţiunii.

Când există urgenţă, instanţa va putea stabili cauţiunea şi fără citarea părţilor. În acest caz, cauţiunea se va depune numai în numerar, într-un termen stabilit de instanţă. Debitorului cauţiunii îi va fi comunicată încheierea prin care cauţiunea a fost stabilită, de la data acestei comunicări începând a curge termenul pentru plata cauţiunii.

Nedepunerea cauţiunii în termenul prevăzut la alin. anterior atrage desfiinţarea de drept a măsurilor în legătură cu care s-a dispus stabilirea cauţiunii.

Cautiunea judiciara. Stabilire si depunere, conform Noului Cod de procedura civila

Conform art. 1056 din Noul Cod de procedura civila:


Când legea prevede darea unei cauţiuni, suma datorată de parte cu acest titlu se stabileşte de către instanţă în condiţiile legii şi se depune la Trezoreria Statului, la CEC Bank - S.A. sau la orice altă instituţie de credit care efectuează astfel de operaţiuni, pe numele părţii respective, la dispoziţia instanţei sau, după caz, a executorului judecătoresc.

Dacă legea nu prevede altfel, cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, nu va putea depăşi suma de 10.000 lei.

Recunoasterea de plin drept a unei hotarari straine in Romania. Cazuri.

O hotărâre straina este recunoscuta de plin drept în România, dacă se referă la:

- statutul personal al cetăţenilor statului unde a fost pronunțată;

- dacă, fiind pronunțată într-un stat terţ, a fost recunoscută mai întâi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi ori, în lipsă de recunoaştere, a fost pronunțată în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internaţional privat român, nu este contrară  ordinii publice de drept internaţional privat român şi a fost respectat dreptul la apărare.

Ce forta are o hotarare straina pe teritoriul Romaniei?


Hotărârea străină pronunţată de instanţa competentă beneficiază în România de forţă probantă în privinţa constatărilor pe care le cuprinde, dacă satisface exigenţele necesare autenticităţii sale conform legii statului de sediu al instanţei.

Constatările făcute de instanţa străină nu beneficiază de forţa probantă prevăzută mai sus dacă ele sunt manifest incompatibile cu ordinea publică de drept internaţional privat român.

Proba contra faptelor constatate de instanţa străină poate fi făcută prin orice mijloace.

Executarea silita: Creanta certa, lichida si exigibila. Creantele cu termen si creantele conditionale.


Executarea silită se poate face doar dacă avem o creanţa este certă, lichidă şi exigibilă.

Creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu.

Creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui.

 Creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plata.

Creanţele cu termen şi creanţele condiţionale nu pot fi puse în executare, însă ele pot participa, în condiţiile legii, la distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită a bunurilor aparţinând debitorului.