Se afișează postările cu eticheta shoes.ro. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta shoes.ro. Afișați toate postările

Sfat juridic: Conventii asupra probelor

Convenţiile asupra admisibilităţii, obiectului sau sarcinii probelor sunt valabile, cu excepţia:

 celor care privesc drepturi de care părţile nu pot dispune;

- a celor care fac imposibilă ori dificilă dovada actelor sau faptelor juridice;

- contravin ordinii publice sau bunelor moravuri.

Sfat juridic: Propunerea probelor. Rolul activ al instantei.


Conform art.254 din Noul Cod de procedura civila:

"(1) Probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse şi oral, în cazurile anume prevăzute de lege.

(2) Dovezile care nu au fost propuse în condiţiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în cursul procesului, în afară de cazurile în care:
1. necesitatea probei rezultă din modificarea cererii;
2. nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească şi partea nu o putea prevedea;
3. partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute;
4. administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii;
5. există acordul expres al tuturor părţilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), partea adversă are dreptul la proba contrară numai asupra aceluiaşi aspect pentru care s-a încuviinţat proba invocată.

(4) În cazul amânării, pentru motivele prevăzute la alin. (2), partea este obligată, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a administra proba încuviinţată:
a) să depună lista martorilor în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei, când se cere proba cu martori;
b) să depună copii certificate de pe înscrisurile invocate cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, dacă s-a încuviinţat proba cu înscrisuri;
c) să depună interogatoriul în termen de 5 zile de la încuviinţarea acestei probe, în cazurile în care interogatoriul trebuie comunicat, potrivit legii;
d) să depună dovada plăţii cheltuielilor necesare efectuării expertizei, în termen de 5 zile de la numirea expertului sau în termenul stabilit de instanţă potrivit dispoziţiilor art. 331 alin. (2), dacă s-a încuviinţat proba expertizei.

(5) Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.

(6) Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii."

Sfat juridic: Lipsa indatoririi de a proba (art.251 NCPr.Civ.)

Nimeni nu este ţinut de a proba ceea ce instanţa este ţinută să ia cunoştinţă din oficiu.

Sfat juridic: Obiectul probei si mijloacele de proba, conform art.250 din Noul Cod de procedura civila

Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin:
- înscrisuri;
- martori; 
- prezumţii;
- mărturisirea uneia dintre părţi, făcută din proprie iniţiativă sau obţinută la interogatoriu; 
- expertiză; 
- mijloacele materiale de probă; 
- cercetarea la faţa locului; 
- orice alte mijloace prevăzute de lege.

Sfat juridic: Cui revine sarcina probei in procesul civil?

Conform art.249 din Codul de procedura civila, cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

Sfat juridic: Diferenta exceptii absolute si exceptii relative, conform Noului Cod de procedura civila


(1) Excepţiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică.

(2) Excepţiile relative sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme care ocrotesc cu precădere interesele părţilor.

Sfat juridic: Finalizarea cercetarii procesului

In Codul de procedura civila, art.244, se arata urmatoarele:


"(1) Când judecătorul se socoteşte lămurit, prin încheiere, declară cercetarea procesului încheiată şi fixează termen pentru dezbaterea fondului în şedinţă publică.

(2) Pentru dezbaterea fondului, judecătorul pune în vedere părţilor să redacteze note privind susţinerile lor şi să le depună la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit potrivit alin. (1), fără a aduce atingere dreptului acestora de a formula concluzii orale.

(3) Părţile pot fi de acord ca dezbaterea fondului să urmeze în camera de consiliu, în aceeaşi zi sau la un alt termen.

(4) Cererea de judecată în lipsă presupune că partea care a formulat-o a fost de acord şi ca dezbaterea fondului să aibă loc în camera de consiliu, în afară de cazul în care partea a solicitat expres ca aceasta să aibă loc în şedinţă publică."

Sfat juridic: Imprejurari care pun capat procesului.

Conform art. 243 din Codul de procedura civila:

În cazul în care, în cursul cercetării procesului:

- reclamantul renunţă la judecarea cererii de chemare în judecată ori la dreptul pretins;

- intervine învoiala părţilor sau sunt admise cereri ori excepţii care pun capăt în întregime procesului, fără a mai fi necesară dezbaterea asupra fondului în camera de consiliu sau în şedinţă publică, 


judecătorul se va pronunţa asupra cauzei prin hotărâre.

Sfat juridic: Locul cercetarii procesului.


Cercetarea procesului are loc în faţa judecătorului, în camera de consiliu, cu citarea părţilor. 

În căile de atac cercetarea procesului, dacă este necesară, se face în şedinţă publică.

sfat juridic: Estimarea duratei cercetarii procesului civil.


La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părţilor, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluţionat într-un termen optim şi previzibil. 

Durata astfel estimată va fi consemnată în încheiere.


Pentru motive temeinice, ascultând părţile, judecătorul va putea reconsidera durata initial precizata.

Sfat juridic: Inregistrarea sedintei civile de judecata.


Grefierul care participă la şedinţă este obligat să ia note în legătură cu desfăşurarea procesului, care vor fi vizate de către preşedinte. 

Părţile pot cere citirea notelor şi, dacă este cazul, corectarea lor.
Instanţa va înregistra şedinţele de judecată.

Înregistrarea va putea fi ulterior transcrisă la cererea părţii interesate, în condiţiile legii. 

Transcrierile înregistrărilor vor fi semnate de preşedinte şi de grefier şi vor avea puterea doveditoare a încheierilor de şedinţă.

Sfat juridic: Preschimbarea termenului (art.230 Cod procedura civila)

Termenul de judecată nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi

Completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotărăşte în camera de consiliu, fără citarea părţilor. 

Părţile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat.

Sfat juridic: Termenul in cunostinta - conform Noului Cod de procedura civila.

Conform art.229 Cod procedura civila:
 "(1) Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar şi a luat termenul în cunoştinţă, precum şi partea care a fost prezentă la un termen de judecată, personal sau printr-un reprezentant legal ori convenţional, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanţă, considerându-se că ea cunoaşte termenele de judecată ulterioare. 

Aceste dispoziţii îi sunt aplicabile şi părţii căreia, personal ori prin reprezentant legal sau convenţional ori prin funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, i s-a înmânat citaţia pentru un termen de judecată, considerându-se că, în acest caz, ea cunoaşte şi termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată.


(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică:

1. în cazul reluării judecăţii, după ce a fost suspendată;

2. în cazul când procesul se repune pe rol;

3. când partea este chemată la interogatoriu, în afară de cazul în care a fost prezentă la încuviinţarea lui, când s-a stabilit şi termenul pentru luarea acestuia;

4. când, pentru motive temeinice, instanţa a dispus ca partea să fie citată la fiecare termen;

5. în cazul în care instanţa de apel sau de recurs fixează termen pentru rejudecarea fondului procesului după anularea hotărârii primei instanţe sau după casarea cu reţinere.

(3) Militarii încazarmaţi sunt citaţi la fiecare termen.

(4) Deţinuţii sunt citaţi, de asemenea, la fiecare termen."

Sfat juridic: Procedura ascultarii minorilor in procesul civil.

Daca, potrivit legii, urmează să fie ascultat un minor, ascultarea se va face în camera de consiliu. 

Ţinând seama de împrejurările procesului, instanţa hotărăşte dacă părinţii, tutorele sau alte persoane vor fi de faţă la ascultarea minorului.