Se afișează postările cu eticheta sfaturi juridice online. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sfaturi juridice online. Afișați toate postările

Divort. Ce masuri vremelnice se pot lua in cauza?

Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire:

- la stabilirea locuinţei copiilor minori;

- la obligaţia de întreţinere;

- la încasarea alocaţiei de stat pentru copii;

- la folosirea locuinţei familiei.

Divort. Instanta competenta.


Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. 

Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România.

 În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.

Efectuarea inscrierilor in cartea funciara dupa executarea silita.


Dacă printr-un titlu executoriu s-a dispus efectuarea unei înscrieri în cartea funciară împotriva celui înscris ca titular al dreptului, creditorul va putea solicita, direct sau prin intermediul executorului judecătoresc, biroului de cadastru şi publicitate imobiliară să dispună înscrierea în baza acestui titlu.

Reocuparea imobilului evacuat de catre debitor/un tert. Consecinte.


Dacă, după încheierea procesului-verbal de predare silită, debitorul sau orice altă persoană, în lipsa consimţământului expres prealabil ori a unei hotărâri judecătoreşti, pătrunde sau se reinstalează în imobil, la cererea creditorului ori a altei persoane interesate, se va putea face o nouă executare silită în baza aceluiaşi titlu executoriu, fără somaţie şi fără nicio altă formalitate prealabilă.

Orice bunuri mobile, indiferent de natura ori valoarea lor, care nu au fost ridicate la data predării silite iniţiale sau care au fost aduse în imobil după reocupare, se consideră de drept abandonate din momentul repunerii în posesie.

Pe baza procesului-verbal pus la dispoziţia organului de urmărire penală, în copie certificată, de executorul judecătoresc, va fi declanşată urmărirea penală.

Predarea silita a unui bun imobil. Instiintarea debitorului.

Dacă partea obligată să evacueze ori să predea un imobil nu îşi îndeplineşte această obligaţie în termen de 8 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, ea va fi îndepărtată prin executare silită, iar imobilul va fi predat celui îndreptăţit.

Predarea silita a unui bun imobil. Procedura de executare.


Nicio evacuare din imobilele cu destinaţie de locuinţă nu poate fi făcută de la data de 1 decembrie şi până la data de 1 martie a anului următor, decât dacă:

- creditorul face dovada că, în sensul dispoziţiilor legislaţiei locative, el şi familia sa nu au la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare;
- debitorul şi familia sa au o altă locuinţă corespunzătoare în care s-ar putea muta de îndată.

Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul evacuării persoanelor:

- care ocupă abuziv, pe căi de fapt, fără niciun titlu, o locuinţă;
- nici celor care au fost evacuaţi pentru că pun în pericol relaţiile de convieţuire sau tulbură în mod grav liniştea publică.

Imposibilitatea predarii silite a unui bun. Consecinte.

În cazul în care predarea silită a unui bun a devenit imposibilă din cauza distrugerii, ascunderii sau deteriorării acestuia ori a altor asemenea împrejurări, executorul va consemna aceasta într-un proces-verbal şi totodată va dispune, prin încheiere, încetarea executării silite, conform art. 890 din Noul Cod de procedura civila.

Sechestrul asigurator. Executarea masurii asiguratorii.


Măsura sechestrului asigurător se aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc, fără a mai cere vreo autorizare sau încuviinţare în acest sens.

Bunurilor mobile: executorul se va deplasa, în cel mai scurt timp posibil, la locul unde se află bunurile asupra cărora se va aplica sechestrul si va aplica sechestrul asupra bunurilor urmăribile numai în măsura necesară realizării creanţei.

Sechestrul asigurător se va aplica fără somaţie ori înştiinţare prealabilă a debitorului.

Bunul supus unor formalităţi de publicitate:  se va înscrie de îndată în cartea funciară, registrul comerţului, Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare sau în alte registre publice, după caz.

Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv.

Important!

Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului cel interesat va putea face contestaţie la executare.

Masuri asiguratorii: Sechestrul asigurator. Notiune si conditii de infiintare.

Definitie

Sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/şi imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terţ în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obţine un titlu executoriu.


Infiintare

cazul 1:
Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată în scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă.

cazul 2:
Acelaşi drept îl are şi creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă dovedeşte că a intentat acţiune şi depune, odată cu cererea de sechestru, o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată.

cazul 3:
Instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurător chiar şi atunci când creanţa nu este exigibilă, în cazurile în care:

- debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise;

- când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea. 

Creditorul trebuie  să depună o cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanţă.



Compania ta trebuia sa poarte un nume... Transforma-l acum in renume!

Atentie: advertorial (text scris pentru participarea la un concurs online)


Faci parte dintre acei nebuni frumosi care s-au gandit ca in perioadele de criza maxima este cel mai bine sa incepi o afacere si sa incerci sa te antrenezi cat poti de mult pentru a te lansa spre succesul economic dupa ce furtuna  mondiala va trece?

Ti-ai botezat compania, produsul sau serviciul propus consumatorilor cu un nume de tip "wau" dar care inca nu a avut efectul scontat, desi a trecut mai bine de un an de la infiintarea firmei tale?

Crezi ca si romanii pot sta drepti in Europa prin produse si servicii de o calitate superioara, dovada ca ai avut curajul sa iti faci  o firma ce are in majoritate sau chiar exclusiv capital romanesc, dar inca mai ai de escaladat provocari nenumarate?

Simti ca incepi sa iti pierzi entuziasmul, puterea de lupta a mai scazut, incepi sa iesi de pe drumul trasat la inceput?



http://celmaipromitatorbrand.ro/aplica-acum/
Iata o sansa pentru ca asemeni lui Fat-Frumos, dupa ce a baut din apa vie, sa iti regasesti energia initiala si sa-ti transformi brandul intr-unul de succes: competitia "Cel mai promitator brand romanesc".

Acest concurs iti ofera posibilitatea sa capeti vizibilitatea pe care ti-o visai, iar calitatea produselor sau serviciilor pe care le oferi vor face sa dobandesti, cu certitudine, notorietate si un loc binemeritat in randul companiilor de top.

Completeaza cat mai repede formularul competitiei si intra in cursa pentru cel mai promitator brand romanesc, acel brand de care sa se vorbeasca elogios multa vreme de acum inainte.

Poti afla toate detaliile de pe  www.celmaipromitatorbrand.ro.

Mult succes!

"Cel mai promitator brand" - o sansa si pentru blogurile de nisa cu adevarat valoroase

Atentie: advertorial (pentru participare concurs online)

Cei interesati se pot inscrie in aceste zile la o competitie extrem de interesanta, aflata deja la a patra editie: "Cel mai promitator brand romanesc".

Juriul are in componenta oameni cu adevarat profesionisti, care pot oferi garantia ca alegerea pe care o vor face este cu adevarat cea mai corecta.

Acum, intr-o perioada in care companiile, antreprenorii, inca se tot lupta cu tot soiul de crize la nivel micro sau macro, aceast eveniment de marca poate oferi castigatorului o vizibilitate sporita, un plus de credibilitate, iar notorietatea va atrage desigur, in cascada, o serie de intamplari fericite, ce vor conduce la dezvoltarea afacerii lor, de-abia inmugurite.

I-as sfatui sa se inscrie la acest concurs inedit si pe aceia care sunt in acelasi timp si bloggeri de nisa, oameni care desi nu sunt in topurile momentului, scriu excelent si sunt  surse de inspiratie pentru anumite grupuri focusate de internauti. (Desi pare greu de crezut, mai exista inca asemenea oameni de valoare care mai au vreme si generozitate ca sa scrie si in online!)

Eu insami stiu vreo 4-5 bloguri exceptionale calitativ, din  domeniul turismului, dezvoltarii personale sau marketingului online, tinute de niste pasionati in adevaratul sens al cuvantului, care nu pun pe primul plan rumoarea (in sensul celor sase "butoane" aratate de Mark Hughes: tabuurile, scandalosul, remarcabilul, secretele, neobisnuitul si ilarul), ci postarile mustind de informatii relevante, care pot aduce un plus inspirational cititorului online, dupa ce acesta termina de lecturat textele respective.

Acei bloggeri aproape discreti, cu un public restrans, dar fidelizat deja, pun mai mare pret pe blogul lor decat pe contul de pe Facebook sau Twitter si iti vor spune ferm ca, din punctul lor de vedere, indiferent ce ar decreta vreun guru al Internetului, blogurile de calitate, asemeni cartilor foarte bune "pe hartie", nu vor disparea prea curand. Doar ca sunt pentru "cunoscatori"...

Pe ei, care mai intai sunt specialisti foarte buni in domeniul lor de activitate, iar de-abia mai apoi bloggeri, ii invit sa se inscrie in competitie, pentru ca un brand personal 2.0 nu are cum sa le strice, ci doar sa le mai aduca un plus de vizibilitate.

Am sa le trimit linkul catre formularul de inscriere in competitia "Cel mai promitator brand", asa cum sper ca o sa ii anuntati si voi pe aceia pe care ii cunoasteti.

Poate, astfel, indirect, alaturi de companii si  blogurile-anexa cu adevarat bune vor putea sa se afirme, iar castigul informational va fi pentru toata lumea.

Detalii despre "Cel mai promitator brand romanesc" gasiti accesand linkul www.celmaipromitatorbrand.ro.



Mult succes celor ce vor participa la competitie!




In ce consta restrangerea executarii silite?


Atunci când creditorul urmăreşte în acelaşi timp mai multe bunuri mobile sau imobile a căror valoare este vădit excesivă în raport cu creanţa ce urmează a fi satisfăcută, instanţa de executare, la cererea debitorului şi după citarea creditorului, poate să restrângă executarea la anumite bunuri.

Dacă cererea este admisă, instanţa va suspenda executarea celorlalte bunuri.

Executarea suspendată nu va putea fi reluată decât după rămânerea definitivă a proiectului de distribuire a sumelor rezultate din executarea efectuată.

Executarea silita se poate amana? Cazuri de amanare a executarii silite.


Executorul judecătoresc nu poate amâna executarea, în afara altor cazuri prevăzute de lege, decât dacă:

- procedura de citare sau de întocmire a anunţurilor şi publicaţiilor de vânzare nu a fost îndeplinită;

- la termenul stabilit, executarea nu poate fi efectuată datorită neîndeplinirii de către creditor a obligaţiilor prevăzute la art. 646 alin. (1), respectiv ca acesta să acorde executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune condiţii, a executării silite, punându-i la dispoziţie şi mijloacele necesare în acest scop si  să avanseze cheltuielile necesare îndeplinirii actelor de executare, potrivit dispoziţiilor luate de executor.


Amânarea se dispune de executorul judecătoresc prin încheiere.

Suspendarea executarii silite.


Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţă.

Executarea se suspendă şi la cererea creditorului urmăritor de către executorul judecătoresc.

Pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanţa de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor şi conturilor bancare, rămân în fiinţă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel.

Atentie!

Actele de executare efectuate în ziua soluţionării cererii având ca obiect suspendarea, fie şi provizorie, a executării silite sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de suspendare şi a contestaţiei la executare.


După încetarea suspendării, executorul, la cererea părţii interesate, va dispune continuarea executării, în măsura în care actele de executare sau executarea silită însăşi nu au fost desfiinţate de instanţa de judecată ori acestea nu au încetat prin efectul legii.

Cine poate constata perimarea executarii silite? Efectele perimarii executarii silite.



Perimarea se constată de către instanţa de executare, la cererea executorului judecătoresc sau a părţii interesate, prin încheiere dată cu citarea în termen scurt a părţilor.

Perimarea executării silite atrage desfiinţarea tuturor actelor de executare, cu excepţia celor care au dus la realizarea, în parte, a creanţei cuprinse în titlul executoriu şi a accesoriilor.

Executarea silita: Termen de perimare.



Perimarea de drept a executarii silite:

În cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perima de drept.

Suspendarea executarii silite:

În caz de suspendare a executării silite, termenul de perimare (6 luni) curge de la încetarea suspendării

Termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului.

Locul si timpul in care se poate face executarea silita


Executarea silită se efectuează, după caz:

- la locul unde debitorul realizează venituri;
- la locul unde se găsesc alte venituri ori bunuri ale sale supuse urmăririi, 

dacă legea nu dispune altfel.

Niciun act de executare nu se va putea face înainte de ora 6,00 şi nici după ora 20,00.

Executarea silită nu se va putea face la alte ore decât cele menţionate şi nici în zilele nelucrătoare, stabilite potrivit legii, în afară de cazul în care se dispune altfel prin chiar hotărârea judecătorească pusă în executare sau de cazurile urgente în care executarea poate fi încuviinţată de instanţa de executare, prin încheiere executorie care nu e supusă căilor de atac.

Excepţie: executarea începută va putea continua în aceeaşi zi, dar nu mai târziu de ora 22,00, iar în zilele următoare, tot in intervalul 6,00-20,00.

Executarea silita: Opunerea la executare.Ce masuri se pot lua?



Dacă executorul judecătoresc întâmpină opunere la efectuarea unui act de executare, la cererea acestuia, organele de poliţie, jandarmerie şi alţi agenţi ai forţei publice sunt obligaţi să asigure îndeplinirea efectivă a activităţii de executare silită, inclusiv prin îndepărtarea de la locul executării a debitorului sau a oricărei alte persoane.

Dacă opunerea la executare întruneşte elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală, executorul judecătoresc încheie un proces-verbal, pe care îl va trimite de îndată parchetului de pe lângă instanţa de executare. Sesizarea parchetului nu împiedică continuarea executării silite.

Executare silita: Cine si cum se face identificarea bunurilor urmaribile


Executorul judecătoresc are dreptul să identifice bunurile urmăribile ale debitorului şi, la locul unde ele se găsesc, să îndeplinească asupra lor acte de executare, în prezenţa:
- debitorului sau a unuia dintre membrii majori ai familiei sale; - a unei alte persoane majore care se află în acel loc;
- în lipsa acestora: în prezenţa unui agent al forţei publice;
a 2 martori asistenţi (în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege).

Identificarea bunurilor urmăribile şi efectuarea actelor de executare la domiciliul sau la sediul altei persoane decât cel al debitorului se pot face, în lipsa acordului persoanei respective, numai cu autorizarea prealabilă a instanţei de executare.

Executare silita: Accesul la bunurile debitorului.

1. Pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti, executorul judecătoresc poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri, cu consimţământul acesteia, iar în caz de refuz, cu concursul forţei publice.

2. Pentru alte titluri executorii decât hotărârile judecătoreşti, la cererea creditorului sau a executorului judecătoresc, depusă odată cu cererea de încuviinţare a executării silite ori pe cale separată, instanţa competentă va autoriza intrarea în aceste locuri

Instanţa se pronunţă, de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea terţului care deţine bunul, prin încheiere executorie care nu este supusă niciunei căi de atac.