Stomatologia modernă nu este posibilă fără tehnologii de vârf

Bucureștenii se pot bucura de servicii de stomatologie modernă la Excedent, o clinică foarte apreciată de către aceia ce au fost pacienți aici!


Stomatologia modernă: prevenție, tratamente nedureroase, estetică dentară



servicii de medicină dentarăInclusiv pacienții care își doresc o dantură un aspect senzațional pot să apeleze cu încredere la medicii de aici, deoarece vor avea parte de satisfacții deosebite. Beneficiind de intervențiile de estetică dentară Excedent efectuate cu un înalt profesionalism la această clinică bucureșteană de prestigiu, creșterea stimei de sine va urca la un nivel foarte înalt. Noile materiale și tehnici stomatologice speciale pe care se fundamentează activitatea în cadrul acestei unități private sunt de invidiat.


Este nevoie de niște principii sănătoase de restaurare și diagnosticare, cu atât mai mult cu cât vorbim de niște clienți educați care, dacă nu au probleme medicale de natură dentare,  vin doar pentru serviciile estetice de specialitate, în condițiile în care știu exact ceea ce doresc să obțină în urma tratamentelor efectuate.


În pragul unui nou deceniu al secolului 21 se întrevăd schimbări radicale în stomatologie atât cauzate de noile descoperiri, cât și al presiunii pe care pacienții o exercită asupra acestei ramuri  - medicina dentară, care până de curând era o Cenușăreasă a științelor medicale.


stomatologie copii

Educația dentară începe să capete o importanță  din ce în ce mai mare peste tot în lume, iar țara noastră nu putea ca să rămână departe de trendul actual. Acest fapt este pe deplin înțeles la clinica stomatologică Excedent.  Aici, pentru tinerele mămici sau viitoare mămici, se organizează cursuri gratuite în care se pun bazele unei îngrijiri corecte a danturii micuților încă din primii ani de viață.


Prevenția este așadar un deziderat ce capătă o pondere din ce în ce mai importantă fiind și unul dintre principiile fundamentale ale medicinei, de la Hipocrat încoace.


O mai bună îngrijire orală, oameni cu danturi mai sănătoase și care vin la stomatolog doar pentru tratamente de rutină, ieftine, iată țelul spre care se tinde tot mai mult în întreaga lume.


Dacă în trecut tratamentele oferite de cabinetele stomatologice se bazau în special pe procedurile terapeutice de urgență sau care tratau boli grave (spre exemplu, paradontoza), astăzi efortul cel mai mare este făcut în direcția prevenirii bolilor danturii și gingiilor și menținerea sănătății orale pe parcursul întregii vieți a unei persoane.


Concomitent cu acest obiectiv extrem de important, oamenii de știință de pretutindeni încearcă să elaboreze proceduri chirurgicale specifice, realizate cu aparatură și materiale de cea mai buna calitate, care să integreze tehnologii de vârf.


Flagelul cariilor dentare, un inamic care trebuie anihilat


Și în România,  ca peste tot pe glob, cabinetele stomatologice se ocupă în principal pe refacerea danturii prin eliminarea daunelor cauzate de carii sau boli parodontale.


În ultimele decenii, descoperirile științifice ce s-au făcut  în domeniul tratării cariilor ( sisteme de diagnosticare moderne, aparatură și materialelor dentare), au modificat radical abordarea stomatologică prin care se luptă împotriva acestei cauze de deteriorare a danturii omului modern.


Adezivii dentari și materialele de restaurare utilizate în cabinetele stomatologice, precum și o nouă înțelegere a procesului de apariția cariilor și a remineralizarii dinților, s-au conjugat în direcția elaborării unor tratamente cât mai ușor suportate de către pacienți.


Stomatologia minim invazivă se bazează pe progresul științific mai mult decât oricând, deoarece tehnologia și-a făcut tot mai mult loc în medicină. Iar pacienții nu pot decât să fie bucuroși de acest trend ce va continua din ce în ce mai accelerat în anii ce urmează!

tehnologie stomatologică


Cum putem lucra din picioare cu ajutorul unui birou reglabil pe înălțime


Nu este un secret că munca la birou ne poate epuiza. Sincer vorbind, nu există o limită de vârstă pentru persoanele care petrec mult timp la birou. De la copiii care își fac temele pentru școală, la adolescenții care au făcut din gaming un mod de viață și până la adulții care petrec mult timp în diverse clădiri de birouri din București sau din provincie. Nu este astfel de mirare că aproximativ 80% dintre români suferă de dureri de spate, potrivit statisticilor Ministerului Sănătății. Dacă majoritatea persoanelor suferă de dureri de spate de scurtă durată, o mică parte dintre aceștia dezvoltă și alte probleme mai grave la nivelul coloanei vertebrale. În general dureri cronice și cea mai întâlnită, hernia de disc la nivel lombar.  
 
Cele mai multe persoane care lucrează zilnic la birou se orientează spre scaune de birou profesionale și scumpe pentru a evita apariția durerilor. Nu este totuși suficient. Atât timp cât coloana vertebrală nu stă într-o poziție naturală ci curbată este o chestiune de timp până durerile vor apărea.

Una dintre soluții este adoptarea unui stil de viață mult mai activ. Pauze dese în timpul lucrului la birou, sală de forță sau fitness, stretching și în general schimbarea stilului de viață.

Acest articol se va orienta însă către o soluție de care nu mulți români știu. Birourile reglabile pe înălțime. Termenul general este de Standing Desk, așa cum sunt ele cunoscute în Statele Unite. Nici europenii nu sunt însă mai prejos la acest capitol. Țările nordice au adoptat această "modă" de a munci din picioare cu mulți ani în urmă.  
birou reglabil pentru stat în picioare

Nu obosesc dacă stau în picioare la birou?

 
Este principala problemă la care se gândește cineva care aude prima data de posibilitatea de a lucra din picioare.

Comoditatea este un lucru relativ și vine cu destul de multe neajunsuri. Cu cât stai așezat mai comod la birou cu atât ai mai multe șanse să dezvolți dureri de spate.

Este aproape imposibil să stai așezat într-o poziție corectă pe scaun timp de opt ore. Mai ales dacă toată viață ai fost obișnuit să te cufunzi în scaun sau să stai cu picioarele pe birou. La fel de imposibil este însă și statul în picioare timp de opt ore. Dar cum ar fi să lucrezi jumătate din timp pe scaun și jumătate în picioare? Parcă nu mai sună așa de rău. Un birou reglabil pe înălțime îți poate oferi această posibilitate.


Câte tipuri de birouri reglabile pe înălțime există?

 
În principiu există două tipuri de astfel de birouri.

Manuale, acționate prin manivelă și electrice. Cele manuale pot fi cumpărate la un preț mult mai mic tocmai pentru faptul că nu dispun de partea motorizată. Dezavantajul este că va trebui să învârti la manivelă de foarte multe ori pe zi.

Aproximativ 50-70 de rotații sunt necesare pentru a regla un astfel de birou de la nivelul la care poți munci din picioare până la nivelul la care iți poți desfășura activitatea de pe scaun. Dacă nu ai o problemă cu acest inconvenient și dacă crezi că nu îl vei ridica/coborî de multe ori pe zi atunci acest tip de birou este alegerea perfectă.
 
Birourile cu înălțime reglabilă electrice. Aici vorbim deja despre o altă categorie de preț dar și de calitate. Dotate cu unul sau două motoare, birourile electrice pot fi ridicate și coborâte în doar 15-20 de secunde prin acționarea unui simplu buton. Este alegerea perfectă pentru cei care chiar vor să se apuce de munca la birou stând în picioare.  


Recomandări pentru cei care muncesc la birou din picioare



Purtați o pereche de încălțăminte comodă. De preferat pantofi sport de calitate, cu talpă de spumă sau pernă de aer.

Alternativ, puteți sta pe o saltea de spumă care vă va relaxa gambele și nu va pune presiune pe încheieturile gleznei.

Șosetele de compresie sunt de asemenea un alt accesoriu care vă va ușura munca din picioare. Acestea vor face ca sângele din zona gambelor să circule mult mai intens iar ca rezultat mușchii vor fi mai puțini încordați și durerile de picioare se vor rări.

Rochii orice măsură, ieftine, frumoase, pentru outfit-uri spectaculoase!

Un magazin unde se găsește o gamă variată de rochii de ocazie la prețuri accesibile nu este ușor de găsit, dar iată că dacă veți da o căutate pe Google după expresia „Yves fashion” o să aveți o surpriză extrem de plăcută.


Intră și tu în comunitatea Yves fashion. Nu vei regreta!


O să ajungeți pe un site de modă unde sunt oferite spre vânzare sute de modele de rochii de ocazie la prețuri mai mici chiar decât au multe rochii casual în alte shop-uri online de profil.

Nu e de mirare că pe Facebook comunitatea fanilor acestui magazin, înființat în 2016, crește pe zi ce trece, concurând de la egal la egal cu unele mult mai cunoscute în branșă.

Nu orice femeie își permite ca să meargă într-un atelier de croitorie scump pentru a-și comanda o rochie pentru o nuntă, un botez, o zi aniversară. Asta ca să nu mai spunem că există uneori perioade în care invitațiile la astfel de evenimente se succed la intervale extrem de scurte, ceea ce poate conduce la dezechilibrări grave ale bugetului personal, dacă femeia ce le primește nu găsește o soluție rapidă de a putea să arate bine cu bani puțini, purtând de fiecare dată câte o rochie nouă.

De la Yves fashion clientele își pot alege la prețuri senzaționale niște rochii de petrecere foarte elegante, vesele, în care să se simtă cu adevărat confortabil. Chiar și acelea care nu au dimensiuni ale corpului de manechin. 

Rochii măsura 60, dar și 36! La Yves fashion există variante pentru orice femeie!


Există o secțiune în acest magazin unde femeile mai plinuțe pot să găsească rochii de mărimi mari, ce se înscriu în intervalul foarte generos de la 52 până chiar la 60! Iar prețurile nu sunt duble sau triple, comparativ cu rochiile pentru fericitele ce poartă mărimea 36, spre exemplu! Tot atât costă o rochie 9xxl, cât una M! Egalitate deplină așadar, pentru a nu mai oferi prilej de glume nedorite!

Nu are rost ca să căutați asemenea piese vestimentare mari pe 

site-urile de afară, indiferent că este vorba de cele europene sau chinezești, pentru că riscurile de a lua țeapă sunt foarte mare. Plus că a face un retur de produs în străinătate nu este o operațiune deloc simplu de realizat.

La Yves fashion, în schimb, ai trei avantaje principale:

1) găsești o rochie sau mai multe care să te avantajeze fix de mărimea ta (indiferent că porți 36 sau 60!);

2) transport gratuit al coletului prin curier rapid, dacă suma de plătit pentru comanda ta este mai mare de 300 de lei (adică dacă comanzi două sau chiar 3 rochii casual sau de ocazie!!!);

3) retur ușor de făcut, în cazul în care rochia comandată nu îți vine bine.

Chiar dacă urmează ca să luați parte la un eveniment special, nu evitați nici secțiunea de „Rochii tradiționale”, deoarece s-ar putea ca să găsiți acolo un model care să fie exact pe gustul dvs. și care să aibă capacitatea de a vă face admirată așa cum meritați când îl veți purta.

Mai ales doamnele și domnișoarele cu forme vor putea ca să își pună în garderobă niște rochii și compleuri deosebite. O să remarcați faptul că la Yves fashion predomină culorile vii sau pastelate, non-culoarea neagră nu prea este prezentă. Se găsește doar în combinații fericit alese.

Așadar, o să uitați de hainele sumbre din șifonier, aruncându-vă cu entuziasm în valurile colorate ale unor ținute pline de optimism! 

Și o să vă placă atât de mult senzația, încât doar așa o să vă îmbrăcați de acum înainte!

Videochat-ul, o profesie specială care poate asigura un standard bun de trai


Multe dintre acele tinere care doresc ca să se angajeze acum la White Agency  cunosc deja că acolo vor putea să reușească mai ușor în această adevărată meserie deosebită – videochat-ul, care, contrar a ceea ce se crede uzual de către marele public, nu se poate face fără o pregătire adecvată, efectuată la un studio serios de divertisment pentru adulți.La această agenție există o echipă întreagă de profesioniști care le învață pe angajate secretele profesiei făcute la nivel de top.

Nou-venitele în branșă preferă ca să se angajeze în București la un astfel de studio de videochat bun, care oferă și cazare gratuită, mai ales dacă sunt din provincie, deoarece în acest mod pot ca să economisească banii pe care altfel ar trebui să îi plătească proprietarului locuinței. Plus că astfel evită și anumite situații delicate în care s-ar putea afla dacă ar trebui ca să dea explicații despre modul în care își câștigă banii. Nu că ar fi ceva de rușine. Videochat-ul nu e sub nicio formă prostituție!

Câștiguri mari și legale, transparente, de care sa beneficieze la datele stabilite în contractul de angajare, iată ce oferă o firma de profil cu notorietate din domeniul industriei de divertisment pentru adulți precum este sus-numita White Agency.

Fetele angajate aici își permit astfel ca să își plătească facultatea, să își cumpere casa visată, un autoturism scump, haine de la branduri vestite, chiar să își facă anumite operații estetice și să își achiziționeze pachete de vacanță în zone exotice.

Confidențialitatea este prevăzută ferm prin contractul încheiat cu agenția, asa încât nu exista niciun risc ulterior pentru modelele ce desfășoară aceasta meserie, deoarece datele personale sunt secrete. Mai exact fetele au porecle, iar studioul nu poate fi accesat din România, fapt ce asigură o protecție sporită.

A fi model de videochat oferă un mediu sigur de lucru în care poți merge cat vrei tu de departe, în condiții de maxima siguranță, putând da frâu liber oricăror fantezii pe care le ai, pentru a-ți face clienții ca sa stea cat mai mult în fata monitorului de calculator. Nu ești expusă în niciun fel pericolele de care au parte escortele sau chiar și dansatoarele la bară din baruri.

Veniturile medii lunare ale unui model de videochat sunt fluctuante, în raport de munca depusă și de un dram de noroc.

Oricum, seriozitatea, combinată cu experiența ce se acumulează cu timpul, fidelizarea unor clienți potenți financiar, sunt acele elemente ce permit câștiguri cu mult peste media salariilor din România. Comisioanele sunt între 50 și 80%. Intră pe site-ul White Agency pentru detalii!

Dacă ai capacitatea ca să fii foarte sexi, dacă poți întreține o conversație pe subiecte interesante ai șanse de a câștiga mult. Iată doar două secrete pentru a menține un membru plătitor în camera web privată multe minute.

Dacă inițial pentru fetele lipsite de inhibiții videochat-ul pentru adulți reprezenta o variantă de activitate temporară, acum multe dintre ele nu mai vor să părăsească domeniul, datorită standardului bun de viață pe care l-au atins.

Un preparat sărbătoresc din piept de pui: rulada


ruladă pui gustoasăRulada de pui la cuptor este o rețetă delicioasă, perfectă pentru a fi servită la o masa sărbătorească.

Rulada de pui, mai simplu de gătit decât am putea crede!

Deși arată la prima vedere ca un fel de mâncare foarte elaborat, care necesită abilități deosebite în domeniul culinar, lucrurile nu sunt chiar atât de dificile precum ar părea inițial.

E nevoie doar de un pic e curaj, nițică dexteritate în materie de rulat carnea și fixat cu sfoară alimentară, alocarea unui timp suficient, mai ales dacă sunteți o persoană care nu gătește chiar în fiecare zi. Plus urmarea unor pași în mod corect. Nu e vorba de neurochirurgie, dar un protocol conținând niște etape strict delimitate o să vă ajute ca să reușiți chiar dacă este prima oară când vă aventurați ca să faceți o ruladă de pui.

Oricum, chiar dacă nu o să aibă un aspect de restaurant de 3 stele Michelin, tot o să fie mai bună decât o ruladă de pasăre cumpărată de la magazin, unde nu prea poți să găsești carnea și umplutura de atâția aditivi alimentari cât conține produsul în cauză.

Ingredientele necesare pentru un astfel de preparat sărbătoresc (totuși nu gătim ruladă de pui în fiecare zi, hai să recunoaștem cinstit!), sunt puține și ușor de găsit: câteva felii de piept de pui La Provincia, eventual niște bacon de calitate pentru un plus de gust, niște spanac bio și câteva ouă ecologice, iată tot ce ne trebuie.

Puteți găti rulada de pui cu o seară înainte de a o pune pe masa festivă!

Dacă, după ce ați citit rețeta favorită, ați vizionat videoclipul cu modul de preparate de pe YouTube de mai multe ori, tot vă tremură mâinile doar la gândul că va trebui să gătiți o ruladă de pui, puteți ca să încercați pregătirea preparatului cu o seară înainte zilei în care îl veți pune pe masa de sărbătoare (la Paști, de Crăciun sau de Revelion). Așa veți elimina stresul.

Rulada de pui se comportă ca orice altă ruladă (cu gem, cu brânză): poate să fie păstrată la frigider.

Doar că fiind vorba de carne, cel mai bine ar fi ca înainte de sosirea musafirilor să o puneți puțin la cuptor înainte de sosirea oaspeților, ca la momentul când o veți așeza în mijlocul mesei alături de o garnitură de cartofi natur cu verdețuri sau alte tipuri de legume, să miroasă îmbietor, ca și când tocmai ați fi pregătit-o. Laudele nu vor întârzia. Garantat!

Folosește piept de pui când vrei să faci ruladă cu carne!

Pieptul de pui La Provincia este o sursă bogată de proteine de calitate. Nu e de mirare, în aceste condiții, de ce este unul dintre cele mai utilizate alimente în diverse tipuri de diete destinate celor ce vor să slăbească, dar și sportivilor (mai ales culturiștilor care vor să își crească și să își definească frumos musculatura).

În afară de sportivii amatori sa profesioniști, acest fel de carne, bogat în proteine, este recomandat în timpul copilăriei, adolescenței, inclusiv pe perioada în care femeile sunt gravide.
Respectivele categorii de persoane au nevoie în mod deosebit de o cantitate mai mare de proteine calitative.

Asta ca să nu mai amintim că pieptul de pui de calitate conține și mari cantități de vitamine și minerale, absolut necesare corpului uman.  

O ruladă de pui, în funcție de rețetă, permite combinarea cărnii de pasăre propriu-zise cu umpluturi diverse, în raport de dorința acelor ce o vor consuma, dar și de intențiile de a transforma acest preparat din simplu aliment sărbătoresc într-unul care să aibă și certe proprietăți terapeutice. Precum spun asiaticii: ar trebui ca tot ceea ce mâncăm să fie privit și ca un soi de medicament ce ne poate îmbunătăți starea de sănătate.

Ar fi păcat să nu profităm de o carne de pui de calitate și să recurgem mai degrabă la chimicale din farmacie.

Medicamentele actuale aproape au întotdeauna doar unul sau două efecte pozitive și o droaie nesfârșită de contraindicații. Plus că sunt și foarte scumpe.

Nu există nicio justificare a faptului că suntem dispuși ca să plătim cu larghețe o sumă importantă pentru cine știe de medicament nou apărut, despre care nu știm mai nimic, când am putea folosi mai bine banii aceia achiziționând niște ingrediente alimentare de calitate, din surse sigure, care să ne aducă niște beneficii mult mai bune din punctul de vedere al menținerii organismului în niște parametri optimi de funcționare.

Ce functii trebuie sa aiba un microfon spion pentru a indeplini cerintele clientilor?

aparatură audio de ascultare discretă
Foarte multi oameni traiesc o vreme indelungata cu incertitudini si banuieli. O astfel de viata nu este deloc placuta, provocand stres si situatii tensionate. Insa cei care doresc pot face lumina in momente de indoiala, pot obtine informatii importante si pot fi cu un pas inaintea tuturor, eliminand secretele, banuielile si minciunile.

Pentru ca adevarul sa fie de partea dreptatii, pentru ca oamenii sa afle la timp informatii care le-ar putea salva cariera, casnicia sau chiar viata, este important sa investeasca in microfoane spion online.


Functiile unui microfon spion modern si foarte eficient

Principalele functii pe care trebuie sa le indeplineasca un microfon spion sunt reprezentate de inalta calitate audio, posibilitatea furnizarii unor fisiere audio  de o claritate impecabila, dar si de alimentare permanenta si back-up. Mai mult decat atat, microfoanele trebuie sa fie usor de montat si sa fie integrate in niste dispozitive mici, sau in obiecte uzuale, astfel incat sa fie cat mai greu de detectat.

Functia de activare vocala este la fel de importanta pentru a lua decizia de a investi intr-un anumit model de microfon spion. Foarte important este, in acest sens, si sistemul electronic unic.

In ziua de azi, in care oamenii sunt macinati de temeri si de banuieli, microfoanele spion fac parte din realitatea zilnica. Orice om isi doreste sa fie in siguranta, insa nu se poate increde in cei din jur, iar in momentul in care si-a pierdut increderea, numai o inregistrare audio sau video concludenta i-o poate readuce sau, dimpotriva, il va convinge ca avea toate motivele sa se indoiasca de sinceritatea sau de corectitudinea unor persoane.

Cu cat microfonul spion arata ca un dispozitiv normal, cum ar fi un bec sau un prelungitor, cu atat nu va da de banuit. Aceste microfoane functioneaza, in general, pe baza unor cartele telefonice cu numar, care trebuie introduse in interior, moment in care este activat microfonul, iar monitorizarea ambientala a casei sau a spatiului de lucru poate incepe.

Ori de cate ori utilizatorul vrea sa afle ce se intampla in spatiul in care este amplasat microfonul, trebuie sa sune la numarul cartelei si sa asculte. In plus, un alt lucru de care utilizatorii trebuie sa tina cont in alegerea microfonului spion este discretia maxima, astfel ca monitorizarea sa se faca fara prea mult zgomot.
Fisierele audio trebuie sa fie redate cu orice tip de player, iar configurarea sistemului de inregistrare trebuie sa fie simpla si rapida. Microfoanele spion profesionale integrate in diferite obiecte din casa ajuta utilizatorii sa afle ce se intampla in propria locuinta, fara limita de distanta.

Motivele pentru care foarte multe persoane opteaza sa monteze un microfon spion nu tin numai de banuieli si de incertitudini, ci sunt legate de siguranta locuintei si a familiei. Modele complexe de microfoane spion de pe piata sunt disponibile acum si online, incorporate in diferite obiecte casnice si uzuale, astfel incat sa nu dea nimanui de banuit si sa nu starneasca suspiciuni. Microfonul spion este cea mai buna solutie de supraveghere discreta, atat acasa, cat si la birou.

Asa poti avea jungla urbana la picioare!


transformarea bicicletelor clasice cu mecanisme speciale


Se spune ca roata electrica reprezinta cel mai convenabil targ pe care il poti face cu tehnologia. Aceasta deoarece iti permite sa pastrezi bicicleta veche, in timp ce iti arata ce poate face una noua!
Mai mult: are functii de Bluetooth, ca sa se poata conecta la smartphone si se controleaza printr-o aplicatie care iti ofera toate informatiile despre calatoria ta. Roata electrica  este disponibila in suficiente dimensiuni, astfel incat sa se potriveasca celor mai multe modele de biciclete. In plus, o instalezi in doar cateva minute.
Asa ceva iti elibereaza imaginatia, asa cum te ajuta sa descoperi trasee noi pana la serviciu, parcari de biciclete in jurul localului preferat si idei despre iesiri in natura in weekend. In tot acest timp, bicicleta continua sa protejeze natura. De asemenea, poti oricand sa demontezi temporar roata electrica si sa te bucuri de concursuri sau sa mergi la un maraton. Pedalarea este o optiune sanatoasa. Faptul ca o poti controla din roata iti elimina dezavantajele pedalarii in exces – fie ele estetice, sau de oboseala.

Stil de viata cu tehnologie

Este important sa descoperi tot ce poate schimba o roata electrica la bicicleta ta. Iti transforma vehiculul preferat de transport intr-un stil de viata condimentat cu tehnologie. Odata cu roata electrica, iti echipezi bicicleta cu un mecanism care te ajuta sa parcurci distante mari din oras intr-un timp scurt si cu un grad mai mic de oboseala.
Roata electrica se adapteaza la preferintele tale, inclusiv la cele legate de sistemul de franare si dimensiunea celeilalte roti a bicicletei. E usoara si se poate instala in chiar mai putin de doua minute. Dupa ce ai montat-o cu succes pe bicicleta, iti transforma metoda de transport intr-un device surprinzator. Iti schimba aspectul bicicletei cu unul modern, adaptat la tehnologie si care va atrage privirile. De fapt, cu o roata electrica, bicicleta ta iti deschide noi drumuri catre destinatie. Poti parcurge trasee dificile mai usor si te poti bucura de o calatorie in care tu controlezi cat pedalezi si cat timp te bucuri de imprejurimi.

Fara oboseala

Poti sa mergi cu bicicleta ta favorita la birou, fara schimburile de haine necesare pana acum. Pedalezi o parte din drum, daca vrei sa simti antrenamentul bicicletei si/sau te lasi in voia rotii si a ghidonului. Daca e weekend, atunci poti iesi cu prietenii in parc fara sa ajungi la destinatie cu oboseala drumului. Roata electrica face bicicleta sa mearga lin si sa te ajute sa traversezi pante si rampe cu usurinta. Mergi in club sau la un eveniment si nu ai nevoie sa cauti loc de parcare in intersectiile din jur. Iti folosesti si parchezi bicicleta ca si pana acum. Doar ca, de aceasta data, ai una electrica!
Poti folosi roata electrica pe post de device sau ii poti pastra avantajele estetice, atunci cand vrei sa pedalezi. Instalezi roata usor, apoi de bucuri de noi drumuri, noi idei si noi optiuni. Ce poti face cu roata electrica in timp ce mergi? Iti poti vedea distanta, numarul de km parcursi, viteza si alte informatii cu ajutorul aplicatiei la care poti sa conectezi roata.

Bicicleta electrica si roata electrica sunt doua produse care aduc tehnologia in lumea plimbarilor tale preferate. Asa poti avea jungla urbana la picioare!